ICCJ. Decizia nr. 548/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 548/200.
Dosar nr. 220/120/200.
Şedinţa publică de la 20 februarie 2009
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamanta S.I.F. OLTENIA SA a chemat în judecată pârâta SC R. SA, solicitând anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor din data de 12 decembrie 2007 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că această hotărâre a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 117 alin. (3), art. 123 alin. (2), art. 177 alin. (1) lit. a) şi art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Prin considerentele sentinţei, tribunalul a reţinut că în procesul verbal al şedinţei adunării generale a acţionarilor din data de 12 decembrie 2007, s-a făcut menţiune despre numărul de acţiuni deţinute de către fiecare participant la adunare şi de cvorumul realizat la data respectivă. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 127 din LSC, instanţa a reţinut că acţionarul V.G. a votat în nume personal, cu un număr de 39,61 acţiuni şi ca acţionar al SC G. SRL, însă reclamanta nu a dovedit că acest acţionar are un interes personal pentru obţinerea majorităţii cerută de lege pentru adoptarea acelei hotărâri. Cu referire la repartizarea acţiunilor noi, reclamanta nu şi-a exprimat preferinţa de a dobândi noi acţiuni nici în termenul stabilit prin hotărâre, nici ulterior acestui termen. Motivele privind subevaluarea preţului şi încălcarea interesului societăţii, nu au fost dovedite.
Pentru aceste motive, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa 30 din 18 martie 2008 a respins acţiunea formulată de reclamantă .
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar prin Decizia nr. 149 din data de 2 septembrie 2008 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, a respins ca tardiv apelul formulat de reclamantă.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pe fond, aceleiaşi instanţe.
Prin criticile dezvoltate prin cerere, recurenta a susţinut că potrivit dovezii de comunicare existentă la dosarul cauzei, rezultă că Decizia a fost comunicată unei persoane care nu deţine calitatea de funcţionar însărcinat cu primirea corespondenţei, ci are calitatea de agent de pază, ceea ce înfrânge dispoziţiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ. În continuare, recurenta mai arată că persoana căreia i s-a înmânat Decizia curţii de apel, deţine calitatea de agent de pază care asigură securitatea clădirii şi nu de angajat al S.I.F. OLTENIA SA. De asemenea, se mai susţine că în ziua comunicării, activitatea societăţii a fost întreruptă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, susţinând lipsa de suport juridic a criticilor invocate de recurentă.
Recursul este nefondat.
Analizând criticile invocate de către recurentă, prin prisma soluţiei pronunţată de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 103 C. proc. civ. ,, Neîndeplinirea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei â€.
Prin edictarea acestei dispoziţii legale, legiuitorul a avut în vedere posibilitatea repunerii părţii în termenul legal de declarare al unei căi de atac sau a îndeplinirii unui act de procedură, în cazul în care dovedeşte existenţa unei ,, împrejurări mai presus de voinţa ei. Conţinutul acestei noţiuni se subscrie noţiunii de forţă majoră, de împrejurare obiectivă de neîndeplinire a obligaţiei legale, care să se fi produs înainte de împlinirea termenului legal imperativ.
În situaţia de faţă, dispoziţiile art. 91 C. proc. civ., invocate de către recurentă, nu reprezintă o împrejurare obiectivă, asimilabilă forţei majore, în condiţiile în care dovada de îndeplinire a procedurii de citare cuprinde menţiunile obligatorii şi cele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 100 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ.. Mai mult decât atât, potrivit alin. (4) al articolul menţionat ,,Procesul verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constate personal de cel care l-a încheiat, astfel încât situaţia invocată de către recurentă, privind neprimirea dovezii de comunicare de către persoana însărcinată cu primirea corespondenţei şi existenţa unor persoane prezente la sediul societăţii, care puteau primi citaţia, precum şi faptul că în data de 29 aprilie 2008 activitatea societăţii a fost întreruptă deoarece angajaţii societăţii au beneficiat de zile libere, nu pot face dovada vicierii procedurii de comunicare.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază legalitatea soluţiei pronunţată de către instanţa de apel, cu privire la respingerea cererii de apel ca tardiv formulat, iar în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.I.F. OLTENIA SA CRAIOVA împotriva deciziei nr. 149 din 2 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 531/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1099/2009. Comercial → |
|---|
