ICCJ. Decizia nr. 2105/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2105/2009
Dosar nr. 8518/105/2007
Şedinţa publică de la 1 iulie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea comercială înregistrată la Tribunalul Prahova, reclamantul S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T.H.R. PRAHOVA ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a Hotărârii A.G.A. a pârâtei din 15 noiembrie 2007, urmând ca aceasta să-i plătească cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este acţionar al pârâtei, deţinând 880.834 acţiuni, iar hotărârea atacată s-a adoptat cu încălcarea prevederilor art. 117 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată, convocatorul şedinţei nu a cuprins menţiunea lista cuprinzând informaţii cu privire la numele, localitatea de domiciliu şi calificarea profesională a persoanelor propuse pentru funcţia de administrator se află la dispoziţia acţionarilor, putând fi consultată şi completată de aceştia, text obligatoriu introdus prin modificarea Legii nr. 31/1990 prin Legea nr. 441/2006, la data de 1 decembrie 2006. Reclamantul a motivat că absenţa menţiunii echivalează cu încălcarea unei dispoziţii imperative a legii, situaţie de natură să atragă nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. adoptată în aceste condiţii.
Tribunalul Prahova prin sentinţa nr. 7 din 17 martie 2008 a respins acţiunea ca neîntemeiată cu motivarea în esenţă că dispoziţiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 are caracter supletiv nu imperativ şi nu sunt de natură să atragă nulitatea hotărârii A.G.A. iar listele cu propunerile pentru funcţia de administrator au fost afişate pe site-ul societăţii cu 5 zile înaintea şedinţei, fiind deci respectat dreptul la informare al acţionarilor prevăzut de art. 1172 alin. (2) din legea societăţilor comerciale.
Împotriva sentinţei reclamantul a formulat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit prima instanţă a apreciat că prevederile art. 117 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 au caracter supletiv şi nu imperativ, reglementându-se o obligaţie în sarcina societăţii de a întocmi lista cu informaţiile privind datele personale ale celor propuşi pentru funcţia de administrator şi nu o opţiune, astfel că nu ar exista posibilitatea interpretării caracterului acestui text.
Prin Decizia nr. 196 din 15 octombrie 2008 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul reclamantului S.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că dispoziţiile art. 117 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 reglementează o normă supletivă şi nu imperativă iar dispoziţiile art. 1371 alin. (2) din aceeaşi lege nu au fost încălcate întrucât reclamantul în calitate de acţionar a avut posibilitatea să nominalizeze candidaţii pentru postul de administrator.
Cu petiţia înregistrată la data de 10 noiembrie 2008, reclamantul S.A. în termen legal a declarat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs invocate, reclamantul a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal aplicând în mod eronat textele legale incidente, în sensul că dispoziţiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 ar avea un caracter supletiv.
Recurentul a arătat că absenţa unei menţiuni imperative ale legii din cuprinsul convocatorului are semnificaţia încălcării unei norme de ordine publică, situaţie de natură să atragă nulitatea absolută a hotărârii adunării generale adoptată în asemenea condiţii.
A mai arătat că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile legale considerând că hotărârea A.G.O.A. din data de 15 noiembrie 2007 nu este contrară art. 1371 alin. (2) şi art. 1171 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Astfel potrivit normelor anterior menţionate propunerile pentru consiliul de administraţie nu pot fi efectuate decât de către membrii consiliului de administratori sau de către acţionari iar termenul în care se efectuează aceste propuneri este de 15 zile de la data publicării convocării. Depăşirea acestui termen decade persoanele îndreptăţite din dreptul de a mai formula propuneri pentru funcţia de membru al consiliului de administraţie.
Recurentul, pentru motivele de recurs invocate, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi constatarea nulităţii absolute a hotărârii nr.4 a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SC T.H.R. PRAHOVA din data de 15 noiembrie 2007.
Recursul declarat de reclamant nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente.
Din analiza hotărârii atacate prin prisma actelor şi înscrisurilor dosarului cât şi în raport de motivele de recurs invocate rezultă că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală, instanţa a interpretat corect normele legale aplicabile cauzei, a reţinut că sunt norme supletive întrucât nu s-a făcut dovada unui interes general şi de asemeni nu i s-a produs recurentului nici o vătămare.
Potrivit prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurent în motivarea recursului, modificarea hotărârii recurate se poate cere pentru motive de nelegalitate, când hotărârea respectivă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Critica recurentului vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată a constituit şi motiv de apel, soluţionat corect de Curtea de Apel Ploieşti.
În acest context este de subliniat că în motivarea hotărârii din ape.
s-a reţinut că prin textul de lege de mai sus legiuitorul a prevăzut menţiuni obligatorii a fi conţinute în convocatorul adunării generale a unei societăţi comerciale, stipulând că în cazul în care pe ordinea de zi sunt propuneri de modificare a actului constitutiv, acest convocator trebuie să includă textul integral al propunerilor.
Din conţinutul procesului verbal al Adunării Generale Ordinare a Asociaţilor din 15 noiembrie 2007, rezultă că lista cu propunerile pentru funcţia de administrator a fost afişată pe site-ul societăţii cu 5 zile înainte de ţinerea adunării, astfel că a fost respectat dreptul de informare al reclamantului cu privire la acest punct al ordinii de zi, conform dispoziţiilor art. 1172 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Rezultă aşadar că acest motiv de recurs este nefondat şi se va respinge ca atare.
Este de asemenea nefondată şi critica din recurs potrivit cu care instanţa de apel nu a aplicat corect prevederile art. 1371 alin. (2) şi ale art. 1171 alin. (2) din legea societăţilor comerciale.
În hotărârea sa instanţa de apel a soluţionat şi acest aspect, apreciind corect că din analiza conţinutului aceluiaşi proces-verbal de şedinţă din 15 noiembrie 2007 rezultă împrejurarea că propunerile pentru funcţia de administrator au fost făcute de intimata SIF Transilvania SA, ca acţionar majoritar, deţinător a 89,49% din capitalul social, cu 5 zile înaintea şedinţei.
În motivarea hotărârii din apel s-a mai reţinut că din acelaşi proces-verbal rezultă, că persoanele propuse pentru funcţia de administrator, se află în continuarea unui mandat, întrucât au exercitat această funcţie şi anterior. A concluzionat în mod just instanţa de apel că în atare situaţie nu se poate vorbi de o vătămare a drepturilor reclamantului prin modalitatea în care s-au făcut şi aprobat propunerile pentru funcţiile de administrator în şedinţa A.G.A. din 15 noiembrie 2007 a societăţii pârâte.
În concluzie, hotărârea recurată fiind legală, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul S.A. împotriva deciziei comerciale nr. 196 din 15 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 1 iulie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2662/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2238/2009. Comercial → |
---|