ICCJ. Decizia nr. 447/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 447/2008
Dosar nr.29888/2/2005
Şedinţa publică din 8 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2996 din 22 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea reclamantei SC E. SRL şi pârâtul M.A.D.R. a fost obligat la plata sumei de 4.503.647.367 lei reprezentând valoarea contabilă actualizată în luna martie 2005 a investiţiilor neamortizate şi la 89.124.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanţie a P.J. Giurgiu ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanta a efectuat o serie de investiţii în baza contractului de concesiune nr. 6 din 10 aprilie 2000 având ca obiect exploatarea activităţii de dezinsecţie a mijloacelor de transport rutier de la punctul de control de la trecerea frontierei de stat Giurgiu rutier, dar prin ordinul nr. 54/2001 al Prefectului Giurgiu, activitatea a fost cedată SC D.P. Giurgiu, ordin care însă a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 6227 din 14 mai 2002 rămasă irevocabilă.
Ulterior, prin abrogarea HG nr. 995/1999 ce a stat la baza contractului de concesiune şi trecerea activităţii de dezinsecţie la C.J., contractul încheiat între părţi nu s-a mai putut executa din culpa pârâtului care a contrasemnat HG nr. 431/2001 şi deci şi-a manifestat voinţa de a denunţa unilateral contractul, aşa încât acesta datorează despăgubirile pretinse de reclamantă în temeiul art. 9 lit. b) din convenţia părţilor.
Referitor la cererea de chemare în garanţie a Prefecturii Giurgiu,s-a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ., deoarece actul care a dus la încetarea contractului de concesiune îl reprezintă HG431/2001 şi nu Ordinul 54/2001 emis de Prefectura Judeţului Giurgiu, care a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 622 din 14 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti şi a produs efecte numai pe o perioadă determinată .
Apelul declarat de pârâtul M.A.D.R. a fost respins, ca nefondat, prin Decizia comercială nr. 134 din 15 martie 2007, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia şi casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente.
A susţinut recurenta în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., că soluţia pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe a unor norme procedurale cu caracter imperativ.
S-a invocat că suntem în prezenţa unei acţiuni de competenţa instanţei de contencios administrativ, chiar dacă aceasta a fost promovată anterior publicării Legii nr. 554/2004, deoarece contractul de concesiune este încheiat de o autoritate publică centrală în temeiul unui act administrativ HG nr. 995/1999 şi are ca obiect concesionarea unei activităţi de interes public, iar izvorul de drept îl constituie această hotărâre şi nu contractul comercial. Că, pârâtul este organ de specialitate publică centrală care nu face fapte de comerţ, iar obiectul dedus judecăţii nu derivă din acte sau fapte de natură comercială prevăzute de art. 3-6 şi 56 C. com.
Recurenta a arătat invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece a ignorat HG nr. 431/2001 publicată anterior promovării acţiunii prin care s-a abrogat HG nr. 995/1999.
S-a precizat că prin HG nr. 431/2001 activitatea de dezinsecţie la frontiere ce a format obiectul contractului de concesiune a fost preluată prin subrogare de drepturi şi obligaţii de Consiliul Judeţean Giurgiu, în patrimoniul căruia se regăsesc investiţiile efectuate de reclamantă, aşa încât în mod nelegal instanţele au obligat pârâtul la plata acestora. Că investiţiile s-au preluat anterior formulării acţiunii şi deci nu există o identitate între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
În ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 art. 1 alin. (2) privind prescripţia dreptului la acţiune. Că termenul general de prescripţie de 3 ani a început să curgă la 2 februarie 2001 dată la care reclamanta a cunoscut existenţa pagubei, aşa încât la data formulării acţiunii 8 mai 2004, acesta era împlinit, deci acţiunea era prescrisă.
Prin întâmpinările depuse intimatele au solicitat respingerea recursului întrucât în mod corect ambele instanţe au respins excepţiile privind necompetenţa materială a instanţei comerciale, a lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât şi a prescripţiei dreptului la acţiune şi au obligat pe recurenta la plata contravalorii investiţiilor efectuate de reclamantă în baza art. 9 lit. b) din contractul de concesiune nr. 6/2004.
Recursul nu este fondat.
Primul motiv de recurs vizează necompetenţa materială a instanţei comerciale în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
Contractul de concesiune nr. 6 din 10 aprilie 2000 a fost încheiat între M.A.A. Bucureşti în calitate de concedent şi Societatea Comercială E. SRL Giurgiu în calitate de concesionar şi are ca obiect exploatarea de către societate a activităţii de dezinsecţie a mijloacelor de transport rutier de la punctul de control pentru trecerea frontierei de stat Giurgiu Rutier prevăzut în anexa la HG nr. 995/1999.
La capitolul XI intitulat litigii art. 11, părţile au stipulat clauza potrivit căreia litigiile de orice fel ce decurg din executarea contractului sunt de competenţa instanţei judecătoreşti de drept comun.
În raport de aceste prevederi contractuale şi de dispoziţiile art. 56 C. com., în mod corect instanţa de apel a reţinut că litigiul dedus judecăţii este de natură comercială şi a respins excepţia de necompetenţă a acestei instanţe prin încheierea din 22 februarie 2007.
Pe de altă parte, chiar dacă ulterior formulării acţiunii a intrat în vigoare la 7 ianuarie 2005 Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, aceasta a prevăzut la art. 27 cu privire la cauzele aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii că vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei.
Al doilea motiv de recurs se referă la lipsa calităţii procesuale pasive a recurentului –pârât, întrucât prin HG nr. 431/2001 activitatea de dezinfecţie a fost preluată prin subrogare de drepturi de către C.J. Giurgiu şi deci acesta trebuie să fie obligat la contravaloarea investiţiilor pretinse de intimata-reclamantă.
Nici această critică nu este întemeiată.
Reclamanta a pretins prin acţiune obligarea pârâtului (recurent) la contravaloarea actualizată a investiţiilor efectuate de aceasta în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din contractul de concesiune nr. 6/2000, căruia îi revine obligaţia de plată a despăgubirilor pentru investiţii neamortizate în cazul denunţării unilaterale a contractului.
De aici rezultă că între recurentul-pârât şi cel obligat în raport juridic dedus judecăţii există o identitate, fiind fără relevanţă sub aspectul calităţii procesuale pasive faptul că ulterior încheierii contractului prin HG nr. 431/2001 activitatea de dezinfecţie a fost preluată de C.J. Giurgiu.
Ultima critică vizează aplicarea dispoziţiilor Dcretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă în sensul că termenul de 3 ani curge de la data emiterii ordinului de către Prefectura Giurgiu, 2 februarie 2001, în raport de care acţiunea promovată la 7 mai 2004 este prescrisă.
Nici acest motiv nu este întemeiat.
Prin Ordinul nr. 54/2001 al Prefectului Judeţului Giurgiu s-a sistat activitatea desfăşurată de reclamantă în calitatea sa de concesionar, dar aceasta numai pentru o perioadă foarte scurtă, deoarece Ordinul a fost desfiinţat prin sentinţa civilă nr. 622 din 14 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2963 din 10 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Prin HG nr. 431/2001 publicată în M. Of. la 9 mai 2001, s-a abrogat HG nr. 995/1999, ce a constituit actul administrativ care a stat la baza încheierii contractului de concesiune nr. 6/2000, hotărâre a cărei notă de fundamentare a fost semnată de recurentul-pârât prin reprezentantul său legal.
De aici rezultă că, acesta este momentul în care pârâtul a denunţat unilateral contractul, iar reclamanta a cunoscut imposibilitatea derulării în continuare a convenţiei încheiate între părţi din vina acestuia.
Din acest moment se naşte dreptul reclamantei în calitate de concesionar de a pretinde despăgubiri de la pârâtul-concedent în temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din contract reprezentând valoarea investiţiei neamortizate şi echivalentul beneficiului nerealizat prin exploatarea serviciului public concesionat.
Faţă de cele reţinute, afirmaţia recurentului că termenul de prescripţie a început să curgă de la data emiterii Ordinului nr. 54/2001 care a care a fost desfiinţat la scurt timp, va fi înlăturată întrucât nu are temei legal.
Aşa fiind, în raport de data publicării în M. Of. al HG nr. 431/2001 respectiv 9 mai 2001, moment de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 şi data formulării acţiunii, 7 mai 2004, termenul nu s-a împlinit şi în mod corect ambele instanţe au respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de recurentul-pârât.
Pentru considerentele reţinute, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.A.D.R. împotriva deciziei comerciale nr. 134 din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 446/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 449/2008. Comercial → |
|---|
