ICCJ. Decizia nr. 2320/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2320/2009
 Dosar nr. 16722/3/2008
Şedinţa publică de la 7 octombrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7637 din 18 iunie 2008 pronunţată în dosarul nr. 16722/3/2008 (după declinare spre competentă soluţionare conform sentinţei civile nr. 467 din 21 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti), Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea prin care reclamanta SC R.T. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SRL, pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a contractului nr. 1755 din 26 mai 2004 încheiat între părţile în litigiu, pentru obiect şi cauză ilicite, reclamanta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 430 Euro plătibili în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a adopta această hotărâre prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta nu a probat că, obiectul contractului, constând în asigurarea curselor beneficiarului cu autocarul indicat în convenţie având dotările funcţionale, este ilicit, adică contravine legilor şi bunelor moravuri.
Instanţa a constatat că aspectele învederate prin acţiune fac referire la modalitatea de executare a convenţiei, că reclamanta a cunoscut la momentul încheierii convenţiei că autocarul nu era înmatriculat în România, că pârâta a dovedit deţinerea legală a autovehiculului.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta SC R.T. SRL, criticile formulate vizând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii.
Apelanta a susţinut că în mod greşit a fost respinsă acţiunea, fiind încălcat principiul rolului activ şi dreptul la un proces echitabil, cauza fiind soluţionată la primul termen de judecată fără a se deţine datele necesare soluţionării el legale şi tot nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în moneda Euro.
Apelanta a mai arătat că în mod greşit instanţa de fond deşi a reţinut că este vorba de un autocar străin nu a luat în considerare că lipsa autorizaţiilor de transport are ca efect imposibilitatea realizării obiectului contractului, acesta fiind ilicit, încălcând legile române în vigoare la data executării lui; instanţa nu a ţinut cont de legea aplicabilă la acel moment, în 2004 când se aplicau normele interne în vigoare, nu normele de transport europene; pârâta a indus în eroare instanţa prezentând autorizaţii de transport pentru persoane tip linie; instanţa a luat în considerare înscrisurile depuse de pârâtă redactate în limba germană, fără a solicita traducerea acestora, stabilind astfel că pârâta avea autorizaţii de transport; greşit i-au fost acordate pârâtei cheltuieli de judecată de 430 Euro, nedovedite, instanţa de fond, în baza rolului activ trebuia să strângă probele necesare soluţionării corecte a cauzei ori să pună în vedere depunerea tuturor înscrisurilor necesare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 57 pronunţată la data de 3 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei obligând-o la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1900 lei şi 855 Euro în echivalent în lei la cursul de schimb B.N.R. din ziua plăţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că obiectul contractului nr. 1755 din 26 mai 2004 a cărei nulitate s-a cerut a se constata îl constituie prestarea serviciilor de transport de persoane pe rutele convenite, iar nu autocarul utilizat în acest scop şi reclamanta nu a probat cauza ilicită ca motiv al nulităţii absolute a contractului, cauza reprezentând scopul urmărit la încheierea actului juridic, în contractele sinalagmatice cauza obligaţiei înglobând în sine consimţământul fiecărei părţi, constând în reprezentarea contraprestaţiei celeilalte părţi. Nu a fost dovedită existenţa unei cauze false sau ilicite în sensul prevederilor art.968 cod civil indicat ca temei de drept prin acţiune.
Împotriva deciziei, reclamanta SC R.T. SRL Bucureşti, în termen legal a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi invocând următoarele motive.
Instanţa de apel greşit a apreciat că autocarul în cauză avea documentele legale de transport pe teritoriul României, concluzie eronată determinată de faptul că instanţa a reţinut că dacă are documente germane de călătorie, nu era o problemă să circule în România.
Recurenta a mai arătat că instanţa de apel a considerat că nu a probat existenţa obiectului ilicit, susţinere fără fundament în situaţia în care a depus normele legale din care rezultau documentele necesare efectuării transportului de persoane pe teritoriul României, documente pe care intimata nu le-a avut niciodată şi care ar fi trebuit să se afle la dosarul cauzei.
Instanţa de apel greşit a reţinut că obiectul contractului este prestarea serviciilor de transport de persoane şi nu autocarul utilizat în acest scop, mai precis transport de persoane cu autocar clasificat 3*, marca Neoplan, 70 locuri, nr. înmatriculare, pentru efectuarea unui număr de 7 curse cu o lungime de 5900 KM fiecare.
Recurenta a mai arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de probele administrate în cauză şi a conchis arătând că în conformitate cu dispoziţiile art. 968 C. civ. cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice şi închirierea unui autocar care nu poate circula legal pe teritoriul României reprezintă o cauză nelicită.
S-a mai arătat că instanţa de apel în mod nejustificat a obligat-o la cheltuieli de judecată şi la plata cheltuielilor de transport ale reprezentantului societăţii care a venit din Germania, cu toate că intimata a fost reprezentată de către avocat.
În drept recursul a fost motivat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru motivele invocate reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii.
Examinând în ansamblu criticile invocate în raport de actele şi lucrările dosarului şi având în vedere dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceste nu sunt fondate motiv pentru care recursul va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, nu este fondată critica cu privire la faptul că instanţa de apel greşit a reţinut că obiectul contractului este transport de persoane şi nu autocarul utilizat în acest scop, deoarece rezultă cu certitudine că acest contract şi anume nr. 1755 din 26 mai 2004 încheiat de părţi, a fost denumit contract de transport persoane iar la capitolul obiectul contractului se prevede asigurarea curselor beneficiarului conform anexei.
Din actele şi înscrisurile dosarului nu rezultă că autocarele puse la dispoziţie de către intimata-pârâtă nu au avut documentele legale de transport pe teritoriul României, aşa încât critica formulată de recurentă cu privire la acest aspect va fi respinsă ca nefondată.
Aşadar rezultă că hotărârea recurată este legală, întrucât instanţa de apel corect a reţinut că nu a fost probată cauza ilicită a contractului încheiat de părţi ca motiv al nulităţii absolute şi de asemeni corect a aplicat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
În consecinţă, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.T. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 57 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată intimatei-pârâte SC T.C. SRL Câmpina.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2316/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2324/2009. Comercial → |
|---|
