ICCJ. Decizia nr. 1362/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1362/2009
Dosar nr. 43717/3/200.
Şedinţa publică din 8 mai 2009
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele .
1. Obiectul litigiului şi părţile în proce.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC I.D.R.E. SA BUCUREŞTI a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâta SC R & R D.G. SRL BUCUREŞTI să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti, , sectorul 4.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că societatea pârâtă foloseşte spaţiul sus menţionat de peste doi ani, situaţie de care a luat cunoştinţă cu ocazia punerii în executare silită a sentinţei comerciale nr. 4729/2005 a Tribunalului Bucureşti , prin care a fost admisă acţiunea în evacuare împotriva SC F. SRL, societate care a deţinut calitatea de locatar în contractul încheiat cu reclamanta. În cadrul contestaţiei la executare, SC R & R D.G. SRL BUCUREŞTI a formulat opoziţie la executare, prin care a invocat existenţa contractului de cooperare nr. 12 din 7 octombrie 2004, încheiat cu SC F. SRL.
Reclamanta a precizat că pârâta foloseşte spaţiul în baza unui contract care nu îi este opozabil, şi care nu a creat nici un drept locativ acesteia, în condiţiile în care pârâta SC F. SRL a pierdut folosinţa spaţiului .
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1436 C. civ.
2. Hotărârea tribunalulu.
Prin sentinţa comercială nr. 3594 din 12 martie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa analizând situaţia de fapt şi juridică a reţinut că întrucât pârâta a opus reclamantei un titlu în baza căruia ocupă spaţiul în litigiu, respectiv contractul de cooperare nr. 12/2004, titlu care nu a fost desfiinţat de o instanţă, însă instanţa nu a fost investită cu analizarea valabilităţii acestuia, ci cu o cerere pe care o are la îndemână locatorul la expirarea duratei locaţiunii, se impune respingerea acţiunii.
3. Apelu.
Împotriva sentinţei sus menţionată a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate motivat de faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra efectelor actului juridic şi nici cu privire la încheierea contractului de cooperare cu încălcarea dispoziţiilor art. VII din contract.
Prin Decizia comercială nr. 300 din 24 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul formulat de reclamantă, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti, sectorul 4.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, instanţa de apel a constatat că întrucât pârâta nu a făcut dovada existenţei acordului proprietarului cu privire la încheierea contractului de cooperare, acesta a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor contractului de închiriere prin care a dobândit folosinţa spaţiului comercial. De altfel, s-a reţinut că respectivul contract a încetat la 7 octombrie 2007. În consecinţă, tribunalul a concluzionat că acţiunea este întemeiată, în principal pentru lipsa titlului locativ.
4. Recursu.
Decizia curţii de apel a fost recurată de către pârâta SC R & R D.G. SRL BUCUREŞTI , în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea instanţei de apel, susţinând următoarele:
Decizia a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a analizat valabilitatea contractului de cooperare deşi acest lucru nu s-a solicitat prin acţiune. Evacuarea nu se poate dispune decât în condiţiile în care o instanţă a dispus anularea titlului locativ, anularea constituind premisa indispensabilă a evacuării. Pronunţarea asupra unor aspecte care exced obiectului acţiunii, reprezintă o încălcare a principiului disponibilităţii. Pe de altă parte, instanţa nu ar fi putut să dispună anularea titlului pârâtei, decât în contradictoriu cu SC F. SRL.
În continuare, recurenta arată că hotărârea instanţei de apel se bazează pe concluzia eronată privind încetarea contractului de cooperare nr. 12/2004 prin ajungere la termen, întrucât termenul de valabilitate al contractului este 7 octombrie 2010. În orice situaţie, pârâta este terţ faţă de contractul de închiriere încheiat cu SC F. SRL.
O altă critică adusă deciziei din apel este reprezentată de încălcarea dispoziţiilor art. 1436 C. civ., întrucât evacuarea nu poate fi dispusă nici ca urmare a încetării locaţiunii, deoarece între părţi nu au existat raporturi juridice, dar nici în baza altui temei de drept care nu a fost invocat de reclamantă.
Se mai susţine încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 129 alin. (5), art. 137 alin. (1), art. 261 alin. (1) pct. 5 şi art. 295 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel nepronunţându-se asupra apărărilor şi excepţiilor invocate de recurentă. În concret, susţine recurenta că au fost invocate două excepţii de ordine publică, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei de interes a acesteia. Ele au fost caracterizate de către prima instanţă ca fiind apărări de fond şi ulterior neanalizate. Instanţa de apel în rejudecare, trebuia să analizeze excepţiile invocate, în virtutea rolului activ. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, arată că reclamanta nu a făcut dovada că este proprietara spaţiului în litigiu, iar în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes arată că ea decurge din lipsa de calitate.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse deciziei şi în raport de motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele considerente :
Prealabil examinării motivelor de recurs Înalta Curte reţine următoarele :
Între reclamantă şi SC F. SRL s-a încheiat la data de 22 februarie 2002, contractul de închiriere nr. 29/2002 pentru o perioadă determinată de 3 ani ; ulterior la data de 7 octombrie 2004, SC F. SRL încheie un contract de cooperare cu pârâta SC R & R D.G. SRL, pentru o perioadă de 3 ani, respectiv până la data de 7 octombrie 2007, valabilitate prelungită printr-un act adiţional; prin sentinţa comercială nr. 4729 din 21 noiembrie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a dispus evacuarea locatarului SC F. SRL, ca sancţiune a încetării efectelor contractului de închiriere nr. 29/2002.
Rezultă că reclamanta a investit instanţa de judecată cu un litigiu întemeiat pe dispoziţiile art. 1436 C. civ., având în vedere lipsa unui titlu locativ încheiat cu reclamanta.
Referitor la prima critică adusă deciziei recurată, privind încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. ,,În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţi. "
În conformitate cu aceste dispoziţii, care reprezintă consacrarea principiului disponibilităţii procesului civil, cele două instanţe nu s-au pronunţat asupra unor aspecte care exced obiectului pricinii, astfel cum susţine pârâta.
Instanţa de apel a prezentat argumentele în sprijinul soluţiei adoptate, din perspectiva încheierii unui contract de sublocaţiune de către locatarul principal cu pârâta, fără respectarea condiţiilor impuse prin contractul principal (respectiv cap. VII), respectiv nerespectarea obligaţiei privind solicitarea acordului scris al proprietarului. Astfel, potrivit principiului (accesorium sequitur principale) drepturile sublocatarului reprezintă drepturi derivate, subordonate, care se nasc din drepturile locatarului principal şi care se sfârşesc o dată cu acestea. Întrucât urmare sentinţei comerciale nr. 4729 din 21 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, contractul de locaţiune nr. 29/2002 şi-a încetat efectele, acest lucru atrage, pe cale de consecinţă încetarea sublocaţiunii.
În raport de aceste considerente, susţinerile recurentei referitoare la neîncetarea contractului de cooperare, întrucât prin act adiţional, termenul de valabilitate al acestuia a fost prelungit până la data de 7 octombrie 2010, sunt lipsite de fundament juridic, prin efectul încetării contractului de locaţiune principal.
Critica privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1436 C. civ.
Trimiterea reclamantei la dispoziţiile art. 1436 C. civ., care se referă la modalitatea de încetare a efectelor contractului de sublocaţiune este nefondată, întrucât pârâta este persoana care foloseşte bunul în litigiu, astfel încât raportul de drept procesul nu se poate stabili decât între persoanele care îşi dispută dreptul în litigiu .
Susţinerea recurentei privind obligaţia instanţei de a se limita la analiza cererii deduse judecăţii, din punctul de vedere al temeiului de drept invocat de părţi, situaţie care ar fi condus la respingerea acţiunii, întrucât reclamanta nu deţine raport juridic cu pârâta, nu poate fi reţinută având în vedere că în acest mod s-ar produce o încălcare şi o îngrădire flagrantă a dreptului de proprietate. Lipsa raportului juridic dintre reclamantă şi pârâtă reprezintă tocmai premisa admiterii acţiunii, în condiţiile în care cesiunea drepturilor locatarului ( SC F. SRL ) nu este opozabilă reclamantei, iar contractul iniţial de închiriere şi-a încetat efectele. Este adevărat că reclamanta deţine calitatea de terţ, însă numai faţă de contractul de cooperare, neavând acţiune directă împotriva pârâtei în ceea ce priveşte, de exemplu, plata chiriei. Însă, tocmai din calitatea de proprietar a reclamantei decurge posibilitatea acţionării pârâtei pentru valorificarea prerogativelor conferite de acest drept.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5), art. 137 alin. (1), art. 261 alin. (1) pct. 5 şi art. 295 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 27 februarie 2008 a dispus unirea excepţiilor invocate de pârâtă cu fondul cauzei, prin sentinţa pronunţată instanţa analizând excepţiile invocate pe fondul cauzei.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active în persoana reclamantei, motivat de împrejurarea că reclamanta nu este proprietara spaţiului închiriat şi nici titulara altui drept subiectiv civil cu privire la acesta, nu poate fi reţinută întrucât în materia acţiunii în evacuare nu se pune în discuţie însuşi dreptul de proprietate asupra imobilului ci doar folosinţa sa, folosinţă care trebuie justificată de către pârâtă. Locaţiunea nu transmite dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel încât este posibil ca locatorul să nu fie proprietarul bunului, competenţa instanţei investită cu o acţiune în evacuare nu se poate extinde la analiza dreptului de proprietate ci numai la analiza justificării unei prezumţii a dreptului de proprietate.
Cea de-a doua excepţie a lipsei de interes în promovarea acţiunii de faţă este strâns legată de calitatea de parte în proces, care nu reprezintă altceva decât interesul unei persoane de a cere concursul justiţiei pentru apărarea unui drept recunoscut de lege. Folosul propriu al reclamantei este reprezentat de exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate şi de înlăturarea abuzului privind folosinţa spaţiului de o persoană fără titlu. De asemenea, interesul reclamantei este născut, actual şi legitim întrucât dreptul de folosinţă asupra spaţiului închiriat reprezintă un drept de creanţă care conferă un drept de urmărire asupra imobilului.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R & R D.G. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 300 din 24 iunie2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1360/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1363/2009. Comercial → |
|---|
