ICCJ. Decizia nr. 456/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.456/2008

Dosar nr. 1043/100/2006

Şedinţa publică din 8 februarie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus, membrii cooperatori ai S.M.S. Vişeu de Sus, reprezentaţi de B.M., au chemat în judecată Consiliul de Administraţie al societăţii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea hotărârilor adoptate de adunarea generală extraordinară a societăţii, în data de 25 octombrie 2005.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut, în esenţă că adunarea generală nu a fost convocată în condiţiile legii, deoarece au participat doar 30 membri cooperatori din 450, astfel că hotărârile luate sunt nule de drept.

Prin sentinţa civilă nr. 114 din 18 ianuarie 2006, Judecătoria Vişeu de Sus a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, având în vedere dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 precum şi dispoziţiile Codului de procedură civilă, privind competenţa tribunalelor de a soluţiona cererile în materie, al căror obiect este neevaluabil în bani.

În faţa Tribunalului Maramureş, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că solicită să se constatate nulitatea absolută a hotărârii nr. 1 din 26 martie 2003 şi a hotărârii nr. 2 din 30 martie 2004, hotărâre prin care un număr de 297 membri cooperatori au fost transformaţi în asociaţi şi apoi excluşi. De asemenea, a arătat că au fost încălcate prevederile art. 34 alin. (1) şi art. 36 din Legea nr. 1/2005 şi dispoziţiile art. 117 alin. (1) – (6) din acelaşi act normativ.

Prin sentinţa civilă nr. 1956 din 17 iulie 2006, Tribunalul Maramureş, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal a respins cererea precizată formulată de reclamant.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte hotărârea adunării generale extraordinare a S.C.M.M. Vişeu de Sus, aceasta a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor art. 117 alin. (2) şi art. 44 din Legea nr. 1/2005. Referitor la hotărârea nr. 2 din 25 octombrie 2005, instanţa a apreciat acest capăt de cerere ca prematur, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor de publicitate în raport cu aceasta.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, iar prin Decizia civilă nr. 262 din 19 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a constatat perimat apelul promovat, menţinând sentinţa primei instanţe.

Instanţa de apel a constatat că de la 20 noiembrie 2006, dată la care s-a dispus suspendarea judecării apelului în temeiul art. 1551 C. proc. civ., până la data formulării cererii privind repunerea pe rol a cauzei, pricina a stat în nelucrare, neefectuându-se nici un act de procedură, situaţie care atrage incidenţa art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Decizia curţii de apel a fost recurată de către reclamantul B.M., reprezentant al membrilor S.M. Vişeu de Sus, în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., criticile dezvoltate nefiind încadrate în motive de nelegalitate.

În concret, recurentul a susţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 11 decembrie 2006 a fost menţinută măsura suspendării cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ., însă ulterior a întâmpinat greutăţi în obţinerea înscrisurilor solicitate de către instanţă. Cu toate acestea, la data de 15 noiembrie 2007 a solicitat repunerea cauzei pe rolul instanţei, depunând înscrisurile solicitate de către instanţă. Recurenta mai susţine că pentru data la care a fost soluţionat apelul, părţile nu au fost citate.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care urmează:

În speţă, judecata cererii de apel a fost suspendată în temeiul art. 1551 C. proc. civ., având în vedere că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei documentul care atestă mandatul acordat în promovarea şi reprezentarea în cadrul cererii de apel.

La termenul de judecată din data de 11 decembrie 2006, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor motivul suspendării cauzei şi temeiul juridic al acesteia, având în vedere cererea formulată de către reclamant la data de 20 noiembrie 2006 şi actele depuse la dosarul cauzei, reţinând că cerinţele dispuse de instanţă. Nu au fost îndeplinite de către reclamant. În consecinţă, a fost menţinută măsura suspendării cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ.

În raport de această situaţie de fapt, cererea formulată de către reclamant la data de 15 noiembrie 2007, nu a produs efecte juridice, în sensul repunerii cauzei pe rol şi constatării îndeplinirii obligaţiilor stabilite de către instanţă, întrucât aceasta a fost formulată după împlinirea termenului prevăzut de art. 248 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 248 C. proc. civ., instanţa de apel a constatat îndeplinite, cumulativ condiţiile privind stingerea procesului ca urmare a perimării cauzei, respectiv depăşirea termenului de 6 luni stabilit în raport de natura comercială a litigiului.

În ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că deşi judecata apelului a fost suspendată la data de 20 noiembrie 2006, această măsură a fost menţinută prin încheierea din data de 11 decembrie 2006, dată de la care curge termenul de perimare prevăzut de lege. Prin aceeaşi încheiere, instanţa de apel s-a pronunţat asupra cererii formulată de reclamant, privind repunerea cauzei pe rol, formulată la data de 20 noiembrie 2006 în sensul că a respins-o deoarece acesta nu a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanţă.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.M. reprezentant al Membrilor S.M. VIŞEU DE SUS împotriva deciziei civile nr. 262 din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 456/2008. Comercial