ICCJ. Decizia nr. 318/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 318/2008
Dosar nr. 4337/89/2006
Şedinţa publică din 1 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2245 din 4 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui s-a admis acţiunea reclamantelor SC E.I. SRL, SC B. SRL, SC R.T. SRL, SC C. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL formulată împotriva pârâtei SC U. SRL, dispunându-se obligarea acesteia să înscrie reclamantele în graficul de transport de persoane privind transportul public de călători în Municipiul Bârlad.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa fondului a reţinut că reclamantele au participat în cadrul unei asocieri la licitaţia organizată pentru concesionarea transportului public local de călători, licitaţie organizată de Consiliul local al Municipiului Bârlad şi în urma căreia s-a încheiat contractul de concesiune nr. 570/22 mai 2005 care a fost semnat pentru concesionare de SC U. SRL
Ulterior acestui contract, pârâta a încheiat contractul de asociere în participaţiune cu membrele asociaţiei B.T., însă reclamantele care făceau şi ele parte din această asociaţie au refuzat încheierea unor astfel de contracte, considerând că nu s-a convenit pentru perfectarea acestora, că aceste contracte conţin clauze de neacceptat prin care s-ar recunoaşte că adevărata beneficiară al contractului de concesiune ar fi pârâta.
Datorită acestui refuz, reclamantele nu au mai fost înscrise în graficul de transport, deşi mijloacele lor de transport fuseseră selectate de comisia de licitaţie.
Instanţa a mai reţinut că, în lipsa unei hotărâri a membrilor Asociaţia B.T. prin care să se decidă încheierea unor asemenea contracte, pârâta nu putea impune acest lucru, fiind o măsură abuzivă.
Prin contractele impuse, reclamantelor care aveau aceleaşi obligaţii ca şi pârâta li se impunea să inscripţioneze pe părţile laterale ale mijlocului de transport popular, denumirea executantului transportului ASOCIAŢIA B.T. – SC U. SRL, instanţa considerând că pârâta, împuternicită doar să reprezinte asociaţia în raporturile cu terţii şi să semneze contractul de concesiune s-a comportat ca un adevărat concesionar.
De asemenea, s-a considerat că reclamantele, în mod nejustificat nu au fost înscrise în graficul de transport mai ales că Primăria Bârlad a confirmat starea tehnică bună a mijloacelor de transport aparţinând acestora.
Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 36 din 4 aprilie 2007 dată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială.
În considerentele deciziei s-a reţinut că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt în sensul că prin contractul nr. 335 din 7 ianuarie 2004 părţile din prezenta cauză s-au asociat, constituind o asociaţie în participaţiune independentă fără personalitate juridică, sub denumirea de ASOCIAŢIA B.T.
Că, pârâta a avut calitatea de reprezentantă a asociaţiei, semnând contractul de concesiune încheiat ca urmare a câştigării licitaţiei, în numele asociaţiei drept pentru care, reclamantele fiind părţi în contractul de concesiune nu puteau fi înlăturate din graficul de transport.
S-a mai reţinut că atitudinea pârâtei de a impune, în cadrul şedinţei din 29 septembrie 2005, încheierea „unor contracte de colaborare", fără ca în acest sens să existe o notificare a membrilor asociaţiei din care făceau parte, nu reprezintă decât o atitudine abuzivă şi culpabilă a acesteia.
De asemenea, instanţa apelului a considerat că motivarea din cererea de chemare în judecată referitoare la încadrarea prevederilor art. 12 alin. (2) lit. c) din contractul de concesiune a fost suficientă pentru a demonstra elementele nerespectării acestor prevederi aşa încât, hotărârea primei instanţe a fost dată cu respectarea prevederilor art. 129 C. proc. civ. şi a principiului contradictorialităţii.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi desfiinţării cu consecinţa respingerii acţiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susţine următoarele:
1) Acţiunea reclamantelor este prematur formulată în raport de prevederile art. 109 pct. 2 şi 7201 C. proc. civ.
Recurenta consideră că, în materie comercială dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., sunt imperative şi prevăd efectuarea unei concilieri directe şi prealabile înainte de promovarea acţiunii, procedură pe care reclamantele nu au îndeplinit-o.
2) Ambele instanţe nu au fost în măsură să observe că între reclamante şi pârâtă nu a fost un raport juridic din care să rezulte dreptul reclamantelor de a efectua transportul public de călători conform contractului pe care l-au contestat, nejustificându-se obligarea sa de a le înscrie în graficul de transport, în condiţiile în care se contestă chiar contractul.
Consideră că atâta timp cât între părţile din proces nu a fost nici o convenţie este evident că pârâta nu are calitate procesuală pasivă.
3) În contractul de asociere încheiat în anual 2004 nu s-a reglementat conduita ce trebuia urmată de către membrii asociaţiei în desfăşurarea activităţilor comune şi nici în raport cu prevederile contractului de concesiune astfel că apărea ca firească încheierea unei noi convenţii între pârâta-obligată prin contractul de concesiune, şi membrii asociaţiei.
4) Instanţele anterioare au încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ. şi principiul contradictorialităţii întrucât acestea s-au pronunţat asupra valabilităţii contractului de asociere în participaţiune, cât şi asupra modului în care s-au respins clauzele contractuale.
Recurenta susţine că instanţele nu au identificat raportul juridic care dădea naştere obligaţiei de a face şi nici dreptul reclamantelor de a-i pretinde executarea acestei obligaţii.
5) Instanţele au nesocotit prevederile art. 3 din Decretul nr. 31/1954 potrivit cu care persoanele fizice şi juridice trebuie să-şi exercite drepturile cerute cu bună-credinţă şi cu scopul economic şi social, reclamantele fiind în culpă faţă de faptul că au contestat contractul de concesiune.
Intimatele SC E.I. SRL, SC B. SRL şi SC S. SRL au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat motivând că hotărârea atacată este dată cu aplicarea corectă a legii.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
1. Cu privire la excepţia de prematuritate a acţiunii în raport de prevederile art. 7201 C. proc. civ., care prevăd obligativitatea efectuării prealabile a concilierii directe se constată că este nefondată.
Astfel, potrivit prevederilor textului menţionat anterior, în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamanta va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Din economia textului rezultă că această reglementare îşi găseşte aplicabilitatea în cazul proceselor şi cererilor al căror obiect este evaluabil în bani ceea ce nu se poate spune în cauza de faţă ce are ca obiect obligaţia de a face, obligaţie ce nu este evaluabilă în bani.
2. Este lipsită de suport susţinerea recurentei prin care critică pretinsa omisiune a instanţelor de a observa că nu există un raport juridic din care să rezulte dreptul reclamantei de a efectua transportul public de călători în baza unui contract contestat.
Pe de o parte, ceea ce reclamanta a contestat în instanţă nu a fost contractul de concesiune, ci contractele de colaborare ulterioare pe care pârâta a încercat să le impună, iar pe de altă parte obligaţia reţinută în sarcina recurentei – pârâte a avut la bază contractul de asociere la participaţiune autentificat sub nr. 335 din 27 ianuarie 2004, precum şi contractul de concesiune încheiat de ASOCIAŢIA B.T. din care ambele părţi fac parte.
Prin această argumentaţie, Înalta Curte consideră că a răspuns şi criticilor de la pct. 3 şi 4 care, în esenţă vizează aceleaşi aspecte, adăugând în plus că instanţa apelului nu a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ., exercitându-şi rolul activ în sensul pronunţării în limitele investirii şi cu respectarea principiului contradictorialităţii.
3) Nici ultima critică nu poate fi primită, constatându-se că nu s-au nesocotit prevederile art. 3 din Decretul nr. 31/1954.
Pe lângă faptul că ceea ce a invocat recurenta la acest punct nu a constituit critică în apel aşa cum s-a argumentat anterior, reclamanta nu a contestat nici un moment contractul de concesiune, ci contractele de colaborare pe care pârâta a încercat să le determine pe părţile din cadrul asocierii în participaţiune să le încheie.
Pentru considerentele expuse urmează ca Înalta Curte să respingă, ca nefondat, recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere şi prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată, cheltuieli ce vor fi în cuantum de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC U. SRL Negreşti împotriva deciziei nr. 36 din 4 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 315/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 320/2008. Comercial → |
|---|
