ICCJ. Decizia nr. 449/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.449/2008
Dosar nr. 6319/1/2007
Şedinţa publică de 8 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Sighetul Marmaţiei la data de 16 martie 2006, petenta C.D. prin Primar a formulat contestaţie împotriva executării silite pornită de intimata A.V.A.S. asupra bunului imobil C.B. 1, situată în Staţiunea Izvoare, Localitatea Deseşti, solicitând constatarea nulităţii absolute a licitaţiei din 21 februarie 2006 şi a tuturor actelor de executare silită derulate de A.V.A.S. asupra imobilului.
În motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că executarea pornită de A.V.A.S. privea creanţa deţinută de această instituţie împotriva debitorului C.N.M.P.N. R. SA, imobilul C.B. 1 ce a făcut obiectul licitaţiei aparţinând domeniului public al comunei Deseşti figurând în Anexa 31 a H.C. nr. 934/2002, publicată în M. Of. nr. 665 bis din 2002 la poziţia 24, şi prin urmare nu este proprietatea debitoarei supusă executării silite.
Prin întâmpinarea formulată, la data de 6 aprilie 2006, intimata A.V.A.S. a invocat apărări pe excepţie vizând necompetenţa materială a judecătoriei, prematuritatea şi tardivitatea contestaţiei şi lipsa calităţii procesual active a reclamantei, iar pe fond nemotivarea şi netemeinicia contestaţiei.
În cauză, Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, care la rândul său s-a considerat necompetentă teritorial, conflictul de competenţă ivit fiind soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4039 din data de 7 decembrie 2006, în sensul stabilirii competenţei de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, astfel investită, prin sentinţa comercială nr. 100 pronunţată la data de 23 aprilie 2007, a respins, ca neîntemeiată, excepţiile prematurităţii, tardivităţii contestaţiei la executare şi excepţia lipsei calităţii procesual active a contestatoarei, invocate de A.V.A.S. şi pe fond a admis contestaţia la executare, constatând nulitatea absolută a licitaţiei din 21 februarie 2006 consemnată în fişa de licitaţie nr. 153/1 din 21 februarie 2006 şi a actelor de executare silită efectuate de A.V.A.S. asupra imobilului C.B. 1 situată în Staţiunea Izvoare localitatea Deseşti. Totodată instanţa a dispus suspendarea executării silite declanşate cu privire la imobil, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în sinteză următoarele:
Neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 republicată cu privire la comunicarea cererii şi a actelor anexe către A.V.A.S. înainte de introducerea cererii a fost complinită faţă de împrejurarea că cererea a fost introdusă la o instanţă necompetentă, iar până la investirea instanţei competente obligaţia s-a realizat, intimata nedovedind vreo vătămare.
Excepţia tardivităţii contestaţiei apare, ca nefondată, faţă de dispoziţiile art. 401 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc termenul de 15 zile pentru introducerea contestaţiei, termen care începe să curgă de la predarea silită a bunului, predare care în cauză nu s-a dovedit că a avut loc.
Excepţia lipsei calităţii procesual active a contestatoarei apare ca neîntemeiată deoarece, aceasta în calitate de terţ, ce se pretinde proprietarul bunului vândut la licitaţie are legitimarea de a contesta executarea.
Pe fondul cauzei instanţa a constatat că potrivit Anexei nr. 31 la HG nr. 934/2002 (M. Of. nr. 665/9.09.2002) imobilul supus vânzării a fost declarat ca făcând parte din domeniul public al Comunei Deseşti, el neputând face obiectul executării silite, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/1998, care interzice expres acest lucru.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs, în termen legal intimatele A.V.A.S. şi C.N.M.P.N. R. SA.
1. Recurenta A.V.A.S. a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii contestaţiei la executare ca neîntemeiată.
Invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta A.V.A.S. a critica sentinţa atacată sub următoarele aspecte:
- greşita soluţionare a excepţiei prematurităţii cererii, excepţie absolută, care făcea de prisos cercetarea fondului, dispoziţiile încălcate, art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 republicată, fiind imperative;
- soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesual active a contestatoarei este nefondată, faţă de probele administrate în cauză, din care a rezultat că imobilul supus executării silite, nu este identic ca cel pretins de contestatoare ca aparţinând domeniului public;
- suspendarea executării silite declanşate, este fără temei legal, faţă de dispoziţiile art. 82 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, republicată;
- procedura executării silite faţă de debitoarea C.N.M.P.N. R. SA s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 6 alin. (2) din OUG nr. 95/martie, împotriva acesteia existând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, iar imobilul supus valorificării, aparţine debitoarei, fiind înregistrat în evidenţele contabile ale acesteia.
2. Recurenta C.N.M.N. R. SA a solicitat prin recursul său casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., susţinând că urmare licitaţiei, adjudecatarul nu a achitat preţul, licitaţia rămânând fără obiect.
- că activul aparţine companiei potrivit fişei mijlocului fix, declaraţiei de impunere, fiind trecut din eroare în domeniul public al comunei Deseşti;
- sub un alt aspect recurenta arată că a achitat toate datoriile către A.V.A.S.;
- concluzionând recurenta solicită respingerea contestaţiei ca lipsită de obiect, deoarece cabana nu a fost înstrăinată urmare licitaţiei contestate, ea rămânând în proprietatea sa, fiind scoasă de C.L. Deseşti prin Hotărârea nr. 2 din 25 ianuarie 2005 din inventarul său.
3. Asupra recursurilor:
Recursul declarat de intimata A.V.A.S. este nefondat pentru considerentele ce urmează:
3.1. Dispoziţiile art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 modificată potrivit cărora, reclamantul este obligat să comunice cererea şi actele pe care se întemeiază, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea cererii, cu consecinţa neprimirii acesteia fără dovada îndeplinirii obligaţiei de comunicare, constituie, întradevăr un veritabil fine de neprimire, la depunerea cererii, ca moment al sesizării instanţei.
Concluzia se impune, cu forţa evidenţei, nu numai din redactarea textului care se referă clar şi explicit la momentul depunerii cererii, fiind în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile care reglementează cererea de chemare în judecată, art. 114 (1) C. proc. civ. şi care statuează că „la primirea cererii preşedintele instanţei sau judecătorul care îl înlocuieşte, va verifica dacă aceasta întruneşte cerinţele prevăzute de lege, punând în vedere reclamantului, când este cazul să îşi completeze cererea.
Raţiunea unei astfel de reglementări rezidă în sprijinul activ pe care instanţa îl acordă reclamantului la depunerea cererii, punându-i în vedere obligaţiile procesuale ce-i revin cu privire lacerinţele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de chemare în judecată, pentru asigurarea judecării cauzei într-un termen rezonabil sau de urgenţă şi cu precădere aşa cum impun dispoziţiile legii speciale incidente în cauza de faţă.
În ipoteza primirii cererii de chemare în judecată fără dovada comunicării prealabile şi stabilirii primului termen de judecată cu citarea pârâtului cu copie de pe cerere şi acte, s-a realizat complinirea comunicării.
După primirea cererii şi fixarea primului termen, invocarea neîndeplinirii unor cerinţe impuse de lege cererii de chemare în judecată, ca act de procedură, poate fi primită numai în condiţiile prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în situaţia existenţei unei vătămări a părţii urmare neîndeplinirii formelor legale.
În cauză, intimata A.V.A.S. a depus la primul termen de judecată statornicit de instanţă, întâmpinare la cererea de chemare în judecată, arătându-şi toate excepţiile şi apărările, astfel că nu poate invoca o vătămare a drepturilor sale procesuale sub aspectul dreptului la apărare sau a încălcării contradictorialităţii.
3.2. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual active a contestatoarei, prima instanţă a statuat corect că există identitate între persoana contestatorului şi persoana cu privire la care pe fondul cauzei se pretinde a fi proprietatul bunului vândut, ceea ce conferă contestatoarei calitate procesual activă în formularea prezentei contestaţii.
De altfel, recurenta, în susţinerea acestei critici, nu aduce nici un argument peremtoriu în contra celor reţinute de instanţă.
3.3. În sfârşit, ultima critică a recurentei în sensul că imobilul ce a făcut obiectul licitaţiei aparţine debitoarei sale C.N.M.P.N.R. SA, constituie în realitate o simplă afirmaţie, nesusţinută de dovezi.
Apartenenţa imobilului la domeniul public al comunei Deseşti, atestată de HG nr. 934/2002 - Anexa 31, nu este combătută în niciun mod de recurentă.
Împrejurare că imobilul figura şi în evidenţa contabilă a debitoarei R., nu constituie, în sine o dovadă a dreptului de proprietate asupra acestuia în măsura în care nu se coroborează cu alte înscrisuri şi oricum nu înlătură efectele hotărârii de guvern care a stabilit apartenenţa bunului la domeniul public al comunei Deseşti şi care nu a fost invalidată în contenciosul administrativ de cei ce se pretind vătămaţi.
3.4. Celelalte susţineri ale recurentei cu privire la caracterul cert lichid şi exigibil al creanţei sale faţă de debitorul cedat R. SA, sunt lipsite de relevanţă în soluţionarea cauzei, întrucât obiectul contestaţiei nu a vizat raporturile A.V.A.S. cu debitorul său ci valorificarea prin executare silită a unui bun ce nu se află în proprietatea debitorului.
3.5. Chestiunea suspendării executării silite dispusă de instanţă până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei, apare în acest moment al soluţionării recursului, lipsită de interes, ea putând fi eventual discutată până la soluţionarea prezentului recurs.
4. Recursul declarat de intimata C.N.M.P.N.R. SA este de asemeni nefondat.
Chestiunea apartenenţei bunului supus vânzării la domeniul public al comunei Deseşti a fost tratată în considerentele de la pct. 3.3 astfel că nu se mai impune a fi reluată.
Mai trebuie precizat însă, că recurenta prin întâmpinarea depusă la fond (dosar nr. 978/2006 al Judecătoriei Sighetul Marmaţiei) nu a invocat niciuna din apărările pe care le formulează pentru prima dată în faţa acestei curţi, distinct de faptul că ele nu sunt susţinute de niciun înscris, ceea ce le conferă un caracter pur formal.
Pentru considerentele mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate în cauză ca nefondate.
PENTRU ACESRE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele A.V.A.S. BUCUREŞTI şi C.N.M.P.N.R. SA BAIA MARE împotriva sentinţei comerciale nr. 100 din 23 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 447/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 454/2008. Comercial → |
|---|
