ICCJ. Decizia nr. 40/2008. Comercial. Reziliere contract. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 40/2008
Dosar nr. 7380/59/2006
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC I.L. SA TIMIŞOARA a chemat-o în judecată pe pârâta SC M.R.C. SRL (fostă S.R.) SRL BUCUREŞTI, solicitând rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. MKN 29 din 24 iunie 1998, încheiat între părţi, obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei de la data executării, al sumei de 85.000 DOLARI S.U.A. cu titlu de daune interese şi obligarea pârâtei la eliberarea pe cheltuiala sa a oricăror construcţii subterane sau de suprafaţă de pe terenul în suprafaţă de 2500mp, situat în Timişoara, Bd. Take Ionescu, înscris în CF 102970 Timişoara, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2296/ PI din 27 septembrie 2006, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC M.P.P.D. SRL BUCUREŞTI şi a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 12.428 lei.
Prin decizia civilă nr. 107/ A/COM din 19 aprilie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei.
A dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. MKN 29 din 24 iunie 1998 încheiat între părţi.
A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 85.000 DOLARI S.U.A. (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune interese, către reclamantă.
A obligat-o pe pârâtă la eliberarea pe cheltuiala sa a oricăror construcţii subterane sau de suprafaţă, de pe terenul proprietatea reclamantei în suprafaţă de 2500 mp, situat în Timişoara, Bd. Take Ionescu, înscris în CF 102970 Timişoara.
A obligat-o pe pârâtă la 14.750 lei (RON) cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC M.P.P.D. SRL, dar nu l-a timbrat, deşi prin citaţia ce i-a fost emisă a fost încunoştiinţată despre taxele pe care le datorează în recurs, respectiv 4628,72 lei noi (46.287.200 lei vechi) taxă judiciară de timbru şi 5,3 lei noi (53.000 lei vechi) timbru judiciar.
Astfel fiind, reţinându-se că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a timbra recursul pe care l-a promovat, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 şi recursul formulat în cauză de pârâtă va fi anulat, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M.P.P.D. SRL împotriva deciziei civile 107/ A/COM din 19 aprilie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3981/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 41/2008. Comercial. Acţiune în anularea... → |
---|