ICCJ. Decizia nr. 3427/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3427/2008
Dosar nr. 8361/3/2007
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 11280 din 11 octombrie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.S.P. şi a C.N.A.S. ca neîntemeiate. A admis în parte acţiunea formulată de SC F.P.D.C.I. SA în contradictoriu cu pârâtul S.C.J.U. Timişoara, obligând pârâtul la plata sumei de 553.214,66 lei contravaloare produse, conform contractului din 2004 şi din 2005 şi la plata sumei de 27.148,45 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate la 12 decembrie 2006 şi în continuare până la achitarea integrală a debitului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
A admis cererile de chemare în garanţie a M.S.P. şi C.N.A.S., obligând chematele în garanţie la plata sumei de 580.363 lei daune către pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că printre atribuţiile ce revin M.S.P. ca autoritate centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică este şi aceea privind elaborarea normelor de organizare şi funcţionare a unităţilor care asigură asistenţa de sănătate publică, autorizează şi controlează activitatea instituţiilor de sănătate publică şi asigură finanţarea unităţilor din subordine, după cum prevede art. 16 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 95/2006.
Spitalele publice sunt instituţii publice ce funcţionează pe principiul autonomiei financiare, înţelegând prin aceasta organizarea activităţii spitalului pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli propriu, dar aprobat de conducerea unităţii şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior, conform art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 500/2002, precum şi conform prevederilor art. 191 alin. (3) din aceeaşi lege.
Totodată a mai reţinut instanţa de fond, conform prevederilor art. 192 din Legea nr. 95/2006 că stingerea obligaţiei de plată ale spitalelor, înregistrate la 31 decembrie 2005 faţă de furnizorii de medicamente, materiale sanitare, alţi furnizori de bunuri şi servicii, se efectuează din veniturile proprii ale M.S.P. şi în completare de la bugetul de stat, prin transferuri către bugetul fondului, din sumele prevăzute în bugetul aprobat al M.S.P. în Programul de administraţie sanitară şi politicii de sănătate. Condiţiile şi modalitatea de stingere a obligaţiei de plată se stabilesc prin ordin comun al ministerului sănătăţii publice şi al preşedintelui C.N.A.S.
Instanţa de fond, a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii Publice şi a C.N.A.S. sunt neîntemeiate, bugetul de venituri şi cheltuieli fiind aprobat anual pe categorii de cheltuieli de M.S.P. prin C.A.S., în speţă prin C.A.S. Timiş şi Autoritatea de Sănătate Publică Timiş, M.S.P. fiind ordonatorul principal de credite ce asigură finanţarea unităţilor din subordine conform art. 16 din Legea nr. 95/2006, iar sumele în litigiu nu s-au dovedit a fi cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli, pentru a da posibilitatea pârâtului să îşi onoreze obligaţiile faţă de furnizor şi nici nu s-a contestat cuantumul creanţei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât M.S.P. cât şi C.N.A.S., pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, formându-se astfel Dosarul nr. 8361/3 din 27 noiembrie 2007.
Prin Decizia comercială nr. 60 din 18 februarie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondate apelurile.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a reţinut corect faptul că, deşi spitalele sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare (art. 188 din Legea nr. 85/2006), acestea primesc, în completare, sumele de la bugetul de stat sau de la bugetele locale care vor fi utilizate numai pentru destinaţiile pentru care au fost alocate (art. 190 din Lege) iar bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului public, deşi se elaborează de către comitetul director, se aprobă de ordonatorul de credite ierarhic superior, la propunerea managerului spitalului (art. 191 alin. (3), din Legea nr. 95/2006), respectiv de către M.S.P., execuţia bugetului raportându-se lunar sau trimestrial unităţilor M.S.P. şi se publică pe site-ul M.S.P. pentru unităţile subordonate (alin. (6) art. 191).
S-a reţinut că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 192 din Legea nr. 95/2006 modificată şi completată şi s-a admis cererea de chemare în garanţie a apelanţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs M.S.P. Bucureşti şi C.N.A.S. Bucureşti.
Recurentul M.S.P. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi pe fond respingerea cererii.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut că instanţa a interpretat greşit art. 192 din Legea nr. 95/2006, că nici în Legea nr. 95/2006 şi nici în Ordinul nr. 1419/533/2006 nu se prevede obligaţia M.S.P. de a vira bani pentru plata penalităţilor şi că Ordinul nr. 1419/533/2006 prevede clar modalităţile în care se pot face plăţile şi documentele pe care spitalele trebuie să le depună.
Recurenta C.N.A.S. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului C.N.A.S. şi pe fond respingerea cererii de chemare în garanţie ca netemeinică şi nelegală.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut în esenţă că în mod netemeinic a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale a C.N.A.S. interpretându-se greşit dispoziţiile art. 188, 192, 266 din Legea nr. 95/2006, că nici o dispoziţie legală invocată de către instanţa de apel şi instanţa de fond ca temei al stabilirii obligaţiei de plată în sarcina C.N.A.S., nu prevede faptul că recurentei în incumbă o astfel de obligaţie şi că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel formulat de C.N.A.S. de respingere a cererii de acordare a daunelor către S.C.J.U. Timişoara.
Intimata SC F.P.D.C.I. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Recursurile declarate de chemaţii în garanţie M.S.P. Bucureşti şi C.N.A.S. Bucureşti sunt întemeiate pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Aceste prevederi legale au caracter imperativ şi obligă judecătorii să se pronunţe doar cu privire la acel obiect al cererii stabilit de către reclamant, ori după caz de către pârât.
În cauza de faţă, pârâtul S.C.J.U. Timişoara a formulat cerere de chemare în garanţie a M.S.P. şi C.N.A.S. solicitând obligarea acestora la alocarea sumelor către S.C.J.U. Timişoara în vederea stingerii debitelor pe care acesta le are faţă de reclamantă.
Prin sentinţa comercială nr. 11280 din 11 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârât şi au fost obligate în solidar chematele în garanţie M.S.P. şi C.N.A.S. la plata sumei de 580.363 lei reprezentând daune către pârâtul S.C.J.U. Timişoara.
În aceste circumstanţe instanţa a încălcat prevederile art. 129 alin. (6) întrucât a examinat şi s-a pronunţat pe ceea ce nu s-a cerut, respectiv pe o acţiune în daune.
Instanţa avea obligaţia să dea cererii calificarea juridică exactă şi în funcţie de aceasta să verifice condiţiile de admisibilitate a cererii de chemare în garanţie şi să se pronunţe apoi în concret în raport de obiectul cererii.
Nepronunţarea instanţei asupra obiectului cererii stabilit de pârât echivalează cu o nesoluţionare în fond a cererii de chemare în garanţie şi cu o încălcare a principiului disponibilităţii părţii ceea ce atrage nulitatea hotărârii atacate, sub acest aspect.
În raport de aceste considerente în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se vor admite recursurile declarate de M.S.P. şi C.N.A.S. se va casa în parte decizia atacată, sub aspectul modului de soluţionare a cererii de chemare în garanţie, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de chematele în garanţie în raport de obiectul determinat al cererii de chemare în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de chematele în garanţie M.S.P. Bucureşti şi C.N.A.S. Bucureşti împotriva Deciziei nr. 60 din 18 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de chematele în garanţie şi menţine decizia sub aspectul respingerii apelului declarat de pârâtul S.C.J.U. Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3425/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 3428/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
