ICCJ. Decizia nr. 2452/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2452/2009
Dosar nr. 1520/44/2007
Şedinţa publică din 16 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa civilă nr. 1523 din 14 decembrie 2004, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.E. SRL Galaţi în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Galaţi şi în consecinţă a constatat perfectată vânzarea-cumpărarea imobilului cu destinaţie comercială situat în Galaţi, intervenită între pârâta SC A. SA în calitate de vânzător şi reclamanta SC I.E. SRL în calitate de cumpărător, la preţul de 1.086.000.000 lei, dispunând ca hotărârea pronunţată să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între părţi s-a încheiat, la data de 28 iulie 1998, un contract de leasing imobiliar cu privire la folosinţa spaţiului comercial susmenţionat, pe o perioadă de trei ani, pârâta, locator, obligându-se, conform clauzei înscrise la art. 3 lit. d) din contract, să transmită utilizatorului, la expirarea duratei contractului, dreptul de proprietate asupra bunului; reţine totodată tribunalul că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de leasing achitând integral preţul imobilului, contex în care prin sentinţa civilă nr. 804 din 16 aprilie 2002 a Tribunalului Galaţi, rămasă definitivă şi irevocabilă la 5 mai 2004, reclamanta a fost obligată să încheie cu pârâta contractul de vânzare-cumpărare pentru spaţiul în litigiu, obligaţie pe care pârâta a refuzat să o respecte în mod neîntemeiat.
II. Împotriva acestei sentinţe pârâta SC A. SA a formulat apel prin cererea înregistrată la data de 7 martie 2005, susţinând, în esenţă, că hotărârea pronunţată este rezultatul stabilirii unei situaţii de fapt greşite, neconfirmate de probele administrate care atestă indubutabil faptul că reclamanta nu şi-a îndeplinit la timp şi integral obligaţiile asumate prin contractul de leasing, de plată a ratelor lunare indexate cu indicele de inflaţie, plus TVA.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia nr. 132/ A din 17 noiembrie 2005, a admis apelul declarat de pârâtă, şi a schimbat în tot sentinţa fondului, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, cu motivarea că prin Decizia civilă nr. 32/ R din 16 ianuarie 2004 irevocabilă, pronunţată în dosarul nr. 792/2002, a fost finalizat litigiul purtat între aceleaşi părţi, în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtei la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la bunul ce a făcut obiectul leasingului ipoteză în care operează autoritatea de lucru judecat.
III. Decizia nr. 1321 din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi a fost casată cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2977 din 17 octombrie 2006, urmare admiterii recursului declarat de reclamanta SC I.E. SRL împotriva acestei hotărâri.
Instanţa de recurs a statuat că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., pentru a reţine existenţa autorităţii de lucru judecat, nefiind identitate de obiect între prezenta cauză şi cea finalizată prin Decizia nr. 328 din 16 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
IV. În rejudecare, prin Decizia nr. 20 din 19 martie 2008 Curtea de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă.
Instanţa de control judiciar a confirmat ca legală şi temeinică sentinţa fondului sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării dispoziţiilor legale incidente, constatând că reclamanta şi-a achitat integral obligaţiile asumate prin contractul de leasing, aspect recunoscut de pârâtă potrivit adresei nr. 2185 din 8 octombrie 2001 emisă ca răspuns la solicitarea reclamantei de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare.
V. Împotriva deciziei nr. 20 din 19 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, pârâta SC A. SA a declarat recurs la data de 22 mai 2008 solicitând în principal casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, şi în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii introductive formulată de reclamantă.
Recurenta a susţinut prin cererea de recurs că instanţa de apel investită cu rejudecarea căii de atac nu a pus în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat invocată prin motivele de apel, autoritate conferită de Decizia nr. 32/A/2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Potrivit recurentei soluţia adoptată de instanţă este nelegală deoarece dispoziţiile art. 1295 şi 1306 C. civ., invocate de reclamantă ca temei al cererii nu au incidenţă în cauză, contractul de leasing imobiliar încheiat de părţi fiind supus legislaţiei speciale referitoare la privatizarea societăţilor comerciale, respectiv OUG nr. 88/1997 şi HG nr. 577/2002 privind normele metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997, dispoziţii care obligau utilizatorul să achite în întregime preţul şi să încheie contractul de vânzare-cumpărare în termen de 10 zile de la expirarea contractului de leasing.
Recurenta şi-a întemeiat în drept criticile susmenţionate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
VI. În cursul judecării recursului recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1295, 1306, 1200 şi 1201 C. civ., susţinând că aceste dispoziţii contravin legii fundamentale Constituţia României.
Prin încheierea din data de 3 aprilie 2009, Înalta Curte a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în temeiul art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 republicată în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost motivată de recurent.
Prin Decizia nr. 1064 din data de 14 iulie 2009, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor indicate de iniţiatorul excepţiei, constatând că excepţia, astfel cum a fost motivată nu poate fi analizată ca o veritabilă critică de neconstituţionalitate, susţinerile autorului excepţiei vizând mai mult modalitatea de aplicare a unui text de lege la speţa dedusă judecăţii.
Asupra recursului.
VII. Înalta Curte, verificând în cadrul contractului de legalitate Decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat.
1. Sub un prim aspect, Curtea observă că deşi recurentul şi-a întemeiat în drept recursul pe patru motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 (când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut), pct. 7 (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii), pct. 8 (când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia) şi pct. 9 (când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea legii), nu dezvoltă separat fiecare motiv invocat aşa cum obligă dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii cererii, astfel că indicarea generică a celor patru motive conferă cereri un caracter mai mult formal, distinct de nerespectarea prevederilor art. 302 C. proc. civ., sus-menţionate.
2. În raport de susţinerile recurentului, Curtea apreciază că acestea pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând aplicarea greşită a legii, ipoteză din perspectiva căreia se vor analiza în cele ce urmează.
3. Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat conferită de Decizia nr. 32/A/2004 a Curţii de Apel Galaţi pronunţată într-un litigiu soluţionat anterior între aceleaşi părţi, chestiunea a fost tranşată irevocabil prin Decizia de casare nr. 2977 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 17 octombrie 2006, în prezenta cauză cu ocazia primului ciclu procesual derulat, în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ.
Or, potrivit art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Aşa fiind, excepţia autorităţii de lucru judecat nu mai poate fi repusă în discuţie după dezlegarea ei de instanţa de casare, sub acest aspect, argumentele recurentului în sensul încălcării de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., neavând fundament legal.
4. În cauză, obiectul disputei nu l-a constituit temeiul în baza căruia s-a încheiat de către părţi contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, astfel că referirea recurentei la dispoziţiile OUG nr. 88/1997 este fără relevanţă juridică, şi, de altfel reclamanta intimată nu contestă că încheierea contractului de leasing s-a făcut în conformitate cu acest act normativ.
Obiectul acţiunii l-a constituit valorificarea de către reclamanta intimată a drepturilor conferite prin contract, statuate în clauza înscrisă la art. 3 de a i se transmite la expirarea contractului dreptul de proprietate asupra bunului imobiliar.
În cauză atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel în calea de atac devolutivă au stabilit sub aspectul situaţiei de fapt că reclamanta intimată şi-a îndeplinit obligaţiile de plată asumate prin contract, achitând contravaloarea activului.
Cum potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi, soluţia adoptată în cauză nu este susceptibilă de critică sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a legii.
Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa fondului şi confirmată de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale susmenţionate de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs, ca nefondat, recurenta, ca parte căzută în pretenţii urmând a fi obligată în temeiul art. 274 C. proc. civ., la plata către intimată a cheltuielilor de judecată efectuate de această parte în recurs cheltuieli reprezentând plata onorariului de avocat care i-a asigurat asistenţa juridică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SA GALAŢI împotriva deciziei comerciale nr. 20 din 19 martie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială.
Obligă recurenta A. SA GALAŢIla plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC I.E. SRL GALAŢI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2451/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2453/2009. Comercial → |
|---|
