ICCJ. Decizia nr. 959/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 959/2008
Dosar nr. 1721/62/2007
Şedinţa publică din 7 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 1721/62/2007, reclamantul B. BRAŞOV, în contradictoriu cu pârâta SC L.V.L. SRL BRAŞOV, a solicitat constatarea nulităţii societăţii comerciale pârâte pentru motivul că obiectul său de activitate este ilicit, desemnarea unui lichidator al societăţii pârâte, conform prevederilor art. 58 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, modificată, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 2578/ C din 20 iunie 2007, Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins cererea ca fiind rămasă fără obiect întrucât a constatat că până la prima zi de înfăţişare, pârâta şi-a modificat obiectul de activitate înlăturând activitatea de consultanţă juridică, iar cerereade cheltuieli de judecată a fost respinsă, tribunalul apreciind că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele art. 275 C. proc. civ., pârâta nefiind pusă în întârziere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B. BRAŞOV, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul admiterii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 177/ A din 18 septembrie 2007, a admis în parte apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii, obligând pârâta la 51,30 lei cu titlu de cheltuieli către reclamant şi a menţinut dispoziţiile sentinţei privind respingerea petitelor 1 şi 2.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, introducerea acţiunii a fost determinată de culpa pârâtei care şi-a stabilit un obiect de activitate ilicit şi care a fost modificat ulterior sesizării primei instanţe, astfel că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., care au ca temei lipsa culpei procesuale, în cauză nu se impunea punerea în întârziere, deoarece acţiunea introductivă nu are ca obiect executarea unei de către pârâtă şi chiar dacă s-ar aprecia că punerea în întârziere s-ar impune şi în cazul litigiilor în constatarea nulităţii, având în vedere natura comercială a raporturilor juridice deduse judecăţii, pârâta se consideră de drept pusă în întârziere, potrivit art. 43 C. com.
Astfel că, în temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamant la instanţa de fond, respectiv taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantul B. BRAŞOV a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
În dezvoltarea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a criticat Decizia sub aspectul aplicării greşite a legii, susţinând în esenţă, că în cauză s-a făcut dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 900 lei, fiind depusă factura fiscală nr. 7018964 din 13 martie 2007, la instanţa de fond şi că punerea în întârziere a societăţii pârâte s-a realizat prin publicarea în M. Of. a deciziei nr. XXII din 12 iunie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a statuat că cererile de autorizare şi înmatriculare a societăţilor comerciale de consultări juridice sunt inadmisibile.
Se arată că, în acelaşi sens şi cu aceeaşi semnificaţie sunt şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea profesiei de avocat, potrivit cărora persoanele fizice sau juridice autorizate în baza altor acte normative să desfăşoare activităţii de consultanţă juridică îşi încetează de drept activitatea.
De asemenea, dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., creează o situaţie discriminatorie pentru avocaţi faţă de alte categorii de auxiliare, experţi, interpreţi, executori, în legătură cu care instanţa nu le poate cenzura onorariile, având în vedere că onorariul solicitat nu este nepotrivit de mare faţă de demersurile pe care le-a efectuat în calitate de reclamantă pentru identificarea societăţilor comerciale de consultanţă înfiinţate nelegal şi susţinerea acţiunilor în instanţă.
Mai susţine recurentul că, pârâta este în culpă procesuală, potrivit art. 43 C. com., fiind de drept în întârziere.
Analizând Decizia atacată în raport de motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:
Reglementarea cheltuielilor pe care o parte, sau părţile le avansează pentru derularea litigiului dedus judecăţii face obiectul Capitolului IV Secţiunea a IV-a, cheltuielile de judecată, C. proc. civ.
Fundamentul pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., în temeiul cărora, intimata pârâtă a fost obligată de instanţa de apel să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamant la instanţa de fond, respectiv taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, iar în ceea ce priveşte onorariul de avocat aferent contractului de asistenţă juridică nr. 98 din 13 martie 2007, în cuantum de 900 lei, în mod corect s-a reţinut, în apel, că nu s-a făcut dovada achitării acestuia, la dosar fiind depusă doar factura nr. 4618964 din 13 martie 2007, fără a fi însoţită şi de chitanţa respectivă.
De la principiul mai sus enunţat, legea de procedură stabileşte o excepţie prin dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul va fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată dacă recunoaşte la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului şi dacă el nu a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, în speţă, pârâta recunoscând incontestabil caracterul ilicit al obiectului său de activitate prin întocmirea actului adiţional la Statutul societăţii, la data de 23 aprilie 2007 şi înregistrat în 26 aprilie 2007 la Registrul Comerţului, act adiţional prin care obiectul său de activitate principală a fost modificat, în sensul intrării în legalitate.
Societatea pârâtă nu a fost notificată de reclamant prealabil chemării în judecată şi nu este de drept în întârziere, deoarece natura raporturilor de drept material deduse judecăţii nu constă în obligaţii comerciale, având ca obiect o sumă de bani, litigiul dedus judecăţii, fundamentat pe art. 56 din Legea nr. 31/1990 republicat, are un obiect nepatrimonial, respectiv constatarea nulităţii societăţii ; astfel fiind dispoziţiile art. 43 C. com., nu îşi găsesc incidenţa, deoarece nu se referă la „curgerea de drept a dobânzii pentru datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani", chestiune care evident este străină de obiectul litigiului.
Argumentele recurentului întemeiate pe caracterul obligatoriu al deciziei în interesul legii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 12 iunie 2006 cu privire la inadmisibilitatea cererilor de autorizare a societăţii comerciale având ca obiect consultanţă juridică, precum şi cele vizând unele prevederi din Legea nr. 51/1995, sunt lipsite de relevanţă juridică pentru soluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ele constituind argumente de drept material, de fond pentru justificarea îndreptăţirii cererii în nulitate formulată şi are au fost recunoscute de societatea pârâtă prin actul adiţional consimţit, de intrare în legalitate sub aspectul obiectului său principal de activitate.
În consecinţă, întrucât critica este nefondată, potrivit art. 312 C. proc. civ., urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B. BRAŞOV împotriva deciziei nr. 177/ A din 4 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 956/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 960/2008. Comercial → |
|---|
