ICCJ. Decizia nr. 457/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 457/2008
Dosar nr. 6713/1/2007
Şedinţa publică din 8 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Braşov, prin sentinţa nr. 1257 din 30 iunie 2006 a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei C.D. prin care aceasta în contradictoriu cu pârâta SC M. Braşov a solicitat să se constate nulitatea convocatorului Adunării Generale din 28 noiembrie 2005, anularea hotărârilor luate de Adunarea Generală din 23 decembrie 2005 prin care s-a dispus excluderea sa din societate, ca membru cooperator, micşorarea capitalului social, cooptarea lui M.A. în calitate de membru, solicitând în final să se dispună şi redobândirea dreptului asupra acţiunilor. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea de intervenţie formulată în interesul pârâtei SC M., de M.A.
Sentinţa a fost apelată de reclamanta C.D., iar Curtea de Apel, prin Decizia nr. 154 din 30 noiembrie 2006, a schimbat sentinţa în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamanta C.D. şi tot în parte cererea de intervenţie accesorie formulată de M.A. şi în consecinţă a anulat hotărârea A.G.A. a SC M. din data de 23 decembrie 2005, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei, care se referau la respingerea capetelor de cerere privind constatarea nulităţii convocatorului şi repunerea reclamantei în situaţia anterioară. În esenţă, Curtea de apel a reţinut că neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu nu este motiv de excludere prevăzut de art. 44 din Legea nr. 1/2005, că la data adunării generale reclamanta era deja pensionată şi că nu s-a dovedit în sarcina sa că a desfăşurat activităţi concurenţiale.
Recursul declarat de reclamanta C.D. împotriva deciziei nr. 154 din 30 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov a fost admis, iar soluţia a fost modificată în sensul că s-a dispus şi repunerea reclamantei în situaţia anterioară.
Instanţa de recurs a avut în vedere pentru a modifica Decizia din apel, tranzacţia depusă la dosar din care a reţinut numai punctul de vedere exprimat în scopul stingerii litigiului prin care părţile au fost de acord cu repunerea reclamantei în situaţia anterioară. În continuare cu referire la excludere s-a mai reţinut că de vreme ce s-a anulat hotărârea de excludere efectul desfiinţării retroactive a hotărârii de excludere este repunerea reclamantei în situaţia anterioară de membru al societăţii cooperative.
Prin aceeaşi decizie s-a anulat, ca netimbrat, recursul pârâtei SC M. luându-se în discuţie declaraţia acesteia consemnată prin încheiere prin care a arătat că nu înţelege să timbreze.
Faţă de soluţia adopată în urma examinării celor două recursuri s-a respins cererea de intervenţie formulată de M.A. în interesul societăţii SC M., menţinând însă celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Împotriva deciziei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 734/64/2006, M.A. în contradictoriu cu C.D. şi SC M. Braşov, a formulat contestaţie în anulare prin care a invocat prevederile art. 318 C. proc. civ., pentru a solicita anularea deciziei nr. 2581 din 28 iunie 2007.
În argumentarea dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., contestatorul a susţinut că urmare admiterii recursului reclamantei şi a anulării, ca netimbrat, a recursului declarat de SC M., instanţa de recurs i-a respins cererea de intervenţie fără să o motiveze. Potrivit contestatorului instanţa de recurs nu a ţinut seama de faptul că în calitate de intervenient a achitat taxa de timbru pentru recurenta-pârâtă SC M., plată care obliga instanţa de recurs să examineze recursul pârâtei menţionate precum şi cererea sa de intervenţie care a fost formulată în interesul societăţii.
Dacă s-ar fi judecat recursul actele aflate la dosar ar fi determinat o altă turnură a judecăţii motiv pentru care soluţia, în opinia sa, este criticabilă astfel că a înţeles să invoce existenţa erorii materiale prevăzută de art. 318 C. proc. civ., care nu va putea fi îndreptată decât prin anularea deciziei pronunţată în recurs. Confundarea unor elemente importante, a mai susţinut contestatorul, are înrâurire asupra soluţiei şi ca atare, se încadrează în noţiunea de eroare de fapt şi nu în noţiunea de greşeală de judecată astfel că intervenientul accesoriu, contestator în această cerere a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi anularea deciziei pronunţată de instanţa de recurs.
Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente formulată în interesul societăţii.
Din expunerea argumentelor aduse în sprijinul motivului prevăzut de art. 318 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, rezultă că două au fost aspectele evocate şi anume: (1) nemotivarea deciziei în partea care priveşte respingerea cererii de intervenţie accesorie şi (2) neluarea în considerare a taxei de timbru pe care a depus-o intervenientul accesoriu pentru SC M., care ar fi avut drept consecinţă judecarea recursului societăţii şi schimbarea soluţiei într-un mod favorabil pentru aceasta, precum şi pentru intervenţia accesorie.
Înalta Curte constată, însă, că cele două motive sintetizate mai sus nu se încadrează în noţiunea de greşeală materială pentru ca instanţa de recurs să procedeze la retractarea soluţiei atacată cu contestaţie în anulare.
Temeiul invocat art. 318 C. proc. civ., prevede în adevăr în prima teză că hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Având în vedere caracterul de excepţie al textului de mai sus, analiza susţinerilor privind existenţa unei „greşeli materiale" presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus în mod necesar la pronunţarea unei soluţii eronate. O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii pentru verificarea căreia să nu fie necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor. În contextul precizat din motivele redate sintetic mai sus rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale tinzând la o reformare a soluţiei printr-o rediscutare a probelor.
Revenind la motivele contestaţiei se poate observa că motivarea care a dus la modificarea soluţiei şi la respingerea cererii de intervenţie accesorie a avut în vedere admiterea pe fond a cererii reclamantei, astfel că intervenţia accesorie în favoarea pârâtei a fost consecinţa acestei modificări. Faptul că nu s-au dezvoltat aceste chestiuni în considerente nu atrage nulitatea deciziei din recurs şi nici nu duce la concluzia nemotivării acesteia, acest motiv nefiind specific contestaţiei în anulare. În al doilea rând principiul disponibilităţii a dat dreptul pârâtei SC M. în interesul căreia a intervenit contestatorul să declare că nu timbrează şi ca atare depunerea taxei de timbru de către intervenient nu a produs niciun efect în raport de voinţa persoanei juridice, care prin netimbrare a urmărit ca recursul său să nu fie examinat. Prin urmare, intervenientul accesoriu nu-şi poate impune voinţa sa obligând societatea în interesul căreia a intervenit să abordeze o altă conduită decât cea adoptată deoarece o astfel de intervenţie are doar scopul de a-l sprijini pe pârât în demersul său faţă de judecata în recurs.
Toate aceste motive invocate de intervenientul accesoriu sunt în realitate critici aduse soluţiei din recurs care nu se încadrează în prevederile art. 318 C. proc. civ., ci constituie în realitate un veritabil recurs la recurs pe care legiuitorul nu l-a urmărit prin reglementarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, scopul vădit al intervenientului fiind de a provoca o nouă judecată a recursului prin reconsiderarea actelor depuse în recurs aşa cum de altfel a susţinut atunci când a arătat că urmăreşte o nouă turnură a soluţiei.
Nu în ultimul rând intervenientul accesoriu nu are deschis dreptul de a promova căi de atac ordinare sau extraordinare independent de demersul societăţii în sprijinul căreia a intervenit în proces, o astfel de cerere fiind neavenită (art. 56 C. proc. civ.)
În consecinţă, faţă de cele ce preced contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.A. împotriva deciziei nr. 2581 din 28 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosar nr. 734/64/2006, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 448/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 471/2008. Comercial → |
|---|
