ICCJ. Decizia nr. 1585/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1585/2009
Dosar nr. 7940/3/2008
Şedinţa publică din 22 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.A.I. Poşta Câlnău a solicitat în contradictoriu cu A.D.S. Bucureşti să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 72 din 16 noiembrie 2000 încheiat pentru suprafaţa de 2538 ha situat în perimetrul localităţii Verguleasa Judeţ Buzău pentru nevalabilitatea preţului. A mai solicitat să se constate inexistenţa obligaţiei de plată a redevenţei şi a penalităţilor aferente, stabilite unilateral de pârâtă.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, care prin sentinţa nr. 5662 din 17 aprilie 2008 a admis acţiunea reclamantei şi a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune precum şi inexistenţa obligaţiei reclamantei de plată a redevenţei şi a penalităţilor de întârziere. Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că redevenţa nu este determinată sau nedeterminabilă deoarece a fost convenită de părţi ca fiind echivalentul în lei a unei cantităţi de grâu STAS 813/68/ha , preţul urmând să se stabilească după cotaţia de la Bursa Română de Mărfuri din momentul plăţii. A mai reţinut instanţa că Bursa Română de Mărfuri nu tranzacţionează grâu, ceea ce duce la o imposibilitate obiectivă a determinării cuantumului redevenţei care atrage nulitatea contractului pentru lipsa obiectului. În drept soluţia a fost motivată cu trimitere la prevederile art. 948 alin. (3) şi art. 964 C. civ.
Împotriva sentinţei nr. 5662/2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a declarat apel, pârâta A.D.S. Bucureşti prin care a invocat încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 978 C. civ. potrivit cărora clauzele contractului trebuie interpretate unele prin altele în sensul în care contractul produce efecte.
Apelanta a mai susţinut că reclamanta a exploatat terenul fără să plătească folosinţa şi că a invocat nulitatea contractului de concesiune numai după notificarea rezilierii acestuia de către A.D.S. ca urmare a nerespectării obligaţiei de plată a redevenţei şi a penalităţilor de întârziere.
Apelul a fost soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, care prin Decizia nr. 458 din 17 octombrie 2008 a constatat că sunt întemeiate criticile formulate de A.D.S. Bucureşti şi, ca urmare, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa nr. 5662/2008 în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamanta A.A.I. Poşta Câlnău.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că redevenţa pe care o datorează reclamanta a fost determinată în sensul că aceasta reprezintă o anumită cantitate de grâu de un anumit stas pentru fiecare hectar de teren, cantitatea de grâu urmând să fie evaluată în lei în funcţie de cotaţia grâului de la Bursa Română de Mărfuri, preţul astfel stabilit reprezentând redevenţa. A mai reţinut instanţa că netranzacţionarea grâului nu afectează valabilitatea clauzei prevăzută la art. 4.1 din contract atâta vreme cât referirea la cotaţia bursei nu era singurul element în raport de care trebuia să fie stabilit preţul. Instanţa de apel a avut în vedere şi prevederile art. 61 C. com., care recunoaşte valabilitatea unui contract, chiar dacă preţul nu este prevăzut, dacă părţile au înţeles să se refere la adevăratul preţ ori la preţul curent. Instanţa a clarificat şi ce se înţelege prin adevăratul preţ şi anume preţul stabilit prin listele bursei sau prin mercurialele locului unde contractul a fost încheiat sau, în lipsă, după a celui mai apropiat loc sau după orice fel de probe. În consecinţă a apreciat că prin contract s-au stabilit elemente de determinare a preţului astfel că soluţia instanţei de fond a fost modificată în sensul respingerii acţiunii prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, A.A.I. Poşta Câlnău prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. În temeiul acestor motive, recurenta a solicitat modificarea deciziei pronunţată de instanţa de apel şi, în fond, păstrarea sentinţei pronunţată de tribunal prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune.
Recurenta a criticat Decizia sub cuvânt că s-au interpretat greşit prevederile art. 4.1 din contract, art. 978 C. civ., art. 61 C. com. şi art. 31 din Legea nr. 219/1998.
Potrivit recurentei nevalabilitatea preţului concesiunii trebuie dedusă din nevalabilitatea elementelor sale de determinare, aspect pe care instanţa de apel nu l-a avut în vedere şi nu l-a examinat pronunţând o hotărâre nelegală. Art. 4.1 din contract, potrivit recurentei, nu constituie o clauză îndoielnică pentru a se aplica regula de interpretare prevăzută de art. 978 C. civ., ci este o clauză nevalabilă care face de prisos orice acţiune de clarificare a sa ca îndoielnică. Fiind situată la momentul încheierii contractului nevalabilitatea clauzei referitoare la preţ, datorită netranzacţionării grâului la Bursa Română de Mărfuri, în opinia recurentei atrage nulitatea contractului de concesiune. A mai apreciat recurenta că instanţa s-a subrogat voinţei părţilor şi că a încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Tot greşită, s-a apreciat de recurentă, este şi dezlegarea pricinii în raport de prevederile art. 61 şi art. 40 C. com. Nefiind vorba de vânzarea grâului, ci de stabilirea redevenţei, care a fost reglementată fără echivoc în contractul de concesiune prin criteriile după care trebuia să se determine câtimea acestuia şi din moment ce acele criterii s-au dovedit nevalabile, acest lucru potrivit autoarei recursului, afectează valabilitatea clauzei în sine. În continuare, s-a criticat faptul că A.D.S. a procedat unilateral la înlocuirea criteriilor de determinare a redevenţei pe care le-a aplicat în mod arbitrar încălcând prevederile art. 969 C. civ. Prin ultima critică s-a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 31 din Legea nr. 219/1998 întrucât A.D.S. a procedat la modificarea unilaterală a contractului deşi această modificare nu era permisă decât cu notificarea prealabilă a concesionarului pentru motive excepţionale legate de interesul naţional sau local. În final, recurenta a arătat că nu a fost negociat contractul de concesiune şi că neclarificarea termenilor contractuali care sunt impuşi concesionarului, îi creează A.D.S. o situaţie de favoare.
Prin întâmpinare intimata a răspuns punctual fiecărei critici şi a solicitat pe baza argumentelor expuse să se respingă recursul. În esenţă, intimata a susţinut că obiectul contractului a fost determinat şi determinabil, că dispoziţiile art. 978 şi art. 982 C. civ. au fost corect aplicate şi, în fine, că dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 219/1998 au fost aplicate ţinând seama şi de prevederile art. 32 din aceeaşi lege prin care s-a urmărit ca relaţiile contractuale dintre concedent şi concesionar să se bazeze pe principiul echilibrului financiar al concesiunii. Faţă de aceste susţineri, intimata a arătat că folosinţa bunului proprietate publică nu poate fi gratuită astfel că preţul concesiunii fiind determinabil chiar şi prin raportare la cotaţiile altor burse de mărfuri, criticile aduse soluţiilor din apel se vădesc nefondate.
Sintetizând criticile aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte va reţine:
Recursul este nefondat.
1. Clauza prevăzută de art. 4.1 din contractul de concesiune încheiat de părţile în proces a fost stabilită de părţi cu scopul de a concretiza modalitatea de determinare a redevenţei. Prin urmare, la încheierea contractului s-a urmărit ca elementul de contraprestaţie, redevenţa, să fie stabilită în lei după criteriile indicate. În acelaşi articol s-a stipulat că preţul care se ia în calcul, pe lângă alte criterii, se stabileşte după cotaţia grâului la Bursa Română de Mărfuri, la momentul plăţii. Rezultă cu evidenţă din articolul luat în discuţie de recurentă că la momentul încheierii contractului intenţia părţilor, neîndoielnică de altfel, a fost de a determina redevenţa, în modalitatea expusă. Faptul că în timpul derulării contractului criteriul stabilit pentru plata preţului grâului s-a dovedit inaplicabil nu atrage nulitatea contractului de concesiune. Şi dacă s-ar admite că acest criteriu de determinare era previzibil la momentul încheierii contractului, în sensul că nu exista cotaţie pentru grâu la Bursa Română de Mărfuri, nu s-ar putea reţine nulitatea clauzei referitoare la obligativitatea plăţii redevenţei câtă vreme preţul grâului care se poate lua în calcul la stabilirea redevenţei este determinabil în raport de alte criterii ceea ce este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 40 şi art. 61 C. com.
Este adevărat, astfel cum afirmă recurenta, că art. 4.1 din contract este o clauză clară în privinţa determinării preţului grâului ca modalitate adoptată de părţi la încheierea contractului, îndoiala asupra realităţii acestui preţ fiind adusă în faţa instanţei ca motiv de nulitate de reclamantă, urmare refuzului său de a achita redevenţa şi penalităţile. În aceste condiţii trimiterea la art. 978 C. civ. ca modalitate de interpretare a contractului utilizată de instanţă nu atrage nelegalitatea soluţiei criticate întrucât instanţa a apelat la mai multe reguli de interpretare cu scopul de a determina intenţia părţilor rezultată din voinţa lor reală, constând în determinarea redevenţei după preţul grâului. Nu se poate admite că intenţia uneia din părţi sau a ambelor, la încheierea contractului, a fost aceea de a insera în contract o clauză nulă sau lipsită de orice efect.
Dacă se porneşte de la buna-credinţă care trebuie manifestată la încheierea contractului nu se va putea admite punctul de vedere exprimat de recurentă în legătură cu lipsa obiectului contractului întrucât o astfel de interpretare nu este compatibilă cu natura contractului, cu elementele intrinseci, extrinseci şi obiective ale acestuia.
Recurenta a precizat că ceea ce a reclamat este nevalabilitatea contractului datorită nevalabilităţii clauzei referitoare la preţul grâului din lipsa cotaţiei la bursă şi că instanţa nu a respectat limitele investirii pentru că a recurs la alte criterii de determinare a preţului decât cele convenite. Critica este nefondată mai întâi pentru că în materie comercială se impune salvarea unui contract şi nu desfiinţarea lui atunci când o clauză este îndoielnică sau nu a fost suficient concretizată de părţi la încheierea contractului.
În al doilea rând este dreptul instanţei, atribuit de părţi prin sesizarea acesteia cu o acţiune care îşi are izvorul în contract, de a verifica acele clauze care pun la îndoială executarea obligaţiilor, urmărind intenţia comună a părţilor prin utilizarea regulilor de interpretare prevăzute de codul civil. Prin urmare, corect s-au interpretat clauzele contractului unele prin altele dar şi în raport de conduita părţilor în cursul executării convenţiei. Din acest punct de vedere este de reţinut că s-au efectuat plăţi în contul redevenţei datorate, pe care intimata le-a acceptat chiar dacă nu a existat cotaţia grâului la Bursa Română de Mărfuri. În acest context recurenta trebuia să aibă în vedere şi prevederile art. 970 C. proc. civ. potrivit cărora convenţiile trebuie executate cu bună credinţă.
2. Şi critica referitoare la intervenţia instanţei în contract ca urmare a confirmării altor criterii de determinare a preţului grâului este nefondată, întrucât analiza valabilităţii clauzei inserată în art. 4.1 din contract s-a bazat pe regulile de interpretare prevăzute de art. 970 şi urm. C. civ. astfel că nu se va reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în sensul că prin interpretare s-au depăşit limitele investirii. Nu s-a demonstrat de recurentă în ce a constat analiza oportunităţii contractului la care s-a referit pentru a susţine încălcarea limitelor investirii instanţei. În consecinţă, instanţa de apel a stabilit corect că nu sunt motive de nulitate a contractului de concesiune întrucât criteriile de determinare ale redevenţei vizează, în afară de anumite cerinţe stas pentru fiecare hectar de teren şi trimiterea la preţul grâului. Lipsa cotaţiei grâului la Bursa Română de Mărfuri nu este singurul element în raport de care poate fi stabilit preţul ca element ce se ia în calcul la determinarea redevenţei aşa încât instanţa de apel bine s-a raportat şi la art. 978 C. civ. potrivit căruia clauzele trebuie interpretate în sensul de a produce efecte.
3. Critica privind aplicarea greşită a prevederilor art. 61 şi art. 40 C. com. este de asemenea nefondată. Deşi admite recurenta că este valabil contractul chiar şi atunci când preţul nu este prevăzut, dacă părţile au înţeles să se refere la adevăratul preţ ori la preţul curent, ajunge la concluzia eronată că dispoziţiile art. 40 C. com. nu sunt aplicabile pentru că în discuţie nu este un contract de vânzare-cumpărare, ci de concesiune. Afirmaţia se bazează pe un raţionament propriu al recurentei care este străin clauzei prevăzută de art. 4.1 din contract pe care aceasta a supus-o spre analiză în recurs. Potrivit art. 61 C. com. vânzarea făcută pe adevăratul preţ sau pe preţul curent este valabilă. În acest caz preţul se determină conform art. 40 prin care se defineşte noţiunea de preţ adevărat. În concret art. 40 C. com. stabileşte că prin adevăratul preţ al productelor şi mărfurilor se înţelege preţul stabilit prin listele bursei sau mercurialele locului unde contractul a fost încheiat sau, în lipsă, după acelea ale locului cel mai apropiat sau după orice fel de probă. Prin urmare, faţă de clauza din art. 4.1 al contractului de concesiune în care preţul grâului este unul din criteriile de determinare a redevenţei, corect s-au aplicat şi dispoziţiile din codul comercial mai sus arătate. Pentru aceleaşi considerente concluzia recurentei potrivit căreia s-a nesocotit acordul comun necesar pentru stabilirea preţului concesiunii nu va fi reţinută întrucât din actele dosarului rezultă că nu s-au depus diligenţe pentru alegerea altui criteriu de determinare de către recurentă, iar sub aspect probator nu s-a demonstrat că preţul luat în calculul redevenţei de către intimată este dezavantajos, creând dezechilibru între drepturile şi obligaţiile asumate la încheierea contractului.
4. Nu se va reţine nici critica privind aplicarea greşită a art. 31 din Legea nr. 219/1998 întrucât stabilirea criteriilor de determinare a preţului în raport de valoarea de piaţă a grâului constituie o soluţie rezonabilă pentru plata redevenţei în vederea executării obligaţiei din contract care-i incumbă recurentei, confirmată prin interpretarea clauzelor contractului şi nu o modificare unilaterală a contractului realizată de intimată. În fine, contractul dintre părţile în proces presupune şi menţinerea unui echilibru între folosinţa terenului şi plata redevenţei nefiind de conceput ca la momentul executării, echilibrul financiar estimat de părţi la momentul încheierii convenţiei să fie înlăturat prin invocarea unor motive care nu sunt de natură să ducă la nulitate.
În consecinţă, întrucât criticile întemeiate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. sunt nefondate, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.A.I. POŞTA CÂLNĂU împotriva deciziei comerciale nr. 458 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1582/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 168/2009. Comercial → |
|---|
