ICCJ. Decizia nr. 582/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 582/2008
Dosar nr. 4639/1/2007
Şedinţa publică din 15 februarie 2008
Asupra contestaţie în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată sub nr. 4639/1/2007 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestatoarea SC S.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata SC M.C.I.E. SRL Bucureşti, anularea deciziei civile nr. 3532 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 10 noiembrie 2006 în dosarul nr. 30145/1/2005.
În fapt, contestatoarea susţine că Decizia pronunţată în recurs este rezultatul unei greşeli de judecată, ca urmare a reţinerii eronate a stării de fapt, determinată de interpretarea necorespunzătoare a raportului de expertiză şi a celorlalte probe administrate.
Contestatoarea, detaliază în cerere aspecte ce vizează, interpretarea eronată a probelor şi anume:
interpretarea greşită a contractului de antrepriză;
- reţinerea eronată a faptului că pentru lucrările suplimentare părţile au convenit să nu se urmeze procedura prevăzută în dispoziţia 1 - 2, referitoare la „oferta – negociere – grafic, execuţie şi finanţare;
- omiterea dispoziţiilor de şantier somate de toate părţile contractante şi a proceselor verbale de recepţie calitativă şi cantitativă;
- nemotivarea înlăturării primului raport de expertiză.
Pe de altă parte se invocă neanalizarea de către instanţa de recurs a proceselor de predare primire, intimata necontestând contravaloarea lucrărilor şi nepunerea în discuţie a penalităţilor aferente.
În drept contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Analizând lucrările cauzei în raport de susţinerile contestatoarei urmează a se reţine:
Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 340/2004 astfel cum a fost precizată, la 24 iunie 2004, reclamanta SC M.C.I.E. SRL cu sediul în Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei SC S.C. SRL cu sediul în Bucureşti la plata penalităţilor de întârziere de 11.928 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul de la data plăţii, cu cheltuieli de judecată. A solicitat totodată în baza art. 1084 C. civ. şi art. 46 C. com., obligarea la plata sumei de 200.000 dolari S.U.A. reprezentând daune pentru lipsa de folosinţă a construcţiei pe o perioadă de 6 luni respectiv de la 20 iulie 1998 şi până la data punerii în funcţiune a construcţiei.
Reclamanta a formulat cerere de întoarcere a executării silite pornite împotriva societăţii în baza titlului executor, sentinţa civilă nr. 7246 din 5 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti şi a solicitat obligarea la 23.438,38 dolari S.U.A. în echivalent lei la data plăţii, suma în lei de 46.776.901 lei, rămânând neschimbată.
Prin sentinţa nr. 97 din 23 februarie 2005 a Tribunalului Prahova s-a respins acţiunea precizată cu obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 275 din 11 noiembrie 2005, a respins, ca nefondate, excepţiile privind lipsa de obiect a cererii de întoarcere a executării silite şi excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Ploieşti invocate de intimata-pârâtă.
A admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa tribunalului şi pe fond a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâta la plata sumei de 11.928 dolari S.U.A. reprezentând penalităţi contractuale, plus 23.438 dolari S.U.A. şi 46.776.901 lei reprezentând întoarcerea executării şi 107.565.507 lei cheltuieli de judecată la ambele instanţe proporţional cu pretenţiile admise; s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la respingerea capătului de cerere privind lipsa de folosinţă, ca prescris.
S-a reţinut în considerentele deciziei că desfiinţându-se titlul executor în baza căruia intimata a executat-o silit pe apelanta-reclamantă, cererea de întoarcere a executării silite formulată de aceasta şi cu care a fost investită prima instanţă are obiect potrivit dispoziţiilor art. 404 alin. (1) C. proc. civ.
Cea de-a doua excepţie a necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Ploieşti a fost respinsă cu motivarea că cererea de întoarcere a executării silite era de competenţa materială a Tribunalului Prahova fiind formulată în temeiul dispoziţiilor art. 4041 alin. (1) C. proc. civ., deoarece sentinţa civilă nr. 7246/2001 a Tribunalului Bucureşti în temeiul căruia intimata-pârâtă a executat silit pe apelanta-reclamantă era executorie în temeiul dispoziţiilor art. 7208 C. proc. civ.
Pe fondul litigiului s-a reţinut că pârâta nu a executat în totalitate şi nu a finalizat lucrările de construcţii până la termenul limită prevăzut în contractul încheiat între părţi la 10 aprilie 1998, respectiv 3 luni de la data semnării acestuia. Că pârâta este în culpă pentru neterminarea lucrărilor de construcţii, aşa încât datorează suma de 11.928 dolari S.U.A. reprezentând penalităţi de întârziere potrivit clauzei penale stipulate la art. 15.10 din contract.
Motivul de apel vizând întoarcerea executării a fost admis cu motivarea că sentinţa civilă nr. 7246 din 5 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, ce a constituit titlu executoriu şi în baza căreia reclamanta a plătit suma de 23.438 dolari S.U.A. a fost desfiinţată prin Decizia nr. 125 din 26 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti aşa încât erau îndeplinite dispoziţiile art. 404 C. proc. civ.
Instanţa de apel a reţinut că dreptul reclamantei pentru plata sumei de 200.000 dolari S.U.A. reprezentând lipsa de folosinţă este prescris întrucât contractul încheiat între părţi a fost reziliat unilateral de reclamantă la 8 octombrie 1998 dată de la care curge termenul de 3 ani, iar acţiunea a fost formulată la 27 mai 2004, deci peste termenul prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pârâta SC S.C. SRL cu sediul în Bucureşti a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat modificarea în parte a deciziei în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 11.928 dolari S.U.A. reprezentând penalităţi de întârziere şi a cererii de întoarcere a executării silite.
A arătat recurenta că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că datorează penalităţi de întârziere în valoare de 11.928 dolari S.U.A. având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de expertul consilier al reclamantei şi nu a precizat motivele pentru care a înlăturat raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul N.C., ce a fost omologat de prima instanţă. Că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată în ceea ce priveşte culpa contractuală privind întârziere efectuării lucrărilor şi implicit obligarea recurentei la plata penalităţilor de întârziere.
S-a susţinut că în executarea contractului de antrepriză au apărut situaţii neprevăzute în sensul că s-a impus efectuarea unor lucrări suplimentare fiind necesare emiterea unor dispoziţii de şantier pentru corectarea proiectului, astfel că a solicitat beneficiarei să intervină în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 10/1995.
A invocat recurenta că reclamanta a fost în culpă pentru că a obţinut cu întârziere autorizaţia de construcţie, fapt ce a decalat începerea lucrărilor şi implicit termenul de finalizare a acestora, dar instanţa de apel nu a motivat considerentele pentru care a exonerat-o de răspundere pe aceasta.
Recurenta a arătat că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că în mod eronat instanţa a respinsexcepţia necompetenţei materiale a instanţei în legătură cu cererea de întoarcere a executării silite.
Potrivit competenţei după materie restituirea sumei de 23.438 dolari S.U.A. şi 46.776.901 lei aparţine Judecătoriei, întrucât cuantumul sumei solicitate este sub un miliard lei, iar instanţa care a soluţionat pricina după casare nu a dispus restabilirea situaţiei anterioare.
S-a invocat că hotărârea instanţei de apel este greşită şi pe fondul cererii de întoarcere a executării silite întrucât deşi s-a motivat pe desfiinţarea titlului executoriu sentinţa civilă nr. 7246/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, şi Decizia nr. 125/2005 a Curţii de Apel Bucureşti nu s-a observat că cea din urmă nu este irevocabilă pentru că s-a declarat recurs nesoluţionat împotriva hotărârii pronunţată în apel.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC M.C.I.E. SRL cu sediul în Bucureşti a solicitat respingerea recursului, Decizia instanţei de apel fiind legală şi temeinică.
Prin Decizia nr. 3532 pronunţată la 10 noiembrie 2006 în dosarul nr. 30145/1/2005.
Înalta Curte, secţia comercială, a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente: prin acţiunea înregistrată sub nr. 1515/1999 la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, astfel cum a fost precizată reclamanta SC S.C. SRL cu sediul în Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei SC M.C.I.E. SRL Bucureşti la plata sumei de 46.611 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea lucrărilor executate la obiectivul depozit comuna Chiajna.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei şi obligarea acesteia la plata sumei de 11.928 dolari S.U.A. reprezentând penalităţi de întârziere în executarea contractului.
Prin sentinţa civilă nr. 7246 din 5 octombrie 2001 s-a admis în parte acţiunea principală şi pârâta SC M.C.I.E. SRL Bucureşti a fost obligată la plata sumei de 63.045 dolari S.U.A. în echivalent lei la data executării reprezentând manoperă la obiectivul Depozit comuna Chiajna şi la 35.980.785 lei cheltuieli de judecată şi s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Prin Decizia 771 din 12 aprilie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti s-a admis recursul pârâtei, s-a casat hotărârea instanţei de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Dosarul s-a înregistrat sub nr. 7116/2002 la Tribunalul Prahova.
Prin încheierea din 13 ianuarie 2004 a acestei instanţe s-a disjuns cererea reconvenţională şi cererea de întoarcere a executării, urmând a se forma un nou dosar.
Tribunalul Prahova, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1788 din 15 decembrie 2004, a admis în parte acţiunea principală a reclamantei SC S.C. SRL şi pârâta SC M.C.I.E. SRL a fost obligată la 37.757 dolari S.U.A. în echivalent lei la data plăţii reprezentând contravaloare lucrări executate şi dobânzi şi s-a respins în rest acţiunea.
Prin Decizia nr. 125 din 26 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti s-a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului ce a fost schimbată în tot şi pe fond s-a respins acţiunea reclamantei, reţinându-se că aceasta nu a dovedit acceptarea de către pârâtă a modificării preţului ferm stabilit prin contract şi că nu s-au respectat dispoziţiile prevăzute la art. 1.2 şi 15.5 din contract.
Hotărârea a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1691 din 17 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a respins recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel.
Recursul vizează critici sub aspectul cererii reconvenţionale a pârâtei SC M.C.I.E. SRL Bucureşti şi cea a întoarcerii executării care au fost admise prin Decizia nr. 275 din 11 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ, atacată prin cererea de recurs.
Afirmaţia recurentei că instanţa de apel a stabilit că datorează penalităţi de întârziere în sumă de 11.928 dolari S.U.A., având în vedere coraportul de expertiză tehnică efectuat de T.M. şi a înlăturat fără nici o motivare raportul de expertiză tehnică întocmit la prima instanţă de expertul N.C., nu înseamnă că Decizia instanţei de apel este nemotivată.
Pe de o parte, însuşirea de către instanţă a unei probe administrate vizează aspecte legate de netemeinicie, respectiv de apreciere a instanţei şi care nu pot fi examinare în temeiul dispoziţiilor art. 3042, alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, raportul de expertiză întocmit de inginerul N.C. nu cuprinde concluzii contradictorii coraportului efectuat de expertul M.I.
S-a reţinut că SC S.C. SRL nu a finalizat lucrările, că nu s-au prezentat documente privind recepţia preliminară şi definitivă a obiectivului pentru lucrările suplimentare care au putut determina decalaje de termen de execuţie, nu au fost parcurse de constructor toate etapele prevăzute în contract la art. 15.2 şi 15.5, respectiv oferta constructorului urmată de acceptul beneficiarului şi apoi realizarea lucrării.
Aceste împrejurări au fost detaliate în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de inginer M.I. în care s-a prevăzut expres că s-au efectuat lucrări suplimentare fără a se respecta prevederile art. 1.2, 15.2 şi 15.5 din contractul încheiat între părţi. Că pârâta a depăşit termenul de finalizare a lucrărilor de construcţii prevăzut în contract, respectiv 20 iulie 1998, că lucrările nu erau terminate la data de 7 octombrie 1998 şi că volumul şi valoarea lucrărilor suplimentare a fost nesemnificativ faţă de volumul şi valoarea întregii lucrări şi nu a fost factorul major care a determinat decalaje între etapele de lucrări precizate iniţial.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de apel a reţinut culpa intimatei-pârâte întrucât nu a respectat termenul de executare a lucrării de 3 luni potrivit contractului încheiat la 10 aprilie 1998 şi nici termenul limită de 20 iulie 1998 şi astfel datorează penalităţi de întârziere prevăzute la art. 15.10 din convenţia părţilor.
Deşi recurenta a susţinut că nefinalizarea lucrărilor s-a datorat prezentării cu o întârziere de 39 zile a autorizaţiei de construcţie de către intimată este fără relevanţă, în raport de termenul limită prevăzut în contract 20 iulie 1998 şi care s-ar prelungi cu această perioadă respectiv până la 31 august 1998.
Ori, din raportul de expertiză rezultă că până la data denunţării unilaterale a contractului din 8 octombrie 1998 nu se terminase de executat nici o fază de lucrări.
În raport de considerentele reţinute nu se poate reţine afirmaţia recurentei că instanţa de apel nu a făcut nici o referire la dispoziţiile art. 1084 C. civ., privind exonerarea de răspundere a reclamantei pentru obţinereacu întârziere a autorizaţiei de construire.
Nu este întemeiată nici critica recurentei privind necompetenţa materială a instanţei în ceea ce priveşte cererea de întoarcere a executării silite.
Prin încheierea din 13 ianuarie 2004 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a disjuns cererea reconvenţională la acţiunea principală ce a format obiectuldosarului nr. 1515/1999 a aceleiaşi instanţe precum şi cererea de întoarcere a executării formulată în dosarul 7116/2002 a Tribunalului Prahova.
Având în vedere că cererea de întoarcere a executării este o cerere accesorie de competenţa instanţei care soluţionează cererea principală conform dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ., în mod corect aceasta a fost soluţionată în primă instanţă de tribunal, aşa încât susţinerea recurentei că Judecătoria Sector 1 este instanţa competentă în raport de cuantumul sumei care este sub un miliard lei vechi, va fi înlăturată deoarece nu are temei legal.
Pentru considerentele reţinute nu poate fi avută în vedere susţinerea recurentei că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 4022 alin. (3) C. proc. civ. şi instanţa de apel nu era investită să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite întrucât instanţa ce a rejudecat fondul nu a dispus întoarcerea executării silite.
Pe de altă parte în mod corect instanţa de apel a reţinut că cererea erade competenţa materială a Tribunalului Prahova având în vedere temeiul juridic dispoziţiilor art. 4011 alin. (1) C. proc. civ. şi faptul că sentinţa 7246/2001 a Tribunalului Bucureşti în baza căreia instanţa a fost executată silit era executorie potrivit art. 7208 C. proc. civ.
Nu sunt întemeiate nici criticile care vizează soluţionarea în fond a cererii de întoarcere a executării.
Astfel, s-a făcut dovada că titlul executoriu respectiv sentinţa civilă 7246 din 5 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, şi sentinţa civilă nr. 77/2004 prin care intimata a fost obligată la 63.045 dolari S.U.A. în echivalent lei la data executării hotărârii pe care a achitat-o în urma executării a fost desfiinţat prin Decizia 125 din 26 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
La instanţa de recurs s-a depus de către intimată un certificat din care rezultă că prin Decizia nr. 1691 din 17 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a respins recursul declarat de SC S.C. SRL BUCURESTI împotriva deciziei 125 din 26 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Aşa fiind, afirmaţia recurentei că Decizia instanţei de apel nu era irevocabilă nu are suport probator.
Pentru considerentele reţinute urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul pârâtei.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la 5415 lei cheltuieli de judecată către intimată reprezentând onorariu de avocat.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Aşa cum rezultă din cerere, contestatoarea apreciază că Decizia atacată este afectată de o greşeală de judecată, de îndată ce face referire la reţinerea greşită a stării de fapt şi la neanalizarea probatoriului administrat.
Or, în atare situaţie, urmează a se aprecia că, prin contestaţia de faţă se tinde la rejudecare recursului.
Faţă de caracterul de cale de atac de retractare al contestaţiei în anulare, nu se poate uzita de aceasta în sensul repunerii în discuţie a criticilor formulate în recurs şi la care instanţa a dat o soluţie, pentru că altfel contestaţia ar fi practic un recurs la recurs.
În raport de prevederile legale invocate, respectiv art. 318 C. proc. civ., contestaţia astfel cum a fost formulată urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC S.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 3532 din 10 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Obligă contestatoarea la 3500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 576/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 591/2008. Comercial → |
|---|
