ICCJ. Decizia nr. 3547/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3547/2008
Dosar nr. 1754/42/2007
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 septembrie 2005 reclamantul O.N.M.I. a chemat în judecată pârâtele SC V.A. SA Buzău şi SC C. SA Buzău solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 8 decembrie 2004, având ca obiect teren în suprafaţă de 13.119,81 mp situat în intravilanul municipiului Buzău, Cartier Dorobanţi.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că terenul este cuprins în suprafaţa de 17.291 mp proprietate publică a statului, în care se afla Ansamblul Conacului M., cu zona de protecţie aferentă, monument istoric înscris pe lista monumentelor istorice, şi că pârâta S SC V.A. SA a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 22 iunie 1994, emis de M.T.
La data de 23 ianuarie 2006, reclamantul şi-a completat cererea solicitând obligarea SC V.A. SA să-i lase în deplină proprietate şi posesie ce face obiectul litigiului, susţinând că titlul în baza căruia deţine terenul respectiv Decizia de transfer din 3 iulie 1997.
Prin apărările făcute pârâtele invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active susţinând că reclamantul nu justifică existenţa interesului şi a dreptului său, atâta timp cât nu s-a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
M.C.C. a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantului susţinând că pârâtele au încălcat dispoziţia art. 4 din Legea nr. 422/2001 privitoare la exercitarea dreptului de preempţiune a statului român prin M.C.C., astfel că contractul este lovit de nulitate absolută.
Pârâta SC V.A. SA a formulat cerere de chemare în garanţie a A.V.A.S. solicitând ca aceasta să o apere împotriva cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, iar în cazul în care va fi admisă acţiunea să fie obligată aceasta la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate pe motiv că prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 22 ianuarie 1998 încheiat între F.P.S. în calitate de vânzător şi SC V.A.S., în calitate de cumpărător, încheiat în cadrul procesului de privatizare a SC V.A. SA primul certificând faptul că societatea deţine certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1822 din 29 iunie 2007 a respins excepţiile invocate de părţi, a respins acţiunea reclamantei cât şi cererea de intervenţie formulată de M.C.C., şi cererea de chemare în garanţie.
Cu privire la excepţia tardivităţii formulării cererii de întregire a acţiunii s-a arătat că a fost formulată în termenul legal faţă de dispoziţiile art. 134 C. proc. civ., iar în ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive privitor la întregirea acţiunii s-a considerat neîntemeiată întrucât calitatea pârâtei SC V.A. SA Buzău rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 decembrie 2004 în temeiul căruia pârâta este chemată să răspundă pentru evicţiune atunci când un terţ pretinde proprietatea bunului vândut.
Calitatea procesuală activă a reclamantului este dată de dispoziţiile art. 30 alin. (3) lit. d) şi alin. (4) din Legea nr. 442/2001 privind protejarea monumentelor istorice, calitate ce rezultă din atribuţia de administrator în numele M.C.C., a monumentelor istorice intrate cu orice titlu în proprietatea statului, precum şi a faptului că reclamantul urma să reia la data înfiinţării sale întreaga bază materială de execuţie bunuri mobile şi imobile care au aparţinut instituţiilor cu activitate în domeniu.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că acţiunea este nefondată întrucât pârâta SC V.A. SA care a vândut SC C. SA prin contractul de vânzare-cumpărare suprafaţa de 13.119,81 mp cu destinaţie de curţi-construcţii, neconstruit situat în intravilanul municipiului Buzău, cartier Dorobanţi, este proprietara terenului vândut potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat la 22 iunie 1994 de Ministerul Transporturilor şi transcris la Judecătoria Buzău din 30 iunie 1999, acest teren nefiind proprietatea publică a statului nu este monument istoric şi nu constituie zona de protecţie aferentă Ansamblului Conac M.
S-a reţinut că prin Decizia de transfer pentru fonduri fixe înregistrată din 3 iulie 1992, fondul transmis Direcţiei Monumentelor, compunându-se din construcţii, împrejmuire gard şi reţea electrică, terenul din litigiu nefăcând obiectul dreptului de administrare transmis reclamantului.
S-a mai reţinut că pârâta SC V.A. SA (fostă I. CF) a dobândit dreptul de administrare asupra terenului în suprafaţă de 19.291 mp, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale şi HG nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor drepturi aflate în patrimoniul societăţilor comerciale de stat.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamantul şi intervenientul M.C.C. şi a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantului Statul Român, prin M.E.F.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 10 din 16 ianuarie 2008 a respins apelurile ca nefondate.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că terenul în suprafaţa de 13.119,81 mp, din litigiu, nu este proprietate publică a statului, nu este monument istoric cum susţin apelatul-reclamant şi intervenientul.
Potrivit cererii de transfer făcută de D.M.A.S.I. rezultă că fondul fix transmis este compus din construcţii, împrejmuire gard şi reţea electrică, terenul ce face obiectul litigiului este 13.119,81 mp înstrăinat de pârâta SC V.A. SA pârâtei SC C. SA situat în intravilanul municipiului Buzău, cartier Dorobanţi, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 8 decembrie 2004, nu a făcut obiectul dreptului de administrare transmis apelantului-reclamant succesor al D.M.A.S.I.
Din inventarele anuale aprobate prin HG nr. 1045 din 6 noiembrie 2000 HG nr. 1326 din 27 decembrie 2001, HG nr. 45 din 16 ianuarie 2003 şi HG nr. 15 din 8 ianuarie 2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului rezultă că numai Conacul M. face parte din domeniul public al statului nu şi terenul din litigiu de 13.119,81 mp.
În mod greşit susţin apelantele şi intervenientul, că terenul în litigiu aparţine O.N.M.I. şi este monument istoric, apelantul-reclamant nefăcând dovada înscrierii calităţii de monument istoric în cartea funciară în termen de 30 de zile de la data publicării Ordinului de clasare în Monitorul Oficial aşa cum prevăd dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 422/2001.
Celelalte motive de apel au privit aceleaşi critici şi au privit aceiaşi motivare respectiv terenul în litigiu nu este în proprietatea domeniului public, iar hotărârea de atestare a dreptului de proprietate a terenului este în vigoare.
S-a respins şi apelul SC V.A. SA Buzău cu motivarea că calitatea procesuală activă a reclamantului rezultă din dispoziţiile art. 30 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 422/2001 cât şi interes, iar aceasta are calitate procesuală pasivă fiind chemată să răspundă pentru evicţiune, atunci când un terţ pretinde proprietatea bunului vândut.
Împotriva soluţiei instanţei de apel au declarat recurs O.N.M.I. criticile vizând aspecte de nelegalitate făcându-se referire la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În principal se reţine că s-a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, act normativ de strictă interpretare şi imediată aplicare, accepţiunea termenului generic de monument istoric şi punctual de „ansamblu" este expres definită în art. 3 lit. b) din lege ca fiind „grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie mărturie cultural istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, ştiinţific sau tehnic".
Cum terenul în referinţă se află încă dinainte de 2004 pe lista monumentelor istorice, el aflându-se şi în prezent pe această listă, rezultă că actul de înstrăinare încheiat între cele două pârâte cu nesocotirea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 422/2001 este nul absolut.
În rest recurentele fac referire la probele administrate şi modul de interpretare a acestora.
Recursurile sunt nefondate.
Din textul art. 3 din Legea nr. 422/2001 rezultă că un teren liber de construcţii care nu este delimitat topografic ca fiind aferent unei construcţii – monument istoric, nu poate fi considerat monument istoric.
Recurentele nu au prezentat în sprijinul afirmaţiilor lor vreo documentaţie tehnică care să stea la baza delimitării topografice a terenului în cauză ca teren aferent unei construcţii, monument istoric şi nici un alt document din care să rezulte în mod clar şi neîndoielnic că terenul menţionat a fost delimitat topografic şi calificat împreună cu construcţia, drept monument.
Terenul în litigiu nu a fost şi nu este bun proprietate publică.
Lista monumentelor istorice publicată în M. Of. nr. 646 bis menţionează printre bunurile proprietate publică Ansamblul Conacului M., pentru ca apoi să indice care sunt bunurile componente ale acestui Ansamblu M. – Conacul M. şi clădirile anexe, fără teren.
Definiţia dată monumentului istoric de art. 3 din Legea nr. 422/2001 nu poate fi invocată de recurenţi reprezentând o dispoziţie ulterioară actelor de transfer a terenului.
Pretinsa împrejurare că terenul în discuţie ar face parte din Ansamblul Conacului M. este contrazisă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat la data de 22 iunie 1994 de către M.T., certificat a cărei legalitate este neîndoielnică.
Instanţa de apel a reţinut justificat faptul că terenul nu face parte din zona de protecţie a monumentelor istorice, întrucât conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, delimitarea şi instituirea zonei de protecţie se realizează simultan cu clasarea imobilului ca monument istoric. Or, din documentele depuse la dosar nu a rezultat faptul că o astfel de delimitare a suprafeţei de 16.063 mp (din care face parte terenul de 13.119,81 mp) a fost realizată.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursurile declarate de reclamantul O.N.M.I. Bucureşti şi intervenientul M.C.C. Bucureşti împotriva deciziei nr. 10 din 16 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3545/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3550/2008. Comercial → |
|---|
