ICCJ. Decizia nr. 165/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 165/2009
Dosar nr. 18364/3/2007
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
I. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 25 mai 2007, reclamanta C.P.P.M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Municipiul Bucureşti, să se constate caducitatea contractului de asociere în participaţiune încheiat cu fosta R. din cadrul unităţii administrativ teritorială cu R.A.I.A.L.I. R.A., având ca obiect terminarea execuţiei lucrărilor de construcţii, punerea în funcţiune şi exploatarea în comun a blocului X din ansamblul Mărăşeşti.
Potrivit susţinerilor reclamantei, blocul X, a fost finalizat la data de 23 decembrie 1996 conform procesului - verbal de recepţie încheiat cu pârâta, iar prin actul adiţional la contractul de asociere, încheiat la 17 decembrie 1996, pârâta i-a transmis în întregime cota sa de aport de 17,25%, reclamanta dobândind astfel 100% din suprafaţa utilă a imobilului, situaţie în care prevederea relativă la activitatea comună ca scop specific şi necesar asocierii, a devenit caducă.
II. Prin sentinţa comercială nr. 9408 din 9 iunie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată de pârâtă şi pe fond, a respins acţiunea introductivă formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a apreciat că, cererea reclamantei vizează constatarea încetării drepturilor şi obligaţiilor ce au luat naştere prin încheierea contractului de asociere, cerere, care prin raportare la exigenţele art. 111 C. proc. civ. este admisibilă.
Cu privire la fondul cererii tribunalul a reţinut că potrivit art. 4 din contract, părţile au stabilit durata asocierii pe toată perioada existenţei construcţiei, astfel că înstrăinarea de către pârâtă a cotei sale de aport nu o exonerează pe reclamantă de obligaţia stabilită prin contract de a achita taxa anuală de concesiune a terenului de 362 mp aferent construcţiei, şi din acest punct de vedere contractul de asociere îşi produce în continuare efectele.
III. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei fondului, a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, prin Decizia comercială nr. 290 din data de 29 mai 2008, în sensul că a fost schimbată în parte sentinţa, s-a constatat încetarea contractului de asociere încheiat de părţi, fiind menţinute dispoziţiile din sentinţă referitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Instanţa de control judiciar şi-a fundamentat hotărârea adoptată pe analiza clauzelor contractului potrivit regulilor statuate în art. 977 şi art. 982 C. civ., reţinând în raport de acest context legal, că scopul încheierii contractului, respectiv realizarea unei activităţi de exploatare în comun a imobilului construit, a dispărut din momentul în care pârâta şi-a transmis către reclamantă, cota sa de aport, înţelegând să iasă din asociere, contractul de asociere în acest circumstanţe, încetându-şi efectele.
Cu privire la obligaţia de plată a taxei de concesiune pentru teren, instanţa reţine că obligaţia asumată de reclamantă prin contract se întinde până la momentul înstrăinării de către ea a apartamentelor ce i-au revenit. Faptul că, actualii proprietari de apartamente, cumpărate de la reclamantă, au încheiat cu Municipiul Bucureşti, contracte de concesiune pentru cota indiviză de teren aferentă fiecărui apartament, constituie în raţionamentul instanţei, un argument, în plus, în interpretarea dată clauzei cu privire la plata taxei de concesiune.
IV. Împotriva acestei decizii, pârâta Municipiului Bucureşti, a declarat recurs la data de 26 iunie 2008, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerii sentinţei fondului.
Recurenta a invocat în susţinerea recursului motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a arătat că părţile, în mod clar şi neechivoc au convenit ca taxa anuală de concesiune să fie achitată de reclamantă, indiferent dacă aceasta păstrează sau înstrăinează apartamentele, iar din încheierea actului adiţional nu rezultă intenţia de a înceta asocierea, dispoziţiile art. 3 din act impunând concluzia că asocierea s-a încheiat pe toată durata existenţei construcţiei.
Concluzionând recurenta susţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, toate alegaţiile intimatei privind obiectul şi scopul încheierii asocierii fiind nedovedite.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la motivele de recurs la data de 30 decembrie 2008 solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
În esenţă intimata a arătat că, întregul imobil a fost înstrăinat în anul 1998 către terţe persoane, care plătesc taxa de concesiune pentru terenul aferent, situaţie recunoscută de recurentă, aşa încât menţinerea asocierii nu mai este posibilă nemaiexistând nici un motiv prin raportare la contract şi la situaţia existentă la data încheierii sale, care în prezent s-a schimbat.
V. Examinând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
1. De principiu interpretarea clauzelor unui contract pentru stabilirea intenţiei comune a părţilor este atributul suveran al instanţei fondului sau apelului, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, şi aceasta deoarece prin interpretare se rezolvă o chestiune de fapt privind voinţa reală a părţilor.
În măsura în care, prin interpretarea dată, instanţa de fond sau apel denaturează clauzele clare şi precise ale contractului, cu consecinţa violării voinţei părţilor, interpretarea poate fi cenzurată, ca o chestiune de drept, de instanţa de recurs, în cadrul contractului de legalitate.
2. Dispoziţiile legale cuprinse în codul civil capitolul III, secţiunea III – „Despre interpretarea convenţiilor" art. 977 şi urm. stabilesc principiile de bază în interpretarea actelor juridice potrivit cărora interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
Totodată, art. 982 C. civ. statuează că interpretarea clauzelor unui contract se face analizând dispoziţiile lui unele prin altele dându-se înţelesul ce rezultă din întregul act şi nu exclusiv din partea din dispoziţiile lui asupra căreia părţile sunt în divergenţă.
În sfârşit, după art. 983 C. civ. convenţiile se interpretează, în caz de îndoială, în favoarea celui ce se obligă.
3. În speţă, instanţa de apel, făcând aplicarea principiilor generale de interpretare reglementate de dispoziţiile legale susmenţionate a apreciat, cu privire la clauza în dispută, că reclamanta a înţeles să-şi asume obligaţia de a plăti taxa de concesiune pentru teren până la momentul înstrăinării tuturor apartamentelor care i-au revenit urmare renunţării integrale la cota de aport, de către pârâtă.
Altfel spus, instanţa a interpretat clauza în dispută în raport de întregul act, de toate clauzele contractului de asociere, pornind de la obiectul şi scopul său, aşa încât, operaţiunea logică prin care a stabilit voinţa reală a părţilor, nu este susceptibilă de critică în sensul încălcării sau denaturării ei.
Mai trebuie precizat că raţionamentul instanţei respectă regula cu valoare de principiu potrivit cu care părţile la încheierea unui act urmăresc să obţină rezultate utile, cu alte cuvinte părţile nu puteau avea în vedere ipoteza avansată de recurentă respectiv să menţină obligaţia reclamantei de plată a taxei de concesiune şi după ce aceasta şi-a înstrăinat apartamentele iar terţii dobânditori au încheiat la rândul lor contracte de concesiune cu pârâta pentru taxa de concesiune datorată, pentru că în sine clauza ar fi nelegală efectul ei fiind îmbogăţirea fără justă cauză a recurentei-pârâte prin perceperea aceleiaşi taxe de două ori.
4. De altfel recurenta, în dezvoltarea recursului nu aduce argumente de denaturare a voinţei părţilor cu referire la raţionamentul instanţei de apel şi la principiile generale de interpretare la care instanţa face trimitere.
Susţinerile recurentei sunt axate pe temeinicia sentinţei fondului, fiind, în marte parte o reiterare a apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă în apel, or, instanţa de apel a schimbat în parte sentinţa fondului, obiectul recursului fiind, după art. 296 C. proc. civ. hotărârea instanţei de apel.
Aşa fiind, invocarea de către recurentă a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apare mai mult formală în măsura în care criticile sale nu se referă clar şi explicit la hotărârea atacată şi la măsura în care prin interpretarea dată instanţa s-a substituit voinţei părţilor.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Municipiul Bucureşti prin primar împotriva Deciziei comerciale nr. 290 din 29 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 164/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 167/2009. Comercial → |
|---|
