ICCJ. Decizia nr. 2360/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2360/2009
Dosar nr. 8029/83/2007
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 23 aprilie 2008 de către Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 8029/83/C/2006 - R privind soluţionarea recursurilor declarate de debitoarea SC Farmacia M. SRL Satu Mare şi creditoarea N.I.L.N. şi SC B.A. SRL Bucureşti instanţa constatând că faţă de cererea formulată de SC Farmacia M. SRL Satu Mare privind sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 în raport cu prevederile art. 21 alin. (1) şi alin. (2), art. 24, art. 124 alin. (2) din Constituţia României şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Cadrul Convenţiei pentru apărarea omului şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi în raport cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Constituţia României şi a prevederilor convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, judecarea recursurilor şi pronunţarea soluţiei în raport de motivele invocate de aceasta, nu depinde de eventuala neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei încheieri SC Farmacia M. SRL Satu Mare a formulat recurs invocând dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 4, 5, 9 şi a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a încheierii recurate, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională.
La data de 20 ianuarie 2009 recurenta prin procurator a depus la dosarul cauzei cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene pentru interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2, art. 25 din Directiva 95/46/CE din 24 octombrie 1995 (J Of al CE nr. L 281/31 din 23 noiembrie 1995, J.Of. al UE nr. 13 vol. 17) a Parlamentului European şi a Consiliului, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, precum şi a alin. (20) şi (57) din preambulul aceleiaşi directive, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1), (5), (8) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, raportate la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1692/2006 modificat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1320/2008 privind aprobarea formatului Buletinului procedurilor de insolvenţă şi a conţinutului cadru al citaţiilor, comunicărilor, hotărârilor judecătoreşti, convocărilor, notificărilor şi al altor acte care se publică în acesta şi al dovezii privind îndeplinirea procedurii de citare, comunicare, convocare şi notificare precum şi la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 521/2007 privind aprobarea tarifelor pentru eliberarea de copii de pe Buletinul procedurilor de insolvenţă, copii, certificate de pe actele de procedură publicate şi furnizarea de informaţii din Buletinul procedurilor de insolvenţă, cerând Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene să răspundă la următoarea întrebare.
Dispoziţiile directivei 95/46/CE şi îndeosebi art. 1, art. 25 şi alin. (20), (57) al Preambulului Directivei trebuie interpretat în sensul că permit autorităţilor din statele membre, şi în speţă autorităţilor române conform normelor interne mai sus amintite (Legea nr. 85/2006, O.M.J. 1692/2006 modificat prin O.M.J. 1320/2008, respectiv O.M.J. 521/2007) să facă publice prin internet, fără restricţii privind destinatarii informaţiilor, date personale ale persoanelor fizice, cetăţeni comunitari (anume adresa, numele, codul numeric personal), părţi în judecată în faţa instanţelor interne în procedura insolvenţei, şi chiar să comercializeze liber baze de date statistice cu aceste date personale, interesând părţi (atât debitori cât şi creditori) chemate în faţa instanţelor, anterior chiar pronunţării unor hotărâri definitive şi irevocabile privind aceste persoane fizice, sub clauză de confidenţialitate (a operaţiunii de comercializare) faţă de persoanele ale căror date personale le comercializează?.
A invocat în susţinerea cererii Dreptul Comunitar respectiv: Directiva 95/46/CE din 24 octombrie 1995 (J.Of. al CE nr. L281/31 din 23 noiembrie 1995, J.Of. al UE nr. 13 vol. XVII) a Parlamentului European şi al Consiliului, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, art. 10 şi art. 234 din Tratatului Comunităţii Europene şi Dreptul intern respectiv: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Ordinul nr. 262/2006 al Ministrului Justiţiei, Ordinul nr. 521/C/2007 al Ministrului Justiţiei şi Contractul cadru propus de O.N.R.C., privind condiţiile eliberării de copii de pe buletinul procedurilor insolvenţii, copii certificate de pe actele de procedură publicate şi furnizarea de informaţii din buletinul procedurilor de insolvenţă. A invocat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene: Flaminio Costa v.Enel â€" C.6/64, pgf.3, Ynos KFT v.Janos Varga â€" C.302/04 pgf.36.
Asupra cererii privind sesizarea Curţii Europene de Justiţie precum şi recursului formulat de reclamantă împotriva Încheierii din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Oradea Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea constată următoarele.
Potrivit art. 234 alin. (1) din Tratatul Comunităţii Europene (TCE), Curtea Europeană de Justiţie are competenţa să interpreteze tratatele, actele instituţiilor comunitare, acordurile internaţionale încheiate de comunităţi şi acte ale instituţiilor create prin astfel de acorduri, prevederi ale dreptului comunitar la care se face referire în legiSIaţia naţională. Aceasta se realizează cu ajutorul hotărârilor preliminare.
Procedura hotărârilor preliminare prevăzute de art. 234 din TCE permite instanţelor naţionale ca în cursul unui litigiu aflat pe rol să pună întrebări Curţii Europene de Justiţie privind interpretarea sau validitatea unei norme comunitare, înainte de a se pronunţa o hotărâre în litigiu pe rol.
Condiţia esenţială este ca întrebările să se refere la prevederile de drept comunitar, C.E.J. nefiind competentă să răspundă unor întrebări care exced sferei de aplicare a dreptului comunitar.
Instanţa naţională nu poate să ceară C.E.J. să interpreteze dreptul comunitar prin declararea unei prevederi din legiSIaţia naţională ca fiind compatibilă sau incompatibilă cu dreptul comunitar deoarece Curtea Europeană interpretează dreptul comunitar, nu aplicarea acestuia în dreptul naţional, aceasta neputând să decidă cu privire la validitatea unei prevederi de drept intern în raport cu tratatul.
Din formularea art. 234 din TCE rezultă că instanţele sunt cele care se adresează Curţii Europene de Justiţie, tratatul neconţinând prevederi exprese prin care părţile implicate în litigiul naţional să adreseze direct întrebări preliminare Curţii Europene de Justiţie, părţile având însă dreptul să îşi prezinte observaţiile în faţa Curţii Europene de Justiţie dacă instanţa formulează o întrebare preliminară.
Litigiul pentru care Curtea a fost investită a-l soluţiona priveşte recursul declarat de reclamanta SC Farmacia M. SRL Satu Mare împotriva Încheierii din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Oradea secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Faţă de dispoziţiile legale invocate în recurs respectiv art. 304 alin. (1) pct. 4, 5 şi 9 raportate la dispoziţiile art. 29 pct. 5 şi 6 din Legea nr. 47/1992, Curte, analizând cererea formulată de SC Farmacia M. SRL Satu Mare şi faţă de dreptul instanţei naţionale de a evalua relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea litigiului aflat pe rolul său, fiind singura care cunoaşte starea de fapt din dosarul aflat pe rol, argumentele părţii şi ceilalţi factori ce ţin de eficienţa şi economia procedurii, apreciază că nu este necesară interpretarea vreunei reguli de drept comunitar dintre cele invocate de recurentă pentru a se pronunţa în această cauză şi ca urmare va respinge această cerere.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 5 şi 9 C. proc. civ. pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Astfel la data de 23 aprilie 2008 SC Farmacia M. SRL Satu Mare a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 în raport cu prevederile art. 21 alin. (1) şi alin. (2), art. 24, art. 124 alin. (2) din Constituţia României şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Cadrul Convenţiei pentru apărarea omului şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi în raport cu prevederile art. 26 alin. (1) din Constituţia României şi a prevederilor convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal.
Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (pct. 4) şi când instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (pct. 5).
Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti reprezintă o situaţie gravă de natură a înfrânge principiul separaţiilor puterilor în stat, care ar aduce atingere prestigiului justiţiei şi ar dăuna interesului public şi se concretizează printr-o imixtiune a instanţei de judecată în sfera activităţii executive sau legiSIative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altor autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.
Analizând motivul invocat de recurentă prin prisma art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Curtea constată că în soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin hotărârea pronunţată şi atacată în prezenta cauză, instanţa nu şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, nu a săvârşit acte care intră în atribuţiile altor organe aparţinând altor autorităţi constituite în stat, prin judecata sa neintrând în sfera activităţii executive sau legiSIative, necenzurând prin încheierea dată dreptul material de acces la justiţie al recurentei prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.
În acest sens Curtea constată că instanţa de recurs a aplicat corect dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectivul acestuia, precum şi art. 29 alin. (6) din aceeaşi lege, conform căruia dacă excepţia este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin. (1), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale din aceeaşi lege. Cum excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei instanţa de recurs corect a constatat inadmisibilitatea acesteia şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Cu privire la nelegalitatea hotărârii determinată de omisiunea instanţei de apel în a indica în dispozitiv menţiunea că încheierea este supusă recursului în 48 de ore de la pronunţare, Curtea constată că acest motiv nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. deoarece încheierea atacată prevede în dispozitiv următoarea menţiune dispoziţia dată în baza art. 29 pct. 6 din Legea nr. 47/1992 este cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, aşa încât nu au fost încălcate nici dispoziţiile articolului mai sus menţionat din Legea nr. 47/1992 şi nici Decizia XXXVI/2006 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Raportând dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. la motivele invocate în susţinerea recursului, pentru modificarea încheierii atacate, ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, sub aspectul nesuspendării judecării cauzei, se constată că şi pentru acest motiv recursul este nefondat, întrucât instanţa a pronunţat corect respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi justificat nu a suspendat cauza deoarece dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecata cauzei se suspendă sunt aplicabile numai în situaţia în care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisă şi trimisă cauza spre soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională, ceea ce nu se confirmă în speţă.
Pentru considerentele de mai sus Curtea va respinge cererea de sesizare a Curţii Europene de Justiţie şi în temeiul art. 312 C. proc. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva Încheierii din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Oradea secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene formulată de recurenta.
Respinge recursul declarat de debitoarea SC Farmacia M. SRL Satu Mare împotriva Încheierii din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Oradea secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2357/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2361/2009. Comercial → |
|---|
