ICCJ. Decizia nr. 3433/2008. Comercial. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3433/2008
Dosar nr. 1762/1/2008
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2008 pe rolul acestei instanţe, petenţii A.G. şi A.E. au formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 486 din 12 februarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, solicitând ca în contradictoriu cu intimaţii A.V.A.S. Bucureşti şi C.P.T. să se dispună anularea acesteia.
În motivarea cererii, contestatorii susţin că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze următoarele motive de casare:
- Încălcarea prevederilor art. 129 şi 175 C. proc. civ., în sensul că s-a trecut la soluţionarea cauzei fără ataşarea dosarului de licitaţie care era necesar şi util instanţei, din cuprinsul lui rezultând nelegalitatea anunţului organizării şi ţinerii licitaţiei.
- Executarea silită s-a făcut cu încălcarea legii şi abuziv pentru că A.V.A.S. Bucureşti nu a obţinut un titlu executoriu.
- Instanţa a încălcat prevederile art. 304 pct. 3 şi 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la 24 octombrie 2008, intimata A.V.A.S. Bucureşti a solicitat respingerea contestaţiei în anulare întrucât motivele invocate nu se circumscriu cazurilor avute în vedere de lege pentru promovarea unei astfel de căi de atac.
Analizând lucrările de la dosar se constată că prin Decizia nr. 486 din 12 februarie 2008 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a respins ca nefondat recursul declarat de A.E. şi G. împotriva sentinţei nr. 232 din 22 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că, prin sentinţa ce a făcut obiectul controlului judiciar a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petenţi împotriva sentinţei nr. 84 din 14 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti.
Analizând cuprinsul cererii de recurs precum şi decizia a cărei anulare se solicită, Înalta Curte constată că în cuprinsul acesteia, instanţa de recurs a răspuns tuturor motivelor de recurs, argumentând considerentele pentru care acestea au fost găsite ca nefondate.
S-a reţinut, în principiu că petenţii, deşi au invocat prevederile art. 322 pct. 4 şi 5, în toate fazele procesuale, au tins de fapt la o reapreciere a fondului cauzei în care au obţinut hotărârea împotriva căreia au formulat calea de atac a recursului.
În baza celor expuse, Înalta Curte constată că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. este nefondată întrucât instanţa de recurs nu a omis să se pronunţe asupra nici unui motiv de recurs invocat prin cererea de învestire.
Mai mult, având în vedere şi faptul că textul menţionat se referă la greşeli în legătură cu aspectele formale ale judecăţii şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A.G. şi A.E. împotriva Deciziei nr. 486 din 12 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3431/2008. Comercial. Nulitate act juridic.... | ICCJ. Decizia nr. 3434/2008. Comercial. 352.909.726 lei... → |
---|