ICCJ. Decizia nr. 1879/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1879/2009
Dosar nr. 4475/3/2008
Şedinţa publică din 11 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 octombrie 2003 reclamanta SC P. SA Focşani, devenită SC V.T.M. SA, cheamă în judecată pe pârâta SC T.E. SA Bucureşti solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.415.372.058 lei (rol) reprezentând dobânda legală (rata scontului) de la data de 12 iunie 2002 până la data de 7 martie 2003, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 11939 din 26 octombrie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă, şi respinge cererea reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu 255.907.982 lei (rol) cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei, reţinând că în baza HG nr. 104 din 7 februarie 2002 şi a OUG nr. 78/2002 s-a transmis, fără plată, din patrimoniul pârâtei în domeniul public al Municipiului Suceava şi în administrarea Consiliului Local şi centrala electrică Suceava – urmând a fi înregistrată ulterior ca societate comercială – cu preluarea atât a activului cât şi a pasivului, deci şi a obligaţiei de a achita dobânda solicitată pentru intervalul 12 iunie 2002 – 7 martie 2003 la suma de 28.895.454.173,50 lei (rol) reprezentând rest de preţ neachitat, aşa cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 9929 din 15 august 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Prin Decizia comercială nr. 393 din 11 mai 2005 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, admite apelul declarat de apelanta - reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în tot în sensul că respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată şi admite în parte acţiunea, obligând pe pârâta - intimată să plătească reclamantei apelante suma de 4.907.896.491 lei (rol) reprezentând dobânda legală, cu cheltuieli de judecată în sarcina intimatei de 116.173.964 lei taxă judiciară de timbru şi 100.000.000 lei (rol) onorariu de avocat.
Recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel este admis prin Decizia nr. 2807 din 5 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând, în acest sens, încălcarea de către instanţa de apel criticată a prevederilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia comercială nr. 196 din 6 aprilie 2007, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că în mod nelegal şi netemeinic instanţa de fond a apreciat că pârâta - intimată nu are calitate procesuală pasivă într-o acţiune subsecventă, având ca obiect plata unui drept accesoriu debitului principal, pentru care s-a hotărât de către instanţă în mod irevocabil că pârâta are calitate de debitor.
Recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei de mai sus este respins ca nefondat prin Decizia nr. 3836 din 27 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care reţine că răspunderea pentru nerespectarea termenului de achitare a preţului – fapt raportat la care reclamanta a cerut plata dobânzilor de întârziere – revine pârâtei, care a nesocotit această obligaţie, adică pârâtei care, culpabilă fiind, nu poate transfera răspunderea unei alte persoane pe motiv că, ulterior, aceasta a preluat unitatea C.E.T. Suceava, livrarea şi facturarea produselor producându-se anterior actelor administrative de transfer, astfel că întemeiat instanţa de apel a reţinut calitatea ei procesuală pasivă în legătură cu răspunderea pentru întârzierea plăţii preţului, pârâta fiind parte în raportul juridic de drept material.
În rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 6212 din 9 mai 2008, admite acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată la data de 14 martie 2008, şi obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 734.074,07 lei (ron) reprezentând contravaloare dobândă, actualizată cu indicele de inflaţie, cu 54.437,26 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reţinând că debitul principal - la plata căruia a fost obligată pârâta prin sentinţa comercială nr. 5929 din 15 august 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 67 din 21 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost achitat în perioada 19 februarie 2003 – 7 martie 2003, că dobânda legală aferentă acestui debit pentru perioada 12 iunie 2002 – 17 martie 2003 este datorată de pârâtă, care va putea să recupereze suma de la SC T. SA Suceava, conform actului adiţional din 8 iulie 2002 la protocolul de predare - primire din 24 aprilie 2002 dintre pârâtă şi Consiliul Local al Municipiului Suceava, precum şi că actualizarea cu indicele de inflaţie nu reprezintă o dublă reparare a prejudiciului, ci a fost consacrată legal de art. 1 alin. (2) din OG nr. 5/2001.
Prin Decizia comercială nr. 503 din 20 noiembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, admite apelul declarat de apelanta - pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în tot în sensul că admite în parte cererea precizată a reclamantei, obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 490.789,6491 lei reprezentând contravaloare dobândă şi respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând actualizarea dobânzii cu indicele de inflaţie, cu 29.226,24 lei cheltuieli de judecată în fond în sarcina pârâtei şi 15.106,72 lei cheltuieli de judecată în apel în sarcina intimatei - reclamante, cheltuieli pe care le compensează şi obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 14.119,52 lei.
Pentru a decide astfel instanţa de apel reţine că, întrucât daunele moratorii – dobânda legală acordată pentru întârzierea plăţii – reprezintă un accesoriu al prestaţiei specifice obligaţiei iniţiale, de plată a debitului principal, iar daunele compensatorii au menirea de a o înlocui, acestea nu se pot cumula cu dobânda legală deoarece ele acoperă prejudiciul suferit prin neexecutarea totală sau parţială a obligaţiei şi înlocuiesc executarea în natură, precum şi că, potrivit art. 1088 alin. (1) C. civ., este inadmisibil cumulul dobânzii legale moratorii – flexibile, conform OG nr. 9/2000 – cu alte daune, indicele de inflaţie, o expresie a erodării creanţei din cauza inflaţiei, fiind menit să actualizeze debitul principal şi nu dobânda legală moratorie.
Împotriva deciziei de mai sus ambele părţi declară recurs.
Cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului său, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâtei cu consecinţa menţinerii sentinţei primei instanţe, cu cheltuieli de judecată. În fundamentarea recursului său recurenta - reclamantă reproşează instanţei de apel greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din OG nr. 5/2001, ale art. 43 C. com. şi ale art. 1084 C. civ., actualizarea cu indicele de inflaţie a dobânzii legale datorate pentru achitarea cu întârziere a debitului principal datorat reprezentând beneficiul nerealizat de creditor, respectiv de recurenta reclamantă, neacordarea acestuia de către instanţa criticată fiind nelegală.
Întemeindu-şi recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta - pârâtă solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului aşa cum a fost formulat şi respingerea şi a capătului de cerere al reclamantei - intimate privind acordarea de dobânzi, cu cheltuieli de judecată. În susţinerea recursului său recurenta - pârâtă critică instanţa de apel pentru ignorarea adoptării HG nr. 104 din 7 februarie 2002 care a acţionat ca un caz fortuit exonerator de răspundere, câtă vreme s-a produs înainte de scadenţa obligaţiei sale de plată la 21 februarie 2002, astfel că nu sunt întrunite condiţiile cumulative cerute de art. 998 - art. 999 C. civ. pentru ca recurenta - pârâtă să poată fi obligată la plata dobânzii solicitate de reclamantă.
Examinând recursurile declarate de părţi împotriva deciziei instanţei de apel prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acestea nu sunt fondate.
Cu privire la recursul recurentei - reclamante se constată că nu pot fi primite criticile cu privire la greşita aplicare a legii de către instanţa de apel prin respingerea cererii de acordare a sumelor reprezentând actualizarea dobânzii legale aferente debitului cu indicele de inflaţie, instanţa făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv ale art. 43 C. com. coroborate cu cele ale art. 1088 C. civ. şi ale OG nr. 9/2000 şi reţinând, justificat, că dobânda legală stabilită în condiţiile OG nr. 9/2000 are un caracter flexibil, fiind ea însăşi corelată - în ultimă instanţă - cu rata inflaţiei, câtă vreme este raportată la dobânda de referinţă lunară a B.N.R., astfel că dobânda legală aferentă debitului achitat cu întârziere nu poate fi actualizată cu indicele de inflaţie, recursul urmând a fi respins.
Şi criticile recurentei - pârâte referitoare la greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 998 - art. 999 C. civ. faţă de intervenţia HG nr. 104/2002 urmează a fi respinse ca nefondate faţă de Decizia nr. 3836 din 27 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care a stabilit irevocabil că pârâta - recurentă este titulara obligaţiei de plată decurgând din contractul în litigiu încheiat cu reclamanta, atât în ceea ce priveşte debitul principal cât şi dreptul accesoriu privind dobânda legală ce curge de drept din ziua când debitul principal devine exigibil, precum şi faţă de încheierea - în baza HG nr. 104/2002 - a protocolului de predare - primire a C.E.T. Suceava la 22 aprilie 2002, după data de 21 februarie 2002 a scadenţei obligaţiei de plată stabilită în sarcina pârâtei - recurente.
Faţă de cele de mai sus, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de părţi împotriva deciziei instanţei de apel – legală şi temeinică – urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC V.T.M. SA Focşani şi pârâta SC T.E. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 503 din 20 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1728/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1882/2009. Comercial → |
|---|
