ICCJ. Decizia nr. 161/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 161/2009
Dosar nr. 5165/100/2007
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş la data de 25 septembrie 2007, reclamanta SC G.I.A.T.S.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.P. SA Baia Mare, desemnarea de către instanţa de judecată a unul sau trei experţi care să expertizeze o serie de operaţiuni din gestiunea societăţii pârâte, vizând situaţia imobilelor societăţii, a contractelor de închiriere încheiate cu privire la acestea precum şi activitatea administratorilor.
În motivare, reclamanta a susţinut că este acţionar semnificativ la societatea pârâtă, demersul său, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 31/1990, fiind formulat ca o măsură de protecţie a acţionarilor societăţii, în condiţiile în care consiliul de administraţie nu a dat curs solicitării sale scrise de a răspunde la întrebările legate de gestiunea societăţii.
Prin întâmpinarea formulată la data de 21 noiembrie 2007, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantei invocând pe cale de excepţie prematuritatea cererii cu referire la dispoziţiile art. 1641 şi 1361 din Legea nr. 31/1990, iar pe fond susţinând că nu se impunea efectuarea unei expertize, datele solicitate de reclamantă putând fi obţinute atât de la societate, cât şi de la O.R.C.O.C.P.I.
II. Prin Încheierea din data de 19 decembrie 2007 tribunalul a respins excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare şi, în baza art. 136 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale a încuviinţat în principiu expertiza contabilă solicitată, punându-i în vedere reclamantei că până la termenul din 23 ianuarie 2008 să formuleze clar obiectivele expertizei şi să achite onorariul de expert de 2.500 lei.
III. Împotriva acestei încheieri, pârâta a declarat recurs la data de 8 ianuarie 2008 pentru motive de nelegalitate, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal, susţinând că instanţa a încălcat principiile care guvernează procedura în materia contenciosului comercial, pronunţând o hotărâre nemotivată.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, astfel investită, prin Încheierea dată în şedinţa publică din 12 martie 2008 recalifică calea de atac ca fiind apel şi transpunere cauza la un complet legal constituit pentru judecarea apelului, apreciind sub acest aspect că procedura în faţa primei instanţe s-a desfăşurat după regulile procedurii contencioase, imprimându-i-se cererii un puternic caracter contencios.
Prin Decizia civilă nr. 52 pronunţată la 12 martie 2003 curtea de apel admite apelul declarat de pârâta SC A.P. SA împotriva încheierii din data de 19 decembrie 2007 pronunţată de tribunal, pe care o schimbă în sensul că admite cererea reclamantei şi desemnează pe expertul judiciar B.A. în vederea întocmirii unui raport prin care să se analizeze operaţiunile din gestiunea societăţii pârâte individualizate în cererea reclamantei din 15 noiembrie 2007 pct. 3 – 12.
Totodată instanţa dispune ca onorariul să fie suportat de societatea pârâtă şi obligă expertul să predea raportul consiliului de administraţie, cenzorilor sau auditorilor interni ai societăţii pârâte şi să notifice reclamanta de faptul predării oficiale a raportului către societate.
Considerentele de fapt şi de drept pe care curtea de apel şi-a întemeiat Decizia pronunţată au vizat, sub un prim aspect admisibilitatea căii de atac a apelului, curtea apreciind că este legal investită cu această cale de atac urmare modului în care s-a derulat înaintea instanţei de fond procesul şi a obiecţiunilor şi apărărilor invocate de societate în ceea ce priveşte fondul raportului juridic litigios, cererea prezentând un caracter contencios, instanţa fondului încălcând principiile care guvernează procedura necontencioasă deopotrivă cu principiul legalităţii şi disponibilităţii, erori care se impun a fi curmate, chiar dacă aparent încheierea pronunţată la 19 decembrie 2007 nu ar constitui actul final al judecăţii.
Sub un al doilea aspect, curtea de apel a reţinut că reclamanta, în virtutea dreptului său la informare este îndreptăţită să primească informaţii cu privire la operaţiunile indicate în cuprinsul cererii, aşa cum statuează dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 31/1990.
IV. Împotriva acestei decizii pârâta SC A.P. SA a declarat recurs la data de 7 iulie 2008 solicitând casarea hotărârii şi pe fond respingerea acţiunii introductive formulate de reclamantă.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi art. 8 C. proc. civ., susţinând în dezvoltarea criticilor invocate următoarele:
- hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii atunci când apreciază că acţionarii au un drept de control asupra gestiunii societăţii, întrucât dreptul de control aparţine comisiei de cenzori, acţionarii având numai dreptul de a fi informaţi şi a solicita acesteia controlul unor activităţi potrivit art. 1641 alin. (1), 1172 alin. (3) şi 1361 din legea nr. 312/1990, dispoziţii ignorate de instanţă;
- dispoziţiile art. 136 din Legea societăţilor comerciale trebuiau coroborate cu cele prevăzute în art. 1361 şi art. 1641 (1) din Legea societăţilor comerciale;
- efectuarea expertizei se întinde pe o perioadă de 7 ani, încălcându-se termenul de prescripţie de 3 ani şi cel fiscal de 5 ani, distinct de faptul că reclamanta a aprobat an de an bilanţurile contabile, situaţiile financiare şi raportul consiliului de administraţie;
- scopul reclamantei în promovarea cererii este de a deţine monopolul în domeniul vânzării de autoturisme D. – R.
Cu ocazia acordării cuvântului pe cererea de recurs societatea recurentă a invocat, ca motiv de ordine publică, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. nelegalitatea căii de atac a apelului, astfel cum a fost calificată de curtea de apel, cu motivarea că procedura instituită de art. 331 din C. proc. civ. este necontencioasă, calea de atac prevăzută de lege fiind recursul.
Intimata reclamantă a depus la data de 21 ianuarie 2009, concluzii scrise, intitulate „Note de şedinţă" prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
V. Înalta Curte examinând hotărârea atacată în raport de motivele de nelegalitate invocate astfel cum au fost argumentate, constată că recursul este nefondat.
1. Calificarea de către instanţa de control judiciar investită, a căii de atac ce poate fi exercitată în litigiul dedus judecăţii, ca fiind apelul este corectă.
În sistemul nostru de drept exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii potrivit căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată decât pe căile expres prevăzute de lege, principiu consacrat constituţional în art. 129 din legea fundamentată.
În cauză recurenta susţine că cererea prin care se solicită instanţei să desemneze unui sau mai mulţi experţi însărcinaţi să analizeze anumite operaţiuni din gestiunea societăţii conform art. 136 din L.S.C., să judecă după regulile procedurii necontencioase prevăzute în C. proc. civ., în Cartea III art. 331 şi urm., calea de atac împotriva încheierii pronunţată de instanţă fiind recursul (art. 336 alin. (1)).
Or, procedurile necontencioase sau graţioase se caracterizează prin inexistenţa unui conflict de interese, în sensul că nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană care să fie ţinută să respecte dreptul astfel recunoscut (art. 331 C. proc. civ.).
Obiecţiile formulate de pârâta recurentă cu privire la admisibilitatea cererii, la caracterul ei prematur şi nu în ultimul rând inexistenţa dreptului de control al acţionarului asupra actelor de gestiune ale societăţii, au imprimat litigiului un evident caracter contencios, conflictul de interese astfel născut vizând admisibilităţile cererii, respectiv îndreptăţirea reclamantei de a solicita verificarea unor acte din gestiunea societăţii pârâte.
În acest context, instanţa de control judiciar făcând aplicarea dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ. a calificat calea de atac în funcţie de prevederile legale pentru procedurile contencioase.
Cum hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului de curtea de apel după art. 282 C. proc. civ., rezultă că în cauză s-a respectat principiul legalităţii căii de atac prin calificarea corectă făcute de instanţa de apel a căii de atac recunoscută de lege pentru litigiul dedus judecăţii.
2. Considerentele instanţei de apel potrivit cărora acţionarii au un drept de control asupra gestiunii societăţii, drept care se exercită prin informarea lor asupra actelor de gestiune, sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 441/2006 care instituie un control de gestiune prin intermediul unor experţi neutri, desemnaţi de instanţa de judecată, control care se limitează la operaţiuni de gestiune determinate şi nu vizează întreaga gestiune a societăţii, control care impune totodată cerinţa iniţiativei unuia sau mai multor acţionari (semnificativi) reprezentând individual sau împreună cel puţin 10% din capitalul social.
3. Existenţa în cuprinsul Legii societăţilor comerciale şi a altor dispoziţii legale prin care se materializează dreptul de control individual al acţionarilor asupra gestiunii societăţii respectiv prin cererea de eliberare de copii de pe documentele financiare ale societăţii (art. 1172 din Legea societăţilor comerciale), prin posibilitatea de a reclama cenzorilor societăţii fapte pe care le consideră că trebuie cenzurate (art. 1641 din Legea societăţilor comerciale) nu este de natură să excludă controlul exercitat în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege, or, sub acest aspect hotărârea instanţei de apel nu este susceptibilă de critică de nelegalitate.
4. În cauză recurenta nu a dovedit exercitarea cu rea credinţă de către intimata - reclamantă a drepturilor conferite de calitatea sa de acţionar, sau împotriva intereselor legitime ale celorlalţi acţionari, prin solicitarea de desemnare a unui expert independent care să verifice anumite operaţiuni din gestiunea societăţii, iar faptul că intimata - reclamantă a aprobat în adunările generale bilanţurile contabile, nu este de natură să impună concluzia recurentei a exercitării cu rea credinţă a cererii, deoarece legea nu condiţionează exerciţiul acestui drept de votul negativ în adunările generale cu privire la situaţiile financiare anuale.
5. Dreptul la acţiunea întemeiată pe art. 136 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale, nu este supus termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, deoarece nu are un obiect patrimonial, iar termenul de 5 ani, invocat de recurentă, vizând obligaţiile fiscale, este străin de obiectul reglementării în discuţie.
Altfel spus, dreptul de informare al acţionarilor ca o manifestare a dreptului de control asupra societăţii, nu este supus prescripţiei extinctive invocate de recurentă, el poate fi eventual condiţionat de existenţa unor clauze din actul constitutiv, în anumite condiţii şi în măsura în care nu se încalcă dispoziţii imperative ale legii, care garantează exercitarea acestui drept pe toată durata calităţii de acţionar.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.P. SA Baia Mare împotriva încheierii din 19 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 160/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 162/2009. Comercial → |
|---|
