ICCJ. Decizia nr. 1718/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1718/2009

Dosar nr. 167/3/2007

Şedinţa publică din 3 iunie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 7365 din 30 mai 2008, pronunţată în dosarul nr. 167/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul M.A. prin care s-a solicitat obligarea pârâtei SC A.S.A.O.P. SRL la plata sumei totale de 113.021 ron compusă din contravaloare debit în sumă de 786.313 ron, conform ordinului de plată emis de reclamant din 24 iulie 2003 şi dobândă legală aferentă în valoare de 34.407,10 ron, precum şi a cheltuielilor de judecată aferente litigiului.

Împotriva sentinţei fondului a declarat apel reclamantul M.A., prin care s-a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 282 şi urm. C. proc. civ. modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii acţiunii în pretenţii dedusă judecăţii şi a cheltuielilor de judecată aferente.

Prin Decizia comercială nr. 448 din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a avut în vedere că plata efectuată de reclamant prin ordinul emis la data de 24 iulie 2003, nu reprezintă o plată din eroare, ci o plată intenţionată, în contul pârâtei şi pentru debitorul obligaţiei, respectiv SC F.Z.B., astfel cum este menţionat expres în cuprinsul ordinului de plată, plata având loc în temeiul dispoziţiilor art. 1093 alin. (2) C. civ., aşa cum a reţinut instanţa de fond şi rezultă din proba cu expertiză contabilă administrată în faza de judecată a apelului, potrivit căreia nu se confirmă apărarea potrivit căreia s-ar fi făcut o dublă plată, atât de către reclamantă cât şi de către debitor, iar verificarea validităţii prevederilor art. 15 din contractul din 2003 intervenit între intimata - pârâtă şi SC F.Z.B. privind cesiunea de drepturi şi obligaţii excede cadrului acţiunii cu care a fost investită instanţa de fond.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamantul invocând, în drept, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. dar şi art. 3041 C. proc. civ., neincident, însă, în cauză, faţă de dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind pronunţată în apel, ceea ce impune analizarea recursului doar în limitele motivelor de nelegalitate, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., la care face referire recurenta - reclamantă.

A susţinut, în privinţa celor două motive de recurs, că instanţa de apel a nesocotit cererea sa de preschimbare a termenului de judecată din data de 7 octombrie 2008, partea neputându-se prezenta la acea dată din motive, mai presus de voinţa sa, sens în care urma să depună şi acte doveditoare, or instanţa de apel a calificat această cerere ca fiind o cerere de amânare a judecăţii şi a respins-o, încălcând, astfel, art. 153 alin. (3) C. proc. civ.

S-au nesocotit şi dispoziţiile art. 86 C. proc. civ., deoarece la data respectivă instanţa de apel avea obligaţia legală de a dispune, din oficiu, comunicarea raportului de expertiză efectuat, în cauză, respectiv ale art. 208 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care expertiza nu a fost comunicată nici de expert, încălcându-i-se astfel dreptul de a formula obiecţiuni în cadrul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii.

În acelaşi sens, a arătat că nici hotărârea instanţei de fond nu i-a fost comunicată legal, ceea ce impune desfiinţarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pe fond, a arătat că hotărârea este nelegală, deoarece, potrivit probelor, mai puţin expertiza contabilă, care nu trebuie luată în considerare fiind nulă absolut, s-a dovedit că s-a efectuat o plată din eroare, dovadă în acest sens fiind şi clauzele contractului din 2003, în conformitate cu care plata putea fi făcută de o terţă persoană doar cu acordul intimatei - pârâte, acord care nu s-a dovedit că există.

A mai arătat că instanţa nu a exercitat suficient rol activ.

Analizând recursul se găseşte nefondat.

Potrivit cererii aflată la dosarul de apel, rezultă că recurentul - reclamant a solicitat la 2 octombrie 2008 preschimbarea termenului de judecată stabilit la data de 7 octombrie 2008 şi acordarea unui alt termen de judecată cu motivarea că la acea dată nu se poate prezenta şi va depune dovezi, încât faţă de data formulării cererii şi a scopului urmărit de parte, calificarea cererii ca fiind o cerere de amânare a judecăţii, nu este de natură a afecta valabilitatea hotărârii, efectele din punct de vedere procesual ale cererii întemeiată pe art. 153 C. proc. civ. fiind, de altfel, aceleaşi, preschimbarea termenului de judecată, conform art. C. proc. civ., putându-se dispune doar din motive temeinice, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.

Şi într-o situaţie şi în cealaltă, sarcina aprecierii cererii este lăsată la latitudinea judecătorului, în funcţie de aceste dovezi şi cum nu au fost făcute în termenul util, nu se poate invoca o vătămare, faţă de dispoziţiile art. 108 alin. (4) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că recurentul - reclamant a solicitat de nenumărate ori preschimbarea termenelor de judecată anterioare astfel că acest motiv nu este fondat.

S-a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 86 şi art. 208 C. proc. civ. dar, pe de o parte, din dosar nu rezultă că s-ar fi solicitat comunicarea expertizei iar pentru întocmirea lucrării, expertul a procedat la convocarea părţilor, cu scrisoare recomandată, însă recurentul -reclamant nu s-a prezentat, după cum nici partea adversă ceea ce a condus la întocmirea lucrării în lipsă şi depunerea lucrării la dosar, partea având posibilitatea să formuleze orice cerere în legătură cu aceasta dar nu afăcut-o, deci, nu se poate reţine nici vătămarea, nici încălcarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii.

Cât priveşte faptul necomunicării hotărârii instanţei de fond este irelevant, în această fază procesuală, instanţa de apel soluţionând apelul pe fond, fără a afecta drepturile procesuale, încât nici sub acest aspect nu rezultă o vătămare, în sens procesual care să atragă nulitatea hotărârilor.

Pe fond, plata nedatorată ca temei al pretenţiilor reclamantului este consacrată de art. 993 C. civ., potrivit căruia cel care din eroare, văzându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetiţiune contra debitorului. Prin urmare, între solens şi accipiens nu există raport juridic obligaţional a cărui stingere se urmăreşte prin plată.

În cauză, instanţele au reţinut chiar din copia ordinului de plată că achitarea s-a făcut în numele şi pentru achitarea debitului SC F.Z.B., izvorât din contractul - cadru de vânzare – cumpărare din 2003, intimata - pârâtă primind plata doar de la recurentul - reclamant nu şi de la debitorul acesteia, plată ce din punctul de vedere al acestora putea fi făcută de orice persoană fie în baza unui mandat extins sau tacit, fie a gestiunii de afaceri, iar proba contrară că plata s-a făcut din eroare, revenea, potrivit art. 1169 C. civ. recurentului - reclamant.

Cât priveşte rolul activ al instanţei de apel, se constată că această instanţă a suplimentat materialul probator, administrând şi proba cu expertiză contabilă, iar împrejurarea că s-ar fi făcut o plată şi de către debitor nu are relevanţă juridică faţă de modul de derulare al raporturilor juridice în care s-au aflat părţile, chiar în lipsa unui acord expres de primire a sumei din partea creditorului, ceea ce interesează în cazul temeiului acţiunii, fiind eroarea în care s-a aflat plătitorul.

Aşa fiind, rezultă că recursul este nefondat sub toate aspectele şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul M.A., împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 448 din 14 octombrie 2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1718/2009. Comercial