ICCJ. Decizia nr. 2038/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2038/2009
Dosar nr. 4538/2/2008
Şedinţa publică de la 24 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţie la executare, A.A.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.D.S., anularea tuturor actelor de executare efectuate de intimată, în baza somaţiei nr. 52134 din 26 martie 2007, pentru următoarele sume: 69673,42 Ron reprezentând redevenţă, 6057 Ron â€" TVA aferent şi 92.240,41 Ron reprezentând penalităţi de întârziere, calculate conform contractului de concesiune nr. 22 din 11 august 2000. Contestatoarea a invocat, ca motive de anulare a executării silite, lipsa unei creanţe certe şi nelegalitatea executării începute în temeiul unui contract de concesiune încheiat în 2000, anterior apariţiei OUG nr. 64/2005 şi care nu a fost investit cu formulă executorie.
Prin sentinţa civilă nr. 2840 din 17 mai 2007, Judecătoria Buzău şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, unde a fost înregistrată pe rolul secţiei a V-a comercială, care a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare, prin sentinţa nr. 161 din 6 septembrie 2007.
Recursul declarat de contestatoare, împotriva acestei sentinţe, a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1463 din 11 aprilie 2008, care a casat hotărârea de fond şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea stabilirii adevăratei situaţii de fapt prin completarea probatoriului şi cu menţiunea ca la rejudecare, instanţa de fond să analizeze toate apărările recurentei din motivarea recursului. O primă critică din motivarea recursului se referă la lipsa caracterului de titlu executoriu al contractului de concesiune încheiat în 2000 şi căruia nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 190/2004 şi nici ale OUG nr. 64/2005 decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile. De altfel, această critică a recurentei-contestatoare este şi motivul de nulitate, invocat în contestaţie.
Prin sentinţa comercială nr. 175 din 23 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea A.A.I.P.C., în contradictoriu cu intimata A.D.S. Bucureşti şi a dispus anularea actelor de executare începute de intimata A.D.S., în baza somaţiei nr. 2134 din 26 martie 2007.
Pentru a pronunţa această soluţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 Cod proc. civ., instanţa a analizat cu prioritate acest motiv de nelegalitate a executării contestate şi a reţinut următoarele.
Intimata A.D.S. a început împotriva contestatoarei o executare silită, prin somaţia nr. 2314 din 26 martie 2007, pentru o creanţă în valoare totală de 167.971,67 lei, invocându-se în această somaţie că titlul executoriu constatator al creanţei este contractul de concesiune nr. 2 din 11 august 2000, precum şi prevederile OUG nr. 4/2005 coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 90/2004. Contractul de concesiune nr. 2, dintre cele două părţi litigante, a fost încheiat la data de 11 august 2000, iar la data de 18 martie 2004 a fost desfiinţat de plin drept prin aplicarea pactului comisoriu expres prevăzut la art. .5 din contract, fapt reţinut prin Decizia comercială nr. 30 din 5 mai 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă şi irevocabilă, care constată rezilierea de drept a contractului. Legea nr. 90/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 24 mai 2004, respectiv ulterior încheierii contractului. Legea nr. 90/2004 prevede la art. 1 alin. (3) că sunt titluri executorii contractele de concesiune.
Legea civilă dispune numai pentru viitor, iar în speţă, contractul de concesiune a fost încheiat anterior apariţiei acestei legi. Contractele se supun legii în vigoare la data încheierii lor, actele normative ulterioare nefiindu-le aplicabile.
Legea civilă nu poate retroactiva în timp, acesta fiind un principiu fundamental al dreptului civil, consacrat de Constituţia României.
Prin urmare, contractul de concesiune nr. 22/2000 nu are caracter de titlu executoriu potrivit Legii nr. 190/2004, aşa cum greşit se susţine de către intimata A.D.S. şi nici nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de codul de procedură civilă la art. 374, respectiv contractul nu a fost investit cu formula executorie prevăzută la art. 269 alin. (1). Or, art. 372 C. proc. civ., dispune că în lipsa acestor cerinţe absolut obligatorii, executarea silită nu poate fi efectuată.
În concluzie, intimata A.D.S. a început împotriva contestatoarei o executare silită cu încălcarea prevederilor Codului de procedură civilă şi anume, în lipsa unui titlu executoriu. Pentru aceste argumente, instanţa a admis contestaţia şi a dispus anularea actelor de executare începute de intimata A.D.S., în baza somaţiei nr. 52314 din 26 martie 2007.
A.D.S. Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei comerciale nr. 175 din 23 octombrie 2008, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ. şi art. 48 alin. (2) OUG nr. 51/1998, republicată, art. 969 C. civ., art. 3741 C. proc. civ., contractul de concesiune nr. 22 din 9 mai 2006, Legea nr. 190/2004, OUG nr. 64/2005, cu modificările şi completările ulterioare, OUG nr. 51/1998, cu modificările şi completările ulterioare şi solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii contestaţiei la executare formulate de A.A.I., ca fiind nefondată.
În susţinerea recursului său, recurenta arată, astfel, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia comercială nr. 130 din 5 mai 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă şi devenită irevocabilă, potrivit deciziei nr. 5154 din 1 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost admis apelul A.D.S., s-a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de A.D.S. şi obligată A.A.I. să plătească A.D.S. suma de 1082.272.758 lei reprezentând redevenţă, TVA şi penalităţi de întârziere calculate până la data de 18 martie 2004, precum şi la plata penalităţilor în continuare, până la achitarea debitului. De asemenea, prin această hotărâre, instanţa a constatat rezilierea de drept a contractului nr. 22 din 11 august 2000.
Ţinând seama de dispoziţiile deciziei mai sus menţionate, de faptul că contractul de concesiune nr. 22/2000 constituie titlu executoriu pentru plata redevenţei, la termenele şi în modalităţile stabilite în contract, A.D.S. era îndreptăţită să înceapă executarea silită, fără o altă formalitate.
Astfel fiind, în mod neîntemeiat instanţa de fond a reţinut în cauză că A.D.S. ar fi trebuit să facă dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 374 C. proc. civ., întrucât prin introducerea art. 3741 C. proc. civ., contractul de concesiune nr. 22/2000, căruia Legea nr. 190/2004 îi conferă caracter de titlu executoriu, putea fi pus în executare fără investire cu formulă executorie, iar A.D.S. putea alege calea procesuală de urmat în recuperarea cât mai rapidă a creanţelor sale, atâta timp cât există dispoziţii legale în acest sens.
Contestaţia la executare fiind o cale de atac deschisă contra măsurilor de executare nelegale, urmează ca părţile care au figurat într-o hotărâre pusă în executare să nu se poată sprijini decât pe vicii şi nelegalităţi ale actelor de executare ulterioare hotărârii ce se atacă, or, în speţă, ele se întemeiază legal pe prevederile OUG nr. 64/2005 şi OUG nr. 51/1998 cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, Legea nr. 190/2004 şi OUG nr. 64/2005, nefăcând nicio distincţie între contractele încheiate anterior şi cele încheiate ulterior apariţiei actelor normative invocate, nici noi nu putem face o astfel de distincţie şi, având în vedere principiul aplicării imediate a legii civile noi, dispoziţiile Legii nr. 190/2004 coroborate cu OUG nr. 64/2005 devin aplicabile tuturor contractelor de concesiune în baza cărora A.D.S. deţine o creanţă ce urmează să fie recuperată.
Dat fiind cele arătate, contestatoarea consideră că, în mod greşit şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, instanţa de fond a admis prezenta contestaţie la executare şi a anulat executarea silită demarată de A.D.S. şi solicită să se reţină că atât Legea nr. 190/2004, cât şi OUG nr. 64/2005, cu modificările şi completările ulterioare recunosc caracterul de titlu executoriu al contractului de concesiune, astfel că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele:
Întemeindu-se pe dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 190/2004 potrivit cărora contractele de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de A.D.S., constituie titlu executoriu pentru plata redevenţei, la termenele şi în modalităţile stabilite în contracte, precum şi pe dispoziţiile art. 3741C. proc. civ., în conformitate cu care înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără investirea cu formulă executorie, recurenta susţine că prima instanţă a apreciat greşit că, în speţă, contractului de concesiune nr. 22 din 11 august 2000 îi lipseşte caracterul de titlu executoriu.
Or, faţă de actele dosarului se constată că acest contract a fost desfiinţat de plin drept la data de 18 martie 2004, prin aplicarea pactului comisoriu expres prevăzut la art. 5.5 din contract, această măsură fiindu-i comunicată şi intimatei prin adresa nr. 21943 din 20 martie 2003 şi fiind constatată ulterior şi prin hotărâre judecătorească, respectiv Decizia comercială nr. 130 din 5 mai 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă şi irevocabilă.
Drept urmare, contrar susţinerilor recurentei, având în vedere că la data de 20 martie 2004 contractul părţilor era reziliat, acestuia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile legale invocate de recurentă Legea nr. 190/2004, OUG nr. 64/2005, precum şi dispoziţiile art. 3741 C. proc. civ. introduse prin Legea nr. 459/2006, deoarece contractele se supun legilor aflate în vigoare la data încheierii lor, iar dispoziţiile legale menţionate sunt ulterioare, ele neputând retroactiva, pentru a conferi contractului caracterul de titlu executoriu, pe care nu l-a avut potrivit dispoziţiilor legale ce-i erau aplicabile.
Ca atare, prima instanţă a reţinut corect că, în speţă, contractul nr. 22/2000 nu are caracter de titlu executoriu, nu s-a făcut nici dovada investirii cu formulă executorie conform art. 374 C. proc. civ. şi executarea silită a fost pornită de A.D.S. în lipsa unui titlu executoriu, împrejurare în care în mod temeinic şi legal s-a admis contestaţia la executare formulată în cauză şi s-au anulat actele de executare începute de A.D.S., cu încălcarea dispoziţiilor art. 372 C. proc. civ.
În fine, în ce priveşte susţinerea recurentei, în sensul că părţile care au figurat într-o hotărâre pusă în executare nu se pot sprijini în contestaţia lor decât pe vicii şi nelegalităţi ulterioare hotărârii ce se execută, în speţă, recurenta făcând referire la Decizia nr. 5154 din 1 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin care A.A.I. a fost obligată la plata către A.D.S. a sumei de 1.082.272.758 lei reprezentând redevenţă, TVA şi penalităţi de întârziere, se constată că nu poate fi primită, întrucât, în speţă, executarea ce face obiectul contestaţiei a început în baza titlului reprezentat de contractul de concesiune şi nu în baza hotărârii judecătoreşti menţionate, aşa încât sunt permise orice fel de apărări pe fond, referitoare la titlul executoriu pretins, atât timp cât, în acest caz, nu se încalcă puterea de lucru judecat a unei hotărâri ce ar constitui titlu executoriu.
În consecinţă, reţinându-se că nu există nici un motiv de recurs întemeiat, care să justifice modificarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul pârâtei A.D.S., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 175 din 23 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 95/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2322/2009. Comercial → |
|---|
