ICCJ. Decizia nr. 2127/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2127/2009
Dosar nr. 65/46/2009
Şedinţa publică din 16 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 aprilie 2008 reclamantul M.A. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA Bucureşti – Grup Zăcăminte Mamu - Oteşti Drăgăşani solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat cu aceasta, pentru terenul situat în punctul C.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că, în luna mai 2007, a încheiat cu pârâta un contract de închiriere pe termen de 1 an, pentru folosinţa terenului său amplasat în punctul C., având ca vecini la S – L.C., la N – D.A., la E – D.G. şi P.E., la V - rest proprietate, dar pârâta nu a plătit chiria asumată prin contract.
A mai arătat că acest înscris nu are elementele necesare pentru a fi valabil şi a produce consecinţe juridice, respectiv număr înregistrare, dată certă, obiect, data plăţii chiriei, semnătura şi ştampila pârâtei.
Prin întâmpinarea formulată la data de 2 septembrie 2008, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Reclamantul, prin procurator, a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, solicitând declinarea acesteia în favoarea tribunalului.
Judecătoria Drăgăşani – prin sentinţa nr. 2543 din 2 octombrie 2008 a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 2 C. proc. civ., tribunalul judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Or, în speţa de faţă ne aflăm în situaţia unui litigiu comercial, una din părţi fiind o societate comercială pe acţiuni, respectiv SC P. SA, iar competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Vâlcea, motiv pentru care instanţa va admite excepţia invocată şi în temeiul art. 158 C. proc. civ. va declina competenţa în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă sub nr. 3365/90/2008, care prin încheierea nr. 131 din 25 noiembrie 2008 a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acesteia şi înaintarea către secţia comercială din cadrul aceluiaşi tribunal.
Pe rolul secţiei comerciale şi de contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea cauza a fost înregistrată sub nr. 3903/90/2008.
Prin sentinţa nr. 2/7 ianuarie 2009, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ, la rândul său, a dispus declinarea competenţei materiale a cauzei în favoarea Judecătoriei Drăgăşani şi constatând ivit un conflict negativ de competenţă a dispus înaintarea cauzei Curţii de Apel Piteşti pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, tribunalul a reţinut că obiectul acţiunii deduse judecăţii are caracter evaluabil în bani, valoarea contractului de închiriere fiind de 3.750 lei.
Or, prin Decizia în interesul Legii nr. 32 din 9 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „Dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare".
Prin urmare, întrucât ne aflăm în prezenţa unui litigiu comercial care are ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de închiriere, ne aflăm în prezenţa unui litigiu comercial evaluabil în bani.
Având în vedere că valoarea litigiului este sub un miliard lei şi faţă de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., instanţa a dispus declinarea competenţei la Judecătoria Drăgăşani, conform art. 158 C. proc. civ.
Tribunalul Vâlcea constatând ivirea conflictului negativ de competenţă a sesizat Curtea de Apel Piteşti conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ.
Curtea de Apel Piteşti a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drăgăşani reţinând, pe de o parte, că este o cauză comercială conform art. 4 C. com., iar, pe de alta, că obiectul litigiului este unul patrimonial şi că valoarea acestuia este de 3.750 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul M.A. care, făcând trimitere la prevederile art. 304 C. proc. civ., fără indicarea unuia din motivele expres şi limitativ prevăzute de acest text, critică Decizia atacată pentru că îi aplică prevederile Codului comercial şi pentru că se referă la valoarea patrimonială cu toate că prin cererea sa a cerut să fie pus în situaţia anterioară semnării contractului.
Examinând recursul reclamantului prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
În mod corect Curtea de Apel, ca şi Tribunalul Vâlcea, a stabilit că revine Judecătoriei Drăgăşani competenţa de soluţionare a prezentei cauze.
În mod incontestabil litigiul este unul comercial întrucât, pe de o parte, pârâta este o societate comercială iar, pe de alta, obiectul litigiului priveşte o obligaţie a ei care nu este civilă ci comercială, rezultând din închirierea unui teren al reclamantului pentru desfăşurarea unor activităţi cu specific petrolier. Ca atare îşi are deplină aplicabilitate art. 4 C. com. iar potrivit art. 56 C. com. „dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale".
În ceea ce priveşte caracterul evaluabil sau neevaluabil al litigiului, Curtea de apel a reţinut corect că, fiind vorba despre constatarea nulităţii absolute a unui contract de închiriere, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, obiectul acestuia este un drept patrimonial şi, ca atare, litigiul este unul evaluabil în bani, aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 22 din 9 iunie 2008 într-un recurs în interesul legii.
În raport de cele arătate şi având în vedere că valoarea închirierii terenului stabilită de părţi este de 3.750 lei, competenţa soluţionării cauzei revine judecătoriei. De altfel, în raport de această valoare, competenţa de soluţionare a cauzei ar fi revenit tot judecătoriei şi în cazul în care litigiul ar fi calificat drept civil.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul reclamantului M.A. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.A., împotriva sentinţei Curţii de Apel Piteşti nr. 10 din 4 februarie 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2120/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2144/2009. Comercial → |
|---|
