ICCJ. Decizia nr. 2144/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2144/2009
Dosar nr. 11050/3/2007
Şedinţa publică din 22 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 14421 din 3 decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială a admis cererea principală formulată de reclamanta SC OGI. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta Primăria sectorului 4 Bucureşti şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 160.466,3 lei reprezentând contravaloare îmbunătăţiri efectuate la imobilul situat în Bucureşti, sector 4, în suprafaţă de 175 m.p.; a dispus constituirea în favoarea reclamantei a unui drept de retenţie privind imobilul menţionat anterior până la data achitării de către pârâtă a sumei la care a fost obligată; a admis în parte cererea conexă formulată de reclamanta Primăria sectorului 4 Bucureşti şi a obligat pârâta SC OGI. SRL Bucureşti să plătească reclamantei suma de 37.537,15 lei pentru perioada cuprinsă între 21 septembrie 2005 – 21 septembrie 2006, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul plăţii efective.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a apreciat că reclamanta pârâtă este îndreptăţită la contravaloarea cheltuielilor necesare şi utile aduse imobilului, cuantumul acestora fiind stabilit prin cererea de asigurare dovezi, admisă prin încheierea pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti la data de 20 februarie 2002, la suma de 160.466,3 lei. A fost înlăturată susţinerea reclamantei pârâte cu privire la majorarea cuantumului pretenţiilor, având în vedere că această solicitare a fost formulată prin concluziile orale după închiderea dezbaterilor.
S-a apreciat ca fiind întemeiată şi solicitarea reclamantei – pârâte cu privire la constituirea unui drept de retenţie, reţinându-se natura acestuia de drept de garanţie imperfectă de natură a obliga pe debitor la plata sumelor datorate.
În ce priveşte cererea conexă s-a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 998 – art. 999 C. proc. civ., fiind înlăturată apărarea reclamantei pârâte cu privire la tacita relocaţiune, câtă vreme proprietara spaţiului şi-a manifestat expres voinţa prin formularea cererii în evacuare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta reclamantă Primăria sectorului 4 Bucureşti, care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii cererii principale şi admiterii cererii conexe astfel cum a fost formulată.
Prin Decizia comercială nr. 439 din 8 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a admis apelul declarat de apelanta Primăria sectorului 4 Bucureşti, prin primar în contradictoriu cu intimata SC OG SRL Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta SC OGI. SRL Bucureşti să plătească reclamantei Primăria sectorului 4 Bucureşti suma de 120.337,25 lei pentru perioada 21 septembrie 2003 – 21 septembrie 2006, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii; a respins cererea reclamantei SC OGI. SRL Bucureşti privind instituirea unui drept de retenţie pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 4; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate şi a obligat intimata să plătească apelantei suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a apreciat că în mod corect judecătorul fondului a dispus obligarea apelantei la plata contravalorii cheltuielilor necesare şi utile efectuate de intimată, asupra cărora intimata şi-a păstrat dreptul de proprietate şi că solicitarea de instituire a dreptului de retenţie atinge limita abuzului de drept.
În ce priveşte cererea conexă s-a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. proc. civ. despăgubirea efectivă datorată apelantei este de 120.337,25 lei, calculul având la bază preţul practicat în zonă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC OGI. SRL Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând în principal - admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului declarat de Primăria sectorului 4 Bucureşti prin primar, iar în subsidiar - admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii recurentei referitoare la „constituirea unui drept de retenţie cu privire la imobilul menţionat până la data achitării de către intimată a creanţei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor".
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă în esenţă că instanţa a analizat greşit probatoriul administrat când a reţinut conduita culpabilă a recurentei motivată de neachitarea chiriei şi nepărăsirea spaţiului; că intimata a avut o atitudine culpabilă încă din 20 februarie 2002 prin refuzul de plată a contravalorii îmbunătăţirilor către recurentă; că la acordarea lipsei de folosinţă nu poate fi luat ca „bază" de calcul un preţ aleatoriu de pe piaţa liberă; că şi în această situaţie – experţii sunt obligaţi să calculeze un preţ mediu – iar calculul să aibă în vedere „marja de negociere de 10%"- conform recomandării C.E.T. din România.
Intimata Primăria sectorului 4 Bucureşti prin primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând regularitatea cererii de recurs în raport de prevederile art. 3021 C. proc. civ. Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplineşte cerinţele art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Recurenta a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 cod procedură, însă din analizarea criticilor rezultă că raportarea la aceste dispoziţii este formală, deoarece ele nu vizează vreo dispoziţie legală greşit aplicată sau interpretată de instanţa de apel.
În realitate recurenta solicită instanţei de recurs să reaprecieze situaţia de fapt prin reanalizarea probelor şi a concludenţei acestora şi să refacă modul de calcul în ce priveşte lipsa de folosinţă a spaţiului.
Vizând temeinicia deciziei atacate şi nu legalitatea acesteia criticile nu sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Astfel fiind, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) care stipulează expres că cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi în consecinţă Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta SC OGI. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta – pârâtă SC OGI. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 439 din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2127/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2146/2009. Comercial → |
|---|
