ICCJ. Decizia nr. 2227/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2227/2009
Dosar nr. 9086/30/2007
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 158/ PI din 11 martie 2008, a admis în parte cererea reclamanţilor M. Timişoara reprezentat de P.M., P.M. Timişoara şi C.L.M. Timişoara în contradictoriu cu pârâta SC B.B. SRL Timişoara, în sensul că a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în municipiul Timişoara, judeţul Timiş, constând în spaţiu cu altă destinaţie decât locuinţă, în suprafaţă de 147,35 m.p.
A mai fost dispusă rezilierea contractului de închiriere nr. 311 din 17 decembrie 1998 încheiat între părţi şi obligarea pârâtei către reclamanţi la suma totală de 25.373 lei, din care 24.568 lei reprezentând diferenţă chirie restantă iar 305 lei reprezentând penalităţi de întârziere.
În final a fost respinsă în rest acţiunea, respectiv pretenţiile de 79.353 lei majorări de întârziere şi obligată pârâta la plata sumei de 16,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în principal, că potrivit art. 1439 alin. (2) C. civ., în caz când una din părţi nu îndeplineşte îndatoririle sale, cealaltă parte poate cere desfiinţarea contractului de locaţiune.
Pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 28 februarie 2003 pârâta nu a achitat chiria majorată conform H.C.L.M.T. nr. 42/2000 şi ca atare s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 311 din 17 decembrie 1998 încheiat între părţi.
Evacuarea pârâtei a fost determinată ca urmare a rezilierii contractului de închiriere, deoarece pârâta nu mai are un titlu care să îi justifice prezenţa în imobilul litigios.
Au fost înlăturate susţinerile reclamanţilor conform cărora pentru întârzierea la plata chiriei sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 92/2003. Aceştia nu sunt îndreptăţiţi la majorări de întârziere şi la penalităţi de întârziere bazate pe dispoziţiile codului de procedură fiscală.
Reclamanţii sunt îndreptăţiţi numai la penalităţi de întârziere contractuale, în sumă totală de 25.373 lei, din care suma de 24.568 reprezintă chirie restantă şi suma de 805 lei reprezintă penalităţi de întârziere.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia nr. 166/ COM din 25 septembrie 2008, a respins apelul declarat de reclamanţii C.L.M. Timişoara şi M. Timişoara prin P. împotriva sentinţei nr. 158 din 11 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, fiind preluate în totalitate argumentele instanţei de fond.
Împotriva deciziei nr. 166/ COM din 25 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, au promovat recurs M. Timişoara prin P., P.M. Timişoara şi C.L.M. Timişoara, care au criticat această hotărâre pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă admiterea în întregime a acţiunii formulate de reclamanţi.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că instanţele au făcut o confuzie între penalităţile de întârziere şi majorările de întârziere, iar în vederea respectării principiilor egalităţii şi echităţii, hotărârile C.L.M.T. sunt obligatorii pentru toate părţile ce intră sub incidenţa lor.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul reclamanţilor, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că între părţi a fost încheiat contractul de închiriere nr. 311 din 17 decembrie 1998 prin care prin voinţa liber exprimată au fost expuse cu maximă claritate toate clauzele contractuale vizând obiectul, termenul, preţul, plata chiriei, obligaţiile asumate reciproc, răspunderea contractuală şi posibilităţi de soluţionare a unor eventuale litigii.
Relevantă este reglementarea cuprinsă în cap. V intitulat „Plata chiriei", art. 6 care stabileşte că nerespectarea termenului de plată, respectiv ultima zi a lunii pentru care se face plata, se penalizează cu 5 % pe zi întârziere din suma datorată, pentru maxim 30 de zile calendaristice. După această perioadă de 30 de zile calendaristice contractul de închiriere se reziliază de drept, iar în termen de 7 zile chiriaşul se obligă să pună la dispoziţia locatorului spaţiul ocupat.
Printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, au stabilit o corectă şi completă situaţie de fapt şi de drept, astfel că este nejustificată critica reclamanţilor privind neacordarea majorărilor de întârziere pentru chirii neplătite corespunzător intervalului de timp 1 ianuarie 2001 – 28 februarie 2003.
Aşa cum reiese din conţinutul art. 6 din contractul de închiriere nu este stipulată o asemenea sancţiune. Mai mult în C. proCod Fiscal, sunt făcute precizări la penalităţile de întârziere şi nu la majorări.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge, ca nefondat, recursul reclamanţilor împotriva deciziei nr. 166/ COM din 25 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, nefiind îndeplinită nicio cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenţii M.T., P.M. Timişoara şi C.L.M. Timişoara împotriva deciziei nr. 166/ COM din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2213/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2301/2009. Comercial → |
|---|
