ICCJ. Decizia nr. 95/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 95/2009
Dosar nr. 3947/40/2006
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată instanţei, astfel cum aceasta a fost precizată ulterior prin înscrisul numit Note de şedinţă (filele 114, 115 dosar) şi prin Încheierea din 17 octombrie 2006 (filele 119 â€" 120 dosar), reclamanţii C.T., C.M. şi A.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC A.P. SA Botoşani prin lichidator judiciar C.I., SC C. 2000 SRL Botoşani prin administrator P.F., G.D. şi G.N., constatarea nulităţii absolute cu privire la:
- contractul de vânzare-cumpărare nr. 1090 din 9 februarie 2000 prin care pârâta SC A.P. SA Botoşani a vândut pârâtei SC C. 2000 SRL Botoşani, imobilul Restaurant C. situat în municipiul Botoşani, cu o suprafaţă utilă de 348,66 mp înscris în C.F. sub nr. 1515/1;
- contractul de vânzare-cumpărare nr. 2912 din 16 aprilie 2005 prin care SC C. 2000 SRL Botoşani a vândut la rândul său imobilul pârâtei G.D., căsătorită cu G.N.
Reclamanţii au mai solicitat radierea totală a dreptului real de proprietate asupra imobilului ce a format obiectul convenţiilor pârâţilor, anularea încheierilor nr. 42 din 9 ianuarie 2002 şi nr. 5042 din 27 aprilie 2005, obligarea pârâţilor la evacuarea necondiţionată şi totală a imobilului, obligarea acestora la plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de la data pronunţării hotărârii până la predarea totală şi efectivă a imobilului, precum şi obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au precizat că imobilul Restaurant C. ce face obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare, este parte integrantă din imobilul cunoscut în municipiul Botoşani sub numele de C.A. (imobil compus din: 585 mp teren, clădire cu un etaj, subsol â€" beci şi pod parţial mansardat cu o suprafaţă de construire la sol de 500 mp), imobil ce le-a fost restituit în natură conform Legii nr. 10/2001, prin Dispoziţia nr. 248 din 27 decembrie 2005 a Consiliului Judeţean Botoşani şi predat conform protocoalelor de predare-primire nr. 9096 din 4 aprilie 2006 şi nr. 4147 din 6 aprilie 2006 încheiate cu Primăria şi respectiv Consiliul Judeţean Botoşani. Au susţinut că pârâţii deţin parte din imobilul Restaurant C. fără titlu de proprietate valabil, deoarece ambele contracte de vânzare-cumpărare ce fac obiectul cauzei, au fost încheiate prin fraudă la lege, întrucât parte din imobilul vândut a aparţinut domeniului public, având caracter inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil conform art. 122 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, art. 11 din Legea nr. 213/1998 şi Constituţia României. Reclamanţii au învederat astfel că în conformitate cu prevederile art. 948, art. 966, art. 968 C. civ., cele 2 contracte de vânzare-cumpărare sunt nule absolut, deoarece:
- obiectul lor este un bun din domeniul public inalienabil conform art. 963, art. 1310 C. civ.;
- cauza este ilicită şi ca atare nu poate avea efecte.
În dovedirea acţiunii, reclamanţii au depus înscrisuri şi au solicitat proba cu o expertiză topografică.
În cauză, pârâţii G.D., G.N. şi SC C. 2000 SRL Botoşani, au formulat întâmpinare (filele 70-72 dosar) şi au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Botoşani, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1383 din 16 octombrie 2007, a respins ca nefondată acţiunea.
În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut în principal următoarele considerente:
Reclamanţilor, în calitate de cesionari ai drepturilor succesorale ale numitei L.I.M., li s-a restituit în natură conform Legii nr. 10/2001 şi prin Dispoziţia nr. 469 din 10 februarie 2006 a Primarului municipiului Botoşani, parte din imobilul situat pe strada D. Conform procesului-verbal şi Protocolului nr. 9096 din 4 aprilie 2006 întocmite în executarea Dispoziţiei nr. 469/2006 acestora li s-a restituit: parterul imobilului (128 mp suprafaţă construită), etajul I (115 mp suprafaţă construită), pod mansardat (78 mp suprafaţă construită) şi 180 mp teren (145 mp aferent spaţiilor construite şi 44 mp cota de ½ din curtea de lumină). Conform expertizei efectuate şi a cercetării locale, instanţa a reţinut faptul că sunt două corpuri distincte de imobil: cel restituit reclamanţilor şi compus din parter, etaj şi pod mansardat şi altul denumit Restaurant C. situat în subsol, care face obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare. A conchis astfel instanţa că acest din urmă corp, entitate de sine stătătoare, nu a făcut parte din domeniul public, HG nr. 971/2002 invocată de reclamanţi în dovedirea acestei situaţii, nefăcând referire la acest imobil, ci la un altul din Botoşani, respectiv magazinul Bucuria Copiilor.
Împotriva sentinţei pronunţate de tribunal reclamanţii au formulat apel invocând nelegalitatea acesteia şi reiterînd motivele de fapt şi de drept pe care şi-au întemeiat acţiunea la prima instanţă.
Prin Decizia nr. 34 din 24 martie 2008 Curtea de Apel Suceava a respins apelul reclamanţilor ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii C.T. şi C.M. solicitând admiterea recursului lor, desfiinţarea deciziei şi a sentinţei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
După ce indică drept temei de drept al recursului lor prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. recurenţii prezintă conţinutul cererii introductive de instanţă şi apoi, pe larg, situaţia de fapt, pentru ca, în final, să precizeze motivele esenţiale ale recursului, după cum urmează:
- Sentinţa apelată eludează motivele de nulitatea absolută pe care le-am invocat în cercetarea introductivă de instanţă;
- În cuprinsul hotărârilor recurate nu se analizează faptul că subsemnaţii apelanţi în calitate de persoane îndreptăţite am solicitat prin notificarea făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea întregului imobil şi nu a unei părţi din acesta;
- Imobilul ocupat de pârâţi reprezintă beciul, subsolul imobilului care a format obiectul retrocedării conform Legii nr. 10/2001;
- Menţiunea că imobilul nu este trecut în actul de retrocedare este falsă deoarece tot aşa nici podul casei nu este menţionat expres deoarece atât podul cât şi beciul fac parte integrantă din imobilul retrocedat, aspect lămurit prin concluziile raportului de expertiză cadastrală care a fost efectuată în cauză;
- Este eronată motivarea că noi apelanţii am avea la dispoziţie doar calea unei acţiuni în revendicare. În drept noi suntem proprietarii întregului imobil iar acţiunea în constatare a nulităţii absolute are caracterul unei acţiuni în realizare şi nu se poate confunda cu acţiunea în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. În speţă, pe lângă acţiunea în realizare formulată respectiv constatarea nulităţii absolute a titlurilor succesive ale pârâţilor, noi am solicitat şi evacuarea acestora din subsolul clădirii proprietatea noastră. Cele două capete de cerere sunt într-o legătură logică vizând mijlocul juridic folosit pentru a-i da eficienţă practică;
- Acţiunea în nulitatea absolută întemeiată pe texte de lege vizând inalienabilitatea unui imobil aflat în proprietate publică este un mijloc juridic, o cale procesuală la îndemâna persoanelor direct interesate. Deoarece prin notificarea făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a solicitat întreg imobilul revendicat, este firesc ca persoanele îndreptăţite să solicite prin mijloacele juridice adecvate restituirea întregului ansamblu arhitectural. Dacă nu am fi avut acest drept s-ar fi pus în discuţie calitatea noastră procesuală, fapt care nu este contrazis de hotărârea pronunţată în cauză.
- Prin hotărârile pronunţate s-au încălcat următoarele dispoziţii legale, unele fiind imperative, de ordine publică: art. 6, art. 11 şi anexa la Legea nr. 213/1998; art. 121-122 din Legea nr. 215/2001; art. 22, art. 28, art. 34, art. 35, art. 351, art. 36, art. 561 din Legea nr. 7/1996; art. 5 din Legea nr. 18/1991; art. 3 alin. (4) din Legea nr. 422/2001; art. 963, art. 966, art. 968, art. 1306 şi art. 1310 C. civ; art. 475-478 C. civ.; art. 136 din Constituţia României.
Intimaţii-pârâţi G.D. şi G.N. au depus întâmpinare prin care remarcă faptul că recurenţii nu au făcut decât să copieze în recurs cererea de chemare în judecată şi apoi răspund susţinerilor recurenţilor solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Prin notele de concluzii depuse cu ocazia dezbaterii recursului recurenţii au solicitat, în subsidiar, şi casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pentru a se stabili complet situaţia de fapt şi a se clarifica situaţia tehnico-juridică a obiectului material al contractelor de vânzare-cumpărare şi au invocat şi motive noi care nu au fost invocate, în termenul legal, prin cererea de recurs şi care, drept urmare, nu vor putea fi examinate de instanţă.
Examinând recursul reclamanţilor prin prisma motivelor invocate în mod legal, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Recurenţii s-au mulţumit doar să indice pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., fără a-l dezvolta, iar Curtea, analizând criticile aduse prin recurs nu a găsit niciuna care să-i permită încadrarea ei, în temeiul art. 306 C. proc. civ., în motivul prevăzut de pct. 8.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. indicat de recurenţi dar nedezvoltat, Curtea apreciază că, în temeiul art. 306 C. proc. civ., ar putea subsuma acestui motiv, cu o largă marjă de apreciere, criticile recurenţilor privind neanalizarea faptului că reclamanţii au solicitat restituirea întregului imobil şi nu a unei părţi din acesta şi cele privind motivarea eronată că reclamanţii ar avea la dispoziţie doar calea unei acţiuni în revendicare, în condiţiile în care acţiunea în constatarea nulităţii absolute a titlurilor succesive ale pârâţilor are caracterul unei acţiuni în realizare.
Acest motiv este neîntemeiat. Contrar celor susţinute în recurs instanţa de apel a examinat şi s-a pronunţat asupra aspectului invocat motivând chiar în acest sens: Nu are relevanţă că prin Notificarea efectuată de reclamanţi la Legea nr. 10/2001, aceştia au solicitat şi subsolul, odată ce dispoziţia de restituire nu se referă şi la subsol.
Nu este eronată şi nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii nici motivarea instanţei de apel cu privire la acţiunea în constatarea nulităţii absolute (aspect motivat, şi el, de instanţă) despre care nu susţine că ar fi o acţiune în constatare din cele prevăzute de art. 111 C. proc. civ., cum critică recurenţii, ci doar că nu există motive pentru constatarea nulităţii absolute a contractelor şi că reclamanţii şi-ar putea valorifica titlul lor de proprietate printr-o acţiune în revendicare în cadrul căreia ar fi analizate şi titlurile pârâţilor.
Alte critici din recursul reclamanţilor vizează fie sentinţa pronunţată în cauză, fie aspecte ce ţin de stabilirea stării de fapt şi de aprecierea probelor, care nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului.
Unele dintre critici ar putea fi catalogate ca aparţinând motivului prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., cu toate că nu sunt clare în acest sens. Acest motiv, ca şi criticile subsumate lui, este neîntemeiat şi urmează să se răspundă global, grupându-se argumentele care răspund criticilor aduse.
Recurenţii susţin că au fost încălcate o serie de dispoziţii legale, pe care le şi indică, fără însă a preciza în ce constă încălcarea acestor prevederi pentru a se putea exercita controlul judiciar al instanţei de recurs conform pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recurenţii ignoră împrejurarea că în prezenta cauză acţiunea lor nu se judecă în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. Împrejurarea că sunt în discuţie două imobile şi că s-a restituit numai unul a fost verificată de judecătorii fondului şi apelului şi ţine de stabilirea stării de fapt pe baza probelor administrate, neputând fi examinată în recurs.
Nu este falsă menţiunea că imobilul obiect al prezentei cauze nu este trecut în actul de retrocedare, acest fapt fiind corect reţinut de instanţa de apel, în conformitate cu cele menţionate în dispoziţia de restituire (fila 34- 35).
Este corectă afirmaţia cu caracter general a recurenţilor că acţiunea în nulitate absolută întemeiată pe texte de lege vizând inalienabilitatea unui imobil aflat în proprietate publică este un mijloc juridic, o cale procesuală la îndemâna persoanelor direct interesate dar, aşa cum s-a mai arătat, prezenta cauză nu derulează o procedură prevăzută de Legea nr. 10/2001, imobilul în cauză nu a făcut obiectul retrocedării către foştii proprietari, el aparţinea unei unităţi deţinătoare, în sensul legii menţionate şi, la momentul înstrăinării nu mai era în domeniul public, contrar susţinerilor recurenţilor. Ca atare, nu au fost încălcate nici dispoziţiile Legii nr. 213/1998 şi nici ale celorlalte acte normative indicate de către recurenţi, privind regimul juridic al bunurilor proprietate publică, întrucât bunul se afla în domeniul privat, încât nu se poate reţine frauda la lege.
 De asemenea, instanţele s-au pronunţat în mod legal, în sensul că, în prezenta cauză, având în vedere acţiunea promovată, nu are relevanţă conţinutul notificării făcută statului şi nu intimatei-pârâte ca unitate deţinătoare, ci conţinutul dispoziţiei de restituire, dispoziţie care nu vizează şi imobilul din prezenta cauză, respectiv subsolul, încât nu se poate reţine nici cauza ilicită.
Faţă de cele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. , să respingă recursul reclamanţilor ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii C.T. şi C.M., împotriva deciziei Curţii de Apel Suceava nr. 34 din 24 martie 2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 546/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2038/2009. Comercial → |
|---|
