ICCJ. Decizia nr. 2262/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2262/2009
Dosar nr. 7526/1/2008
Şedinţa publică din 2 octombrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C.T.F.R. SRL Craiova prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Dolj a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta SC A. SRL Rm.Vâlcea şi M.A. la plata sumei de 8 miliarde lei reprezentând contravaloare creanţă, daune interese conform art. 1082 şi art. 1084 C. civ., dobânda legală calculată conform art. 43 C. com. şi OG nr. 9/2000.
Ulterior, la data de 24 februarie 2005, reclamanta a formulat precizări la cererea de chemare în judecată solicitând daune interese constând în penalităţi de întârziere facturate de terţi, în valoare de 4.179.011.680 lei şi dobânzi în sumă de 952.000.000 lei.
Tribunalul Dolj prin sentinţa nr. 248 din 6 mai 2005 a respins acţiunea reclamantei reţinând, în esenţă, că prin contractul de cesiune de creanţă nr. 254 din 2 aprilie 2004, s-au perfectat două succesiuni succesive ale aceleiaşi creanţe prin care reclamanta denumită „cesionar a cesionat creanţa de 8 miliarde faţă de SC O. SA către SC S. SRL (cesionar cedat), care la rândul său a cesionat creanţa primită către pârâtă. Astfel pârâta s-a obligat către SC S. SRL îndeplinindu-şi această obligaţie de plată, conform ordinelor de plată şi proceselor verbale de compensare, iar nu către reclamantă. Notificarea cesiunii către debitorul cedat nu este de natură să schimbe conţinutul clauzelor contractuale.
Curtea de apel Craiova prin Decizia nr. 340 din 6 decembrie 2005 a admis apelul cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se că instanţa de fond a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în sensul că nu a examinat pricina în raport de conţinutul clauzelor contractuale al contractului de cesiune.
Recursul declarat de pârâţii SC A. SRL Rm.Vâlcea şi M.A. soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2355 din 26 iunie 2006 a fost admis cu consecinţa casării deciziei Curţii de Apel Craiova şi trimiterea dosarului în vederea rejudecării apelului la aceeaşi instanţă, reţinându-se că instanţa de apel putea încuviinţa refacerea şi completarea probelor administrate la prima instanţă şi administrarea de noi probe în condiţiile art. 292 C. proc. civ., dacă considera că erau necesare soluţionării cauzei.
Rejudecând apelul Curtea de apel Craiova prin Decizia nr. 170 din 3 iulie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinând în considerentele deciziei în esenţă că obligaţia pârâtei SC A. SRL Rm. Vâlcea a reieşit din manifestările ulterioare de voinţă ale părţilor, astfel s-a constatat că suma de 8 miliarde, reprezentând contravaloarea creanţei preluate, a fost achitată integral de pârâtă cedentului său SC S. SRL. Notificarea făcută către debitorul cedat SC O. SA ca manifestare unilaterală de voinţă, nu este de natură să modifice clauzele convenite contractual. De altfel, din conţinutul acestei notificări nu reiese intenţia cedentului SC C.T.F.R. SRL Craiova de a modifica drepturile şi obligaţiile stabilite prin contractul de cesiune ci o materializare a voinţei exprimate în scris, conforme căreia ultimul cesionar, ca efect al celor două transmiteri succesive, a devenit SC A. SRL Rm.Vâlcea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1455 din 11 aprilie 2008 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.T.F.R. SRL Craiova reţinând, în esenţă, că prin contractul de cesiune invocat s-au născut două raporturi juridice succesive: între reclamantă şi SC S. SRL căreia reclamanta i-a cesionat creanţa sa asupra SC O. SA şi între pârâta şi SC S. SRL care le-a cesionat la rândul său creanţa primită, ceea ce înseamnă că pârâta nu are raporturi juridice cu reclamanta, ci numai cu SC S. SRL, împrejurare recunoscută chiar de reclamantă prin notificarea emisă la 14 iunie 2004 şi invitaţia la conciliere din 28 iunie 2004.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatoarea SC C.T.F.R. SRL Craiova întemeiată pe dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. solicitând admiterea contestaţiei şi reluarea judecării pe fond a recursului.
În argumentarea motivelor contestaţiei în anulare, contestatoarea a susţinut, în esenţă, nelegala compunere a completului care a soluţionat cererea de abţinere deoarece din complet făcea parte şi un judecător declarat incompatibil prin încheierea din 18 ianuarie 2008 şi faptul că doi dintre judecătorii care făceau parte din completul care a judecat recursul erau incompatibili deoarece s-au pronunţat în primul ciclu procesual şi ,,au dat dispoziţii la instanţa de apel".
Examinând contestaţia prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Curtea constată că aceasta este nefondată pentru următoarele motive:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă num ai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmăreşte anularea unei hotărâri definitive dacă la pronunţarea ei nu s-au observat neregularităţile actelor de procedură ori dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.).
Astfel pentru contestaţia în anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. prevede două motive, unul, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi al doilea, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă. Admisibilitatea acestei contestaţii în anulare de drept comun, consacrată în textul art. 317 pct. 2 C. proc. civ. este condiţionată de cerinţa ca aceste motive să fi fost invocate prin cererea de recurs, însă instanţa de recurs le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond.
Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greşită a unui recurs tardiv, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
În speţă, deşi contestatoarea a invocat, în motivarea contestaţiei prevederile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. aceste texte legale nu sunt incidente cauzei. În dezvoltarea motivelor pe care se întemeiază contestaţia în anulare, contestatoarea relevă nelegala constituire a completului de judecată în soluţionarea unei cereri de abţinere.
Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (1) C. proc. civ. încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nicio cale de atac. Conform dispoziţiilor art. 30 C. proc. civ. recuzarea judecătorului se hotărăşte de instanţa respectivă, în alcătuirea căreia nu poate să intre cel recuzat.
Ca atare, critica este nefondată şi va fi respinsă ca atare.
Nici critica privitoare la incompatibilitatea celor doi judecători nu este fondată având în vedere că prin Decizia nr. II/2007 din 15 ianuarie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii privind aplicarea dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ. şi a stabilit : ,,judecătorul care soluţionează fondul cauzei nu devine incompatibil să soluţioneze cererea de revizuire sau contestaţia în anulare".
În această situaţie se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. contestaţia în anulare formulată de reclamantă urmând a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC C.T.F.R. SRL CRAIOVA împotriva deciziei nr. 1455 din 11 aprilie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2260/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2263/2009. Comercial → |
|---|
