ICCJ. Decizia nr. 3624/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3624/2008
Dosar nr. 3555/1/2008
Şedinţa publică din 2 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1334 din 19 aprilie 2006, Tribunalul Harghita a respins excepţia dreptului la acţiune invocată de pârâtă, iar pe fond a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R. SRL prin lichidator judiciar SC G.M.C. SPRL împotriva pârâtei SC I.E. SA.
Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 9.172.806.471 lei, în baza relaţiilor comerciale derulate.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată întrucât cursul prescripţiei a fost întrerupt ca efect al introducerii cererii de emitere a somaţiei de plată la data de 6 iunie 2003, iar la data numirii sale, lichidatorul judiciar era în termen pentru a promova acţiune în pretenţii.
Pe fondul cauzei s-a constatat că suma de 4.975.000.000 lei a fost legal virată către societatea pârâtă, cu respectarea legii contabilităţii şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia, reprezentând o parte din împrumutul acordat reclamantei de către T.P. până în anul 2000, împrumut realizat cu respectarea formelor legale pentru dezvoltarea societăţii reclamante.
De asemenea, s-a avut în vedere că virarea sumelor a fost evidenţiată în contul din bilanţul contabil pe anul 2000, suma fiind virată prin pârâtă dar la dispoziţia d-lui T.P.
Apelul formulat de SC G.M.C. SPRL Târgu-Mureş a fost admis prin Decizia nr. 101 din 21 decembrie 2007 a Curţii de Apel Tg.Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, care a schimbat Decizia, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 127.000 lei capital şi al suma de 127.500 ron dobândă legală şi penalităţi de întârziere.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este întemeiată numai cu privire la plăţile efectuate cu O.P. din 13 iulie 2000 şi O.P. din 10 august 2000, pentru acestea fiind împlinit termenul de prescripţie de 3 ani la data introducerii acţiunii. Susţinerea cu privire la întreruperea cursului prescripţiei prin introducerea somaţiei de plată la 6 iunie 2003 nu a fost primită de instanţă în contextul în care, aceasta fost respinsă prin Ordonanţa nr. 1239 din 20 august 2003 de Tribunalul Harghita.
Pe fondul cauzei s-a considerat că soluţia primei instanţe nu se justifică cât timp patrimoniile administratorilor sau asociaţilor nu se confundă cu patrimoniile societăţilor pe care le administrează şi între care nu au existat relaţii economice ce ar fi putut justifica plăţile făcute prin cele 4 ordine de plată, imediat după decesul administratorului societăţilor falite.
În atare situaţie, instanţa de apel a găsit fondată acţiunea reclamantei pentru suma de 127.500 lei capital şi pentru 127.500 lei dobânzi şi penalităţi, cu aplicarea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 conform cu care penalităţile nu pot depăşi cuantumul sumei asupra căreia a fost calculată.
Împotriva deciziei au formulat recurs părţile, criticând-o pentru nelegalitate.
I. Reclamanta SC R. SRL prin lichidator judiciar SC G.M.C. SPRL susţine în cuprinsul cererii de recurs următoarele critici ce se subsemnează motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
- Decizia instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, privind efectul întreruptiv al prescripţiei extinctive prin introducerea somaţiei de plată, în temeiul OG nr. 5/2001.
Recurenta consideră că efectul întreruptiv al prescripţiei a operat chiar dacă somaţia a fost respinsă, câtă vreme s-a apreciat de instanţa respectivă că nu sunt îndeplinite cerinţele legii speciale, nerealizându-se o cercetare şi o soluţionare pe fond a cauzei.
Faţă de situaţia ulterioară când a înregistrat acţiunea de faţă se susţine că a ieşit din pasivitate şi a manifestat o atitudine permanent activă, motiv pentru care instanţa trebuia să ia în considerare că a fost întrerupt cursul prescripţiei.
II. Recurenta SC I.E. SA a invocat prin recursul său motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţine următoarele:
- Decizia atacată este nemotivată în parte, în ce priveşte incidenţa prevederilor art. 992 şi urm. C. civ., nefiind analizată îndeplinirea condiţiilor plăţii nedatorate, probele pe baza cărora instanţa a constatat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de textul de lege ori faptul că pârâta este accipiens de rea-credinţă.
- Instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 992 C. civ. întrucât, în cauză nu poate fi vorba de o plată nedatorată, nefiind îndeplinite condiţiile referitoare la eroarea plăţii, îmbogăţirea accipiensului şi reaua-credinţă a acestuia.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul acesteia este nefondat întrucât, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cu care, prescripţia se întrerupe şi prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă, ori la un organ de arbitraj, necompetent.
Pentru a produce efectul întreruptiv însă, cererea de chemare în judecată trebuie să fie admisă printr-o hotărâre definitivă.
În cauză această condiţie nu este îndeplinită drept pentru care, nu poate fi primită susţinerea reclamantei în sensul căreia prin introducerea somaţiei de plată – formulată în temeiul OG nr. 5/2001 – s-ar fi întrerupt cursul prescripţiei, în condiţiile în care aceasta a fost respinsă prin Ordonanţa nr. 1239 din 20 august 2003.
Nu au relevanţă motivele pentru care un asemenea demers judiciar a fost respins, condiţia impusă de lege pentru a opera efectul întreruptiv al prescripţiei fiind aceea ca cererea adresată instanţei să fi fost admisă.
Pentru aceste motive nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante, urmând a se respinge ca nefondat recursul acesteia.
În ce priveşte recursul promovat de pârâtă, Înalta Curte constată că este fondat în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, instanţa apelului şi-a fundamentat soluţia pe prevederile art. 992 C. civ. şi urm., relative la plata nedatorată.
Cu toate acestea, în considerentele deciziei nu se regăsesc argumentele avute în vedere de instanţă pentru a reţine incidenţa temeiului indicat, Decizia fiind nemotivată sub acest aspect.
Procedând astfel, instanţa apelului a pronunţat o decizie nelegală cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce atrage nulitatea deciziei şi pe cale de consecinţă casarea acesteia.
Nemotivarea deciziei sub aspectul incidenţei prevederilor art. 992 C. proc. civ. face imposibil de efectuat controlul judiciar de către instanţa recursului, echivalând cu o nesoluţionare în fond a pricinii, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se va admite recursul pârâtei ca fondat.
Drept urmare Decizia atacată va fi casată în parte, numai cu privire la obligaţia de plată a pârâtei întemeiată pe dispoziţiile art. 992 C. civ., menţinându-se restul dispoziţiilor deciziei.
În rejudecare, instanţa se va conforma prevederilor art. 261 C. proc. civ., urmând să aibă în vedere şi celelalte critici ale recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi care, pentru motivele arătate, nu au putut fi analizate.
Cu privire la taxa judiciară plătită în plus de recurenta-pârâtă, în cuantum de 15.771 lei, urmează a se restitui către aceasta, ca fiind nedatorată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC I.E. SA Bobota împotriva deciziei nr. 101/A din 21 decembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează în parte numai cu privire la obligaţia de plată a pârâtei întemeiată pe dispoziţiile art. 992 C. civ.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.M.C. SPRL Târgu-Mureş lichidator judiciar al SC R. SRL Gheorghieni declarat împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Dispune restituirea taxei judiciare de timbru plătită necuvenită, în cuantum de 15.771 lei, către recurenta-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3621/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3626/2008. Comercial → |
|---|
