ICCJ. Decizia nr. 1420/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1420/2009
Dosar nr. 9483/1/2008
Şedinţa publică din 13 mai 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 februarie 2003 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta SC C.C. SRL Negreşti Oaş a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Oradea, obligarea acesteia la plata sumei de 2.624.471.824 lei vechi reprezentând contravaloarea facturilor neachitate emise în baza contractelor din 2 aprilie 1999, încheiate între cele două părţi.
Prin sentinţa nr. 2993/2003, Tribunalul Bihor a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ridicată de pârâta SC R. SA Oradea şi a respins ca fiind prescrisă acţiunea introdusă de reclamantă, obligând-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei cheltuieli de judecată în valoare de 20.000.000 lei vechi.
Prin Decizia nr. 82/C din 8 iunie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 2993 din 11 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bihor.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 4225 din 28 octombrie 2004, în sensul modificării hotărârii instanţei de apel, admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei fondului, anulării acesteia, cu evocarea fondului şi trimiterii cauzei la Curtea de Apel Oradea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, în mod greşit, a fost respinsă acţiunea reclamantei ca fiind prescrisă şi a apreciat că se impune completarea probaţiunii pentru stabilirea lucrărilor executate şi dacă părţile nu ar ajunge să stabilească de comun acord valoarea lucrărilor executate, să fie încuviinţată o expertiză tehnică şi contabilă pentru stabilirea sumelor datorate de pârâta SC R. SA Oradea.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la 8 mai 2006, reclamanta - apelantă SC C.C. SRL şi-a majorat pretenţiile formulate prin acţiunea introductivă, la suma de 1.670.133 ron, în care se includ atât creanţa de bază actualizată cu indicele de inflaţie, în valoare de 834.711 ron, cât şi creanţa accesorie acesteia reprezentând dobândă, în valoare de 835.421 ron.
Prin Decizia nr. 89 din 27 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea s-a dispus admiterea ca fondat a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 2993 din 11 decembrie 2003 a Tribunalului Bihor şi s-a modificat în totalitate sentinţa, în sensul admiterii acţiunii precizate şi obligării pârâtei SC R. SA la plata sumelor solicitate şi a cheltuielilor de judecată aferente. Decizia pronunţată în apel a fost casată prin Decizia nr. 762 din 9 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, care a admis recursul declarat împotriva deciziei date în apel şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se nelegala compunere a completului din apel care a pronunţat Decizia apelată.
Prin Decizia nr. 178 - A/C din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în baza deciziei nr. 4225 din 28 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a anulat sentinţa nr. 2993 din 11 decembrie 2003 a Tribunalului Bihor, evocând fondul, a admis acţiunea precizată formulată de reclamantă şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 834.711 ron, reprezentând contravaloare lucrări, actualizată până la data de 31 octombrie 2005, suma de 835.421 ron dobândă legală şi suma de 12.000 ron cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel, evocând fondul cauzei deduse judecăţii a reţinut, în esenţă, din probatoriul administrat aflat la dosarul cauzei, că reclamanta, în temeiul celor două contracte de subantrepriză a efectuat în favoarea antreprenorului lucrările de construcţii montaj cuprinse în situaţiile de lucrări întocmite şi care au fost acceptate fără obiecţiuni de către pârâtă, care de altfel, în timpul derulării procesului nu a indicat vreo deficienţă concretă a acestor lucrări efectuate, însă aceasta în mod nejustificat nu a achitat contravaloarea lucrărilor efectuate de către reclamantă; neîndeplinându-şi obligaţia corelativă de plată a lucrărilor efectuate, creanţa neachitată este purtătoare de dobândă de drept, de la data scadenţei, conform prevederilor art. 36 C. com., coroborate cu prevederile OG nr. 9/2000.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta, şi, prin Decizia nr. 2370 din 27 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, l-a respins, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosarul cauzei prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa de apel în mod corect a apreciat actul dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză, iar Decizia atacată nu poate fi desfiinţată.
Cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii, prin prisma motivelor invocate de pârâtă, instanţa de apel în mod corect a reţinut că aceasta este nefondată, deoarece între părţi nu s-a încheiat un proces verbal de recepţie definitivă a lucrărilor, situaţie în care nu se poate întocmi un proces - verbal de recepţie finală a întregii lucrări contractate.
În contractul părţilor s-a stabilit că subantreprenorul va înainta lunar situaţii de lucrări executate antreprenorului, care corelativ şi-a asumat aceeaşi obligaţie de înaintare a situaţiilor de lucrări executate periodic către beneficiarul RA A.R.
Prin acceptarea şi semnarea situaţiilor de lucrări ce cuprind lucrările parţial efectuate până la momentul fazei respective a execuţiei lucrării, s-au recepţionat de cei în drept lucrările pe faze de execuţie prezentate de către executantul lor efectiv.
În speţă, toate situaţiile de lucrări întocmite de către subantreprenor prin programul informatic al antreprenorului poartă semnătura şi ştampila antreprenorului pârât, nefiind obiectate la momentul prezentării lor sub aspectul consemnărilor efectuate de către subantreprenor, situaţie în care se reţine că lucrările efectuate în conformitate cu situaţiile de lucrări semnate au fost acceptate şi recepţionate de către antreprenor, luând naştere şi obligaţia corelativă de plată a acestora, acţiunea reclamantei nefiind în consecinţă prematură.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că, ulterior încheierii convenţiei de negociere din data de 26 noiembrie 1999, în cuprinsul căreia pârâta nu a indicat în concret care sunt obiecţiile sale referitoare la cantitatea ori calitatea lucrărilor efectuate, reprezentanţii ambelor părţi la începutul lunii decembrie 1999 au verificat în teren cantităţile de lucrări real executate şi s-a constatat că facturile emise nu necesită diminuarea valorilor consemnate, ci dimpotrivă s-au executat lucrări suplimentare consemnate în situaţia de lucrări, semnată şi parafată de ambele părţi din data de 16 decembrie 1999, când s-a emis şi factura din 16 decembrie 1999, ce consemnează valorile suplimentare, factură de asemenea semnată şi ştampilată de pârâtă.
În cauză, pentru stabilirea cu exactitate a lucrărilor efectiv executate şi a valorilor reale de plată s-au efectuat două expertize, una tehnică în construcţii întocmită de experta M.E. şi una contabilă întocmită de expert F.V.
Instanţa de apel în mod corect a reţinut că cele două expertize efectuate în cauză probează recepţionarea lucrărilor efectuate în cauză, iar facturile emise de către reclamantă corespund întocmai cu situaţiile de lucrări ce au fost semnate şi ştampilate de pârâtă fără nicio obiecţie calitativă, facturile emise fiind de asemenea semnate şi ştampilate fără obiecţiuni.
În consecinţă, instanţa de apel în mod corect a reţinut din probatoriul administrat în cauză că reclamanta, în temeiul celor două contracte de subantrepriză a efectuat în favoarea antreprenorului lucrările de construcţii montaj cuprinse în situaţiile de lucrări întocmite şi care au fost acceptate fără obiecţiuni de către pârâtă, care în timpul derulării procesului nu a indicat vreo deficienţă concretă a acestor lucrări efectuate, însă aceasta în mod nejustificat nu a achitat contravaloarea lucrărilor efectuate de către reclamantă.
Neîndeplinindu-şi obligaţia corelativă de plată a lucrărilor efectuate, creanţa neachitată este purtătoare de dobândă de drept de la data scadenţei conform prevederilor art. 36 C. com. coroborate cu prevederile OG nr. 9/2000.
Împotriva deciziei nr. 2370 din 27 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pârâta - recurentă SC R. SA Oradea a formulat contestaţie în anulare, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi solicitând admiterea acesteia şi, în urma rejudecării recursului:
A. în principal: să fie admis recursul şi să se modifice Decizia instanţei de apel, în sensul respingerii apelului ca nefondat;
B. în subsidiar: să fie admis recursul, să se caseze în întregime Decizia instanţei de apel, să fie rejudecat în parte apelul şi ca urmare a rejudecării să fie respins în parte, ca nefondat, apelul declarat de apelantă cu privire la suma de 835.421 lei, reprezentând dobândă legală, iar în parte să fie transmisă cauza spre rejudecare Curţii de Apel Oradea, pentru a se stabili suma reprezentând creanţa principală;
C. în subsidiar: să fie admis recursul, să se caseze Decizia instanţei de apel şi să fie trimisă cauza spre rejudecare Curţii de Apel Oradea;
D. în subsidiar: să fie admis recursul, să se caseze în parte Decizia instanţei de apel şi să fie respinsă cererea intimatei apelante de obligare a contestatoarei la plata dobânzii legale în sumă de 835.421 lei;
E. să se dispună întoarcerea executării, adică să fie obligată intimata la restituirea sumei de 1.787.075,42 lei;
F. să fie obligată intimata la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul proces, constând în sumele achitate, cu titlu de taxă de timbru, urmând ca pentru onorariile avocaţiale să îşi rezerve calea unei acţiuni separate.
Motivele contestaţiei în anulare se referă la omisiuni ale instanţei de recurs, susţinându-se că aceasta nu s-a pronunţat pe niciunul dintre motivele de modificare şi casare invocate de recurentă, în sensul că nu a analizat deloc chestiunea prescripţiei creanţei pretinse de intimată şi motivul de recurs potrivit căruia cererea cu privire la dobânda legală a fost formulată în apel, deşi aceste motive au fost invocate prin notele depuse la dosarul de recurs, ca motive de ordine publică, la data de 20 mai 2008. Totodată, instanţa de recurs a ignorat motivul de recurs privind interpretarea greşită a două acte juridice esenţiale deduse judecăţii, cu consecinţa schimbării înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora: (1) convenţia de negociere din 16 decembrie 1999, şi (2) factura din 16 decembrie 1999, - împrejurare în care se poate concluziona că lipsa motivării cu privire la motivul de recurs invocat echivalează cu „omisiunea" la care se referă art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În fine, instanţa de recurs a omis să se pronunţe şi asupra motivului de recurs vizând încălcarea de către instanţa de apel a ambelor hotărâri pronunţate în cauză de Înalta Curte în primul ciclu procesual.
În legătură cu contestaţia în anulare, astfel formulată, se constată următoarele:
În ce priveşte excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei în anulare, invocate de intimata - reclamantă, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că este neîntemeiată, întrucât, în speţă, contestaţia priveşte o hotărâre – Decizia nr. 2370 din 27 iunie 2008, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ce nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită şi, fiind înregistrată la 14 noiembrie 2008, rezultă că a fost formulată în termenul legal.
Referitor la motivele invocate de contestatoare, în temeiul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., pentru a solicita anularea deciziei pronunţate în recurs, se constată următoarele:
Recurenta SC R. SA Oradea şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi art. 312 C. proc. civ., cerând admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel şi respingerea acţiunii în întregime, deşi dispoziţiile legale invocate au menirea de a atrage, - în măsura în care motivele prezentate sunt de natură să justifice aplicarea lor -, modificarea deciziei atacate şi nu casarea ei. Tot astfel, deciziile instanţei de apel pot fi criticate numai pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.
Cu toate acestea, motivele de recurs formulate de pârâtă prin care s-a criticat nelegalitatea deciziei pronunţate de Curtea de Apel au fost reţinute în esenţă de către instanţa de recurs, aceasta pronunţându-se asupra lor, contrar susţinerilor contestatoarei.
Aceasta, deoarece, trebuie avut în vedere că în motivarea deciziei pronunţate, instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor expuse în susţinerea recursului şi nici să urmeze ordinea prezentării lor, ci să expună considerentele pe care se sprijină soluţia adoptată, în raport de motivele de recurs corect reţinute, ceea ce, în speţă, s-a realizat.
În ceea ce priveşte motivele de recurs ce au fost invocate prin notele de apărare, care au fost depuse la dosar la data de 20 mai 2008, este evident că, din moment ce recursul a fost declarat la data de 27 decembrie 2007 şi având în vedere dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora recursul se motivează în termenul legal, sub sancţiunea nulităţii, aceste note nu pot fi considerate o dezvoltare (completare) a motivelor de recurs, în sensul recunoscut de lege şi în mod corect nu au fost luate în considerare decât ca apărări, aşa cum se şi autointitulează – note de apărări:
Astfel fiind, reţinându-se că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., neconfirmându-se omisiunile reproşate instanţei de recurs, în sensul susţinerilor contestatoarei, contestaţia în anulare formulată de aceasta se va respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii invocată de intimata SC C.C. SRL.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC R. SA Oradea împotriva deciziei nr. 2370 din 27 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 13 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1419/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1421/2009. Comercial → |
|---|
