ICCJ. Decizia nr. 545/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 545/2008
Dosar nr. 23/88/2005
Şedinţa publică din 14 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 731 din 17 mai 2007 pronunţată în dosar nr. 23/88/2005 al Tribunalului Tulcea, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A.D.S. Bucureşti împotriva pârâtei SC A.D. SA Tulcea cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 140.441 lei reprezentând contravaloarea folosinţei terenului agricol până la 31 decembrie 2004, reactualizată până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că între părţi s-a încheiat contractul de concesiune nr. 390 din 27 aprilie 2000 reziliat ca urmare a neîndeplinirii de către pârâtă a obligaţiei de plată a redevenţei, la data de 3 iunie 2004. Ulterior acestei date, pârâta deşi nu mai avea niciun titlu a continuat să exploateze terenul agricol ce a format obiectul contractului fără a achita însă reclamantei redevenţa cauzându-i astfel un prejudiciu cuantificat prin expertiza efectuată în cauză la plata căreia a fost obligată prin admiterea acţiunii.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin Decizia civilă nr. 208 din 27 septembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, şi în consecinţă hotărârea tribunalului modificată în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.
Instanţa de control judiciar în argumentarea soluţiei pronunţate a arătat că reclamantei îi revenea sarcina probei, în sensul de a dovedi împrejurarea că pârâta a continuat să folosească terenurile în litigiu şi ulterior rezilierii contractului. Probele au relevat însă faptul că suprafaţa de teren concesionată iniţial a fost semnificativ diminuată ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1991, după cum rezultă din protocoalele şi procesele-verbale încheiate între A.D.S. şi Primăria Tulcea. Prin urmare, concluzionează curtea de apel, întrucât nu s-a stabilit cu certitudine cu cât s-a redus suprafaţa iniţială în perioada 3 iunie 2004 – 31 decembrie 2004 şi nici faptul că pârâta a continuat să utilizeze aceste terenuri, în mod greşit instanţa a admis acţiunea.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.D.S. Bucureşti criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în condiţiile în care a reţinut culpa reclamantei cu privire la prejudiciul suferit, deoarece după rezilierea contractului intervenită la 3 iunie 2004 nu a făcut demersuri pentru preluarea terenurilor ce au făcut obiectul concesiunii. Or, conform contractului această obligaţie revenea concesionarului, adică pârâtei. Tocmai din acest motiv, arată recurenta, al neîndeplinirii obligaţiei de restituire a terenurilor, la încetarea contractului, a fost cauzat un prejudiciu care a fost corect stabilit şi la plata căruia pârâta trebuia obligată, soluţia curţii de apel fiind greşită şi sub acest aspect.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., curtea constată că acesta este nefondat respingându-l ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.
Astfel, în mod corect a argumentat curtea de apel că reclamanta conform protocoalelor şi proceselor-verbale încheiate cu Primăria Tulcea a predat diferite suprafeţe de teren, cuprinse în suprafaţa totală ce a format obiectul contractului încheiat cu pârâta, ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, situaţie în care terenul iniţial concesionat pârâtei a fost semnificativ diminuat împrejurare dovedită şi prin expertiza topografică efectuată în cauză. În consecinţă, această împrejurare coroborată cu lipsa dovezilor privind utilizarea terenului în litigiu şi ulterior rezilierii contractului demonstrează caracterul nefondat al pretenţiilor reclamantei.
Pe de altă parte, critica formulată de recurentă cu privire la interpretarea greşită a contractului este neîntemeiată şi din perspectiva faptului că pretenţiile reclamantei vizează o perioadă ulterioară încetării contractului prin reziliere, fiind întemeiate tocmai pe lipsa oricărui titlu.
În concluzie, reţinând că recurenta interpretează eronat dispoziţiile legale anterior menţionate formulează critici nefondate, iar Decizia instanţei de apel este legală, aceasta va fi menţinută ca atare, ca efect al respingerii recursului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.D.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 208/ COM din 27 septembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 541/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 546/2008. Comercial → |
|---|
