ICCJ. Decizia nr. 3672/2008. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3672/2008
Dosar nr. 28168/3/2006
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2377 din 22 februarie 2007 pronunţată în Dosar nr. 28168/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a-VI-a comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.O.C. Ltd cu sediul în Insula Guersney, Marea Britanie împotriva pârâţilor T.D.F., SC B.E. Ltd şi SC I.E. SRL şi s-a constatat nulitatea absolută a hotărârilor 1, 2 şi 3 ale adunării generale extraordinare a acţionarilor SC I.E. SRL din 14 aprilie 2006, cu 12,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că solicitarea reclamantei de a se constata nulitatea absolută a hotărârilor este justificată în condiţiile în care s-au încălcat prevederile art. 117 din Legea nr. 31/1990 în privinţa convocării reclamantei.
Apelul formulat de pârâtul T.D.F. a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 96 din 5 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-V-a comercială.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul T.D.F. criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluţia instanţei, Curtea în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 a stabilit în sarcina recurentului obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei şi respectiv 0,15 lei timbru judiciar potrivit art. 1 din O.G. nr. 32/1995.
Recursul nu a fost timbrat cu sumele stabilite în sarcina recurentului.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat. În mod excepţional, obligaţia de timbrare se poate îndeplini până la primul termen de judecată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia transmisă pentru termenul de judecată din 4 decembrie 2008, când procedura de citare a fost legal îndeplinită (fila 23), că recurentul nu este o persoană faţă de care operează scutirea legală de obligaţia timbrării, instanţa urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 şi a art. 1 din O.G. nr. 32/1995 şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâtul T.D.F. împotriva Deciziei nr. 96 din 5 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia aV-a comercială, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3671/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3673/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
---|