ICCJ. Decizia nr. 1366/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1366/2009
Dosar nr. 47330/3/2007
Şedinţa publică din 8 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC S.T. SRL Bucureşti a chemat în judecată SC W.C. SRL şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 114.930,55 lei reprezentând despăgubiri şi daune interese ca urmare a încetării contractului nr.12 din 17 martie 2007 prin reziliere, determinată de neîndeplinirea obligaţiilor rezultând din contractul de antrepriză de către antreprenor. Potrivit reclamantei prejudiciul a fost stabilit potrivit calculelor efectuate după devizele de lucrări precum şi după stornarea facturilor emise pentru plata TVA conform cap. IV art. 10 din contractul de antrepriză şi expertizelor extrajudiciare.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, care prin sentinţa nr. 6538 din 22 mai 2008 a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 81.530,55 lei daune precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 12 din 17 martie 2007 prin care pârâta în calitate de antreprenor avea obligaţia să execute pentru beneficiară, lucrări de renovare, modernizare şi extindere, conform planurilor şi aprobărilor prezentate de client, care au fost menţionate în devize pe categorii de lucrări. S-a mai stabilit că au fost emise facturi care au fost onorate la plată precum şi faptul că situaţiile de lucrări au fost verificate de expertiză conform stadiului fizic al lucrărilor. A fost examinată de tribunal şi apărarea potrivit căreia lucrările au fost executate în procent de 90%, instanţa apreciind că examinarea devizelor şi facturilor nu era suficientă pentru determinarea stadiului lucrărilor, motiv care a determinat-o să aibă în vedere expertiza care a efectuat măsurători pe teren.
Cu referire la calitatea necorespunzătoare a lucrărilor, instanţa de fond a reţinut că această constatare a fost făcută la faţa locului prin verificarea stării în care se afla clădirea în momentul în care pârâta a încetat lucrarea fapt ce a determinat deteriorarea ei. Au fost înlăturate şi apărările referitoare la pretenţii care derivă din devize suplimentare pe considerentul că nu au fost probate conform art. 1169 C. civ. Pentru toate aceste argumente, prima instanţă a stabilit că suma datorată de pârâtă este de 81.530,55 lei reprezentând daune şi aplicând prevederile art. 274 C. proc. civ. a obligat-o pe pârâtă şi la plata cheltuielilor de judecată.
Sentinţa a fost apelată de pârâta SC W.C. SRL care şi-a argumentat criticile aduse soluţiei fondului pe considerentul că instanţa a stabilit eronat situaţia de fapt, că documentele care au stat la baza lucrărilor de expertiză au fost emise în fals printre acestea fiind numite autorizaţia de construcţie şi certificatul de urbanism şi că SC W.C. SRL a contractat lucrări de şantier pe care le-a executat. A mai arătat că nu şi-a asumat obligaţia de a asigura paza obiectivului că beneficiarul şi-a angajat o firmă de pază, iar dacă s-a degradat construcţia, culpa îi aparţine reclamantei care nu a luat măsuri de prevenire.
Pentru motivele de netemeinicie invocate, pârâta a solicitat admiterea apelului şi în fond respingerea acţiunii ca nefondată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, sesizată cu apelul declarat de pârâta SC W.C. SRL, prin Decizia nr. 459 din 17 octombrie 2008 a anulat apelul acesteia ca netimbrat. Pentru a decide astfel, Curtea a luat în examinare excepţia netimbrării apelului şi, ca urmare, constatând că la dosar nu s-au depus dovezile de plată a taxei judiciare de timbru a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Potrivit acestor dispoziţii nerespectarea obligaţiei de a achita taxa de timbru şi timbrul judiciar până la termenul fixat de instanţă, atrage sancţiunea anulării cererii formulată cu nesocotirea obligaţiei legale amintite.
Împotriva deciziei nr. 457 din 17 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a declarat recurs, pârâta SC W.C. SRL, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia recurenta a expus situaţia de fapt din conţinutul căreia rezultă , în alţi termeni, că soluţia primei instanţe se bazează pe o interpretare eronată a probelor aflate la dosar, pe înscrisuri false şi pe o determinare greşită a despăgubirilor, la plata cărora a fost obligată. În acelaşi sens a susţinut că nu avea paza imobilului după încetarea lucrărilor, că nu a încetat contractul prin ajungere la termen ci prin reziliere unilaterală dispusă de SC S.T. SRL şi că a formulat plângere penală împotriva persoanelor care au emis acte false.
În ce priveşte Decizia nr. 459 din 17 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a arătat că apelul SC W.C. SRL a fost anulat ca netimbrat cu toate că reprezentanta sa a depus o adresă cu nr. 115 din 16 octombrie 2008 prin care solicita termen pentru angajare apărător şi pentru a aduce răspunsurile la adresele pe care le-a formulat către Primăria Sector 1 – Inspecţia de Construcţii Bucureşti, în legătură cu falsurile făcute de angajaţii săi cu ocazia emiterii autorizaţiei de construcţii. A mai susţinut recurenta că a emis această adresă pentru că era primul termen de judecată şi pentru că apărătorul său nu se afla în ţară urmând ca la termenul stabilit să se facă dovada plăţii taxei judiciare de timbru.
Recursul este nefondat.
1. Recursul este cale extraordinară de atac, nedevolutivă prin care, în limitele prevăzute de art. 304 alin. (1) - (9) C. proc. civ., se realizează un examen de legalitate a soluţiei împotriva căreia se declanşează o astfel de cale de atac. Coroborând dispoziţiile menţionate mai sus, cu regulile înscrise în Titlul V Cap. I intitulat „Recursul", se poate observa că art. 3021 C. proc. civ. stabileşte condiţiile pentru promovarea acestei căi de atac printre care lit. c) este prevăzută obligaţia de a se indica motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor. Din expunerea succintă a criticilor care vizează soluţia pronunţată de Curtea de apel rezultă cu evidenţă că dispoziţiile amintite nu au fost respectate întrucât motivul de nelegalitate care vizează aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9), nu a fost argumentat în fapt şi în drept prin indicarea concretă a dispoziţiilor legale care au fost greşit aplicate.
2. În al doilea rând, prin redarea situaţiei de fapt şi a nemulţumirilor legate de fondul litigiului, care vizează soluţia primei instanţe, recurenta a încălcat prevederile art. 299 C. proc. civ. potrivit cărora pot fi atacate cu recurs, ,,hotărârile date fără drept de apel şi cele date în apel…", astfel că nu se puteau aduce critici omisso medio, soluţiei fondului , de vreme ce sentinţa putea fi atacată cu apel, iar pârâta şi-a exercitat acest drept. Totodată nu s-a observat că Decizia Curţii de Apel s-a oprit asupra unei excepţii şi că instanţa nu a intrat în cercetarea criticilor privind dezlegările date pe fondul cauzei, astfel că, chestiunile de fond nu pot fi supuse controlului de nelegalitate, în faţa instanţei de recurs.
3. Revenind la critica de la punctul II al recursului care priveşte anularea ca netimbrată a apelului este de reţinut că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime, cu condiţia de a respecta dispoziţiile care stabilesc modul de exercitare al căilor de atac, procedura de judecată, precum şi regulile extrinseci judecăţii, stabilite de actele normative. Aceasta înseamnă că accesul la calea de atac a apelului nu este un drept absolut şi, ca atare, partea care promovează apelul este obligată să respecte cerinţele impuse de Legea nr. 146/1997, fără de care instanţa nu poate păşi la judecată, la analiza criticilor care au fost aduse soluţiei pronunţată în primă instanţă.
În contextul arătat instanţa de apel, cu respectarea art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, a luat în examinare excepţia de netimbrare a cererii şi a aplicat sancţiunea anulării apelului ca netimbrat. Această soluţie a avut în vedere faptul că taxele de timbru se plătesc anticipat, şi că numai prin excepţie plata se poate face până la primul termen fixat de instanţă. În concret, s-a constatat că, apelanta nu a achitat taxa judiciară de timbru anticipat aşa încât instanţa de apel i-a pus în vedere prin citaţie să-şi îndeplinească această obligaţie legală până la primul termen de judecată.
Cum la acel termen Curtea a constatat că lipsesc dovezile de plată, iar reprezentanta recurentei apelante a arătat că nu le poate prezenta, în mod corect s-au aplicat prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
4. Este inexactă susţinerea recurentei privind faptul că a depus la dosar o adresă cu nr. 115/2007 prin care a solicitat termen pentru lipsă de apărare şi pentru plata taxei de timbru pentru motivul că se afla la primul termen de judecată şi că apărătorul ales nu era în ţară. Actele din dosarul de apel nu relevă existenţa unei cereri, pe care chiar dacă a anexat-o ca înscris în recurs, nu are nicio relevanţă câtă vreme nu a fost prezentată instanţei de apel, iar reprezentanta societăţii prezentă în cauză nu a formulat o astfel de cerere sau o trimitere la adresa nr. 115/2007. În dosarul de apel se află adresa nr. 116 din 16 octombrie 2008 (fila 108) care nu conţine nicio cerere, aşa cum a afirmat recurenta, ceea ce creează îndoială cu privire la conţinutul şi existenţa înscrisului care s-a depus în recurs după ce partea a constatat că apelul a fost anulat ca netimbrat. Din acelaşi punct de vedere, al existenţei adresei menţionată de recurentă mai este de reţinut că drepturile procesuale, potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ., trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea cărora au fost recunoscute de lege.
5. În lipsa dovezilor privind plata taxei judiciare de timbru, apelanta-reclamantă nu se afla în situaţie de a putea formula alte cereri aşa încât nu i se poate imputa instanţei că nu a făcut aplicarea art. 156 C. proc. civ. Faptul că se afla la primul termen de judecată nu justifică acordarea unui alt termen dacă s-a constatat pe cale de excepţie că cererea nu a fost timbrată, iar în faţa instanţei nu au fost invocate împrejurări care ar fi pus apelanta în imposibilitate de a timbra.
Rezumând argumentele de mai sus se va reţine că, recursul nu a fost motivat arătându-se în concret care sunt dispoziţiile legale încălcate, iar în ipoteza în care nelegalitatea ar consta în greşita aplicare a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, critica este nefondată pentru considerentele expuse.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC W.C. SRL CĂLĂRAŞI împotriva deciziei comerciale nr. 459 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1363/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1367/2009. Comercial → |
|---|
