ICCJ. Decizia nr. 678/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 678/2008
Dosar nr. 6671/1/2007
Şedinţa publică din 21 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 23 decembrie 2004, reclamanta F.J.T. Maramureş a chemat în judecată pe pârâta SC C.T. SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1.170.216.499 lei reprezentând contravaloare chirie calculată până la data de 31 ai2004 şi în continuare până la achitarea efectivă, evacuarea pârâtei din imobilul situat în Baia Mare.
În motivarea cererii reclamanta a arătat prin contractul de asociere nr. 20 din 14 ianuarie 1999 încheiat între părţi, pârâta îi datorează suma de 760 dolari S.U.A. / lună. Începând cu luna aprilie 2001 pârâta a refuzat plata respectivei sume, deşi aceasta trebuia a fi achitată până la data de 10 a lunii următoare pentru luna precedentă. Prin sentinţa nr. 3136 din 4 decembrie 2002 a fost reziliat contractul de închiriere nr. 134 din 30 octombrie 1995 încheiat de părţi însă nu a fost reziliat contractul d asociere nr. 20 din 14 iunie 1999, deoarece debitoarea a continuat să folosească spaţiul în litigiu operând tacita relocaţiune conform art. 1437 C. civ.
Pe cale reconvenţională pârâta a solicitat să se constate că la data de 1 iunie 2001 contractul de asociere nr. 20 din 14 ianuarie 1999 încetat conform art. 969 C. civ., raportat la cap. 5 din contract; să se reţină în favoarea pârâtei dreptul de retenţei până la achitarea integrală de către reclamantă a echivalentului investiţiilor făcute de pârâtă cât şi a sumei de 305.186.437 lei cu titlu de cheltuieli de întreţinere şi conservare a imobilului în litigiu, proprietatea reclamantei, asigurate de pârâtă de la încetarea contractului şi până în prezent.
Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 244 din 20 martie 2006, a admis acţiunea obligând pârâta la plata sumei de 415.827.703 lei şi a dispus totodată evacuarea din spaţiul în litigiu.
S-a respins excepţia prematurităţii, cât şi cererea reconvenţională.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că contractele încheiate de părţi concretizează unul şi acelaşi raport juridic de asociere.
Prin actul adiţional nr. 19 din 18 ianuarie 2000 raportul juridic unic se transformă într-unul de închiriere, deşi în actul adiţional se face trimitere numai la asocierea cu nr. 134/1995.
În aceste condiţii instanţa a reţinut că suma pretinsă de reclamantă are drept temei atât răspunderea contractuală pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2002 - 26 februarie 2003, cât şi răspunderea delictuală, pentru perioada 27 februarie 2003 – 28 februarie 2005.
S-a considerat că instanţa nu este ţinută de temeiul legal invocat, ci este datoare să dea în virtutea art. 129 C. proc. civ., calificarea corectă a cererii.
Cu privire la cererea reconvenţională s-a reţinut că suma datorată de reclamantă urmează a fi realizată prin vânzarea silită a unui imobil aparţinând acesteia, situaţie în care nu se mai justifică instituirea unui drept de retenţie în favoarea pârâtei, preţul de evaluare al imobilului acoperind fără probleme creanţa pârâtei.
Aceasta ocupând fără titlu spaţiul s-a dispus evacuarea.
Instanţa a apreciat că scopul şi finalitatea prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., a fost realizat, excepţia prematurităţii fiind respinsă.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel pârâta iar, prin Decizia nr. 59 din 3 mai 2007, Curtea de Apel Braşov a răspuns fiecărei critici şi a admis apelul, schimbând în parte sentinţa criticată în sensul că a admis în parte acţiunea obligând pârâta la plata sumei de 33.348 lei contravaloare chirie restanţă plus TVA pe perioada 1 ianuarie - 4 decembrie 2002, 20.226 lei penalităţi de întârziere pentru aceiaşi perioadă şi 22.945,22 lei despăgubiri aferente perioadei 5 decembrie 2002 – 31 octombrie 2003, şi s-a menţinut restul pretenţiilor.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a înlăturat motivul de apel referitor la prescripţia dreptului la acţiune pentru sumele anterioare datei de 23 decembrie fiind lipsit de obiect, pârâta fiind obligată începând cu 1 ianuarie 2002.
Cu privire la data încetării efectelor contractului de închiriere, s-a reţinut că aceasta este data la care instanţa a luat act de acordul de voinţă al părţilor, 4 decembrie 2002, având în vedere şi dispoziţiile art. 7208 C. proc. civ.
În acest context s-a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că pârâta datorează chirie până la data rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 3136 din 4 decembrie 2002 obligaţia subzistă doar până la data pronunţării sentinţei.
S-a considerat greşită şi soluţia instanţei de fond privind despăgubirile datorate de către pârâtă reclamantei pentru folosirea spaţiului comercial după încetarea efectelor contractului de închiriere, sub aspectul perioadei afirmaţia apelantei că începând cu data de 1 noiembrie 2003 şi-a încetat activitatea fiind dovedită cu înscrisurile depuse.
S-a mai reţinut că faţă de faptul că pârâta are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva reclamantei în valoare de 58.018 dolari S.U.A. stabilită prin sentinţa nr. 3136 din 4 decembrie 2002 este incidentă conexiunea dintre datorie şi spaţiul comercial în litigiu, astfel că s-a apreciat asupra contravalorii lipsei de folosinţă pe perioada 4 decembrie 2002 – 1 noiembrie 2003 având în vedere dreptul proprietarului de a culege fructele civile ale bunului, calculată la valoarea chiriei lunare de 760 euro/lună.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, se arată că hotărârea pronunţată nu conţine motivele pe care se sprijină şi este dată cu aplicarea greşită a legii, în ce priveşte calculul contravalorii chiriei şi al penalităţilor de întârziere apreciind că în mod greşit s-au acordat penalităţi de întârziere doar pentru perioada 1 ianuarie 2002 – 4 decembrie 2002 câtă vreme acestui contract nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 469/2002 acesta fiind încheiat anterior, iar suma datorată nu a fost achitată.
De asemenea, se arată şi modul cum s-a apreciat perioada pentru care s-au acordat despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a spaţiului atâta timp cât acesta i-a fost predat de abia la data de 28 aprilie 2006 conform procesului-verbal de predare –primire, iar pe de altă parte la calcularea acestuia nu s-a avut în vedere înscrisurile depuse în probaţiune.
Recurenta mai susţine că intimata nu a avut constituit un drept de retenţie asupra spaţiului în cauză, şi nu se justifică folosirea lucrului reţinut.
Nelegalitatea deciziei, conchide recurenta, mai derivă şi din faptul că deşi i-a fost admisă în parte acţiunea a fost obligată la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat.
Între reclamantă şi SC D. SRL Baia Mare s-a încheiat contractul de asociere nr. 134 din 30 octombrie 1995.
Prin actul adiţional nr. 20 din 14 ianuarie 1999 se stipulează că, începând cu data de 1 ianuarie 1999 SC D. SRL îşi încetează activitatea, contractul de asociere nr. 134 din 30 octombrie 1995 fiind cu pârâta.
Tot la 14 ianuarie 1999 se încheie între reclamantă şi pârâtă un contract de asociere nr. 20 din 14 ianuarie 1999 cu un conţinut identic cu contractul de asociere anterior. Aceste două contracte concretizează unul şi acelaşi raport juridic de asociere între reclamantă şi pârâtă.
Prin actul adiţional nr. 19 din 18 ianuarie 2000 raportul juridic unic se transformă într-unul de închiriere, deşi în actul adiţional se face trimitere numai la asociere cu nr. 134/1995.
Se stipulează că începând cu data de 1 ianuarie 2000 pârâta să plătească reclamantei o chirie de 760 dolari S.U.A. + TVA.
În acest context instanţa de apel a reţinut corect, în contextul relaţiilor ce au existat între părţi, caracterul incidenţei răspunderii contractuale precum şi a aceleia delictuale, ambele derivând din natura raporturilor juridice născute între părţi.
Într-o primă perioadă, corect s-a pus în discuţie angajarea răspunderii contractuale, iar într-o a doua perioadă ce urmează încetării raporturilor contractuale, angajarea răspunderii delictuale, respectiv determinarea daunelor precum şi existenţa sau nu a dreptului de retenţie.
Având în vedere cele reţinute prin sentinţa nr. 3136/2002, instanţa de apel a constatat corect că, contractul locativ îşi produce efectele până la data de 4 decembrie 2002, dată până la care datorează chiria şi penalităţile aferente, ulterior acestei perioade recurenta-reclamantă având dreptul la dobânzi, daune pentru ocuparea spaţiului.
Ţinând cont de toate probele administrate cauzei şi înscrisurile noi depuse în apel, instanţa de control judiciar a reţinut corect că numai până la data de 1 ianuarie 2003 s-a ocupat efectiv spaţiul prin desfăşurarea de activităţi specifice obiectului de activitate al intimatei, cu calculul valorii despăgubirilor.
Justificat s-a reţinut că pentru perioada ce a urmat datei de 1 noiembrie 2003 nu s-a mai realizat folosinţa în sensul prevăzut de lege instanţa de apel apreciind opoziţia de predare a spaţiului în raport de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile rezultată dintr-o hotărâre judecătorească opusă cu titlu de retenţie.
În felul acesta s-a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor art. 1444 C. civ., criticile formulate urmând a fi înlăturate.
Cheltuielile de judecată acordate au avut în vedere numai calea de atac a apelului respectiv taxa de timbru, onorariu avocaţial, transportul, fiind respectate dispoziţiile art. 274 – art. 275 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate rezultă că hotărârea criticată a fost dată cu respectarea normelor legale în materie, că s-a justificat soluţia pronunţată prin argumentarea fiecărui motiv de apel criticile formulate neavând suport legal astfel că în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta F.J.T. Maramureş împotriva deciziei nr. 59/Ap din 3 mai 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 31.919 lei către intimata SC C.T. SRL Baia Mare cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 674/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 679/2008. Comercial → |
|---|
