ICCJ. Decizia nr. 711/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.711/2008
Dosar nr. 454/36/2007
Şedinţa publică din 22 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5652 din 18 septembrie 2006 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, s-a admis cererea formulată de reclamanta S.I.F. T. SA în contradictoriu cu pârâta SC N.O. SA şi s-a dispus anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 3244 din 20/2005.
S-a reţinut în considerentele acesteia că prin hotărârea adoptată s-a încălcat de către societatea pârâtă dreptul de informare al acţionarilor S.I.F. T. SA prevăzut de art. 139 din Regulamentul nr. 13/2004 al C.N.V.M. întrucât nu i s-a pus la dispoziţie înscrisurile societăţii privind vânzarea activului V.B. din Eforie Nord de către pârâtă.
Acţionarul S.I.F. T. SA nu a cunoscut conţinutul mandatului special al Ministerului Transporturilor Construcţiilor şi Turismului nr. 1141 din 15 august 2005 prin care s-a stabilit preţul minim de vânzare de 5.487.304 lei vechi pentru negocierea directă cu SC B.S.S. SRL EFORIE ce l-a anulat pe cel precedent prin care se fixase preţul de începere a negocierii la 21.678.000 mii lei, fără să existe un fundament asupra scăderii substanţiale a preţului într-un interval de timp de numai trei luni.
Pârâta a manifestat un tratament preferenţial pentru un partener contractual respectiv, SC B.S.S. SRL EFORIE care deşi a achiziţionat activul din litigiu în urma licitaţiei organizate la 16 mai 2002 la preţul de 16.120.969.200 lei vechi nu l-a achitat, iar ulterior în anul 2005 acelaşi activ să fie licitat după un interval de 3 ani când preţul construcţiilor a fost în creştere, la un preţ de numai 5.487.304 mii lei vechi.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 103 din 19 aprilie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Pârâta SC N.O. SA a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei, iar pe fondul cauzei respingerea, ca nefondată, a acţiunii formulate de reclamantă.
Prin întâmpinare intimata-reclamantă S.I.F. T. SA a solicitat în principal în temeiul dispoziţiilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., nulitatea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia întrucât în mod corect ambele instanţe au reţinut că hotărârea A.G.E.A. din 20 septembrie 2005 a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 243 alin. (5) din Legea nr. 297/2004, art. 125 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 şi art. 24 alin. (3) din OUG nr. 88/1997 modificată şi completată.
Recursul pârâtei nu este fondat.
În primul motiv de recurs s-a invocat faptul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că încălcarea dreptului de informare a acţionarului S.I.F. T. SA prevăzut de art. 243 alin. (5) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi art. 139, din Regulamentul nr. 13/2004 a C.N.V.M. sunt sancţionate cu nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. din 20 septembrie 2005. Că numai nerespectarea dispoziţiilor referitoare la conţinutul convocatorului şi la publicarea acestuia în presă şi în M. Of. prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată afectează valabilitatea hotărârilor adunării generale.
Critica nu este întemeiată.
Chiar dacă nerespectarea dispoziţiilor referitoare la dreptul de informare al acţionarilor nu este sancţionată cu nulitatea hotărârii A.G.E.A. din 20 septembrie 2005, ambele instanţe au avut în vedere atunci când au dispus anularea acestei hotărâri şi încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii cum ar fi art. 24 alin. (3) din OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale.
A susţinut recurenta că în ceea ce priveşte procurile speciale, acestea nu au fost înregistrate la sediul societăţii şi deci nu puteau fi comunicate.
Referitor la mandatul special nr. 1141/ Ei din 15 august 2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului prin care s-a stabilit preţul minim de vânzare a V.B. de 5.487.304 mii lei vechi pentru negocierea directă, mandat care l-a anulat pe cel precedent prin care s-a fixat preţul de 21.678.000 lei vechi, nu a fost comunicat intimatei-reclamante, deoarece acesta s-a înregistrat la sediul SC N.O. SA sub nr. 3096 din 20 septembrie 2005, deci chiar în ziua în care a fost adoptată hotărârea A.G.E.A.
Nici această critică nu poate fi reţinută întrucât era imperios necesar să se comunice acţionarilor acest mandat prin care preţul de vânzare al imobilului ce a fost iniţial fixat la 21.678.000 mii lei Rol, a fost redus de aproape 4 ori, respectiv la 5.487.384 mii lei Rol faţă de primul mandat care a fost anulat.
Din acest punct de vedere nu se poate reţine nici afirmaţia recurentei că a comunicat intimatei reclamante raportul de evaluare a activului V.B., cât timp aceasta a făcut dovada că a solicitat recurentei cu adresa nr. 9932 din 13 septembrie 2005 să i se comunice acest raport care era întocmit încă din luna februarie 2005, dar aşa cum rezultă din probele dosarului i s-a adus la cunoştinţă numai prin intermediul instanţei.
Ultima critică a recurentei vizează aplicarea şi interpretarea greşită de instanţa de apel a dispoziţiilor OUG nr. 88/1997 modificată şi completată referitoare la vânzarea activelor ce aparţin unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat.
S-a susţinut că procesul de privatizare a SC N.O. SA este reglementat de HG nr. 436/2001 prin care s-a aprobat strategia privind privatizarea societăţilor comerciale din turism, Legea nr. 132/2002, OUG nr. 88/1997 şi HG nr. 441/2001.
A precizat recurenta că în speţă au fost respectate prevederile pct. 5 şi 6 din HG nr. 441/2001 privind vânzarea activelor din cadrul societăţilor comerciale din turism, care stabilesc că vânzarea se face numai cu aprobarea A.G.A. din acea societate şi acordul prealabil al Ministerului Turismului. Că atributul principal în aprobarea vânzării de active îl are instituţia implicată, respectiv Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Recurenta a menţionat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din OUG nr. 88/1997 şi a căror condiţii sunt îndeplinite, respectiv existenţa în derulare a unui contract de tipul celor nominalizate şi efectuarea de investiţii ce reprezintă 15% din valoarea acestor active.
Criticile nu sunt întemeiate.
Prin hotărârea nr. 3244 A.G.E.A. din 20 septembrie 2005 a SC N.O. SA Neptun s-a aprobat vânzarea prin negociere directă a activului V.B. din Eforie judeţ Constanţa, cu votul majoritar al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu preţul de vânzare de 5.487.304 mii Rol, deşi în şedinţa Consiliului de Administraţie al SC N.O. SA din 28 februarie 2005 s-a luat Decizia ca valoarea de pornire a negocierii conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza licitaţiei din 16 mai 2002 să fie 16.120.969 mii lei, actualizată cu rata inflaţiei.
De menţionat că după semnarea contractului de vânzare cumpărare la acest preţ, adjudecatarul SC B.S.S. SRL Eforie nu a achitat contravaloarea activului la termenul stabilit de părţi, iar ulterior prin cererea înregistrată la 13 august 2004 a solicitat cumpărarea aceluiaşi activ prin negociere directă şi care a fost aprobată prin adoptarea hotărârii la un preţ de aproximativ 3 ori mai mic la un interval de 3 luni.
În raport de cele reţinute, în mod corect instanţa de apel a stabilit că au fost încălcate dispoziţiile art. 24 alin. (2) din OUG nr. 88/1997 aplicabile în speţă, care prevăd că vânzarea activelor se efectuează pe bază de licitaţie cu strigare, cu adjudecare la preţul de piaţă, în baza raportului dintre cerere şi ofertă.
Nu poate fi reţinută apărarea recurentei că vânzarea de active a avut la bază acordul instituţiei publice implicate respectiv Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, conform HG nr. 441/2001, cât timp mandatul special a prevăzut un preţ minim de vânzare, contrar dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din OUG nr. 88/1997.
Afirmaţia recurentei că în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 27 din acest act normativ nu are temei legal, deoarece, acest text de lege prevede limitativ contractele supuse acestor dispoziţii legale, respectiv contractele de locaţie de gestiune, închiriere sau asociere în participaţiune aflate în derulare, printre care nu se regăseşte şi contractul privind vânzare activului V.B.
Pentru considerentele reţinute, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC N.O. SA Neptun, împotriva deciziei civile nr. 103/ COM din 19 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 683/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 769/2008. Comercial → |
|---|
