ICCJ. Decizia nr. 2209/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2209/2009
Dosar nr. 7179/325/2008
Şedinţa publică din 30 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 14452 din 18 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. 7179/325/2008, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta SC E.R. SRL împotriva pârâtei I.D.V. în favoarea Tribunalului Timiş.
Iniţial, prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 6 mai 2008, sub nr. 7179/325/2008, reclamanta SC E.R. SRL Chisoda a chemat în judecată pe pârâta I.D.V., solicitând instanţei ca, în urma probatoriului administrat, să pronunţe o sentinţă civilă prin care să constate intervenirea de drept a rezoluţiunii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare, precum şi să oblige pârâta la restituirea avansului primit ca urmare a încheierii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare, încheiată între părţi la data de 26 aprilie 2007, în cuantum de 12.500 Euro, în echivalent în lei la data plăţii; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta I.D.V. a depus întâmpinare la dosar, la data de 23 iunie 2008, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2008, pârâta I.D.V., prin apărător, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara privind soluţionarea prezentului litigiu, având în vedere litigiul comercial şi că valoarea convenţiei părţilor depăşeşte suma de 100.000 lei.
La termenul din 18 noiembrie 2008, Judecătoria Timişoara, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Timişoara, invocată de pârâtă la termenul anterior, pe care, după ce a luat concluziile de admitere ale reprezentantului pârâtei şi, respectiv, de lăsare la aprecierea instanţei, ale reprezentantului reclamantei, prin sentinţa civilă nr. 14452 din 18 noiembrie 2008, a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Timiş.
În motivarea hotărârii, Judecătoria Timişoara a reţinut că terenul din convenţie urma să facă parte din fondul de comerţ al reclamantei, în vederea realizării obiectului principal de activitate al acesteia de cumpărare şi vânzare de bunuri imobiliare, astfel încât litigiul este unul comercial patrimonial în înţelesul art. 3 pct. 1, art. 4 şi art. 56 C. com., raportat la Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
A mai apreciat instanţa că aceeaşi soluţie s-ar aplica şi în cazul în care litigiul ar fi calificat drept unul civil, deoarece valoarea de 208.800 euro a obiectului convenţiei părţilor depăşeşte şi valoarea de 500.000 lei prevăzută la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Primind cauza spre judecare, Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 56/ PI din 30 ianuarie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş şi, în consecinţă: a declinat competenţa soluţionării cererii formulate de reclamanta SC E.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta I.D.V., în favoarea Judecătoriei Timişoara; a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat cauza Curţii de Apel Timişoara, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 11 din 23 martie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, în baza art. 22 C. proc. civ., raportat la art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, prin însuşi petitul doi al acţiunii reclamanta a evaluat obiectul litigiului ca fiind de 12.500 euro, contravaloarea avansului achitat la momentul încheierii convenţiei a cărei rezoluţiune se solicită.
De altfel, chiar dacă acţiunea formulată de reclamantă nu avea un petit secundar evaluabil în bani, în raport de obiectul principal al acţiunii, cauza ar fi fost tot de competenţa judecătoriei, deoarece conform deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITE(M. Of. nr. 830/10.12.2008): „Dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare".
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta SC E.R. SRL Chisoda, solicitând admiterea recursului formulat şi, pe cale de consecinţă: desfiinţarea sentinţei atacate, stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara şi stabilirea naturii litigiului ca fiind una comercială, şi nu o natură civilă; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În recursul său, care poate fi încadrat, în drept, în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele motive:
1. Sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât, în speţă, competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Timişoara, însă, natura litigiului este una comercială, şi nu una civilă, aşa cum în mod greşit, s-a stabilit prin sentinţa atacată.
În concluzie, petitul principal privind constatarea rezoluţiunii promisiunii de vânzare - cumpărare nu intră în categoria obiectelor cererilor în materie comercială neevaluabile în bani, fiind considerat a fi evaluabil în bani.
2. Pe de altă parte, valoarea petitului secundar, valoare la care s-a raportat, de altfel, şi instanţa în vederea stabilirii taxei de timbru, nu depăşeşte valoarea de 100.000 lei pe care o prevede art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., pentru a deduce soluţionarea prezentei cauze în favoarea Tribunalului Timiş.
Din aceste considerente învederate, pe care instanţa le-a avut în vedere, anume aceea că obiectul cauzei deduse judecăţii are o valoare de până la 500.000 lei, practic se stabileşte şi natura litigiului, şi anume, ca fiind una civilă.
Însă, natura litigiului este evident una comercială, întrucât prin însuşi obiectul de activitate al societăţii reclamante - recurente, SC E.R. SRL, se stabileşte că obiectul principal de activitate al acesteia este cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii.
3. Mai mult decât atât, odată cu promovarea prezentei cauza în faţa Judecătoriei Timişoara, a mai fost promovat şi litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 7177/325/2008.
Cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 7177/325/2008 a parcurs aceleaşi stadii procesuale ca şi prezenta cauză, în sensul că a fost declinată de la Judecătoria Timişoara, iar Tribunalul Timiş a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 8/ COM din 12 martie 2009, s-a pronunţat în sensul că a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Timiş, secţia comercială.
Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept, indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Primul motiv de recurs nu este fondat, instanţa soluţionând în mod corect conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Timiş, prin stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Având în vedere calitatea de comerciant a reclamantei SC E.R. SRL Chisoda, precum şi împrejurarea că imobilul ce formează obiectul promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare urma a fi afectat activităţilor comerciale desfăşurate de aceasta, obiectul său principal de activitate reprezentându-l cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare, litigiul dedus judecăţii are natură comercială, conform art. 3, raportat la art. 7, cu aplicarea art. 890 C. com. şi, din acest punct de vedere, este supus reglementărilor speciale în materie, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa teritorială.
Mai mult, rezoluţiunea actului care face obiectul litigiului, derivă dintr-o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare a unui teren afectat activităţii comerciale a reclamantei, urmând a face parte din fondul de comerţ al acesteia, promisiune care este, deci, şi ea, un contract comercial; aşadar, litigiul dedus judecăţii este un litigiu comercial, aflându-ne în prezenţa unei fapte de comerţ.
2. Nu este fondat nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat, în sensul că nu ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 1 pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Astfel, obiectul cauzei deduse judecăţii îl formează o acţiune în constatarea intervenirii de drept a rezoluţiunii privind promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare încheiată între părţi la data de 26 aprilie 2007, în cuantum de 12.500 euro, în echivalent în lei la data plăţii, iar temeiul de drept invocat este cel prevăzut de art. 969, 1020 şi 1320 C. civ.
Aşadar, în mod corect, Curtea de Apel Timişoara a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cu care: „Judecătoriile judecă, în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date de lege în competenţa altor instanţe", cu referire la prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., conform cărora: „Tribunalul judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei.", prin raportare la limita valorii legale de 100.000 lei.
3. Cea de-a treia critică formulată în motivarea recursului, în sensul că a mai fost promovat şi litigiul ce a format obiectul dosarului nr. 7177/325/2008, litigiu cu privire la care Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 8/ COM din 12 martie 2009 s-a pronunţat în sensul că a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Timiş, secţia comercială, nu poate fi primită, întrucât instanţa nu este ţinută de soluţiile pronunţate în alte cauze, ea fiind ţinută a soluţiona recursul cu care a fost învestită prin raportare strict la împrejurările de fapt şi de drept ale litigiului aflat în faţa sa.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.R. SRL Chisoda împotriva sentinţei civile nr. 11 din 23 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2200/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2213/2009. Comercial → |
|---|
