ICCJ. Decizia nr. 454/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 454/2008
Dosar nr. 1733/62/2007
Şedinţa publică din 8 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul B. Braşov a sesizat Tribunalul Braşov şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie declarată nulitatea societăţii comerciale P.P. pentru motivul că obiectul său de activitate este ilicit, să se desemneze un lichidator al societăţii pârâte conform prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată. În fapt reclamanta a susţinut că în obiectul său de activitate pârâta a inclus şi activităţi de consultanţă juridică şi că astfel a încălcat prevederile Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat cât şi ale Legii nr. 514/2003 privind exercitarea profesiei de consilier juridic. Toate aceste activităţi potrivit reclamantei nu constituie fapte de comerţ iar introducerea lor în obiectul de activitate al unei societăţi comerciale contravine codului comercial art. 3 şi celor două acte normative mai sus menţionate. În drept au mai fost invocate dispoziţiile art. 58, 7 şi 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora nulitatea unei societăţi comerciale se poate cere atunci când obiectul său de activitate este ilicit sau contrar ordinii publice.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa comercială nr. 2274/ C din 9 mai 2006, a respins acţiunea întrucât a constatat că până la prima zi de înfăţişare, pârâta şi-a modificat obiectul de activitate înlăturând activitatea de consultanţă juridică. Cererea pentru plata cheltuielilor de judecată formulată de reclamant a fost respinsă, tribunalul apreciind că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele art. 275 C. proc. civ., pentru acordarea acestora.
Apelul declarat de reclamantul B. Braşov, care viza sentinţa numai în partea care privea neacordarea cheltuielilor, a fost respins de Curtea de Apel Braşov, care, prin Decizia nr. 125 din 11 septembrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul.
Răspunzând criticilor aduse sentinţei pe acest aspect al aplicării art. 275 C. proc. civ., Curtea de apel a reţinut că pârâta a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului astfel că, potrivit art. 275 C. proc. civ., acesta nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Mai mult, a reţinut instanţa de apel, pârâta până la prima zi de înfăţişare a executat obligaţia de a modifica actul constitutiv. În aceste condiţii Curtea a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată şi datorită faptului că acţiunea reclamantului a fost respinsă. Au fost înlăturate prin aceeaşi decizie şi criticile potrivit cărora în cauză societatea era de drept în întârziere în conformitate cu art. 43 şi 56 C. com., motivat de faptul că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile decât acţiunilor în care sunt puse în discuţie pretenţii evaluabile în bani, purtătoare de dobânzi. S-a respins şi critica privind existenţa culpei pârâtei încă din momentul autorizării societăţii motivat de faptul că până la modificarea actului constitutiv autorizarea societăţii a fost efectuată pe baza încheierii judecătorului delegat care se bucură de autoritatea lucrului judecat.
Împotriva deciziei nr. 124/2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs, reclamantul B. Braşov prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a susţine nelegalitatea deciziei în partea care priveşte neacordarea cheltuielilor de judecată.
Potrivit autorului Decizia este nelegală întrucât instanţa a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ.
În argumentarea acestei nelegalităţi, recurentul a susţinut că:
- Societatea pârâtă a fost pusă în întârziere prin publicarea în M. Of. a deciziei nr. XXII din decembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit căreia cererile de constituire şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile.
- Art. 82 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată privind organizarea profesiei de avocat, încă de la data intrării în vigoare a stabilit că persoanele fizice şi juridice care îşi desfăşoară activitatea de consultanţă juridică în baza altor acte normative îşi încetează de drept activitatea.
- Art. 274 alin. (3) C. proc. civ., crează o situaţie discriminatorie faţă de alte persoane, auxiliare instanţei de judecată (experţi, interpreţi) întrucât numai în cazul avocaţilor instanţa poate cenzura onorariile.
- Art. 275 C. proc. civ., nu are aplicabilitate în cauză întrucât introducerea acţiunii a fost determinată de culpa pârâtei care şi-a stabilit un obiect de activitate interzis de lege.
- Punerea în întârziere a societăţii pârâte nu se impunea având în vedere că acţiunea nu avea ca obiect executarea unor obligaţii, iar dacă s-ar considera că punerea în întârziere s-ar impune, faţă de natura comercială a litigiul, pârâta era de drept în întârziere.
Recursul este nefondat.
- Prima chestiune care trebuie lămurită înainte de a trece la examinarea criticilor evocate de recurent este cea a obiectului cererii care s-a dedus spre soluţionare primei instanţe. În acest sens trebuie reţinut că acţiunea îşi are izvorul în prevederile Legii nr. 31/1990, art. 56 lit. c) şi nu constituie o acţiune în pretenţii pentru ca debitoarea să fie de drept în întârziere în sensul art. 43 C. com. Deşi dispoziţiile menţionate care au constituit temeiul acţiunii se găsesc într-o lege care reglementează „societăţile comerciale", obiectul acţiunii nu se referă la obligaţii comerciale de natură patrimonială aşa încât şi din acest punct de vedere nu se poate reţine susţinerea potrivit căreia pârâta intimată era de drept în întârziere. Prin urmare, în raport de această precizare prima critică în legătură cu faptul că în speţă debitorul obligaţiei dedusă judecăţii era de drept în întârziere va fi respinsă.
- Publicarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat asupra inadmisibilităţii cererilor de înatriculare a societăţilor de consultanţă juridică nu are valoarea juridică a unei dispoziţii normative în legătură cu punerea în întârziere a societăţilor comerciale nelegal constituite.
Problemele de drept dezlegate în legătură cu încălcarea unor dispoziţii din Legea nr. 51/1995 şi 514/2003 sunt obligatorii pentru aplicarea corectă a legii şi au servit ca argumente de drept pentru aplicarea art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, aşa cum de altfel a solicitat prin acţiune reclamantul.
Puterea obligatorie a chestiunilor statuate s-a manifestat şi în acest litigiu prin faptul că până la primul termen de înfăţişare societatea pârâtă a intrat în legalitate prin înlăturarea activităţii inclusă în obiectul de activitate care era contrară legilor amintite.
- Chestiunea aplicării dispoziţiilor procedurale privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost abordată în această speţă prin negarea aplicării art. 275 C. proc. civ., la care s-a referit instanţa de apel. Potrivit recurentului în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., care se întemeiază pe culpa procesuală. Recurenta a considerat că pârâta s-a aflat în culpă procedura de la momentul înmatriculării societăţii cu un obiect de activitate contrar legii.
Critica nu va fi reţinută întrucât „culpa procesuală" este legată de declanşarea unui proces iar „a cădea în pretenţii" în sensul art. 274 C. proc. civ., înseamnă a pierde procesul. Cu alte cuvinte textul se referă la o atitudine procesuală pasivă şi nu la situaţii în general culpabile apreciate din punctul de vedere al litigiului supus spre rezolvare instanţei de fond. În consecinţă faţă de soluţia adoptată, în mod corect instanţa de apel s-a oprit asupra prevederilor art. 275 C. proc. civ., care se referă la situaţia particulată a pârâtei care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului. În aplicarea acestor prevederi s-a verificat ipoteza a doua a art. 275 C. proc. civ., care se referă la punerea în întârziere a debitorului obligaţiei înainte de chemarea în judecată.
Prin urmare, pentru a înlătura regula stabilită de acest text potrivit căreia pârâtul nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată dacă a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului, instanţa a examinat excepţia privind punerea în întârziere înainte de chemarea în judecată şi a ajuns la concluzia corectă că cerinţa respectivă nu a fost îndeplinită pentru ca reclamantul să poată beneficia de plata cheltuielilor de judecată. Din acest punct de vedere este de observat că până la prima zi de înfăţişare a fost modificat obiectul de activitate ceea ce echivalează cu o recunoaştere efectivă a pretenţiilor reclamantului iar pârâtul nu era de drept în întârziere şi nici nu a fost pus în întârziere de reclamant, care nu şi-a anunţat intenţia de a declanşa un litigiu în cazul neexecutării de bunăvoie a obligaţiei.
- Critica în legătură cu intervenţia instanţei în contractul de asistenţă juridică printr-o apreciere a muncii avocatului, care se referă la prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu are legătură cu litigiul pentru că în cazul de faţă cheltuielile de judecată nu au fost acordate întrucât s-a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale. Prin urmare, nefiind vorba de o reducere a cheltuielilor de judecată susţinerile recurentului nu au suport în această speţă. Problema aplicării de principiu a art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a fost dezlegată de Curtea Constituţională prin mai multe decizii care au făcut trimitere şi la jurisprudenţa C.E.D.O. Aceasta a statuat că ramburarea cheltuielilor de judecată în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale se recuperează numai în măsura în care „au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil". Cu referire la discriminarea între experţi şi avocaţi, Curtea constituţională referindu-se la dispoziţiile legale amintite a statuat prin Decizia nr. 492/2006 că între cele două categorii de liber profesionişti, dispoziţiile procedurale nu crează nicio discriminare.
- În fine, interdicţia din Legea nr. 51/1995 privind desfăşurarea activităţii de consultanţă care se referă la autorizări anterioare apariţiei legii, nu poate fi primită în termenii propuşi de recurent câtă vreme în Legea nr. 31/1990 există o reglementare specială pentru constituirea societăţilor comerciale cu nerespectarea dispoziţiilor legale care deschid calea acţiunii în anularea societăţii, urmată de altfel de recurent.
În consecinţă, faţă de cele ce preced potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B. BRAŞOV împotriva deciziei nr. 125 din 11 septembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 449/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 456/2008. Comercial → |
|---|
