ICCJ. Decizia nr. 537/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 537/2008
Dosar nr. 753/42/2007
Şedinţa publică din 14 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 ianuarie 2005 reclamantul M.A.I. cheamă în judecată pe pârâta SC C. SA Ploieşti solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 148.142.918 lei (ROL) reprezentând penalităţi aferente debitului achitat cu întârziere pentru perioada 10 noiembrie 2003 – 31 decembrie 2003 şi a sumei de 2.911.453.700 lei (ROL) reprezentând contravaloarea neachitată a transportului efectivelor cu mijloacele auto proprietatea M.A.I. pentru îndeplinirea misiunii de pază în perioada 1 ianuarie 2003 – 31 martie 2004, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 130 din 16 martie 2005, Tribunalul Prahova, secţia comercială, respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă, admite în parte acţiunea reclamantului, obligă pârâta la plata sumei de 2.922.453.700 lei (ROL) contravaloare transport şi respinge capătul de cerere privind penalităţile de întârziere ca neîntemeiat.
Reţine instanţa, pentru a decide astfel, că U.M. 0756 Ploieşti cu care a contractat pârâta se afla în structura U.M. 0251 Bucureşti, ambele unităţi fără personalitate juridică, dar făcând parte din structura M.A.I., iar prin Protocolul din 20 mai 2002 se precizează că serviciile de pază şi intervenţie la conductele magistrale sunt îndeplinite de M.A.I. prin Jandarmeria Română, Legea nr. 550 din 13 decembrie 2004 de organizare şi funcţionare a J.R. fiind adoptată şi intrând în vigoare (13 martie 2005) ulterior încheierii protocolului evocat şi contractului nr. S 454277 din 30 mai 2002 în litigiu, astfel că M.A.I. are calitate procesuală activă. Mai reţine instanţa că deşi reclamantul are în vedere serviciile prestate pe perioada mai 2003 – noiembrie 2003 pentru care prin actul adiţional la contract (din 4 august 2003) – art. III s-a prevăzut efectuarea plăţii în 20 de zile de la data primirii facturii, acesta solicită penalităţi pentru perioada 10 noiembrie 2003 – 31 decembrie 2004, capătul de cerere cu privire la acordarea acestora fiind astfel neîntemeiat. Instanţa reţine, de asemenea, că întrucât J.R. nu a avut prevăzute, în bugetul pe anul 2003, fonduri financiare în scopul achiziţionării de autovehicule pentru dotarea unităţilor şi subunităţilor care execută misiunea de pază, iar sumele achitate de către pârâtă în cursul anului 2003 pentru dotări în acest sens au fost virate integral la bugetul de stat, date fiind restanţele înregistrate de pârâtă la finele anului 2002 în achitarea facturilor pentru prestaţiile de pază executate de către unităţile de jandarmi, au fost utilizate, în aceste condiţii, la transportul efectivelor pentru executarea misiunilor de pază mijloacele auto, proprietatea M.A.I., puse la dispoziţie în baza contractului de comodat nr. 1 din 16 iunie 2003, modificat prin acte adiţionale succesive, astfel că pârâta este ţinută să plătească reclamantului contravaloarea transportului menţionat.
Prin Decizia nr. 209 din 7 septembrie 2005, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite apelurile formulate de reclamant şi de pârâtă împotriva soluţiei instanţei de fond pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că modul în care s-a soluţionat cauza echivalează cu o necercetare a fondului, instanţa soluţionând pricina numai pe baza actelor depuse de părţi, deşi acestea au fost contestate, impunându-se, astfel, administrarea unei expertize de specialitate care să stabilească atât cuantumul pretenţiilor reclamantului cât şi al penalităţilor de întârziere.
Prin sentinţa nr. 135 din 10 ianuarie 2007 pronunţată în rejudecare, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite acţiunea reclamantului şi obligă pârâta să plătească reclamantului 212.991,87 lei (RON) contravaloare prestaţii transport şi 7.141,7 lei (RON) penalităţi de întârziere, reţinând, în acest sens, că, potrivit concluziilor expertizei administrate în cauză, pârâta a achitat cu întârziere, faţă de datele scadente stabilite prin contract, contravaloarea serviciilor de pază de care a beneficiat, în perioada 10 noiembrie 2003 – 30 decembrie 2003, datorând astfel penalităţi de 0,06 % pe zi din valoarea facturii, procentul rezultând din modificarea operată prin actul adiţional nr. 3 din 4 august 2003, precum şi că pârâta datorează contravaloarea transportului efectivelor pentru executarea misiunilor de pază realizat cu mijloacele auto puse la dispoziţie de reclamant în baza contractului de comodat nr. 1/2003, modificat prin acte adiţionale succesive, ea neputându-se prevala de achitarea către Jandarmeria Română a unor sume cu titlu de „dotări" pentru a fi exonerată de plata menţionatei contravalori.
Prin Decizia nr. 78 din 4 mai 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamant şi de pârâtă împotriva sentinţei de mai sus, reţinând, în acest sens, că apelantul reclamant nu a prezentat documente care să justifice folosirea unor camioane de tonaj pentru paza şi intervenţia la conductele petroliere, fiind astfel corect redusă suma solicitată, precum şi că pârâta nu a dovedit că a pus la dispoziţia reclamantului mijloacele de transport necesare şi că acesta le-ar fi folosit pe cele din dotare nejustificat, că reclamantul a dovedit că a efectuat misiunea cu mijloace auto proprii, în baza art. 4 din contractul de comodat, folosirea lor cu nesocotirea convenţiei părţilor nefiind dovedită de pârâtă care a invocat-o şi care nu a dovedit nici că a pus la dispoziţia reclamantului mijloacele de transport necesare şi că le-a reparat în termenul prevăzut în contract, iar reclamantul ar fi preferat să le folosească totuşi pe cele din dotare.
Împotriva deciziei instanţei de apel declară recurs şi reclamantul şi pârâta.
Cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamantul recurent solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi după rejudecarea cauzei, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.900.413.000 lei ROL, criticând instanţa de apel pentru nemotivarea deciziei recurate prin raportare la luarea în considerare a raportului expertizei tehnice auto contestată de recurent, instanţa neluând în calcul suma de 770.945.000 lei ROL datorată de pârâtă potrivit art. 3 alin. (2) din contractul părţilor care prevede structura tarifului şi a cheltuielilor aferente cu dotarea.
În recursul său recurenta pârâtă atacă atât Decizia instanţei de apel cât şi sentinţa instanţei de fond, invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea acestuia, modificarea sentinţei instanţei de fond şi a deciziei instanţei de apel şi, după rejudecare, respingerea pretenţiilor reclamantei reprezentând contravaloarea prestaţiilor de transport în cuantum de 212.991,87 lei RON, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, reproşând instanţelor că nu au reţinut că nu există culpă contractuală a pârâtei, că au interpretat greşit contractul dintre părţi, că nu au stabilit că sumele virate de pârâtă pentru dotări au fost greşit virate de reclamant la bugetul statului, pârâta nefiind deci în culpă, că reclamantul nu a prezentat documente care să justifice folosirea unor camioane de tonaj pentru pază şi intervenţie la conductele petroliere şi nici dovezi din care să reiasă că mijloacele de transport asigurate de recurentă s-ar fi defectat şi că ar fi fost sesizată să le remedieze pentru a putea justifica astfel asigurarea misiunii cu mijloace proprii.
Prin întâmpinările depuse la dosar fiecare dintre intimaţii recurenţi solicită respingerea recursurilor respective ca nefondate.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea recursului reclamantului se constată că se reiau motivele invocate în apel, ca majoritatea criticilor se referă la aprecierea de către instanţa de apel a raportului de expertiză tehnică auto efectuată în cauză, critică ce nu va fi avută în vedere întrucât aceasta nu cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., care permit modificarea sau casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.
Cât priveşte legalitatea deciziei recurate se constată că aceasta este legală, fiind dată cu corecta aplicare a legislaţiei pertinente şi a dispoziţiilor prevăzute în contractele dintre părţi, sumele acordate reclamantului avându-şi temeiul în clauzele contractului, reţinându-se, de asemenea, corect că suma neacordată nu a fost dovedită de reclamantul recurent întrucât pentru luna ianuarie 2003 s-a aplicat un tarif necorespunzător, fiind însumaţi kilometrii ce nu au făcut obiectul misiunii de pază a conductelor folosindu-se un tip de autovehicul mult peste capacitatea necesară misiunii stabilite în baza HG nr. 523/1997.
Din examinarea recursului pârâtei se constată, de asemenea, că şi pârâta reia motivele avansate de ea în apel, limitându-se, în principal, la formularea de critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, neindicând ce dispoziţii de lege au fost încălcate de instanţa criticată.
Criticile avansate de pârâtă nu pot fi acceptate întrucât se constată că instanţa criticată, în mod corect, a examinat cauza în limitele principiilor răspunderii contractuale, reţinând corect că în timp ce reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, recurenta a achitat cu întârziere contravaloarea serviciilor de pază de care a beneficiat, în perioada 10 noiembrie 2003 – 31 decembrie 2003, în temeiul contractului încheiat cu reclamantul la 30 mai 2002 şi nu şi-a îndeplinit nici obligaţia de a plăti contravaloarea transportului efectivelor în executarea misiunii de pază şi intervenţie la conductele petroliere realizat, în temeiul contractului de comodat nr. 1/2003 dintre părţi, cu mijloace auto aparţinând reclamantului.
Corect a stabilit instanţa criticată şi că pârâta recurentă nu a dovedit că a pus la dispoziţia reclamantei mijloacele de transport necesare şi nici că le-a reparat în termenul prevăzut în contract, nedovedind astfel nici că reclamantul a preferat doar nejustificat să utilizeze propriile mijloace auto pentru realizarea misiunii.
Neîntemeiată este şi critica pârâtei referitoare la absenţa justificării utilizării de către reclamant a unor camioane de tonaj pentru pază şi intervenţie la conductele petroliere în condiţiile în care instanţa de apel, confirmând soluţia instanţei de fond, a diminuat suma acordată reclamantului tocmai cu contravaloarea solicitată pentru transport efectuat în mod nejustificat cu camioane de tonaj neadecvate misiunii.
De altfel, ignorând dispoziţiile art. 1169 C. civ., recurenta pârâtă afirmă doar că a asigurat reclamantului mijloace de transport fără însă a dovedi îndeplinirea acestei obligaţii, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Astfel fiind, recursurile reclamantului şi pârâtei, examinate în limita criticilor de nelegalitate formulate, fiind nefondate, acestea urmează a fi respinse cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Decizia recurată urmând a fi menţinută ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul M.I.R.A. Bucureşti şi de pârâta SC C. SA Ploieşti împotriva deciziei nr. 78 din 4 mai 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 471/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 539/2008. Comercial → |
|---|
