ICCJ. Decizia nr. 1563/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1563/2009
Dosar nr. 7265/1/2008
Şedinţa publică din 22 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune reclamanta SC V.P.C. S.N.C. Târgu Neamţ a chemat în judecată SC L. SA Piatra Neamţ prin lichidatori judiciari şi a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să se constate perfectă vânzarea-cumpărarea unei rampe pentru maşini, a unei clădiri cu destinaţie de atelier auto şi a terenului aferent acestor construcţii în suprafaţă totală de 1810 mp, imobile situate în intravilanul oraşului Târgu Neamţ.
După mai multe cicluri procesuale care au privit printre altele şi competenţa materială a instanţei sesizate cu această acţiune, Tribunalul Neamţ prin sentinţa nr. 30 din 21 ianuarie 2008 a admis acţiunea reclamantei SC V.P.C. S.N.C. Târgu Neamţ în contradictoriu cu debitoarea SC L. SA Piatra Neamţ prin lichidatori judiciari şi, în consecinţă, a constatat că reclamanta a cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 31 martie 2007 sub semnătură privată, rampa pentru maşini şi clădirea atelier auto, notate cu C10, C11 şi C12 în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul V.I., precum şi terenul aferent acestor construcţii în suprafaţă de 214 mp, conform concluziilor raportului de expertiză şi completării la raport din 27 noiembrie 2007. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea de constatare a vânzării pentru diferenţa de 1596 mp teren, ca nefondată. Argumentele instanţei pentru a ajunge la această soluţie se bazează pe faptul că din înscrisurile de la dosar (procesul-verbal de licitaţie, contractul de vânzare-cumpărare şi factură fiscală) nu rezultă că s-a scos la licitaţie suprafaţa de 1810 mp teren. A stabilit instanţa că nici în actele premergătoare licitaţiei (publicaţie de vânzare, caiet de sarcini) nu există nicio referire la această suprafaţă. Tribunalul a comparat procesul verbal de adjudecare depus de reclamantă cu procesul verbal depus de lichidatorii judiciari şi a constatat că înscrisurile sunt diferite de cele originale astfel că a apreciat reaua-credinţă a reclamantei care a prezentat alte înscrisuri decât cele originale, în care nu există menţiuni despre o anumită suprafaţă de teren.
Împotriva sentinţei nr. 30 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Neamţ a declarat apel reclamanta, care a criticat soluţia de respingere a acţiunii în partea care priveşte suprafaţa de 1810 mp teren care, în opinia acesteia, a fost cumpărată conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 119 din 31 martie 2000, factură fiscală nr. 123961 din 1 aprilie 2004. A mai susţinut că stăpâneşte efectiv terenul şi că nu poate fi primită afirmaţia din considerentele sentinţei potrivit căreia ar fi cumpărat doar terenul de sub clădiri atâta timp cât în înscrisuri se face vorbire de terenul aferent.
Apelul a fost soluţionat de Curtea de Apel Bacău, care prin Decizia nr. 46 din 27 iunie 2008 , a respins ca nefondat apelul reclamantei SC V.P.C. S.N.C. Târgu Neamţ.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că nu s-a făcut dovada unor planuri de situaţie anexă la înscrisurile care potrivit apelantei fac dovada dreptului său asupra suprafeţei de 1800 mp teren.
A fost respinsă şi critica adusă sentinţei în legătură cu înţelesul dat de instanţa de fond noţiunii de „teren aferent", Curtea statuând că potrivit legislaţiei fiscale şi art. 23 din Legea nr. 18/1991 această sintagmă vizează terenul pe care este amplasată clădirea şi nu terenul care asigură funcţionalitatea construcţiei.
Instanţa de apel a respins şi celelalte critici în legătură cu vânzarea de către debitoare în procedura insolvenţei a unei suprafeţe de teren pe considerentul că bunul ce constituie obiectul promisiunii a ieşit din patrimoniul promitentului vânzător, ceea ce duce la concluzia că este imposibilă perfectarea vânzării pe care o solicită reclamanta întrucât nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are, partea având doar dreptul de a cere daune pentru neexecutarea în tot sau în parte a contractului încheiat cu privire la acel bun.
Împotriva deciziei nr. 46/2008, pronunţată în dosarul nr. 30488/1/2005 al Curţii de Apel Bacău a declarat recurs reclamanta SC V.P.C. S.N.C. Târgu Neamţ.
În argumentarea criticilor aduse deciziei, recurenta a susţinut că instanţa de apel a refuzat să clarifice noţiunea de teren aferent care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare reprezentat de procesul verbal de licitaţie, făcând trimitere la noţiunea de teren de sub construcţie care nu a fost înscrisă în niciunul din aceste acte. A mai susţinut recurenta că legislaţia fiscală n-are legătură cu definirea sintagmei de teren aferent şi că Legea nr. 18/1991 nu a fost aplicată corect pentru că prevederile sale fac trimitere la o suprafaţă de 1.000 mp şi cu toate acestea instanţa fără temei s-a referit la terenul de sub construcţii. În continuare a arătat că a stăpânit şi amenajat suprafaţa de 1.810 mp care revine de drept recurentei. Printr-o altă critică s-a susţinut că soluţia cuprinde motive contradictorii străine de natura pricinii întrucât s-a apreciat de instanţă că licitaţia reprezintă antecontract de vânzare-cumpărare care determină un drept de creanţă ce urmează a fi valorificat în procedura insolvenţei iar pe de altă parte că proprietatea cu privire la construcţii s-a transmis de îndată asupra cumpărătorului. Recurenta a criticat şi lipsa de temei legal a respingerii apelului pentru faptul că instanţa nu a motivat în drept respingerea apelului cu referire la terenul aferent, în condiţiile în care, acordul de voinţă cu privire la acesta a fost anterior oricăror aspecte vizând procedura insolvenţei.
Faţă de aceste argumente recurenta s-a considerat îndreptăţită să solicite admiterea recursului şi, în fond, admiterea capătului de cerere prin care a cerut să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului aferent.
Intimata prin întâmpinare a răspuns punctual la argumentele recurentei considerând că nu sunt motive contradictorii în considerentele deciziei, că au fost menţionate în drept dispoziţiile legale aplicabile şi că recurenta este de rea credinţă întrucât încearcă să inducă în eroare instanţele cu acte cum ar fi schiţa, factura fiscală şi procesul-verbal, acte care sunt diferite de cele reale. A conchis intimata că în contract nu a fost cuprins şi terenul de 1810 mp şi că intenţia reală a părţilor nu a fost să transmită dreptul de proprietate şi asupra acestei suprafeţe considerată de recurentă teren aferent.
Recursul este nefondat.
1. Potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul acestui termen, iar potrivit art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprinsă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor. Rezultă din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 304 C. proc. civ. privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înţelege să critice Decizia atacată.
Înalta Curte constată că cererea de recurs, în cauză, nu întruneşte în totalitate cerinţele legale mai sus amintite întrucât criticile aduse deciziei pronunţată de Curtea de Apel nu au fost argumentate în drept, încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Neavând caracter devolutiv, calea de atac a recursului extraordinar trebuie să respecte întocmai condiţiile de promovare şi susţinere aşa încât nu-i revine instanţei de recurs obligaţia să se substituie părţii pentru a examina eventuale aspecte de nelegalitate neindicate în cuprinsul recursului.
Faţă de aceste precizări, Înalta Curte va lua în examinare numai acele critici care se pot încadra în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
2. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Verificând Decizia pronunţată de Curtea de Apel prin prisma acestui motiv, se constată că au fost respectate prevederile art. 261alin. (5) C. proc. civ. întrucât aceasta cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei pentru respingerea criticilor aduse sentinţei fondului. Rezultă din cuprinsul considerentelor că s-a răspuns expres şi explicit la criticile formulate de apelantă iar argumentele Curţii susţin soluţia pronunţată. În concret, în mod corect a reţinut instanţa de apel că regimul juridic care guvernează cele două categorii de imobile (construcţii şi teren) este esenţial diferit. Tot corect a stabilit că vânzarea construcţiilor este supusă regulii consensualităţii consacrate de art. 1295 C. civ., regulă potrivit căreia vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător de îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului. Asupra imobilelor în litigiu instanţa de apel a reţinut că procesul verbal de licitaţie face deplina dovadă a consimţământului părţilor privind construcţiile vândute, stabilind totodată că dreptul de proprietate se strămută la aceeaşi dată în patrimoniul cumpărătorului. Derogarea de la această regulă a fost de asemenea bine analizată, întrucât terenurile se înstrăinează cu respectarea art. 2 din Legea nr. 54/1998, prin acte încheiate în formă autentică, condiţie care trebuie îndeplinită pentru a opera transferul proprietăţii de la vânzător la cumpărător. Pornind de la aceste reguli esenţiale, concluzia instanţei de apel potrivit căreia terenul pus în discuţie de recurentă nu poate fi transmis în proprietatea reclamantei decât prin act autentic sau prin hotărârea instanţei care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare este corectă juridic. Între acest raţionament şi faptul că instanţa de apel a stabilit că actele încheiate de părţi (proces verbal de licitaţie şi contract de vânzare) au valoarea unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare nu există nici o contradicţie întrucât, în adevăr, aceste promisiuni nu au efect asupra transferului dreptului de proprietate, ci constituie în favoarea părţilor drepturi de creanţă.
În consecinţă, critica se dovedeşte a fi neîntemeiată, iar controlul judiciar pe care l-a realizat instanţa de apel pe acest aspect demonstrează justeţea soluţiei.
2. Actul juridic dedus judecăţii a fost corect interpretat astfel că nici cel de-al doilea motiv care ar putea fi încadrat numai sub aspectul enunţului în prevederile art. 304 alin. (8) C. proc. civ., nu este fondat.
În realitate, recurenta a pus în discuţie interpretarea sintagmei „teren aferent", or, această chestiune constituie pentru instanţă doar un argument în analiza actului juridic dedus judecăţii şi nu actul juridic în sine care se referă la constatarea ca perfectă a vânzării. Trecând peste faptul că nu s-a argumentat în fapt şi în drept acest motiv în concordanţă cu cerinţa art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sintagmei „teren aferent" i-a fost dat înţelesul pe care legislaţia fiscală şi Legea nr. 18/1991 o atribuie acestei noţiuni, aşa încât în lipsa unor prevederi pe care recurenta nu le-a indicat pentru a combate ceea ce instanţa de apel a stabilit conform dispoziţiilor legale, critica rămâne la nivel de afirmaţie, nefundamentată legal.
Prin urmare, nu i se poate reproşa instanţei de apel că a dezlegat o chestiune de fapt fără trimitere la fundamentul legal.
3. Lipsa de temei legal, invocată de recurentă, care ar viza motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., este de asemenea nefondată întrucât din modul în care a fost redactată hotărârea se poate determina cu uşurinţă că legea a fost corect aplicată. În adevăr, speţa conţine o particularitate care constă în faptul că SC L. SA, intimata din acest dosar, este în insolvenţă aşa încât în cauză erau incidente şi dispoziţiile din legea insolvenţei, instanţa de apel raportându-se corect la acestea. Fiind deschisă procedura insolvenţei, actele încheiate de debitor după această dată, altele decât cele autorizate de judecătorul sindic, intră sub incidenţa sancţiunii nulităţii (art. 49 din Legea nr. 64/1995, actual art. 46 din Legea nr. 85/2006). Bazându-se pe aceste prevederi legale, raţionamentul instanţei este just în ce priveşte limitarea libertăţii contractuale a părţii aflată în procedura insolvenţei, regulile impuse de lege debitorului producând efecte juridice şi asupra persoanelor care se află în raporturi juridice debitorul. În alţi termeni, limitarea legală a drepturilor debitorului după deschiderea procedurii insolvenţei produce efecte atât în situaţia încheierii unui act juridic în formă autentică de către societatea în insolvenţă cât şi în situaţia în care instanţa a fost investită să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare. Prin urmare, există fundament juridic pentru soluţia instanţei de apel, întrucât normele la care s-a făcut trimitere sunt aplicabile speţei iar instanţa le-a dat interpretarea cuvenită fără să le extindă sau să le restrângă aplicarea. De asemenea se va reţine că Decizia se sprijină şi pe o situaţie de fapt bine determinată care se bazează pe o evaluare a probelor în raport de obiectul cererii dedusă judecăţii.
Se constată astfel că procesul verbal de licitaţie şi contractul de vânzare-cumpărare ca şi actele care au precedat licitaţia nu au conţinut o individualizare a terenului de 1810 mp, astfel că, în considerarea acestora ca şi a celorlalte probe examinate în raport de criticile care au fost formulate în apel, în mod corect s-a stabilit că, soluţia primei instanţe este temeinică şi legală.
Rezumând aspectele analizate se va reţine că recurenta a promovat un recurs cu nerespectarea cerinţelor formale prevăzute procedural, că nu s-a demonstrat în nicio situaţie afirmată de recurentă faptul că s-au încălcat dispoziţii legale prin trimitere expresă la acestea, cu o argumentare în fapt şi în drept pertinentă.
În fine, criticile luate în examinare astfel cum au fost încadrate în motivele de nelegalitate s-au dovedit a fi nefondate, astfel că, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC V.P.C.S.N.C. TÂRGU NEAMŢ împotriva deciziei comerciale nr. 46 din 27 iunie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1560/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1573/2009. Comercial → |
|---|
