ICCJ. Decizia nr. 3669/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3669/2008
Dosar nr. 4199/62/2006
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 4105 din 10 decembrie 2007 a admis cererea reclamantei SC A.R.A. SA Sucursala Braşov şi a obligat pârâţii C.G. şi C.S. la plata sumei de 100.000 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate conform contractelor de asigurare, a sumei de 7.731,50 lei dobândă legală pe perioada 10 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2005 şi în continuare până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă că la data de 9 noiembrie 2005 la imobilul pârâţilor a izbucnit un incendiu care s-a extins şi la casele asigurate, asigurătorul achitând asiguraţilor suma de 100.000 lei conform dosarelor de daune.
Procesul verbal de intervenţie din 9 noiembrie 2005 şi expertiza de specialitate au arătat că sursa probabilă de aprindere a fost un scurt circuit electric, astfel că au fost excluse orice cauze exoneratoare de răspundere.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 40/Ap din 10 aprilie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţi împotriva hotărârii instanţei de fond.
În motivarea hotărârii se arată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 şi prevederile art. 1000 alin. (1) C. civ. privind acţiunea în regres a reclamantei, că în cauză s-a dovedit atât prejudiciul produs asiguraţilor, cât şi legătura de cauzalitate dintre „fapta lucrului” şi „prejudiciu”, că forţa majoră invocată în cauză nu a fost dovedită, că potrivit expertizei incendiul a fost declanşat de o sursă ce are legătură cu imobilul pârâţilor, fiind excluse surse de aprindere naturale şi că împrejurarea legată de nerespectarea distanţei de separaţie şi de siguranţă între imobile nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât nu implică fapta victimelor care la data edificării construcţiilor nu erau ţinute de respectarea unor distanţe legale.
S-a mai reţinut că elementele exterioare ce au contribuit la cauzarea prejudiciului (vântul puternic şi lipsa reţelei de apă) nu sunt de natură să înlăture răspunderea pârâţilor şi nici să diminueze despăgubirile.
Împotriva menţionatei decizii pârâţii C.G. şi C.S. au declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea hotărârilor şi respingerea acţiunii reclamantei.
În criticile formulate recurenţii pârâţi susţin în esenţă următoarele:
- greşit au reţinut instanţele aplicabilitatea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 22 din Legea nr. 136/1995 şi art. 1000 alin. (1) C. civ., privind dreptul de regres al asigurătorului, în sensul că acesta se poate subroga în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei, în lipsa oricărei culpe;
- că ambele instanţe au adăugat la lege, că în cauză dreptul de subrogaţie al asiguratorului pentru despăgubirea plătită nu se încadrează în nici unul din cele patru cazuri de subrogaţie legală prevăzute de art. 1108 C. civ., că soluţia pronunţată în cauză creează un precedent periculos (în cazul poliţei de incendiu), unde asigurătorul are certitudinea că îşi va recupera de la terţi sumele avansate cu titlu de indemnizaţie de despăgubire acordată asiguratului său, înlăturându-se astfel elementul aleatoriu specific contractelor de asigurare;
- nerespectarea normativelor de specialitate privind distanţa de separaţie (10 m) şi de siguranţă la foc (15 m) între construcţiile cu grad V de rezistenţă la foc, în vigoare la data încheierii poliţei.
Aceste critici înţeleg recurenţii să le completeze şi cu apărările lor făcute în apel.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Recursul pârâţilor este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 61/2005 „în limitele indemnizaţiei plătite asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei”, temei juridic pe care reclamanta, intimata de faţă, şi-a fondat acţiunea promovată contra recurenţilor.
Deşi instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziţii legale speciale coroborându-le şi cu dispoziţiile art. 1000 alin. (1) C. civ. privind răspunderea pentru fapta lucrului, interpretarea acestor norme legale, raportate la situaţia în speţă, a fost greşită.
Răspunderea terţului vinovat de producerea pagubei acoperite de asigurator faţă de asigurat este apreciată în raport de delictul comis de el sau de lucrurile aflate în paza sa, în acest caz răspunderea acestuia fiind apreciată prin prisma dispoziţiilor civile cuprinse în dispoziţiile art. 1000 alin. (1) C. civ.
Pentru angajarea răspunderii pentru fapta lucrului trebuie ca victima prejudiciului să facă dovada prejudiciului, a raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, precum şi a elementului subiectiv, fie el chiar şi sub forma culpei.
În speţă, prejudiciul ce se solicită reclamanţilor a fi acoperit, ca efect al subrogaţiei asiguratorului în drepturile asiguratului, este rezultatul incendiului produs la 9 noiembrie 2005 în satul Peştera, com. Moeciu, judeţul Braşov, sursa probabilă de aprindere provenind de la instalaţia electrică din şura reclamanţilor (a se vedea în acest sens procesul-verbal de intervenţie aflat la fila 11 dosar fond).
Acest prejudiciu, creat prin extinderea focului şi la casele de vacanţă ale asiguraţilor Rudescu Rodica şi Voronca Julieta, a fost favorizat şi extins ca suprafaţă şi din cauza vântului ce a avut 18 km/h intensitate dar şi din cauza distanţei mici dintre clădiri, precum şi de lipsa sursei de apă în zonă.
Afectarea imobilelor asiguraţilor ţine de extinderea zonei incendiului, produsă şi favorizată de intensitatea şi direcţia vântului, evenimente imprevizibile şi mai presus de voinţa recurenţilor.
Expertiza efectuată în cauză (filele 100-130 dosar fond) reţine că în absenţa vântului suprafaţa incendiului ar fi fost cu 144% mai mică.
Aşadar, extinderea incendiului la imobilele asiguraţilor s-a produs datorită unui eveniment absolut imprevizibil şi imposibil de înlăturat de către recurenţi, vântul, ceea ce constituie - în opinia Curţii - un caz de forţă majoră, ce exonerează de răspundere pe reclamanţi în acoperirea pagubelor create acestora.
În consecinţă, făcând o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1000 alin. (1) C. civ. la situaţia din speţă, ce rezultă din probele administrate, Curtea apreciază că soluţia din apel este greşită motiv pentru care va admite recursul, va modifica decizia din apel în sensul admiterii apelului aceloraşi părţi şi schimbării în tot a sentinţei de fond, acţiunea reclamantei urmând a fi respinsă ca nefondată.
Celelalte critici ale recurenţilor privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. şi nu cele ale art. 1000 alin. (1) C. civ. precum şi cele privind înlăturarea unor apărări ale lor privind distanţa minimă dintre clădiri urmează a fi respinse avându-se în vedere considerentele expuse precum şi faptul că ultimele critici nu mai pot fi invocate după abrogarea dispoziţiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. intimata reclamantă urmează a fi obligată la plata sumei de 7.103,70 lei cheltuieli de judecată către recurenţi pentru toate fazele procesuale, suma reprezentând taxe de timbru, onorarii avocat şi onorariu expert, conform dovezilor din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâţii C.G. şi C.S. împotriva Deciziei nr. 40/Ap din 10 aprilie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceloraşi părţi împotriva sentinţei civile nr. 4105 din 10 decembrie 2007 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge ca nefondată acţiunea reclamantei SC A.R.A. SA Sucursala Braşov.
Obligă intimata SC A.R.A. SA Sucursala Braşov la plata sumei de 7.103,70 lei cheltuieli de judecată către pârâţii C.G. şi C.S. pentru toate fazele procesuale.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3667/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3670/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
