ICCJ. Decizia nr. 374/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 374/2008
Dosar nr. 3910/63/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 3 ianuarie 2005 şi modificată la 9 octombrie 2006, reclamantul T.I. a chemat în judecată pârâta SC W.C. SRL Craiova şi în garanţie pe numitul B.C. solicitând în privinţa pârâtei să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1774 din 11 iulie 2000, iar în privinţa chematului în garanţie să fie obligat la daune interese în valoare de 10.000.000 lei.
În motivare a arătat că actul juridic având ca obiect înstrăinarea unui teren a fost încheiat de un administrator al societăţii deşi această funcţie era exercitată de două persoane, iar chematul în garanţie a efectuat măsurători şi a împrejmuit terenul în litigiu, împiedicând reclamantul să îl folosească în perioada 14 aprilie 1991 – 15 mai 2006 producându-i un prejudiciu de 1.000 RON.
Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 4620 din 21 noiembrie 2006, a respins acţiunea, ca nefondată.
Reclamantul a formulat apel invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 115 din 9 mai 2007, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa, astfel, instanţa de apel a reţinut că invocarea de către apelant a dispoziţiilor art. 1714 şi art. 1716 C. civ., nu are relevanţă în condiţiile în care, la instanţa de fond aşa cum s-a stabilit şi prin sentinţa criticată, reclamantul şi-a modificat acţiunea la 9 octombrie 2006, arătând că înţelege să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1774 din 11 iulie 2000 întrucât acesta a fost încheiat un administrator al societăţii pârâte, deşi existau încă două persoane ca administratori.
Cât priveşte motivul de nulitate absolută, s-a reţinut că a fost respins corect, deoarece la data încheierii contractului, consimţământul pârâtei a existat, aceasta fiind reprezentată de administratorul N.S.
Faptul că societatea avea trei sau doi administratori nu înseamnă că trebuia să se obţină acordul tuturor la perfectarea actului cum susţine apelantul deoarece în speţă nu s-a dovedit că prin actul constitutiv s-ar fi prevăzut exercitarea împreună a dreptului de reprezentare, de unde concluzia că acest drept se exercita separat de fiecare administrator [(art. 7 lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu ultimele modificări)].
Instanţa de apel a înlăturat şi criticile referitoare la chemarea în garanţie întrucât, aşa cum s-a reţinut şi de instanţa de fiind, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, art. 60 C. proc. civ.
Potrivit acestui text partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire, ceea ce nu este cazul în speţă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul invocând motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., ulterior, cererea fiind restrânsă doar la motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
A susţinut în dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că actul juridic dedus judecăţii a fost interpretat greşit prin considerarea faptului că a fost executat cu bună credinţă, respingându-se greşit ca inaplicabile prevederile art. 1714 şi 1716 C. civ.
În privinţa motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că hotărârea este nelegală din perspectiva cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească orice act juridic, potrivit art. 948 C. civ., consimţământul, care în cauză nu a fost dat cu respectarea legii şi a contractului şi statutului societăţii şi un obiect determinat, or terenul în litigiu nu este corect delimitat.
De asemenea, actul este afectat de o cauză ilicită, existând o înţelegere în frauda intereselor sale între pârâtă şi chematul în garanţie.
Prin precizările făcute ulterior, în privinţa cauzelor de modificare a hotărârii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că actul juridic este nul, încheierea lui fiind consecinţa încheierii anterior a unor acte juridice cu nerespectarea Legii nr. 18/1991 şi nr. 169/1997, sens în care a făcut referire şi la mai multe litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată.
Recursul este nefondat.
În privinţa primului motiv de recurs, acesta vizează ipoteza în care instanţa de apel, deşi actul juridic dedus judecăţii este clar, schimbă natura ori înţelesul acestuia.
Or, recurentul deşi se raportează la acest text de lege, în realitate critică soluţia din punctul de vedere al legalităţii acestuia şi al incidenţei, în cauză, a dispoziţiilor art. 1714 şi 1716 C. civ., ignorate în opinia acestuia de către instanţă, critica subsumându-se motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel că acest ultim motiv de recurs nu poate fi reţinut.
În privinţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., trebuie arătat, în precedent, că în conformitate cu dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi, în afara dobânzilor, ratelor şi veniturilor ajunse la termen.
Instanţa de apel în considerarea acestor dispoziţii legale şi prin raportare şi la dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., privind judecata în primă instanţă, a constatat că recurentul reclamant şi-a modificat acţiunea introductivă, astfel că, faţă şi de limitele caracterului devolutiv al apelului, instanţa de apel cenzurând hotărârea numai prin raportare la obiectul cu care a fost investită instanţa de fond, corect a stabilit că nu mai pot face obiectul analizei cauzele de nulitate ale convenţiei invocate prin cererea iniţială ci, numai acelea din cererea, astfel cum a fost, modificată.
Prin urmare, nici în recurs nu se mai pot pune în discuţie aspecte de nelegalitate decât în legătură cu obiectul judecăţii, sens în care referirile recurentului la încălcarea dispoziţiilor art. 1714 şi 1716 C. civ., nu pot fi analizate după cum nici cele referitoare la nelegalitatea actului juridic prin constatarea ca nule a actelor primare ce au stat, în opinia recurentului, la baza încheierii acestuia, instanţele nefiind investite cu o asemenea cerere.
Trebuie constatat că recurentul în recurs nici nu a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., astfel că, reluarea în discuţie a acestor cauze de nulitate nu mai este posibilă faţă de efectele art. 132 C. proc. civ.
În privinţa valabilităţii actului juridic din perspectiva condiţiilor generale de valabilitate a oricărui act juridic, şi cele speciale reglementate de legea societăţilor comerciale se constată că actul a cărei nulitate s-a invocat, s-a încheiat în formă autentică, recurentul în calitate de vânzător semnând actul şi atestând prin aceasta conţinutul acestuia cu privire la exprimarea consimţământului de a vinde terenul determinat prin indicarea vecinătăţilor topografice, cadastral figurând în T 33, P 116 şi 117 şi primirea preţului.
În privinţa consimţământului părţii adverse, şi acesta a fost legal exprimat aşa cum a reţinut instanţa de apel prin raportare şi la dispoziţiile speciale din Legea societăţilor comerciale, iar cauza ilicită nu s-a dovedit, ea neputând fi prezumată.
O rezolvare corectă s-a dat şi cererii de chemare în garanţie, nefiind incident art. 60 şi următoarele C. proc. civ.
În privinţa ultimului motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., abrogat, aşa cum s-a arătat în precedent recurentul a renunţat la susţinerea acestuia, astfel că, aplicând dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., faţă de cele reţinute, recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.I., împotriva deciziei nr. 115 din 9 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 6 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 373/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 378/2008. Comercial → |
|---|
