ICCJ. Decizia nr. 229/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 229/2009
Dosar nr. 1136/42/2007
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că:
Tribunalul Arbitral, prin sentinţa nr. 1 din 6 ianuarie 2004, a admis acţiunea formulată de SC S. SA şi a dispus obligarea SN P. SA la plata sumei de 160.112.648.363 lei, reprezentând contravaloare prestaţii.
Împotriva hotărârii arbitrale au formulat acţiune în anulare atât SC S. SA cât şi SN P. SA..
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia 89 din 23 februarie 2004 a anulat hotărârea arbitrală şi a admis, în parte, ambele acţiuni, dispunând, pe fond, reducerea sumei la care a fost obligată SN P. SA şi compensarea datoriilor reciproce.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Hotărârea nr. 5766 din 16 decembrie 2004, a respins recursul declarat de SC. S. SA şi a menţinut hotărârea Curţii de Apel Ploieşti.
SC. S. SA a solicitat revizuirea Deciziei nr. 89 din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Cererea de revizuire a fost admisă, iar Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 762 din 13 februarie 2006, în complet format din 3 judecători, a respins acţiunile în anulare, menţinând sentinţa arbitrală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3731 din 22 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 5359/1/2006, a admis recursul SN P. SA, a modificat Decizia atacată, în sensul că a respins cererea de revizuire formulată de SC S. SA, şi a dispus întoarcerea executării.
S.C. S. SA a formulat, la 4 mai 2007, o nouă cerere de revizuire a Deciziei nr. 89 din 23 februarie 2004.
De această dată, Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa nr. 159 din 23 octombrie 2007, în complet format dintr-un singur judecător, a respins cererea de revizuire.
Această din urmă soluţie a fost recurată de către SC S. SA Brazi, făcând obiectul prezentei cauze de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurenta a invocat iniţial prevederile art. 304 pct. 8 şi pct. 9, iar la ultimul termen de judecată a invocat şi motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 1 C. pr. civ.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din cuprinsul memoriului de recurs depus iniţial la dosar, Înalta Curte constată că singura critică adusă de SC S. SA sentinţei recurate o constituie pretinsa greşită interpretare a actului juridic dedus judecaţii, emisă de O.N.R.C. Bucureşti la data de 17 aprilie 2007 - care ar face dovada ca, semnatarul Notei de negociere nr. 196 din 5 ianuarie 2000, numitul P.N. avea,,puteri depline" în cadrul sucursalei Petrobrazi, astfel încât putea angaja valabil sucursala din punct de vedere juridic.
Cu privire la acest pretins înscris nou, în mod judicios, instanţa de revizuire a reţinut că nu au fost îndeplinite cerinţele art. 322 alin. (5) Cod proc. civ., astfel încât nu a existat nici un motiv care să impună admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată de SC S. SA.
Astfel, corect a reţinut instanţa de revizuire că înscrisul prezentat de recurenta revizuientă S. nu este un înscris nou, nu a existat la data pronunţării hotărârii, nu a fost reţinut de partea potrivnică şi nici nu a existat o imposibilitate de prezentare a acestuia, precum şi că nu are caracter determinant.
Cu privire la faptul că înscrisul prezentat de recurenta revizuientă S. nu este un înscris nou, Înalta Curte va reţine că, pentru ca înscrisul invocat, emisă de O.N.R.C. Bucureşti la data de 17 aprilie2007, să fi fost nou, trebuia ca el nu fi fost avut în vedere la soluţionarea procesului în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut.
Cu alte cuvinte, în cazul în care atestarea din înscrisul invocat de revizuientă a fost cunoscută de către instanţă cu ocazia soluţionării litigiului şi a făcut obiect de cercetare, acesta nu poate fi considerat înscris nou. A admite contrariul ar însemna să se permită părţilor ca, oricând după finalizarea unui proces, prevalându-se de înscrisuri cu o dată ulterioară, să repună în discuţie ceea ce s-a mai soluţionat deja de către instanţe, încălcându-se astfel stabilitatea şi securitatea actului de justiţie.
În speţă, prin adresa din 17 aprilie 2007 emisă de O.N.R.C. Bucureşti, invocată ca "înscris nou", recurenta încearcă să demonstreze ca P.N., director general al Sucursalei Petrobrazi la data semnării Notei de negociere din 5 ianuarie 2000, avea şi calitatea de administrator cu puteri depline al Sucursalei Petrobrazi, calitate în care reprezenta sucursala în raporturile cu terţii şi putea semna orice fel de act juridic în numele acesteia. Mai departe, se susţine de către S. că dacă instanţa ar fi cunoscut aspectele menţionate mai sus, atunci, nu ar mai fi concluzionat în sensul că Nota de negociere din 5 ianuarie 2000 este lovită de nulitate, întrucât nu a fost semnată de reprezentantul legal al Sucursalei Petrobrazi.
Ori, toate aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţa care a pronunţat Decizia a cărei revizuire se cere, susţinerile S. cu privire la puterile nelimitate ale lui P.N. fiind considerate nerelevante şi înlăturate în mod judicios de către instanţă. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate şi din cuprinsul deciziei nr. 5766/2004 (pag. 10) pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în Dosarul nr. 5052/2004, prin care a fost respins recursul declarat de S. împotriva Deciziei nr. 89 din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a putea fi socotită admisibilă o cerere de revizuire întemeiata pe prevederile pct. 5 al art. 322 C. proc. civ., este necesar ca înscrisul nou să fi existat la data pronunţării hotărârii, întrucât numai un astfel de înscris ar fi,,putut fi reţinut de partea potrivnică, cealaltă parte fiind în imposibilitatea de a-l prezenta. Faţă de formularea neechivoca a pct. 5 al art. 322 C. proc. civ. rezultă că nu pot fi invocate drept temei al revizuirii înscrisuri constituite ulterior pronunţării hotărârii.
Ori, înscrisul prezentat a fost emis la data de 17 aprilie2007, ulterior finalizării pronunţării Deciziei nr. 89 din 23 februarie 2004, astfel încât nu avea cum să fie avut în vedere la momentul pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Insă, contrar susţinerilor recurentei, "informaţiile" pe care le conţine adresa din 17 aprilie 2007 emisă de O.N.R.C. Bucureşti nu pot fi considerate "înscris", în sensul art. 322 C. proc. civ., astfel încât, în mod corect, prima instanţă a apreciat ca "instrumentum-ul" prezentat acum de SC S. SA este un înscris ulterior, ce nu poate servi drept temei revizuirii.
Revizuienta recurentă S. susţine că nu a putut prezenta înscrisul nou datorită unei împrejurări mai presus de voinţa sa, respectiv "refuzul reprezentanţilor O.N.R.C. Bucureşti de a furniza informaţii cu privire la puterile administratorului SN P. SA.
Recurenta nu a făcut însă dovada că s-ar fi adresat O.N.R.C. cu o solicitare de informaţii şi ca aceasta instituţie a refuzat să îi furnizeze informaţiile solicitate. Pe de altă parte, urmează a se observa că, prin împrejurare mai presus de voinţa unei părţi nu trebuie să se înţeleagă orice impediment în procurarea înscrisului respectiv, ci numai acele situaţii ce întrunesc caracterele forţei maiore.
În aceste condiţii, având în vedere că informaţiile ce pot fi solicitate de la O.N.R.C. sunt informaţii publice, ce se comunica la cerere, Înalta Curte va reţine că acestea puteau fi procurate prin simplele demersuri ale recurentei, pe care aceasta nu a dovedit ca le-a făcut.
Înalta Curte urmează a mai reţine şi faptul înscrisul pretins nou din care ar rezulta ca P.N. era administrator cu puteri depline, nu putea conduce la concluzia că, prin semnarea Notei de negociere 196 din 5 ianuarie 2000 acesta nu a făcut altceva decât să îşi exercite atribuţiile normale ce îi fuseseră conferite în cadrul societăţii, înscrisul nefiind unul determinant.
Cât priveşte motivul de recurs de ordine publică, Înalta Curte constată că este nefondat deoarece la data soluţionării celei de-a doua revizuiri, erau în vigoare noile prevederi ale art. 365 alin. (1) coroborat cu art. 342 alin. (1) teza finală şi art. 323 alin. (1) C. pr. civ. şi potrivit cu care competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare revine instanţei imediat superioare celei care ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanţă. Şi cum completul de judecată de primă instanţă este format dintr-un singur judecător, rezultă că astfel se judecă şi acţiunile în anulare: în complet compus dintr-un judecător.
În consecinţă aceeaşi este compunerea şi pentru soluţionarea revizuirii împotriva unei hotărâri prin care s-a judecat o acţiune în anulare unei sentinţe arbitrale. Normele de competenţă, ca şi cele de organizare judiciară, fiind de imediată aplicare, rezultă că instanţa care a soluţionat revizuirea a fost corect alcătuită.
Referirile recurentei la modul în care a fost soluţionată cealaltă cerere de revizuire, ca şi consideraţiile pe marginea soluţiei pronunţate de Înalta Curte în recursul la acea revizuire, nu au nici o relevanţă în cauză. După cum nu au nici o relevanţă nici celelalte decizii de speţă invocate de către recurentă. Acesta deoarece, pe de o parte, obiectul prezentului recurs este cea de-a doua soluţie pronunţată de instanţa de revizuire, iar pe de altă parte, în sistemul judiciar românesc, practica judiciară nu este izvor de drept.
Pentru considerentele reţinute, conform art. 312 C. pr. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA Brazi împotriva deciziei civile nr. 159 din 23 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA Brazi împotriva Deciziei civile nr. 159 din 23 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 215/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 246/2009. Comercial → |
|---|
