ICCJ. Decizia nr. 2263/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2263/2009
Dosar nr. 2037/1371/200.
Şedinţa publică din 2 octombrie 2009
Asupra conflictului negativ de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Reclamanta N.L., administrator statutar al debitoarei falite SC Z. SRL Oradea prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureş – judecător sindic – a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului cuprins în C.F. nr. 782 al comunei Călacea, jud. Bihor.
La aceeaşi dată, reclamanta N.L. în cadrul procedurii judiciare, a înregistrat o precizare prin care a solicitat anularea contractului de cesiune nr. 57.720.225 din 16 decembrie 1999 încheiat între B.A. SA Bucureşti în calitate de cedent şi A.V.A.B. Bucureşti în calitate de cesionar întrucât la data întocmirii acestuia, debitoarea falită SC Z. SRL Oradea nu avea nicio obligaţie de plată către B.A. SA întrucât la data de 11 februarie 1997, obligarea debitoarei faţă de bancă s-a stins, aşa cum rezultă din adresa nr. 2279 emisă de către B.A. SA către Judecătoria Beiuş, în care se arată că s-a încasat suma de 224.833.684 lei reprezentând contravaloarea imobilului înscris în C.F. nr. 784 Călacea.
Pe de altă parte, aceeaşi reclamantă a formulat şi contestaţia tabelului definitiv al creanţelor falitei SC Z. SRL Oradea solicitând închiderea procedurii şi repunerea debitoarei în situaţia anterioară deschiderii procedurii falimentului.
Tribunalul Comercial Mureş prin sentinţa nr. 3163 din 13 decembrie 2006 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de B.L. România SA, a respins ca tardivă contestaţia formulată de reclamanta N.L., a anulat contractul de cesiune nr. 57.720.225 din 16 decembrie 1999 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheiere notarială nr. 3171 din 18 octombrie 2002 şi a obligat pârâta SC A. SRL la plata sumei de 7.306.740.000 ROL plus TVA actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective a sumei. S-a respins anularea procesului verbal de licitaţie imobiliară încheiat la data de 11 februarie 1997 în dosarul execuţional nr. 226/1997 s-a respins şi anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea notarială nr. 3655 din 18 decembrie 2002 ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei N.L.
În considerentele hotărârii s-au reţinut următoarele:
Creditoarea B.L. România SA a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţie respinsă întrucât judecătorul sindic a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile puterii lucrului judecat şi a invocat de asemenea excepţia tardivităţii contestaţiei, excepţia de asemenea respinsă, întrucât în cauză s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, care instituie şi excepţia potrivit căreia contestaţia poate fi formulată oricând, până la închiderea procedurii, în situaţia în care aceasta este întemeiată pe existenţa unui dol, după cum este cazul în speţă dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte celelalte petite formulate de reclamantă judecătorul sindic a apreciat aspra acestora, după cum urmează:
Contestaţia formulată împotriva tabelului definitiv a fost respinsă, întrucât deşi reclamanta a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, existenţa dolului la care a făcut referire nu a fost dovedită.
Referitor la anularea contractului de cesiune nr. 57.720.225 din 16 decembrie 1999, dintre B.A.S.A. şi A.V.A.S., s-a apreciat că în cadrul procedurii execuţionale creanţa ipotecară asupra bunurilor de mai sus, până la concurenţa sumei de 200.000.000 lei în favoarea B.A.S.A. a fost lichidată prin îndestularea creditoarei B.A.S.A. din preţul de adjudecare, motiv pentru care s-a radiat şi ipoteca, ceea ce atrage concluzia că B.A.S.A. a cerut înregistrarea unei creanţe inexistente şi pe cale de consecinţă se impune constatarea nulităţii cesiunii.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei vizând anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheiere notarială nr. 3171 din 18 octombrie 2002, judecătorul sindic a apreciat că această cerere este admisibilă, întrucât lichidatorul nu a respectat dispoziţiile ce-i reveneau prin încheierile judecătorului sindic, respectiv lipsa autorizări judecătorului sindic în vederea vânzării – ad validitatem – şi lipsa consimţământului valabil exprimat al falitei, respectiv acesta a fost dat de o persoană ce nu mai putea angaja societatea (nu mai era administrator judiciar la data vânzării). Pe cale de consecinţă, întrucât se impune şi restituirea prestaţiilor părţilor din contractul anulat, judecătorul sindic a stabilit că, în imposibilitatea restituirii bunului, ce a fost de altfel înstrăinat către un cumpărător de bună credinţă, se impune instituirea a ceea ce reprezintă îmbogăţire fără just temei pentru adjudecatar, respectiv 7.306.740.000 ROL.
Nu s-a constatat însă că există elemente de natură a conduce la concluzia că procedura de adjudecare a fost viciată, motiv pentru care petitul referitor la anularea licitaţiei va fi respins.
În ceea ce priveşte anularea contractului dintre adjudecatar şi terţ, autentificat prin încheierea nr. 3655 din 18 decembrie 2002 al B.N.P. G.C., respectiv SC A.L.A. SRL şi SC V.V. SA, s-a apreciat că reclamanta nu are calitate procesuală activă, legitimitatea procesuală activă fiind conferită prin art. 85 din Legea nr. 85/2006 doar administratorul judiciar, motiv pentru care această cerere a fost respinsă.
Prin Decizia nr. 648/R din 4 iunie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile formulate de A.V.A.S. Bucureşti şi N.L., a casat hotărârea atacată şi în consecinţă a trimis spre rejudecare primei instanţe contestaţia formulată de reclamanta N.L. împotriva tabelului definitiv de creanţă al debitoarei SC Z. SRL.
A disjuns acţiunea având ca obiect anularea contractului de cesiune de creanţă formulată de reclamanta N.L. şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor şi a menţinut celelalte dispoziţii din hotărârea atacată.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel a reţinut că în ceea ce priveşte modul de soluţionare a contestaţiei împotriva tabelului definitiv, nu s-a putut exercita controlul judiciar întrucât motivele care au stat la baza hotărârii sentinţei sunt contradictorii cu soluţia împărtăşită prin sentinţa atacată.
Cât priveşte soluţia primei instanţei referitoare la petitul privind anularea contractului de cesiune de creanţă instanţa de control judiciar a reţinut că acest contract a fost unul încheiat în afara procedurii şi că judecătorul sindic a depăşit limitele competenţei proprii pronunţându-se cu privire la un petit a cărui competenţă de soluţionare revine altei instanţe.
Primind dosarul în urma declinării competenţei materiale Tribunalul Bihor prin sentinţa comercială nr. 47/COM/2008 din 30 ianuarie 2008 a admis acţiunea reclamantei N.L. şi a dispus anularea contractului de cesiune de creanţă nr. 57 – 720225 din 16 decembrie 1999 încheiat între B.A. SA şi fosta A.V.A.B.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că anterior cesiunii de creanţă, prin executarea garanţiei reale imobiliare, prin executarea silită finalizată prin procesul-verbal de licitaţie şi încasarea contravalorii acesteia, B.A. nu avea cum, să transmită un drept de creanţă ce nu-l avea, în condiţiile în care creanţa faţă de debitoarea cedată s-a stins în urmă cu doi ani.
Prin Decizia nr. 75/2008-A/C din 17 iunie 2008 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de R.B. SA şi cererea de aderare la apel formulată de A.V.A.S. Bucureşti a anulat sentinţa nr. 47 din 30 ianuarie 2008 a Tribunalului Bihor şi a trimis cauza la Curtea de Apel Bucureşti, pentru o nouă judecare.
În argumentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că în cauză fiind vorba de constatarea nulităţii unor contracte de cesiune dintre B.A. SA Bucureşti şi A.V.A.S. Bucureşti, potrivit art. 45 şi art. 2 lit. e) din OUG nr. 51/1998, competenţa materială de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Curţii de Apel Bucureşti, debitoarele având ambele sediul în Bucureşti.
Primind dosarul Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa comercială nr. 105 din 9 septembrie 2008, s-a declarat necompetentă să judece litigiul şi ca urmare şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Mureş la judecătorul sindic, reţinând, în esenţă, că nu se poate desprinde contestaţia debitoarei falite la tabelul creditorilor de contextul procedurii falimentului şi nu se poate aprecia distinct asupra unei creanţe de natură a modifica respectivul tabel cu excluderea competenţei de judecare a contestaţiei ce îi revine judecătorului sindic, contestaţia subscriindu-se cerinţelor art. 80 şi art. 88 şi art. 89 din Legea nr. 64/1995.
Tribunalul comercial Mureş – Judecătorul sindic investit prin Decizia nr. 105 din 9 septembrie 2008 şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa comercială nr. 1092 din 22 aprilie 2009, apreciind că acţiunea nu face parte din categoria acţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 64/1995 şi nu vizează un act sau o procedură care ar atrage incidenţa dispoziţiilor art.6 ale aceluiaşi act normativ respectiv competenţa judecătorului sindic şi constatând ivit conflictul de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea sa.
Înalta Curte, constatând că în cauză există potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ. un conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul comercial Mureş – judecător sindic, care se declară deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, competentă să soluţioneze litigiul având ca obiect anularea contractului de cesiune de creanţă formulată de reclamanta N.L.
Reclamanta a solicitat, prin acţiune, anularea unui contract de cesiune în temeiul căruia fosta A.V.A.B. ar fi dobândit dreptul de creanţă faţă de SC Z. SRL şi dispoziţiile legale aplicabile în soluţionarea acţiunii sunt prevederile art. 45 din OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, conform cărora „Cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B. inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definită la art.38, sunt de competenţa Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul său, după caz, domiciliul pârâtului şi se judecă de urgenţă şi cu precădere"…
Având în vedere dispoziţiile legale sus menţionate raportate la prevederile art. 2 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 rezultă, fără echivoc, că intenţia legiuitorului a fost să dea spre soluţionare cererile privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele statului preluate de A.V.A.S. în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea cu personalitate juridică.
Aşa fiind, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2262/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2268/2009. Comercial → |
|---|
