ICCJ. Decizia nr. 471/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 471/2008
Dosar nr. 13786/1/2006
Şedinţa publică din 8 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. La data de 10 octombrie 2006, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, sub nr. 13786/1/2006, petenta SC L.I.P.C. SA (societatea), a formulat, în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S. şi SC S. SA reprezentată de lichidatorul judiciar desemnat în procedura falimentului acestei societăţi contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 26 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, la 27 septembrie 2006, în dosarul nr. 15059/1/2005, solicitând anularea deciziei nr. 2668/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în partea care priveşte soluţionarea recursului declarat de societate împotriva deciziei nr. 475 din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi, în principal:
- modificarea hotărârii curţii de apel în sensul admiterii apelului declarat de societate împotriva sentinţei fondului, sentinţa civilă nr. 232 din 6 februarie 2004 a Judecătoriei Călăraşi cu consecinţa schimbării în tot a hotărârii, dispunându-se respingerea contestaţiei la executare formulată de A.V.A.S. ca tardivă;
- în subsidiar petenta a solicitat urmare admiterii contestaţiei în anulare, casarea deciziei 475/2004 a Curţii de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti, în vederea judecării recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 232/2004 a Judecătoriei Călăraşi.
În motivare, contestatoarea a invocat motivele prevăzute de art. 317 pct. 1 C. proc. civ., art. 317 pct. 2 C. proc. civ. şi art. 318 teza a Il-a C. proc. civ. susţinând, în sinteză următoarele:
A. - Circumstanţele cauzei:
La originea litigiului stă cererea de executare silită formulată de societate împotriva debitoarei sale, intimata SC S. SA Călăraşi în dosarul de executare nr. 513/2002 al Biroului Executorului Judecătoresc M.Ş., Judecătoria Călăraşi încuviinţând executarea silită.
acestei executări silite intimata A.V.A.S. a formulat contestaţie la executare cu motivarea că s-au urmărit bunuri care fuseseră indisponibilitate în vederea valorificării creanţei sale privilegiate faţă de aceiaşi debitoare.
În cauză s-au derulat mai multe cicluri procesuale.
Într-un prim ciclu procesual Judecătoria Călăraşi a respins contestaţia formulată de A.V.A.S. (prin sentinţa civilă 500 din 5 martie 2003), sentinţă ce a fost schimbată de Tribunalul Călăraşi, investit cu soluţionarea apelului, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării formelor de executare.
În recurs, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul declarat de societate şi a casat atât sentinţa cât şi Decizia pronunţată trimiţând cauza spre rejudecare la Judecătoria Călăraşi.
În al doilea ciclu procesual; după casare, Judecătoria a admis contestaţia la executare prin sentinţa civilă nr. 232/2004, sentinţa ce a fost anulată de Curtea de Apel Bucureşti pentru necompetenţă materială şi reţinând cauza spre rejudecare prin Decizia nr. 475 din 24 septembrie 2004 a admis contestaţia la executare şi a anulat formele de executare.
Împotriva acestei decizii, societatea a declarat recurs, care a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia comercială nr. 4283 din 27 septembrie 2005, a fost modificată Decizia nr. 47 5/2004, dispunându-se suspendarea judecării contestaţiei la executare în baza art. 42 din Legea nr. 64/1995.
Decizia Înaltei Curţi, dată în recurs, a fost atacată de A.V.A.S. cu revizuire, cerere care a fost admisă prin Decizia nr. 2668 din 27 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Decizia atacată 4283/2005 fiind schimbată în tot în sensul respingerii recursului declarat de societate.
B. - În drept,
I - Potrivit contestatoarei, instanţa de revizuire nu a indicat pe care anume din cele trei ipoteze ale art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi-a întemeiat admiterea cererii de revizuire, ceea ce impune concluzia că s-a avut în vedere ipoteza invocată de revizuienta, respectiv când instanţa de recurs a acordat ceea ce nu s-a cerut, deşi instanţa de recurs nu s-a pronunţat pe fondul litigiului, ci a suspendat judecata.
În această ipoteză instanţa de revizuire în opinia contestatoarei ar fi trebuit să retracteze hotărârea şi să acorde un nou termen pentru soluţionarea recursului.
Cum instanţa nu a procedat aşa, dispunând rejudecarea fără să ia concluziile părţilor, a încălcat dispoziţiile art. 85 C. proc. civ., situaţie care se încadrează în art. 317 pct. l C. proc. civ.
II. - Potrivit contestatoarei, instanţa de revizuire, urmare admiterii revizuirii a soluţionat recursul declarat de societate încălcând normele legale privitoare la competenţa sub trei aspecte, ceea ce atrage incidenţa motivului prevăzut de art. 317 C. proc. civ.
Astfel, susţine contestatoarea, sub un prim aspect s-au încălcat dispoziţiile art. 402 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora hotărârea cu privire la contestaţia la executare se dă fără drept de apel.
Totodată, instanţa de revizuire, achiesând la punctul de vedere exprimat în Decizia nr. 475/2004 a Curţii de Apel Bucureşti potrivit căruia în cauzele în care participă A.V.A.S. ca titular al unei creanţe nesocotit jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie, instituită în sensul atribuirii judecătoriei fără nici o excepţie competenţa în soluţionarea contestaţiilor la executare.
Sub un al treilea aspect, instanţa de revizuire nu a sancţionat faptul că aceiaşi curte de apel prin Decizia nr. 1436/2003 a dispus în mod irevocabil rejudecarea contestaţiei la executare de către Judecătoria Călăraşi.
III. - Potrivit contestatoarei, motivul de revizuire prevăzut de art. 318 teza II C. proc. civ., îşi găseşte justificarea în cauză, în condiţiile în care instanţa de revizuire, judecând ca instanţă de recurs a omis să se pronunţe asupra unui motiv de casare, menţionat la pct. 4 din cererea de recurs formulată de societate motiv care viza tardivitatea contestaţiei la executare.
2. - În cauză s-a dispus ataşarea dosarului nr. 15059/1/2005 al Înaltei Curţi în care s-a pronunţat Decizia nr. 2668 din data de 27 septembrie 2006, care a fost transmis împreună cu dosarele de fond, apel şi recurs formate cu ocazia ciclurilor procesuale derulate în cauză.
3. - Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Examinând Decizia nr. 2668 pronunţată de Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, la data de 27 septembrie 2006, în raport de motivele invocate prin contestaţia în anulare de faţă, Înalta Curte constată următoarele:
3.1. Prin Decizia nr. 2668 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 27 septembrie 2006, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi în consecinţă a fost admisă revizuirea formulată de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 4283 din 27 septembrie 2005 a Înaltei Curţi în sensul schimbării în tot a deciziei 4283 şi respingerii recursului declarat de SC L.I.P.C. SA împotriva deciziei nr. 475 din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti şi cererii de suspendare a judecăţii formulată în baza art. 42 din Legea nr. 64/1995.
Înalta Curte a reţinut că sub aspectul admisibilităţii revizuirii sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ., deoarece instanţa de recurs a evocat fondul modificând Decizia dată de Curtea de apel.
De asemenea, instanţa supremă constată întemeiat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de recurs nu a ţinut seama de motivele de recurs invocate, respectiv art. 304 pct. 3 şi 5 C. proc. civ. Încadrare astfel că s-a pronunţat în afara cadrului procesual, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 64/1995. Instanţa de revizuire reţine în acest sens, că aceste dispoziţii nu se convertesc într-un motiv de ordine publică pentru a fi invocate din oficiu.
Examinând recursul din perspectiva motivelor instanţa supremă constată că ambele critici sunt neîntemeiate.
În acest sens instanţa reţine că prin Decizia comercială nr. 1436 din 2 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a casat sentinţa fondului pentru soluţionarea contestaţiei în contradictoriu şi cu debitoarea SC S. SA, aceasta fiind singurul motiv analizat, aşa încât în al II-lea ciclu procesual, instanţa de apel era obligată să-şi verifice competenţa. Sub un al doilea motiv, instanţa supremă reţine că, contestaţia la executare formulată de A.V.A.S., întemeiată pe art. 61 din OUG nr. 51/1998, atrage competenţa Curţii de Apel, contestatoarea invocând dreptul său prioritar în valorificarea creanţei privilegiate pe care o deţine.
3.2. Prin contestaţia în anulare de faţă, formulată împotriva
deciziei susmenţionate, contestatoarea SC L.I.P.C. SA invocă următoarele motive prevăzute de dispoziţiile legale cuprinse în Titlul V Căile extraordinare de atac - Capitolul I contestaţia în anulare.
- art. 317 pct. l C. proc. civ., când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
- art. 317 pct. 2 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă;
art. 318 teza a-II-a C. proc. civ., când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare;
3.3. - Cu privire la motivul prevăzut de art. 317 pct. l C. proc. civ.
Potrivit celor consemnate în încheierea de şedinţă din data de 20 septembrie 2006 (dosar nr. 15059/1/2005), Curtea a unit excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire cu fondul şi a acordat cuvântul sub aceste două aspecte părţilor prezente, societatea fiind reprezentată de doi avocaţi, consemnate în considerentele încheierii de dezbateri care face parte integrantă din Decizia nr. 2668 pronunţată la 27 septembrie 2006 urmare amânării pronunţării pentru acea dată.
Ca urmare contestatoare nu poate susţine cu temei că se află în ipoteza reglementată de art. 312 pct. l C. proc. civ.
Argumentaţia pe care contestatoarea o prezintă în susţinerea acestui motiv în sensul că instanţa de revizuire ar fi trebuit să retracteze hotărârea atacată şi să acorde un alt termen pentru soluţionarea recursului, cu alte cuvinte, ar fi trebuit să se pronunţe în două etape şi că, neprocedând în acest mod a încălcat dispoziţiile art. 85 C. proc. civ., nu are nici un fundament legal.
Aceasta, deoarece dispoziţiile art. 326 – art. 327 C. proc. civ., care reglementează judecata revizuirii, nu prevăd parcurgerea unor etape procedurale distincte, în mod obligatoriu.
După art. 327 C. proc. civ., „dacă instanţa încuviinţează revizuirea, ea va schimba în tot sau în parte hotărârea atacată" aşa încât obligativitatea celor două etape susţinute de contestatoare nu are acoperire în textul de lege.
Dar, chiar şi în ipoteza susţinută de contestatoare, a soluţionării revizuirii în două etape, ipoteză care se întâlneşte în practica instanţelor, nerespectarea acestor etape nu semnifică încălcarea dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., cu privire la citarea părţilor, pentru a putea discuta incidenţa motivului prevăzut de art. 317 pct. l C. proc. civ., întrucât nelegala citare a părţilor şi nerespectarea unor cerinţe obligatorii pentru soluţionarea unei cereri sunt chestiuni procedurale distincte, dispoziţiile legale încălcate sunt diferite, chiar dacă sancţiunea nerespectării lor este aceeaşi, de anulare a actului în anumite condiţii.
Altfel spus, cele două încălcări au un obiect diferit chiar dacă sancţiunea aplicabilă este aceeaşi. Or, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare pentru motive expres şi limitativ prevăzute de legea procesual civilă, motive care nu pot fi extinse prin extrapolare.
3.4. - Cu privire la motivul prevăzut de art. 317 pct. 2 C. proc. civ.
Chestiunea competenţei materiale a instanţei în soluţionarea contestaţiei la executare formulată de A.V.A.S., care constituie sorgintea acestui diferend, a fost rezolvată de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 475/2004 pronunţată în apel în al doilea ciclu procesual.
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare este admisibilă pentru motivele expres prevăzute de art. 317 – art. 318 C. proc. civ., numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Prin urmare, încălcarea normelor de competenţă materială nu mai poate fi repusă în discuţie, în cauză, pe calea contestaţiei în anulare, distinct de faptul că dispoziţiile art. 45 din OUG nr. 51/1998 conform cărora litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică în care A.V.A.S. este parte se soluţionează de Curtea de Apel, îşi găsesc pe deplin aplicativitatea în cauză.
Celelalte argumente ale contestatoarei subsumate acestui motiv, în sensul că hotărârea dată de judecătorie era supusă recursului şi nu apelului şi Curtea de Apel pronunţând Decizia nr. 475/2004 nu a fost investită legal cu calea de atac, sunt lipsite de relevanţă în soluţionarea acestui motiv, care vizează necompetenţa materială şi care nu poate fi extrapolat la aspecte vizând legalitatea căii de atac pentru raţiunile expuse mai sus.
3.5. Cu privire la motivul prevăzut de art. 318 teza a Il-a C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., reglementează contestaţia în anulare specială, aşa cum a fost denumită unanim de doctrină şi practică, deoarece obiectul contestaţiei în anulare prevăzută de textul de lege vizează numai hotărârile instanţelor de recurs, aşa cum se precizează în terminis în cuprinsul textului „hotărârile instanţelor de recurs".
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt expres şi limitativ prevăzute în textul de lege, dispoziţiile sale fiind de strictă interpretare.
În cauza de faţă obiectul contestaţiei în anulare este o hotărâre irevocabilă dată într-o cerere de revizuire.
Dacă potrivit art. 317 C. proc. civ., hotărârea dată în revizuire poate fi atacată cu contestaţie în anulare pentru motivele prevăzute de art. 317 alin. (l) şi (2) C. proc. civ., deoarece este o „hotărâre irevocabilă", nu aceeaşi concluzie se impune pentru ipoteza reglementată de art. 318 C. proc. civ., care vizează numai hotărârile instanţelor de recurs.
Chiar dacă, hotărârea în cauză a cărei retractare se solicită, a fost pronunţată în revizuirea unei hotărâri date în recurs, ea îşi păstrează caracterul din punct de vedere procedural, în raport de calea procesuală în care a fost pronunţată, de hotărârea dată în revizuire, soluţia pronunţată fiind specifică acestei căi extraordinare de atac potrivit art. 327 C. proc. civ.
Astfel, nu se poate pune semnul egalităţii între o hotărâre dată de instanţa de recurs şi o hotărâre dată de instanţa care soluţionează revizuirea chiar dacă cererea de revizuire priveşte hotărârea unei instanţe de recurs şi aceasta deoarece temeiurile de drept care stau la baza pronunţării lor sunt diferite după cum sunt diferite şi dispoziţiile care reglementează cele două căi extraordinare de atac.
Din această perspectivă motivul invocat de contestatoare nu poate fi primit deoarece nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate impusă de art. 318 C. proc. civ.
Concluzionând, Înalta Curte constată că prin motivele invocate de contestatoare aceasta solicită un nou control asupra unei hotărâri irevocabile cu scopul de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărâre având acelaşi obiect, ceea ce nu este permis în raport de principiul autorităţii de lucru judecat, ca atribut specific şi exclusiv ataşat hotărârilor judecătoreşti irevocabile, decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, care nu-şi găsesc justificare în cauza de fapt.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge prezenta contestaţie în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC L.I.P.C. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 2668 din 27 septembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 15059/1/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 457/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 537/2008. Comercial → |
|---|
