ICCJ. Decizia nr. 21/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 21/2009
Dosar nr. 43407/3/2006
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2009
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12383 din 30 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 43407/3/2006 s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SC M.B.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.A. - U.M. Bucureşti, aşa cum a fost precizată şi în consecinţă:
- a obligat pârâtul la plata sumei de 473.960,38 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 21 decembrie 2006, data achitării debitului restant.
- a constatat că nu operează rezilierea contractului de furnizare de produse nr. 20 din 31 iunie 2006 prin manifestarea unilaterală de voinţă exprimată prin adresa din 9 octombrie 2006.
- a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâtă împotriva reclamantei.
- a obligat pârâta la plata sumei de 7.926,13 RON, taxă de timbru şi a sumei de 40.902,37 RON onorariu de avocat către reclamantă.
Instanţa de fond, a reţinut în raport de probatoriul administrat următoarele:
În baza contractului din 31 martie 2006 având ca obiect furnizarea cantităţii de 12.488,88 tone combustibil lichid reclamanta a livrat în august 2006 cantitatea de 1.116,76 tone din acest produs în valoare de 2.990.124,90 RON.
Cum plata s-a făcut cu întârziere, în baza art. 19.2 din contract, reclamanta este îndreptăţită la daune moratorii, care au fost calculate justificat la 473.960,58 RON.
Instanţa a înlăturat apărările pârâtului referitoare la întârzierea acesteia în efectuarea plăţii debitului apreciind că reclamanta a respectat condiţiile impuse pentru emiterea facturilor şi nu a încălcat prevederile codului fiscal în ceea ce priveşte accizele aferente cantităţilor de produs livrat.
A mai reţinut instanţa de fond că notificarea reclamantei prin adresa din 09 octombrie 2006 nu poate fi reţinută ca producând rezilierea contractului în mod unilateral, deoarece părţile nu au înserat în contract rezilierea convenţională, unilaterală.
Cererea reconvenţională prin care se solicită constatarea rezilierii contractului, a fost respinsă, apreciindu-se că în raport de motivele invocate, respectiv pretinsa încălcare a art. 16.1 şi art. 2.2., obligaţiile contractuale care reveneau pârâtei reclamante şi nu reclamantei - pârâte.
În contra sentinţei a declarat apel pârâtul – reclamant.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială prin Decizia nr. 278 pronunţată la 11 iunie 2008 în Dosarul nr. 43407/3/2006, a respins apelul ca nefondat.
Critica pârâtului, cu privire la nesoluţionarea cererii de suspendare, întemeiată pe art. 244 pct. 2 C. proc. civ., a fost înlăturată de instanţa de apel aceasta reţinând, că instanţa de fond a soluţionat cererea de suspendare, respingând-o prin încheierea din data de 23 octombrie 2007.
Referitor la motivul de apel constând în nerespectarea de către intimată a articolului 16.1 alin. (2) din contract, Curtea l-a înlăturat, apreciind că este irelevant faţă de faptul că apelanta a acceptat la plată facturile şi a achitat sumele restante după introducerea cererii de judecată.
S-au mai respins cu aceeaşi motivare şi criticile privind nerespectarea de către reclamantă a cerinţelor fiscale pentru facturile emise, reţinându-se şi faptul că acestea cuprindeau toate elementele stabilite prin contract.
Instanţa de apel, a confirmat motivarea sentinţei în ceea ce priveşte respingerea cererii reconvenţionale, privind rezilierea contractului, înscrisurile depuse la dosar fiind relevante în a se reţine că reclamanta şi-a respectat obligaţiile asumate prin art. 2.2 din contract, privind livrările de produse în luna august.
Pârâtul – reclamant M.A. pentru U.M. Bucureşti, a declarat recurs împotriva deciziei menţionate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei.
În argumentarea motivului de recurs recurentul susţine, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de apel a reţinut greşit că cererea de suspendare a cauzei, formulată la fond a fost soluţionată.
- instanţa de apel a înlăturat nejustificat criticile vizând reţinerea greşită a îndeplinirii de către reclamanta – pârâtă a dispoziţiilor art. 16.1 din contract, în sensul că a completat corespunzător facturile cu specificarea codului C.P.S.A. cât şi aprecierea eronată privind neintervenirea rezilierii unilaterale a contractului.
- instanţa de apel a menţinut fără temei respingerea cererii reconvenţionale, privind rezilierea contractului.
Prin întâmpinare, reclamanta – pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica privind nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de suspendare a cauzei, cerere care s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ. şi soluţionarea greşită a motivului de apel ce privea această nelegalitate se subsumează art. 304 pct. 9 C. proc. civ. însă este nefondată.
Analizând lucrările cauzei se confirmă considerentele deciziei în sensul că, cererea de suspendare s-a soluţionat de instanţa de fond prin încheierea din 23 octombrie 2007, din care rezultă că această cerere a fost respinsă.
Celelalte critici, se circumscriu poziţiei procesuale pe care recurenta a avut-o şi în cele două cicluri procesuale, când a solicitat să se constate fie că a intervenit o reziliere unilaterală a contractului sau să se constate rezilierea contractului pe temeiul neexecutării obligaţiilor contractuale a reclamantei intimate şi ele tind la repunerea în discuţie a stării de fapt, în raport de care instanţele au analizat, modul cum părţile şi-au executat aceste obligaţii.
Or, pe cale devolutivă în apel, aşa cu rezultă din motivarea deciziei s-au analizat aceste critici şi s-a statuat în raport de probatoriul administrat cu privire la starea de fapt.
Repunerea în discuţie a acesteia, în recurs, prin aceste critici, nu poate fi realizată, faţă de caracterul recursului, aşa cum este reglementată prin art. 304 C. proc. civ., în raport de care, prin această cale de atac se pot promova doar critici de nelegalitate.
Aşa fiind, pentru cele ce preced, Înalta Curte în raport de prevederile art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.A. pentru U.M. Bucureşti împotriva deciziei nr. 278 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 207/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 211/2009. Comercial → |
|---|
