ICCJ. Decizia nr. 373/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 373/2008
Dosar nr. 4135/45/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2607 din 23 iunie 2006 a Tribunalului Iaşi, secţia comercială, s-a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P. Iaşi, în contradictoriu cu pârâta SC T.I. SRL Botoşani.
S-a respins excepţia invocată de pârâtă.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 328.857,8 lei.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 17.290 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 6722 din 18 iulie 2005 reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC T.I. SRL Botoşani, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 388.385 lei cu titlu de daune ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale şi cheltuieli de judecată.
În fapt, susţine reclamanta că potrivit contractelor de execuţie nr. 317/ T din 23 octombrie 2002 şi nr. 279 din 17 septembrie 2003 pârâta a executat pentru reclamant două staţii de distribuire produse petroliere în Iaşi.
Prin actul de control încheiat de către D.A.I.P. SA Bucureşti s-a constatat că s-au efectuat plăţi nedatorate în valoare de 1.627.912.353 lei Rol pentru obiectivul de investiţii S.D. nr. 9 Sf. Andrei şi de 2.255.926.807 lei Rol pentru obiectivul S.D.C. Sf. Lazăr.
Tribunalul Iaşi a administrat probe, inclusiv expertiza tehnică şi expertiză contabilă, după care a pronunţat soluţia arătată, pentru următoarele considerente:
Plăţile au încheiat contractele de execuţie nr. 317/ T din 23 octombrie 2002 şi nr. 279 din 17 septembrie 2003 în baza cărora pârâta s-a obligat să efectueze două obiective de investiţie în municipiul Iaşi în folosul reclamantei: S.D.P.P. nr. 9 şi S.D.P. Sf. Lazăr nr. 64 - 66 Iaşi.
Examinarea pretenţiilor reclamantei va avea prin urmare ca reper de temeinicie şi legalitate exclusiv contractul părţilor, legea părţilor conform art. 969 C. civ. Astfel, prin ambele contracte, similare sub aspectul conţinutului, se precizează că modificările proiectului tehnic reprezentând mărirea sau micşorarea cantităţii oricărei lucrări incluse în contract, renunţarea la o lucrare sau o parte din lucrare, schimbarea caracterului sau calităţii, executarea de lucrări suplimentare de orice fel poate fi făcută doar după consultarea contractorului general (pârât) iar dacă prin aceasta se aduc modificări contractului încheiat între părţi se vor aplica regulile privind modificarea unui contract (art. 7.1 din ambele contracte).
Ori, nu s-a constatat existenţa acordului părţilor pentru costurile suplimentare privind transportul rezervoarelor de combustibil, adoptarea unei alte soluţii pentru manoperă montaj pavele, pentru costul lucrărilor de foraj, pentru cheltuieli pentru masă, transport, cazare muncitori. În privinţa acestora din urmă Cap. 5 din HG nr. 1179/2002 prevede care sunt eventualele alte cheltuieli care ar putea fi incluse în contravaloarea organizării de şantier, respectiv.
„1. Se cuprind cheltuielile estimate ca fiind necesare contractantului în vederea creării condiţiilor de desfăşurare a activităţii de construcţii - montaj.
2. Aceste cheltuieli se estimează de către proiectant, în baza unui deviz ce ţine seama de tehnologia şi graficul de lucru aferente lucrărilor de bază, de amplasamentul obiectivului, posibilităţile de branşare la utilităţi – apă, canal, energie electrică, termoficare, telefon etc., traseele acestora, căile de acces auto şi căi ferate, existenţa construcţiilor, spaţiilor, terenurilor sau amenajărilor ce pot fi utilizate de constructor.
5.1.1 Lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier:
Se cuprind cheltuielile legate de lucrări de nivelări ale terenurilor naturale, dezafectări locale de căi de comunicaţie sau construcţii, branşarea la utilităţi, realizarea de căi de acces, construcţii sau amenajări la construcţii existente.
5.1.2. Cheltuieli conexe organizării de şantier:
Se cuprind cheltuielile pentru: obţinerea autorizaţiei de execuţie a lucrărilor de organizare de şantier, taxe de amplasament, închirieri semne de circulaţie, întreruperea temporară a reţelelor de transport sau distribuţie de apă, canalizare, agent termic, energie electrică, gaze naturale, a circulaţiei rutiere, căi ferate, navale sau aeriene, contractele de asistenţă cu poliţia rutieră, contracte temporare cu furnizorii de utilităţi, cu unităţi de salubrizare".
Enumerarea pe care o foloseşte textul hotărârii ca şi criteriile de determinare (după destinaţia lor) exclude reţinerea, în această categorie, a cheltuielilor de tipul celor încasate de către pârâtă (masă, cazare, hotel) prin urmare acestea nu sunt cuvenite pârâtei. Vor fi înlăturate în consecinţă concluziile expertului S..
Penalităţile sunt prevăzute în contractul părţilor la art. 15.1 în procent de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere a pârâtei în executarea contractului.
Asupra condiţiilor în care poate fi angajată răspunderea pârâtei este cert că acţiunea are ca temei răspunderea contractuală a acesteia care autorizează pe reclamantă să pretindă pârâtei restituirea sumelor plătite peste ceea ce ar fi datorat conform contractului sau pentru lucrări executate în alte condiţii decât cele convenite. Împrejurarea că a avut loc recepţia lucrării nu stinge acest drept ci face doar să curgă termenul de prescripţie general în interiorul căruia reclamanta poate cere restituirea sumelor astfel plătite.
În fine, nu poate fi reţinută nici excepţia de inadmisibilitate invocată de către pârâtă pentru că eventualele lacune ale cererii de chemare în judecată nu se sancţionează cu respingerea cererii ca inadmisibilă ci, în ipoteca în care nu s-ar conforma dispoziţiei instanţei de completare a acesteia, cu suspendarea judecăţii sale conform art. 1551 C. proc. civ. O atare sancţiune nu s-a impus însă pentru că cererea reclamantei întruneşte condiţiile de formă şi conţinut impuse de art. 112 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., chiar dacă expunerea motivelor de fapt şi de drept a fost iniţial succintă, cu atât mai mult după precizările aduse acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 969 C. civ., instanţa a admis în parte acţiunea în limita sumei de 329.857,8 respectiv atât cât a stabilit expertul contabil.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâta.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 58 din 21 mai 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei SC P. SA, sucursala P. Iaşi şi a admis apelul pârâtei SC T.I. SRL Botoşani schimbând în tot sentinţa, în sensul că a respins în totalitate acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe aceasta la 47.051 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen reclamanta SC P. SA, sucursala P. Iaşi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei, respingerea apelului pârâtei şi admiterea apelului reclamantei şi schimbarea în parte a sentinţei în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 58.527,2 lei şi la cheltuieli de judecată.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta invocă următoarele motive calificate ca fiind de nelegalitate:
1. Neregulile consemnate prin actul de control încheiat de D.A.I.C.P. SA sunt consecinţe ale încălcării obligaţiilor contractuale de către pârâtă, încălcări probate cu acte contabile şi prin expertiza contabilă efectuată la instanţa de fond.
Concluzia instanţei de apel că există concordanţă între valoarea facturilor emise de pârâtă în baza celor două contracte de execuţie şi a actelor adiţionale care corespund cu lucrările efectiv executate pe teren, este lipsită de temei legal şi nedovedită cu probe. Expertiza contabilă efectuată în apel nu a reuşit să răstoarne temeinicia şi legalitatea concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuată de expertul P.V.
2. Concluziile instanţei de apel privind neconcordanţa dintre expertiza tehnică şi cea contabilă efectuată în faţa instanţei de fond sunt lipsite de temei întrucât „concluziile susţinute de actele contabile anexate ori expertiza contabilă dispusă în apel nu a reuşit să răstoarne temeinicia şi legalitatea concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuată de expertul contabil, P.V., respectiv, ale hotărârii instanţei de fond".
3. Motivele de apel formulate de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond „au fost respinse fără o motivare a hotărârii luate cu privire la aspectele invocate".
4. Decizia instanţei de apel este nelegală şi sub aspectul soluţionării cererii reclamantei privind cuantumul onorariului şi cheltuielilor solicitate de către expertul contabil G.A.R. întrucât onorariul achitat expertului de către pârâtă în baza contractului de consultanţă fără aprobarea instanţei de judecată nu poate fi apreciat ca fiind cheltuieli de judecată deoarece temeiul plăţii nu este dispoziţia instanţei de judecată. Determinarea valorii onorariului şi a valorii cheltuielilor s-a făcut cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 3, 12 şi 13 din Regulamentul C.E.C.C.A.R. şi de aceea se cere cenzurarea cuantumului onorariului şi a cheltuielilor efectuate de către expertul contabil G.A.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Din examinarea primelor două motive de recurs rezultă, cu evidenţă, că nu se invocă, în realitate, motive de nelegalitate ale deciziei atacate, care să poată fi încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., ci motive de netemeinicie ce vizează stabilirea stării de fapt şi mai ales aprecierea probelor administrate de către instanţe, în principal expertizele tehnică şi contabilă, motive, care nu pot fi analizate în calea de atac extraordinară a recursului. Trimiterile la clauzele contractuale şi la respectarea lor se fac tot prin prisma aprecierii probelor administrate şi a actului de control încheiat de D.A.I. al reclamantei, fără a se trimite la eventuale texte legale interpretate s-au aplicate greşit de către instanţa de apel. Mai mult, neconcordanţa dintre expertizele tehnică şi contabilă de la fond, invocată de recurentă, a fost eliminată de expertiza contabilă dispusă de instanţa de apel.
Cel de al treilea motiv de recurs, ce nu poate fi încadrat la pct. 9 ci, eventual, la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., nu este nici el întemeiat întrucât examinarea deciziei relevă că aceasta analizează împreună toate motivele de apel invocate de reclamantă şi le înlătură motivat, argumentând respingerea apelului acesteia.
Nici cel de al patrulea motiv invocat prin recurs nu este întemeiat, pe de o parte pentru că vizează aspecte ţinând de calculul matematic al onorariului de expert (calcul făcut şi de reclamantă în recursul său) iar pe de alta pentru că instanţa de apel în speţa de faţă a examinat acest onorariu şi din perspectiva prevederilor Regulamentului C.E.C.C.A.R. şi l-a aprobat, apreciind că expertul l-a justificat pe deplin. Este atributul instanţei de a aprecia, apreciere de fapt, pe baza probelor existente şi a ansamblului cauzei, munca expertului şi de a aproba onorariul acestuia, incluzându-l în cheltuielile de judecată.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., să o oblige pe recurentă să-i plătească intimatei cheltuielile de judecată în recurs, reprezentate de onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA, sucursala P. Iaşi – Bucureşti, împotriva deciziei nr. 58 din 21 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei - pârâte SC T.I. SRL Botoşani suma de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 6 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 370/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 374/2008. Comercial → |
|---|
