ICCJ. Decizia nr. 769/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 769/2008
Dosar nr. 4708/36/2006
Şedinţa publică din 27 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Constanţa sub nr. 4305/ COM din 25 iunie 2003, reclamanţii L.M. şi D.C.V. au chemat în judecată pe pârâţii SC S.V. SRL şi Consiliul Local Techirghiol, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, în principal, să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 1357 din 23 februarie 2001 şi în subsidiar, să se dispună rezilierea contractului de concesiune nr. 1357 din 23 februarie 2001 pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a redevenţei ori să se reducă suprafaţa concesionată de la 793 m.p la 575 m.p. teren, strict necesar pentru accesul la vilă.
Prin sentinţa civilă nr. 7644/ COM din 30 septembrie 2004, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a admis cererea în constatarea nulităţii contractului de concesiune formulată de reclamanţi, constatând nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 1357 din 23 februarie 2001 încheiat de părţi, respingându-se capetele de cerere privind rezilierea aceluiaşi contract şi cererea privind reducerea suprafeţei concesionate formulate de reclamanţi, ca şi cererea de majorare a onorariului cu suma de 1.979.600 lei formulată de expertul M.E.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că terenul în suprafaţă de 1147,72 m.p a fost concesionat societăţii pârâte, fără licitaţie publică, cu nesocotirea dispoziţiilor imperative ale art. 10, sancţiunea încălcării acestora fiind cea a nulităţii contractului, nulitate ce rezidă din faptul că durata concesiunii pentru suprafaţa de teren aflată sub construcţie nu este de cel mult 49 ani conform art. 30 din Legea nr. 219/1999, ci pe toată durata construcţiei.
S-a reţinut de către prima instanţă că dispoziţiile Legii nr. 99/1999 şi Normele metodologice de aplicare aprobate prin HG nr. 450/1999, norme derogatorii de la dispoziţiile Legii nr. 219/1998 invocate de pârâţi, nu sunt aplicabile în speţă, întrucât SC S.V. SRL nu face parte din categoria societăţilor comerciale ce se privatizează sau urmează a fi privatizate.
Împotriva sentinţei mai sus menţionate au declarat apel pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi, prin Decizia civilă nr. 60 din 17 martie 2005, Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fisca, a respins, ca nefondate, apelurile.
Prin Decizia nr. 1388 din 6 aprilie 2006 pronunţată în dosar nr. 7958/1/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de pârâţi cu consecinţa casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa, pentru următoarele considerente în esenţă:
S-a apreciat că, chiar dacă dispoziţiile privind restituirea în natură a unor imobile către reclamanţi au făcut obiectul mai multor judecăţi irevocabile, totuşi la dosar s-a depus o singură hotărâre, sentinţa civilă 295 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ, ce a avut ca obiect anularea deciziilor de retrocedare în temeiul Legii nr. 10/2001 către reclamanţi, sentinţă opozabilă părţilor din litigiu, dar care nu este legalizată şi nici nu s-a făcut dovada că a rămas irevocabilă, aşa cum a susţinut recurenta SC S.V. SRL prin întâmpinare.
S-a apreciat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că această probă este necesară şi utilă cauzei, deoarece hotărârea vizează tocmai imobilul şi suprafeţele de teren aferente ce formează obiectul contractului de concesiune, analizat în prezentul litigiu.
Cum prin Legea nr. 219/1998 sub imperiul căreia s-a încheiat contractul de concesiune nr. 1357 din 23 februarie 2001 concesionarea se putea face fie prin licitaţie publică (art. 10), fie direct (art. 40), Înalta Curte a reţinut că, instanţa de apel nu a verificat apărările apelantelor, atât sub aspectul existenţei unei hotărâri judecătoreşti ce au ca obiect legalitatea H.C.L. privind concesionarea şi modalitatea concesionării şi nici nu a fost preocupată a verifica, care este regimul juridic al terenului concesionat, la data concesionării, respectiv, dacă el făcea parte din domeniul public sau privat al autorităţii administrativ-teritoriale pentru a se putea stabili care este modalitatea concesionării lui, respectiv dacă erau aplicabile dispoziţiile art. 10 sau cele ale art. 40 din Legea nr. 219/1998.
Primind cauza spre rejudecare, curtea de apel a procedat la înregistrarea acesteia sub nr. 4708/36 din 3 octombrie 2006, la dosar depunându-se copie xerox de pe sentinţa civilă nr. 295/ CA din 19 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. 178/CA/2001, precum şi de pe Decizia civilă nr. 16/ CA din 22 ianuarie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ, în dosar nr. 1688/CA/2002 şi, prin care cu majoritate de voturi s-a respins, ca nefondată, cererea de repunere pe rol a cauzei, precum şi recursul declarat de Consiliul Local Techirghiol prin Primar pentru lipsa calităţii procesuale active a recurentului.
Prin aceeaşi decizie pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de intervenţii L.M. şi D.C.V. împotriva Sentinţei civile nr. 295/ CA din 19 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Au fost depuse la dosar copia hotărârii nr. 23 din 15 februarie 2001 emisă de Consiliul Local Techirghiol, însoţită de anexa cu tabelul societăţilor ce concesionează teren aferent activelor vândute de SC C. SA şi terenul ocupat de acestea.
Cu adresa nr. 13883 din 15 decembrie 2006, Consiliul Local al oraşului Techirghiol a încunoştiinţat instanţa asupra faptului că terenul în litigiu la data concesionării făcea parte din domeniul privat al oraşului Techirghiol, că toate terenurile aferente imobilelor aflate sub incidenţa Legii nr. 99/1999, de pe teritoriul administrativ al oraşului Techirghiol au fost concesionate, iar H.C.L. nr. 161/2000 modificată prin H.C.L. nr. 23/2001 a stat la baza încheierii contractului de concesiune 1357 din 23 februarie 2001.
S-a anexat dosarului copia hotărârii Consiliului Local Techirghiol nr. 161 din 16 noiembrie 2000 însoţită de anexa cuprinzând tabelul cu societăţile ce concesionează teren aferent activelor vândute de SC C. SA.
Prin Decizia civilă nr. 24/ COM din 25 ianuarie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 7644/ COM din 30 septembrie 2004 a Tribunalului Constanţa, obligând apelanţii la 700 lei RON cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor-reclamanţi L.M. şi D.C.V.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel, respectând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., a reţinut că legea aplicabilă contractului ce face obiectul litigiului este Legea nr. 219/1998, iar referitor la regimul juridic al terenului concesionat la data concesionării, respectiv dacă el făcea parte din domeniul public sau privat al unităţii administrativ teritoriale pentru a se putea stabili care era modalitatea concesionării lui, a stabilit că terenul litigios făcea parte din domeniul privat al oraşului Techirghiol, însă apelantei-pârâte nu-i este aplicabilă negocierea directă în raport de dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 219/1998, deoarece nu este o societate cu capital de stat, ci o societate înfiinţată în temeiul Legii nr. 31/1990.
Cu referire la irevocabilitatea sentinţei nr. 295/CA/2002 a Tribunalului Constanţa a reţinut că, în speţă, nu ne aflăm în faţa unei autorităţi de lucru judecat, întrucât nu sunt întrunite condiţiile imperativ prevăzute de art. 1201 C. civ. şi în speţa de faţă s-a examinat de către instanţe legalitatea contractului de concesiune, în care figurează apelantele, voinţa Consiliului Local materializându-se în hotărârea de consiliu adoptată şi care nu presupune validarea contractului sub aspectul legalităţii perfectării sale.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au declarat recurs pârâţii SC S.V. SRL Techirghiol şi Consiliul Local Techirghiol.
Recurenta-pârâtă SC S.V. SRL îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi, rejudecând cauza, respingerea acţiunii ca nefondate, în esenţă, pentru următoarele motive:
Reclamanţii au refuzat să se subroge în drepturile şi obligaţiile concendentului Consiliul Local al Oraşului Techirghiol; contractul de concesiune nr. 1357 din 23 februarie 2001 a fost încheiat în mod legal între SC S.V. SRL şi Consiliul Local al Oraşului Techirghiol prin Primar, iar preţul derizoriu invocat de reclamanţi nu este un motiv de nulitate pentru că respectivul cuantum al redevenţei, 200 lei mp, a fost stabilit pentru toate societăţile ce se regăsesc în anexa hotărârii principale; instanţa de apel nu a respectat indicaţiile din Decizia Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie şi referitor la regimul juridic al terenului supus concesiunii nu a avut în vedere că terenul în litigiu se află în domeniul privat al oraşului Techirghiol; în legătură cu durata concesiunii, contractul a fost încheiat de asemenea legal; ambele instanţe au apreciat greşit legea în sensul interpretării eronate a unor acte normative cu caracter special ce derogă de la legea cadru privitoare la concesiune; contractul de leasing a fost încheiat în temeiul Legii nr. 99/1999 şi HG nr. 450/1999 şi reprezintă unica modalitate legală de realizare a privatizării în turismul social din Techirghiol şi din ţară.
Recurentul-pârât Consiliul Local Techirghiol critică Decizia curţii de apel, prin invocarea dispoziţiilor art. 8 C. proc. civ. şi susţine, în esenţă, că prin derogarea de la dispoziţiile Legii nr. 219/1998, având în vedere art. 32 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 99/1999, terenurile clasificate ce aparţinând domeniului privat al statului ori unităţilor administrativ-teritoriale pot fi concesionate în condiţiile dispoziţiilor legale invocate ca fiind aplicabile, pot fi închiriate sau oferite societăţilor comerciale spre a fi cumpărate, astfel încât contractele de concesiune au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor legii speciale, în speţă, hotărârea Consiliului Local fiind legală.
Recursurile declarate în cauză nu sunt fondate şi vor fi respinse pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse, ca răspuns la criticile formulate în recurs de ambii pârâţi.
Astfel, din examinarea actelor dosarului se constată următoarele:
Pentru o justă soluţionare a cauzei, instanţele au trebuit să rezolve două probleme esenţiale şi anume, stabilirea actului normativ aplicabil în speţă şi a regimului juridic al terenului concesionat la data concesionării, respectiv dacă el făcea parte din domeniul public sau privat al unităţii administrativ teritoriale pentru a se putea stabili care era modalitatea concesionării lui.
Prima problemă a fost dezlegată în drept de Înalta Curte, prin Decizia pronunţată urmare recursurilor declarate de pârâţi, când instanţa supremă a decis casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se stabili modalitatea posibilă de concesionare, în funcţie de textul legal aplicabil şi anume, art. 10 sau art. 40 din Legea nr. 219/1998.
În consecinţă, se reţine că Înalta Curte a stabilit că legea aplicabilă este Legea nr. 219/1998, iar instanţa de trimitere, respectând dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut corect că, fiind investită în modalitatea mai sus arătată, este datoare a verifica, ceea ce a şi făcut, dacă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 219/1998, terenul în litigiu putea fi concesionat în mod direct sau era obligatorie licitaţia.
Urmare verificării, în raport de dispoziţiile art. 10, 26 şi 40 din Legea nr. 219/1998, curtea de apel a apreciat judicios că negocierea directă ar fi fost aplicabilă doar dacă pârâta SC S.V. SRL ar fi fost o societate comercială înfiinţată prin reorganizarea unei regii autonome ce ar fi avut în administrare bunul, terenul, ori dacă s-ar fi organizat o licitaţie publică în urma căreia s-ar fi desemnat un câştigător şi a constatat că societatea pârâtă, căreia i-a fost concesionat terenul fără licitaţie publică, nu se află în nici una dintre cele două ipoteze prevăzute de lege, care ar fi justificat încheierea contractului prin negociere directă.
Instanţa de apel a verificat, de asemenea, astfel cum s-a dispus prin Decizia Înaltei Curţi, care era regimul juridic al terenului concesionat la data concesionării, reţinând că, în conformitate cu cele menţionate în adresa nr. 13883 din 15 decembrie 2006, depusă la dosar de către apelantul-pârât Consiliul Local Techirghiol, terenul în discuţie făcea parte din domeniul privat al oraşului Techirghiol şi, deci, putea face obiectul contractului de concesiune, dar numai cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 219/1998.
Reţinând drept urmare cele mai sus-menţionate, precum şi că celelalte dispoziţii legale invocate de pârâţi, respectiv dispoziţiile OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, pentru a susţine că licitaţia publică nu era necesară, nu sunt aplicabile speţei, instanţa de apel, în mod corect a confirmat soluţia pronunţată de instanţa de fond, de admitere a acţiunii reclamanţilor şi constatare a nulităţii contractului de concesiune, încheiat fără licitaţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzut de art. 10 din Legea nr. 219/1998.
Astfel fiind, reţinându-se şi că pârâţii nu au formulat nicio critică neîntemeiată în raport de cele mai sus menţionate, care să conducă la desfiinţarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se vor respinge recursurile declarate de pârâţi, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii SC S.V. SRL TECHIRGHIOL şi CONSILIUL LOCAL TECHIRGHIOL PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 24/ COM din 25 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 711/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 771/2008. Comercial → |
|---|
