ICCJ. Decizia nr. 1536/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1536/2009
Dosar nr. 4244/120/2007
Şedinţa publică din 21 mai 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Pucioasa, Judeţul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 133 din 8 februarie 2007, a respins excepţia prematurităţii cererii şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.R. în contradictoriu cu pârâta SC O. SA, sucursala Dâmboviţa, în sensul că a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 56.000 Euro sau echivalentul în lei la data constatării pagubei.
S-a reţinut, în principal, că imobilul proprietatea reclamantului a fost afectat de alunecările de teren, iar pagubele au fost evaluate de către pârâtă la suma de 8.810 lei, sumă refuzată de reclamant.
S-a considerat că reclamantul este îndreptăţit să primească drept despăgubiri valoarea imobilului conform art. 42 din contract, care prevede că se consideră ca fiind dauna totală.
S-a apreciat că valoarea stabilită prin raportul de expertiză de 330.560 lei reprezintă dauna totală conform contractului de asigurare şi întrucât reclamantul a solicitat să fie despăgubit cu 80 % din valoarea de asigurare, pârâta a fost obligată la plata sumei de 56.000 Euro valoarea de asigurare fiind de 70.000 Euro.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativă, prin Decizia nr. 432 din 4 iulie 2007, a admis recursul declarat de pârâta SC O. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 133 din 8 februarie 2007 pronunţată de Judecătoria Pucioasa, în dosarul nr. 413/283/2006, a casat sentinţa recurată şi a reţinut cauza spre rejudecare, ca instanţă de fond.
Această soluţie a fost determinată de aspectul că judecătoria nu are competenţa materială de a soluţiona o cauză de natură comercială cu un capăt de cerere neevaluabil în bani, iar celălalt superior valorii de 100.000 lei.
Prin sentinţa nr. 165 din 21 februarie 2008, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamantul G.R. împotriva SC O. SA Bucureşti şi a obligat pârâta la plata sumei de 157.747,45 lei despăgubiri către reclamant, cu motivarea că evenimentul asigurat îl constituie accidentul în sine, iar producerea acestuia este cea care naşte dreptul la despăgubirea asiguratului .
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 125 din 11 iunie 2008, a admis apelul declarat de pârâta SC O. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 165 din 21 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Instanţa de apel a stabilit că, în considerentele sentinţei atacate, Tribunalul Dâmboviţa a analizat o altă situaţie decât cea dedusă judecăţii, respectiv despăgubirii solicitate ca urmare a unui accident auto, aspecte care sunt străine de natura pricinii.
Împotriva deciziei nr. 115 din 11 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamantul G.R., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC O. SA Bucureşti.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a expus împrejurarea că recurenta a solicitat primei instanţe îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele sentinţei iniţiale, cerere admisă de Tribunalul Dâmboviţa prin încheierea dată la 6 iunie 2008, anterior prezentei decizii civile recurate. Se impunea, ca după anularea sentinţei, instanţa de apel să reţină pricina pentru evocarea fondului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul reclamantului pentru următoarele considerente:
Este adevărată susţinerea recurentului, vizând existenţa încheierii dată în şedinţa camerei de consiliu din data de 6 iunie 2008 de Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care a fost admisă cererea reclamantului G.R. de îndreptare a erorii materiale, în sensul că înlocuieşte partea din considerentele sentinţei nr. 165 din 21 februarie2008, începând de pe pagina a 2-a de la rândul 18 până pe pagina 3 la dispozitiv.
La rândul său, intimata-pârâtă SC O. SA Bucureşti a făcut dovada că a atacat această încheiere de îndreptare a erorii materiale, iar prin Decizia nr. 203 din 22 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admis apelul său şi schimbată în tot încheierea din 6 iunie 2008 a instanţei de fond.
Din verificarea întregii documentaţii, apare cât se poate de evident că întreaga motivare a instanţei de fond, pe situaţia de fapt şi de drept, este fundamentată pe o culpă decurgând dintr-un proces verbal de contravenţie încheiat de organele de poliţie, urmare a unui accident de autovehicule.
În realitate, aşa cum reiese din conţinutul cererii de chemare în judecată, prin care este investită instanţa, obiectul litigiului de natură comercială îl constituie obligarea pârâtei la executarea contractului de asigurare a locuinţei şi acordarea de despăgubiri corespunzătoare.
Din această perspectivă, întreaga jurisprudenţă şi doctrină, apreciază considerentele unei hotărâri judecătoreşti, la care se refer part. 261 pct. 5 C. proc. civ., ca fiind elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la soluţia litigiului expusă în dispozitiv. Mai mult, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă.
Pentru toate aceste raţiuni, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.R. împotriva deciziei nr. 125 din 11 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G.R. împotriva deciziei nr. 125 din 11 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1533/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1542/2009. Comercial → |
|---|
