ICCJ. Decizia nr. 1359/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1359/2009
Dosar nr. 5979/100/200.
Şedinţa publică din 8 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C. Rona de Sus a chemat în judecată A.F. C.G.I. şi pe C.I. şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună evacuarea acestora din unitatea comercială a cooperativei C.F.C. În susţinerea acţiunii s-a invocat lipsa titlului pârâtelor pentru ocuparea spaţiului comercial indicat în petitul acţiunii. Pârâtele s-au apărat invocând faptul că nu au fost puse în întârziere pentru neplata chiriei cât şi faptul că reclamanta nu a dovedit un drept în favoarea sa asupra imobilului în litigiu.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Maramureş care prin sentinţa nr.13 pronunţată la data de 8 ianuarie 2008 a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâtei A.F. C.G.I. din unitatea comercială a cooperativei C.F.C. Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că pârâta nu deţine un titlu pentru recunoaşterea dreptului său locativ în timp ce reclamanta figurează în registrul agricol, conform adeverinţei nr. 1827 din 5 iulie 2005, cu acest imobil. Folosinţa spaţiului fără titlu, a mai reţinut prima instanţă, o îndreptăţeşte pe reclamantă ca în temeiul art. 480 C. civ. să solicite evacuarea pârâtei.
Împotriva sentinţei nr. 13 din 8 ianuarie 2008 au declarat apel pârâtele A.F. C.G.I. şi C.I. prin care au solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare instanţei competente, pentru motivul că litigiul este de natură civilă. Pe fond apelantele au susţinut că nu poate opera constatarea rezilierii pe cale judecătorească a contractului de închiriere întrucât reclamanta nu a pus-o în întârziere iar între părţi nu a existat vreun contract prin care să fie cuprins un pact de reziliere deplin drept fără intervenţia instanţei de judecată. Au mai susţinut pârâtele că notificarea de punere în întârziere nu i-a fost comunicată niciodată, astfel că închirierea spaţiului se derulează şi la momentul declarării apelului.
Intimata reclamantă a combătut susţinerile apelantei apreciind că litigiul este de natură comercială, că spaţiul este un sediu secundar al cooperativei pentru care există autorizare de desfăşurare a activităţii comerciale, iar pârâtele nu justifică niciun titlu pentru a avea folosinţa acestuia.
Apelul a fost soluţionat prin Decizia nr. 110/2008 prin care Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, a reţinut că litigiul are caracter comercial şi că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competenţa îi revine secţiei comerciale a tribunalului, în alte cuvinte, că sentinţa a fost pronunţată cu respectarea normelor de competenţă materială. Cu privire la rezilierea contractului de locaţiune s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de proprietar asupra spaţiului, că prin înscrisurile depuse la dosar nu se specifică faptul că reclamanta este proprietar extratabular al spaţiului care face obiectul litigiului. A stabilit instanţa de apel că valoarea de impunere nu este o dovadă a deţinerii spaţiului de către reclamantă, că potrivit actului constitutiv aflat la dosar, societatea reclamantă deţine un punct de lucru la acea adresă şi că dovada legală a deţinerii spaţiului în litigiu se poate face cu un contract de închiriere, de subînchiriere, comodat etc, care în cauză nu a fost prezentat.
Pentru aceste considerente s-a admis apelul pârâtelor, iar sentinţa a fost schimbată în sensul respingerii acţiunii reclamantei S.C.C.C. Rona de Sus.
Împotriva deciziei nr. 110/2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs, reclamanta S.C.C.C. Rona de Sus, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.. În sprijinul recursului au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în argumentarea cărora a susţinut că actelor deduse judecăţii li s-a dat o interpretare greşită ceea ce a dus la stabilirea unei stări de fapt şi de drept greşite. În esenţă recurenta a evocat actele normative în succesiunea lor prin care se atestă faptul că S.C.C.C. Rona de Sus încă de la începutul activităţii şi până în prezent când este aplicabilă Legea nr. 1/2005 a fost organizată şi funcţionează având şi dreptul de a comercializa produse şi de a presta servicii pentru populaţie. Ca urmare, a arătat recurenta, dispune şi de mijloace de producţie şi mijloace fixe care sunt elemente ale patrimoniului înregistrate în contabilitate, proprietatea asupra acestora fiind dobândită prin lege. Recurenta a mai arătat că a încheiat cu pârâta intimată C.I. un contract individual de muncă pentru desfăşurarea activităţii în unitatea comercială a cooperativei C.B.C., şi că după data încetării calităţii de salariată, care a funcţionat ca gestionară, nu se mai justifică ocuparea spaţiului aparţinând cooperativei.
Recurenta a precizat şi faptul că acţiunea sa a avut ca obiect, «evacuarea» care a fost cerută ca urmare a încălcării dreptului său de folosinţă de către intimate care ocupă spaţiul fără a avea un titlu locativ valabil. Faţă de obiectul cererii, recurenta a considerat că soluţia instanţei de apel este greşită, în condiţiile în care cu actele de la dosar a demonstrat că a dobândit proprietatea extratabulară asupra spaţiului comercial, că mijlocul fix al cooperativei este înregistrat în contabilitate şi că a avut posesia şi folosinţa netulburată a spaţiului până la momentul refuzului salariatei de a preda spaţiul la încetarea raportului de muncă.
Intimata prin întâmpinarea formulată în nume propriu şi ca administrator al A.F.C.I. a solicitat respingerea recursului pentru motivul că în faţa instanţei de apel recurenta nu a făcut dovada că deţine un titlu de proprietate care să justifice cererea sa de evacuare. Intimata a făcut trimitere şi la un dosar prin care recurenta are calitate de pârâtă într-o acţiune în constatarea calităţii de proprietar, litigiu în care S.C. comuna Bocicoiu Mare a solicitat să se constate că este proprietara spaţiului comercial în discuţie, iar într-un alt dosar recurenta a cerut să i se constate dreptul de proprietate astfel că, în litigiul de faţă nu are calitatea de a solicita evacuarea. A mai susţinut intimata, că recurenta nu a făcut dovada că este continuatoarea în drepturi a U.J.C.C. Maramureş sau U.J.C.O.O.P. Baia Mare. Potrivit intimatei aceste spaţii au aparţinut S.C. comuna Bocicoiu Mare şi raportat la prevederile Legii nr. 109/1996 din care a fost citat art. 10, a arătat că menţionata cooperativă i-a solicitat recurentei să-i pună la dispoziţie spaţiul din care au fost evacuate pârâtele, însă aceasta a refuzat pentru motivul că îi aparţine în proprietate, ceea ce, în opinia sa, nu este în concordanţă cu realitatea.
În final, a arătat că soluţia instanţei de fond este temeinică, faţă de actele de la dosar, menţionând că adeverinţa emisă de Primărie nu reprezintă dovada dreptului de proprietate mai ales că pe aceste spaţii este înscrisă în Registrul agricol şi S.C. Bocicoiu Mare, că nu poate constitui probă şi temei pentru evacuare contractul de muncă al intimatei C.I. în lipsa dovezii privind calitatea de proprietar a recurentei.
Recursul este fondat.
1. Analizând criticile aduse deciziei pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte va reţine mai întâi că litigiul de faţă nu are ca obiect stabilirea dreptului de proprietate asupra spaţiului comercial în discuţie, aşa încât această chestiune nu poate fi examinată distinct pentru a se statua asupra acestui drept. Argumentele aduse de recurentă în legătură cu deţinerea acestui spaţiu care a generat alte litigii cu anumite cooperative din sistem nu afectează analiza raportului de locaţiune dintre reclamanta recurentă şi pârâtele intimate. În discuţie a fost adus dreptul de folosinţă rezultând dintr-un raport de locaţiune, astfel că negotium iuris se examinează din acest punct de vedere, chiar şi în lipsa înscrisului care ar fi trebuit să consfinţească acest raport juridic privit ca instrumentum probationis.
Ceea ce este esenţial şi părţile nu au contestat este faptul că a existat un raport de locaţiune între reclamantă şi pârâta persoană fizică bazat pe un contract de muncă încheiat între recurentă şi intimata-pârâtă C.I., care a încetat la data de 1 februarie 2006 când a încetat şi calitatea de gestionar a acesteia. Este evident, că de la acest moment, cel al încetării acestui raport juridic care a justificat prezenţa în spaţiu a intimatei persoană fizică, instanţa de apel s-a aflat în situaţia de a analiza dacă raportul de locaţiune este rezultatul acordului de voinţă dintre părţile în proces în măsura în care între părţi nu s-a încheiat un înscris din care să rezulte că locatorul a transmis dreptul de folosinţă. Distincţia dintre cele două momente era de esenţa interpretării raporturilor de locaţiune, aşa încât dispoziţiile art. 969 C. civ. se impuneau a fi analizate într-o sferă mai largă, care se atribuie în general actelor deduse judecăţii. Din acest punct de vedere se observă că deşi locatarele nu au negat faptul că ocupă spaţiul fără să justifice un titlu pentru dreptul lor de folosinţă, instanţa de apel a interpretat probele dosarului prezentate de reclamantă, care a avut calitatea de locator, ca fiind insuficiente pentru a justifica deţinerea spaţiului , în calitate de proprietar.
Procedând astfel, instanţa nu a observat că în cazul locaţiunii chiar şi în ipoteza când nu este dovedită printr-un înscris unic, ceea ce se pune în discuţie este dreptul de folosinţă (ca drept de creanţă) asupra spaţiului şi nu un drept real. În speţă proba convenţiei trebuia dedusă din susţinerile părţilor dar şi din actele dosarului, în concret, din faptul deţinerii spaţiului care nu a fost contestat. Neobservând corect raporturile de locaţiune, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a denaturat conţinutul înscrisurilor aflate la dosar atunci când a ajuns la concluzia că locatorul trebuie să facă dovada dreptului de proprietate asupra spaţiului.
Având în vedere că prin locaţiune nu se transmite dreptul de proprietate, locatorul poate să nu fie proprietarul spaţiului dat în locaţiune, fiind suficient ca spaţiul să fie deţinut într-o altă calitate decât cea de proprietar.
2. Înscrisurile depuse la dosar cât şi faptul că anterior încetării contractului de muncă încheiat cu persoana fizică nu s-a contestat deţinerea legală de către locator a spaţiului, chiar şi ipoteza în care nu s-a reglementat situaţia juridică asupra acestuia în raporturile recurentei cu alte cooperative din sistem nu justifică în lipsa unui acord din partea locatorului, folosinţa spaţiului în discuţie.
În alte cuvinte, locatorul nu poate fi obligat să respecte locaţiunea asupra căreia nu şi-a dat acordul pentru închiriere.
3. Deşi intimatele nu au prezentat dovezi care să justifice calitatea de locatar şi nicio altă probă nu atestă deţinerea legală a spaţiului, actele prezentate de locator au fost înlăturate, concluzia instanţei de apel fiind greşită atunci când reţine că acţiunea în evacuare nu poate fi promovată. Afirmaţia intimatelor în legătură cu faptul că reclamanta nu deţine un titlu valabil cu privire la spaţiul în litigiu nu a fost susţinută cu înscrisuri proprii din care să rezulte că folosinţa spaţiului este deţinută de acestea în baza unui titlu care le-a fost conferit de adevăratul proprietar sau de un deţinător al spaţiului cu alt titlu.
4. Înscrisurile aflate la dosar, adresele comunei Bocicoiu Mare, nr. 1580/2007, 1827/2005, Registrul pentru evidenţa mijloacelor fixe, actul constitutiv care atestau deţinerea spaţiului de către recurentă au fost înlăturate deşi din niciun alt act nu rezultă că intimatele au raporturi juridice de locaţiune care să justifice desfăşurarea activităţii comerciale în spaţiul deţinut de reclamantă. Chiar dacă în speţă nu se discută dreptul de proprietate edificatoare pentru stabilirea dreptului reclamantei de a cere evacuare, este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (f.50) prin care se arată care au fost temeiurile juridice pe baza cărora s-au constituit drepturile asupra construcţiilor aparţinând cooperativei.
5. În contextul arătat Decizia pronunţată de instanţa de apel nu se sprijină pe actele dosarului fiind lipsită de fundament juridic sau altfel spus de bază legală. În alţi termeni, se va putea reţine şi echivocul care a fost provocat prin argumentele din considerentele deciziei recurate ca urmare a restrângerii raporturilor de locaţiune la calitatea de proprietar a locatorului.
În fine, denaturarea înţelesului înscrisurilor, aşa cum s-a arătat deja este evidenţiată de sensul clar al conţinutului acestora, din care rezultă că reclamanta deţine spaţiul, clarificarea titlului de proprietate care este pus la îndoială nefiind obiect al acestui litigiu.
În consecinţă faţă de cele ce preced şi având în vedere prevederile art. 304 alin. (8), (9) şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul se va admite iar Decizia va fi modificată în sensul dispozitivului.
Văzând şi dispoziţiile art.274 C. proc. civ., intimatele vor fi obligate şi la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.C.C.C. RONA DE SUS împotriva deciziei civile nr. 110 din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul pârâtelor declarat împotriva sentinţei civile nr. 13 din 8 ianuarie 2008 a Tribunalului Maramureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, pe care o menţine.
Obligă intimatele A.F.C.G.I. şi C.I. la plata sumei de 342 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei S.C.C.C. RONA DE SUS.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1358/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1360/2009. Comercial → |
|---|
