ICCJ. Decizia nr. 135/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 135/2009
Dosar nr. 824/2/2008
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 92 din 16 iunie 2008 a respins ca neîntemeiată excepţia prematurităţii invocată de pârâta A.V.A.S.
A fost admisă în parte contestaţia la executare formulată de reclamanta SC A.C. SA cu sediul social în comuna Nalbant, Judeţul Tulcea în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. cu sediul social în Bucureşti, în sensul că a anulat formele de executare referitoare la încasarea sumei de 8.078,75 lei şi a obligat intimata la restituirea către contestatoare a sumei de 8.078,75 lei încasată ilegal.
De asemenea a mai fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 1.328,86 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a analizat cu precădere excepţia prematurităţii, constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile OG nr. 51/1998 sub aspectul îndeplinirii procedurii prealabile şi nu cele ale art. 7201 C. proc. civ., care se aplică acţiunilor comerciale evaluabile în bani. A fost respinsă excepţia prematurităţii ca neîntemeiată având în vedere principiul de drept potrivit căruia generalia specialibus non derogant, temeiul juridic invocat de intimată şi art. 6 din Declaraţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că cererea de contestaţie la executare şi de întoarcere a executării este întemeiată în parte şi că menţiunile din înscrisurile existente la dosar se coroborează cu recunoaşterea intimatei referitor la suma care cade sub incidenţa Legii nr. 190/2004 şi aceea a contestatoarei privitor la suma datorată, cu faptul că referitor la suma de 10.076,85 lei nu sunt menţiuni în certificatul de obligaţii bugetare şi că prin O.P. nr. 319 din 7 martie 2005 intimata a încasat în contul creanţei suma totală de 24.649,99 lei, deşi trebuia să încaseze doar 1.6571,24 lei.
În baza Protocolului nr. 14 din 25 februarie 2004 A.V.A.S. a preluat o creanţă fiscală aferentă contestatoarei în valoare nominală de 32.728,74 lei, care reprezintă obligaţie de plată restantă, existentă în evidenţa contabilă a CAS la data de 30 iunie 2003, actualizată cu dobânzi şi penalităţi până la data de 31 decembrie 2003.
Pentru recuperarea creanţei A.V.A.S. a început procedura executării silite prin afişarea somaţiei colective nr. 4928 din 4 martie 2004 la sediul CAS Tulcea şi prin blocarea conturilor contestatoarei.
Prin ordinul de plată nr. 319 din 7 martie 2005 intimata a încasat suma de 24.649,99 lei.
Prin Ordinul nr. 1512 din 1 octombrie 2006, în baza adreselor ADS nr. 12757 din 7 august 2006 şi nr. 13059 din 6 septembrie 2006 a procedat la deblocarea conturilor bancare ale contestatoarei, instituind sechestru asupra patrimoniului S.C. A.C. SA.
La data de 22 decembrie 2006 D.G.F.P. CĂLĂRAŞI a emis un nou certificat de obligaţii bugetare cu nr. 43426, care l-a înlocuit pe cel emis la data de 8 noiembrie 2006 sub nr. 40834.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 92 din 16 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, au promovat recurs atât reclamanta SC A.C. SA cât şi pârâta A.V.A.S. BUCUREŞTI, care au criticat aceiaşi hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, după cum urmează.
Reclamanta SC A.C. SA Nalbant, fără a indica temeiul de drept al cererii de recurs, a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în totalitate a sentinţei atacate şi pe fond admiterea acţiunii formulate cu consecinţa obligării A.V.A.S. BUCUREŞTI la restituirea sumei de 18.155,19 Ron actualizată, precum şi cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a expus împrejurarea că, aşa cum reiese din Certificatul Fiscal toate datoriile curente erau achitate, iar pârâta A.V.A.S. nu a ţinut seama de facilităţile prevăzute în Legea nr. 507/2004, astfel că din totalul debitului de 32.728,74 Ron trebuia executată numai suma de 5.487,10 Ron, urmând ca pentru diferenţa de 27.341,64 Ron să se emită Ordin Comun.
Recurenta pârâtă A.V.A.S. a solicitat în temeiul art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei criticate, în sensul admiterii excepţiilor invocate şi respingerea ca nelegală şi netemeinică a acţiunii reclamantei.
S-a evocat, în principal că, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ. deoarece nu a pus în vedere intimatei să-şi precizeze acţiunea, reţinându-se că cererea este lacunară şi informă sub aspectul dispoziţiilor art. 112 pct. 3 şi 4 C. proc. civ.
S-a cerut admiterea excepţiei de prematuritate a acţiunii, pe considerentul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., în realitate fiind aplicabile şi dispoziţiile art. 46 din OUG nr. 51/1998, care la rândul lor prevăd îndeplinirea unei proceduri prealabile.
De asemenea a mai fost invocată excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, în fond A.V.A.S. susţinând că suma de 8.078,75 lei a fost încasată legal.
În final s-a menţionat că greşit A.V.A.S. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu se poate reţine reaua credinţă sau comportarea neglijentă pricinuită prin apărarea sa în acest proces.
Înalta Curte, analizând materialul probator, în raport de toate criticile aduse prin cererile de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondate ambele recursuri, pentru următoarele considerente.
Instanţa de fond, printr-o completă şi integrală apreciere a probelor, a stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor aşa cum decurg ele din documentaţia corect interpretată pe tot parcursul soluţionării litigiului de natură comercială.
De remarcat că în cauză a fost exercitat pe deplin un rol activ al instanţei, fiind puse în discuţia părţilor toate excepţiile invocate, a fost respectat principiul contradictorialităţii şi în egală măsură al dreptului la apărare, acordate termene pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinări, precum şi amânarea pronunţării pentru depunerea de note scrise.
Este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Fără a fi adusă atingere principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, corect instanţa a calificat natura juridică a acţiunii formulată de reclamantă ca fiind o contestaţie la executare şi de restabilire a situaţiei anterioare executării, în condiţiile art. 4041 - 4043 C. proc. civ., în contextul în care competenţa materială de soluţionare revine curţii de apel ca primă instanţă.
Nu poate fi primită excepţia prematurităţii acţiunii din perspectiva nerespectării dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. Acest cadru procesual este aplicabil numai în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, obligând reclamantul, ca înainte de introducerea cererii de chemare în judecată să încerce soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză.
Nici excepţia prematurităţii acţiunii faţă de dispoziţiile art. 46 din OUG nr. 51/1998 nu se justifică a fi admisă.
Este adevărat că potrivit art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 reclamantul are obligaţia să comunice cererea şi actele pe care se întemeiază demersul său juridic prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanţă, dar prin nerespectarea lor, pârâta nu a fost cu nimic prejudiciată şi nici împiedicată de a-şi formula toate apărările necesare în faza procesuală a judecării cauzei în fond. Mai mult, întreaga documentaţie menţionată de art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 a fost comunicată pârâtei, odată cu cererea de chemare în judecată. Ulterior, toate actele depuse pe parcursul judecăţii, au fost comunicate A.V.A.S., astfel că dreptul la apărare al pârâtei nu a fost îngrădit sub nici un aspect.
Admiterea în parte a contestaţiei la executare, prin anularea formelor de executare referitoare la încasarea sumei de 8.078,75 lei şi obligarea A.V.A.S. la restituirea către contestatoare numai a acestei sume, a fost fundamentată pe o corectă interpretare a întregii documentaţii şi o legală aplicare a dispoziţiilor care sunt incidente în prezentul litigiu.
Aşa cum a precizat în mod constant pârâta, prin întâmpinare şi motivele de recurs, a fost formulată o Notă privind emiterea Ordinului comun de către A.V.A.S. şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului, privind acordarea de facilitate la plata pentru SC A.C. SA conform Legii nr. 190/2004 şi art. 2 şi art. 3 din OUG nr. 26/2005 cu modificările şi completările ulterioare constând în scutirea la plată a sumei de 8.078,75 lei, reprezentând sume datorate şi neachitate. Ordinul comun privind acordarea de facilităţi la plată a fost avizat la nivelul A.V.A.S. şi a fost remis spre semnare către ADS cu adresa nr. VP4/3236 din 30 octombrie 2007.
Argumentele mai sus expuse, fac ca toate criticile, atât ale reclamantei reclamante cât şi recurentei pârâte să nu fie primite, reţinând sub acest aspect, soluţia primei instanţe, aceea de anulare a formelor de executare numai pentru încasarea sumei de 8.078,75 lei.
Şi cheltuielile de judecată, în cuantum de 1.328,86 lei, la care a fost obligată A.V.A.S. în favoarea contestatoarei îşi regăsesc justificarea. Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Cum cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă a fost admisă în parte, şi, regimul juridic al acordării cheltuielilor de judecată a produs efecte, prin obligarea A.V.A.S. la plata corespunzătoare a lor.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC A.C. SA Nalbant şi A.V.A.S. împotriva sentinţei comerciale nr. 92 din 16 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nefiind îndeplinită nicio cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.C. SA Nalbant, împotriva sentinţei nr. 92 din 16 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREŞTI, împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1349/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1358/2009. Comercial → |
|---|
